Cerere formulată în temeiul dispoziţiilor art. 281 din Codul de procedură civilă din 1865. Condiţii de admisibilitate
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Hotărârile
Index alfabetic : îndreptarea hotărârii judecătoreşti
C. proc. civ. din 1865, art. 281 alin. (1), art. 2812
Prin instituţia îndreptării unei hotărâri judecătoreşti, reglementată de art. 281 C. proc. civ., legiuitorul a urmărit repararea omisiunilor instanţei, atunci când îndreptarea vizează erori materiale, aceasta neavând, însă, incidenţă asupra fondului dreptului substanţial dedus judecăţii.
Astfel, dacă instanţa a omis să menţioneze localitatea de care aparţin cărţile funciare indicate în dispozitiv este corectă soluţia acesteia de aplicare a prevederilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., iar nu a celor ale art. 2812 din acelaşi cod, care vizează exclusiv cazurile de minus petita, deoarece în această situaţie instanţa nu a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2133 din 20 octombrie 2015
Prin cererea înregistrată la 5 mai 2015 pe rolul Curţii de Apel Suceava, Secţia a II-a civilă, petenta SC T.A. Suceava SA a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 29 din 05.03.2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. xx39/39/2006.
În motivare, petenta a arătat că prin decizia sus-menţionată, Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal i-a admis apelul declarat împotriva sentinţei nr. 2740 din 28 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâtei SC T.P.L. SA din imobilele evidenţiate în CF nr. 17491, CF 5855 şi nr. 5861, fără a fi însă menţionată localitatea de care aparţin aceste cărţi funciare, respectiv municipiul Suceava.
Totodată, a arătat că, în vederea punerii în executare a titlului - decizia civilă nr. 29/2007 a Curţii de Apel Suceava -, executorul judecătoresc i-a comunicat că este necesar să solicite instanţei de judecată clarificarea amplasamentului imobilului a cărui evacuare s-a dispus prin acesta.
Prin încheierea nr. 1 din 05.06.2015, Curtea de Apel Suceava, Secţia a II-a civilă, constatând că, din eroare, în dispozitivul deciziei nr. 29 din 05.03.2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. xx39/39/2006, nu s-a menţionat localitatea de care aparţin aceste cărţi funciare, respectiv municipiul Suceava, în temeiul art. 281 C. proc. civ., a admis cererea şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei sus-menţionate, în sensul că la alin. 2 se va trece:
”Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că admite acţiunea şi dispune evacuarea pârâtei SC T.P.L. SA Suceava din imobilele evidenţiate în CF nr. 17491, CF 5855 şi nr. 5861 din mun. Suceava”, în loc de „Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că admite acţiunea şi dispune evacuarea pârâtei SC T.P.L. SA Suceava din imobilele evidenţiate în CF nr. 17491, CF 5855 şi nr. 5861”.
Împotriva acestei încheieri, SC T.P.L. SA a declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., modificarea în tot a încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de îndreptare eroare materială.
În susţinerea recursului, a arătat că în speţă nu era aplicabilă instituţia îndreptării erorii materiale, prevăzută de art. 281 C. proc. civ., ci cea a completării dispozitivului, prevăzută de art. 2812 C. proc. civ.
Astfel, a susţinut că lipsa denumirii localităţii de care ţin cărţile funciare nu constituie o eroare a instanţei care a pronunţat hotărârea, ci o eroare pe parcursul judecării cauzei care este imputabilă SC T.A. Suceava SA.
Aceasta, întrucât instanţa nu putea să se pronunţe asupra unui aspect al judecăţii despre care nu avea cunoştinţă, pentru că nu i-a fost comunicat.
Or, atât timp cât decizia nr. 29 din 05.03.2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, nu menţionează în niciun paragraf localitatea de care ţin cărţile funciare, în opinia sa, această situaţie ar fi trebuit soluţionată pe calea completării dispozitivului, iar nu pe cea a îndreptării erorii materiale strecurate în dispozitiv, nefiind vorba despre o eroare materială, ci despre o lipsă de diligenţă a petentei care nu a formulat corect solicitarea.
În final, a susţinut că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 99 alin. (52) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în sensul că a fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel care a pronunţat decizia nr. 29 din 05.03.2007.
La 9 octombrie 2015 intimata SC T.A. Suceava SA a depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele dosarului şi încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Potrivit art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia sau când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurenta a susținut, în esență, că în speţă nu era aplicabilă instituţia îndreptării erorii materiale, prevăzută de art. 281 C. proc. civ., ci cea a completării dispozitivului, prevăzută de art. 2812 C. proc. civ., dar şi că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 99 alin. (52) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aceste critici fiind circumscrise de autoarea căii de atac prevederilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte constată, însă, că sus-menţionatele critici nu pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care impune exclusiv schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, realizată ca urmare a interpretării greşite a acestuia.
Pornind de la considerațiile expuse mai sus, instanța supremă va verifica afirmațiile recurentei prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., subliniind așadar că ipoteza reglementată de art. 304 pct. 8 nu va mai fi examinată, referirile la aceasta fiind făcute de către recurentă doar formal.
Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. presupune fie lipsa de temei legal, fie încălcarea sau aplicarea greșită a legii; în concret, dintre aceste ipoteze, recurenta a afirmat că prima instanță a aplicat greşit prevederile art. 281 C. proc. civ. şi a încălcat prevederile art. 99 alin. (52) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
A susţinut recurenta că, în speţă, nu era aplicabilă instituţia îndreptării erorii materiale, prevăzută de art. 281 C. proc. civ., ci cea a completării dispozitivului, subliniind că atât timp cât decizia nr. 29 din 05.03.2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal nu menţionează în niciun paragraf localitatea de care ţin cărţile funciare, această situaţie trebuia soluţionată pe calea completării dispozitivului, iar nu pe cea a îndreptării erorii materiale strecurate în dispozitiv, nefiind vorba despre o eroare materială, ci despre o lipsă de diligenţă a petentei care nu a formulat corect solicitarea.
Această critică se constată, însă, a fi neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.”
Totodată, potrivit art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.”
În speţă, petenta SC T.A. Suceava SA a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei nr. 29 din 05.03.2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. xx39/39/2006, în sensul menţionării localităţii de care aparţin cărţile funciare indicate în dispozitiv.
Înalta Curte subliniază că prin instituţia îndreptării unei hotărâri judecătoreşti legiuitorul a urmărit repararea omisiunilor instanţei, atunci când îndreptarea vizează erori materiale şi nu are incidenţă asupra fondului dreptului substanţial dedus judecăţii.
Totodată, se impune subliniat că temeinicia unei cereri de îndreptare stă în probatoriul administrat în cauza în care s-a pronunţat hotărârea ce se cere a fi îndreptată.
Or, Înalta Curte constată ca la filele 37-38 ale dosarului nr. xx39/39/2006 al Curţii de Apel Suceava se găsesc înscrisuri emise de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava, din care rezultă că localitatea de care aparţin cărţile funciare indicate în dispozitivul hotărârii a cărei îndreptare se solicită este municipiul Suceava.
Prin urmare, în mod corect curtea de apel a admis cererea formulată de petenta SC T.A. Suceava SA şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 29 din 05.03.2007, în sensul că la alin. 2 se va trece:
”Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că admite acţiunea şi dispune evacuarea pârâtei SC T.P.L. SA Suceava din imobilele evidenţiate în CF nr. 17491, CF 5855 şi nr. 5861 din mun. Suceava.”
Nu pot fi reţinute criticile recurentei privind faptul că este vorba despre o eroare săvârşită pe parcursul judecării cauzei care este imputabilă SC T.A. Suceava SA, atât timp cât în cererea de apel aceasta a indicat „CF nr. 17491 Suceava, nr. cadastral 5855 şi 5861.”
Totodată, cum, în speţă, instanţa nu a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, Înalta Curte impune părţilor concluzia că în mod corect încheierea atacată a fost pronunţată în temeiul art. 281 C. proc. civ., iar nu în temeiul art. 2812 din acelaşi Cod, care vizează exclusiv cazurile de minus petita.
Tot neîntemeiată se constată a fi şi critica vizând faptul că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 99 alin. (52) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în sensul că a fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel care a pronunţat decizia a cărei îndreptare s-a solicitat.
Astfel, este adevărat că potrivit prevederilor art. 99 alin. (52) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, „cererile de îndreptare a erorilor materiale şi cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită (...)”, însă, potrivit art. (53) al aceluiaşi articol, „ în cazurile prevăzute la alin. (5)-(52), dacă judecătorul sau, după caz, niciunul dintre judecătorii care au compus completul nu mai funcţionează în cadrul secţiei ori, după caz, al instanţei, cauza se va repartiza aleatoriu, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (12)”.
Or, la fila 2 a dosarului nr. xx7/39/2015 al Curţii de Apel Suceava, Secţia a II-a civilă se află un proces-verbal semnat de preşedintele secţiei, conform căruia cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 29 din 05.03.2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. xx39/39/2006 urmează a fi repartizată aleatoriu, întrucât niciunul dintre membrii completului de judecată care a pronunţat sus-menţionata decizie nu mai funcţionează în cadrul instituţiei, fiind eliberaţi din funcţie prin pensionare.
Prin urmare, nici această critică nu este aptă să conducă la admiterea recursului.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, încheierea atacată se dovedește a fi legală, motivele de recurs invocate nejustificând modificarea sa, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.