Conflict negativ de competenţă. Invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale. Condiţii şi efecte
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competenţa instanţelor
Index alfabetic : conflict negativ de competenţă; competenţă teritorială
NCPC, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (3)-(4), art. 208 alin. (2)
Conform prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Prin urmare, instanţa nu poate să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, întrucât, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa în această situaţie este de ordine privată, şi nici reclamantul, deoarece art. 130 alin. (4) C. proc. civ. prevede că, dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1699 din 18 iunie 2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani la data de 18.06.2014 sub nr. xx07/231/2014, reclamanta SC R.E. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.G.L. SRL a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 469,815 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând debit restant, rezultat din factura fiscală 16 din 30.04.2014, precum şi la plata dobânzii de referinţă practicate de BNR la data de 5.05.2014 până la data achitării integrale a debitului; cu cheltuieli de judecată.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1516 şi urm. şi art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Pe timpul procedurilor prevăzute la art. 201 C. proc. civ., pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Prin Sentinţa civilă nr. 542 din 2.03.2015, Judecătoria Focşani a respins solicitarea reclamantei de decădere a pârâtei conform art. 208 NCPC, ca neîntemeiată, a admis excepţia vizând necompetenţa teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
În motivarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că între părţi au existat relaţii comerciale în baza comenzii telefonice de transport 7553/29.04.2014 şi ulterior 7554/29.04.2014, comenzi care stipulează în final faptul că litigiul care nu poate fi soluţionat pe cale amiabilă va fi de competenţa organului de jurisdicţie de pe raza teritorială a companiei A.G.L., respectiv Sectorul 5 Bucureşti.
S-au avut în vedere şi prevederile art. 107 C. proc. civ. care stabilesc competenţa generală, respectiv instanţa de la sediul petentului, iar în speţă e tot Judecătoria Sector 5 Bucureşti, iar prevederile art. 113 invocate de reclamantă vizează competenţa alternativă dar prioritate are regula generală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti la data de 26.03.2015, sub nr. xx07/231/2014.
La termenul de judecată din 7 mai 2015, instanţa a pus în discuţia părţilor legal citate excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, invocată de reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 3462 din 7 mai 2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. xx07/231/2014, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, s-a declinat, în favoarea Judecătoriei Focşani, competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamantă SC R.E. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.G.L. SRL.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Focşani.
S-a suspendat judecarea cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 129 C. proc. Civ., necompetenţa este de ordine publică sau privată, cea de ordine publică circumscriindu-se cazurilor încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, ale încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad, precum şi ale încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, în toate celelalte cazuri necompetenţa fiind de ordine privată.
Totodată, prin art. 131 alin. (1) C. proc. civ. a fost prevăzută în mod expres obligativitatea judecătorului de a verifica şi de a stabili la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, însă prin art. 130 C. proc. civ. a fost limitată posibilitatea judecătorului de a invoca din oficiu necompetenţa, cea de ordine privată fiindu-i exclusă în totalitate, pârâtul fiind singurul căruia i-a fost prevăzută o astfel de vocaţie prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, în caz contrar, fiind prevăzută în persoana acestuia sancţiunea decăderii, conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ. („Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel”).
În cauză, competenţa de judecată este de ordine privată, reclamanta fiind aceea care a înţeles să se prevaleze, în acest sens, de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. („În afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: … 6. instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport;”).
În cauză, aşa cum s-a arătat, pe timpul procedurilor prevăzute la art. 201 C. proc. civ., pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare, mai mult, nici la primul termen de judecată stabilit în cauză pentru data de 12.01.2015 nu a formulat o astfel de întâmpinare, astfel că invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială, ulterior, la data de 2.03.2015, trebuia să atragă în persoana pârâtei sancţiunea decăderii, în condiţiile dispoziţiilor amintite ale art. 130 coroborate cu cele ale art. 208 alin. (2) C. proc. civ. Apoi, instanţa a observat că, în realitate, prin dispoziţia de citare, la primul termen de judecată, a pârâtei „cu menţiunea de a-şi formula un punct de vedere pe excepţia de necompetenţă teritorială, raportat la cele două convenţii depuse la dosarul cauzei”, Judecătoria Focşani a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale, conduită procedurală prohibită prin dispoziţiile amintite ale art. 130 C. proc. civ.
Prin urmare, având în vedere temeiurile de fapt şi de drept prezentate, instanţa a apreciat că, în mod greşit, Judecătoria Focşani a respins solicitarea reclamantei de decădere a pârâtei din dreptul de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale, respectiv că a invocat din oficiu şi, apoi, că a admis excepţia necompetenţei teritoriale, situaţie faţă de care a apreciat ca întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, invocată de reclamantă şi, admiţând-o, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei Judecătoriei Focşani.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, a pronunţat regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Focşani competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
În prezentul litigiu, competenţa de judecată este de ordine privată, reclamanta fiind aceea care a înţeles să se prevaleze, în acest sens, de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ce vizează competenţa alternativă („În afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: … 6. instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport;”).
Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Prin urmare, instanţa nu poate să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, întrucât potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa în această situaţie este de ordine privată şi nici reclamantul, deoarece art. 130 alin. (4) C. proc. civ. prevede că dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.
Verificarea depunerii în termen a întâmpinării se face din oficiu, fiind incidente dispoziţiile art. 208 Cod procedură civilă, în sensul că întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. Consecinţa nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, decât legea prevede altfel.
În speţă, formularea şi depunerea întâmpinării nu este facultativă, ci legea instituie ca regulă în sarcina pârâtului această obligaţie, iar nedepunerea întâmpinării în termenul legal (nici pe timpul procedurilor prevăzute la art. 201 C. proc. civ. şi nici la primul termen de judecată din 12.01.2015), ci ulterior la data de 2.03.2015, trebuia să atragă decăderea pârâtului din dreptul de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale, în condiţiile dispoziţiilor art. 130 coroborate cu cele ale art. 208 alin. (2) C. proc. civ.
Mai mult, prin dispoziţia de citare a pârâtei, pentru primul termen de judecată, s-a pus în vedere acesteia să-şi formuleze un punct de vedere pe excepţia necompetenţei teritoriale, raportat la cele două convenţii depuse la dosarul cauzei, ceea ce duce la concluzia că Judecătoria Focşani a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale, încălcând astfel dispoziţiile art. 130 C. proc. civ.
Prin urmare, Judecătoria Focşani a respins în mod greşit solicitarea reclamantei de decădere a pârâtei din dreptul de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale, în condiţiile în care întâmpinarea nu a fost formulată în termenul legal, şi a invocat din oficiu, iar ulterior a admis această excepţie, deşi în aceste condiţii era obligată să se declare competentă absolut să soluţioneze pricina la primul termen de judecată.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta SC R.E. SRL în favoarea Judecătoriei Focşani.