Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia rezumată nr. 2061 /2015

Acţiune în răspundere civilă delictuală. Principiul reparării integrale a prejudiciului

Cuprins pe materii : Drept comercial. Obligaţii

Index alfabetic :

  • acţiune în răspundere civilă delictuală
  • principiul reparării integrale a prejudiciului

 

C. civ. din 1864, art. 998, art. 999, art. 1084

C. proc. civ. din 1865, art. 3711 alin. (3)

Din economia dispoziţiilor art. 1084 C. civ. reiese că, pentru repararea prejudiciului suferit, creditorului i se cuvin daune-interese constând atât în actualizarea sumei executate cu rata inflaţiei damnum emergens, cât şi la dobânda legală, lucrum cessans.

Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar cea de a doua, valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune compensatorii, este admisibil cumulul acestora, neputându-se vorbi, deci, despre o dublă reparaţie care să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului.

În consecinţă, este legal cumulul actualizării sumei executate cu dobânda legală deoarece numai prin această modalitate se asigură respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 1084 C. civ.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2061 din 13 octombrie 2015

 

Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 7244 din 17.12.2013, a respins cererea formulată împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă, a admis cererea precizată formulată de reclamanta S.I.F. M. Sa Bacău, împotriva pârâtei A.V.A.S. Bucureşti şi a obligat pârâta A.V.A.S. să plătească reclamantei suma de 625.939,23 lei calculată pentru perioada 23.06.2006 - 28.02.2010 şi suma de 1.257.302,75 lei calculată pentru perioada 23.06.2006 - 28.02.2012, reprezentând daune, precum și în continuare până la restituirea integrală a sumei datorate. A obligat pârâta A.V.A.S. la plata către reclamantă a sumei de 45.770,8 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa fondului a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor produse prin însuşirea nelegală a sumei executate în temeiul biletului la ordin prescris, emis de către SC A. SRL, în valoare de 625.939,23 lei, reprezentând actualizarea sumei executate cu indicele de inflaţie aferent perioadei cuprinse între data executării silite 23.06.2006 şi data de 28.02.2010, precum şi în continuare până la momentul restituirii integrale a creanţei.

Tribunalul a apreciat că orice creditor este îndreptăţit la restituirea completă a valorii de care a fost deposedat în mod nelegal, cât şi la repararea prejudiciului suferit prin lipsirea de folosinţă a sumei reprezentând beneficiul nerealizat.

În ceea ce priveşte modul de determinare a sumei menţionate la pct. 1 din cererea astfel cum a fost modificată, a câtimii pretenţiilor solicitate, tribunalul a reţinut că obligaţia de restituire a sumei executate silit în mod nelegal devine scadentă începând cu momentul în care contul societăţii reclamante a fost debitat cu suma reprezentând contravaloarea biletului la ordin prescris în temeiul căruia s-a efectuat executarea silită.

S-a reţinut că scadenţa creanţei coincide cu data executării silite, 23.06.2006, iar erodarea produsă de către inflaţie pe perioada 23.06.2006-28.02.2010, data rămânerii irevocabile a titlului executor privind întoarcerea executării, cât suma s-a aflat în posesia pârâtei A.V.A.S. este exclusiv în sarcina sa, urmând a o suporta pentru toată perioada cuprinsă între data scadenţei şi februarie 2010.

Tribunalul a constatat că diferenţa dintre valoarea obţinută prin adăugarea ratei inflaţiei şi valoarea nominală executată de pârâta A.V.A.S. reprezintă eroziunea produsă de către inflaţie asupra sumei executate pe nedrept de către aceasta, respectiv suma de 625.939,23 lei.

În ceea ce priveşte capătul 2 din cererea astfel cum a fost modificată, tribunalul a apreciat că, deoarece executarea silită efectuată de către A.V.A.S. a fost nelegală, pârâta executând o sumă de bani pe care şi-a însuşit-o şi pe care a folosit-o în toată această perioadă fără a avea un drept legitim, rezultă că, prin lipsirea de folosinţa acestei sume şi în special prin lipsirea de fructele produse de suma aflată în depozit la bancă, i-a produs un prejudiciu ce constă în lipsirea de dobânda comercială negociată, dobândĂ pe care suma executată în mod nelegal o producea lunar şi ar fi produs-o în continuare dacă nu ar fi fost executată în mod abuziv şi nelegal de către pârâta A.V.A.S.

Având în vedere că între S.I.F. şi terţul poprit există un contract de depozit bancar, contracte care prevedeau în mod concret dobânda acordată de către bancă pentru depozitele constituite, tribunalul a constatat că la data de 28.02.2012 prejudiciul produs societăţii reclamante reprezentând dobânda pentru suma de 2.665.840,00 lei aferentă contractelor de depozit desfiinţate de către A.V.A.S. este în valoare de 1.257.302,75 lei, conform calculelor anexate.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, prin decizia nr. 484 din 26 iunie 2014, a respins apelul principal formulat de pârâta A.A.A.S. Bucureşti şi apelul incident formulat de reclamanta S.I.F. M. SA Bacău, împotriva sentinţei civile nr. 7244 din 17.12.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia  a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta A.A.A.S., care a fost admis prin decizia nr. 252 din 29.01.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, dispunându-se casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Motivul care a determinat soluţia casării cu trimitere spre rejudecare a fost reprezentat de necesitatea soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată pentru prima dată în faţa instanţei de recurs de către pârâtă.

În vederea rejudecării s-a format dosarul nr. xx747/3/2011*, înregistrat la data de 17.02.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin motivele de recurs, reclamanta S.I.F. M. SA Bacău şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi-au exprimat poziţia procesuală oral, la termenul din data de 26.03.2015, în sensul respingerii acesteia.

În şedinţa publică din data de 26.03.2015, instanța de apel a respins ca neutilă proba cu înscrisuri noi şi proba cu expertiza contabilă, solicitate de către reclamanta S.I.F. M. SA Bacău, având în vedere inutilitatea dovezilor menţionate prin raportare la argumentele invocate de apelanta-pârâtă A.A.A.S. în susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

La acelaşi termen, instanţa de apel a luat act că apelanta-pârâtă A.A.A.S. şi intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu au solicitat administrarea unor probe noi, inclusiv cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin decizia nr. 504/A din 26 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă au fost respinse ca nefondate apelul principal, formulat de apelanta-pârâtă A.A.A.S. și apelul incident formulat de apelanta-reclamantă S.I.F. M. SA Bacău, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Instanța de apel a constatat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ţinând seama de întregul material probator administrat, efectuând o corectă coroborare şi apreciere a probelor, precum şi o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, fapt ce a determinat casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, instanța de apel a constatat că partea a invocat în mod generic incidenţa dispoziţiilor art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, fără a indica în concret momentul de la care consideră că a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani.

De asemenea, apelanta-pârâtă nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel pentru a susţine excepţia invocată, nu a depus argumente suplimentare în susţinerea acesteia şi nici nu a solicitat administrarea vreunui alt probatoriu în afara probelor deja administrate în faţa primei instanţe.

În raport de înscrisurile existente la dosar, excepţia invocată a fost reținută ca neîntemeiată, atât timp cât termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, nu era împlinit la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată.

În acest sens, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (1) din decretul menţionat, potrivit cărora „prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune”, precum și prevederile speciale cuprinse în art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, în conformitate cu care „executarea silită începută de A.V.A.S. prin executorii proprii sau prin intermediul executorilor judecătoreşti continuă şi pe parcursul soluţionării contestaţiilor formulate de debitori, aceştia având dreptul întoarcerii executării numai în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile”.

Pentru apelanta-intimată-reclamantă S.I.F. M. SA Bacău, dreptul de a pretinde restituirea debitului de 2.665.840 lei, executat silit în mod nelegal, a putut fi exercitat abia la data obţinerii hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a constatat caracterul ilicit al executării silite, adică la data de 19.11.2008 când a fost pronunţată decizia nr. 3468/19.11.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile formulate împotriva sentinţei comerciale nr. 248/20.12.2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a comercială în dosarul nr. xx13/180/2006, prin care se constatase prescris dreptul creditoarei de a cere executarea silită în baza biletului la ordin menţionat.

Termenul general de prescripţie de 3 ani a început să curgă la data de 19.11.2008, ca dată a soluţionării irevocabile a contestaţiei la executare şi a stabilirii caracterului ilicit al executării silite, împlinindu-se la data de 19.11.2011. Întrucât cererea în pretenţii formulată de reclamantă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă la data de 01.09.2011, termenul de prescripţie de 3 ani a fost respectat.

Neîntemeiate au fost găsite și apărările apelantei-pârâte bazate pe împrejurarea că aceasta a devenit titulara dreptului de creanţă încorporat în biletul la ordin prin gir, deoarece aceste susţineri au putut fi analizate în cadrul contestaţiei la executare purtate între părţi în dosarul nr. xx13/180/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a comercială în care s-a stabilit în mod irevocabil caracterul nelegal al executării silite, conform deciziei nr. 3468/19.11.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială.

Motivul de apel bazat pe neîndeplinirea condiţiilor legale cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale a apelantei-pârâte a fost, de asemenea, găsit nefondat, apreciindu-se că în mod corect a reţinut prima instanţă realizarea cerinţelor prevăzute de art. 998 - art. 999 C. civ., respectiv existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia pârâtei în comiterea faptei.

Apelanta A.A.A.S. a susţinut că nu a existat o faptă ilicită şi nici culpa sa, deoarece se află în imposibilitatea fortuită de a restitui reclamantei în termen util suma datorată, din cauza lipsei lichidităţilor băneşti, însă instanţa de apel a constatat că presupusa lipsă a fondurilor necesare acoperirii prejudiciului suferit de către reclamantă nu înlătură nici fapta ilicită şi nici culpa apelantei-pârâte.

Fapta ilicită a pârâtei este reprezentată de executarea silită a debitului principal de 940.000 dolari SUA, în baza biletului la ordin din data de 06.09.1996, conform Ordinului de înfiinţare a popririi nr. 1437/19.06.2006 emis de apelanta pârâtă A.A.A.S. Caracterul ilicit al acestei fapte constă în împrejurarea că executarea silită s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind prescripţia extinctivă, împrejurare ce a fost stabilită în mod irevocabil prin decizia nr. 3468/19.11.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială.

De asemenea, din aceeaşi hotărâre judecătorească irevocabilă rezultă şi culpa pârâtei în declanşarea executării silite ilegale, nefiind administrate dovezi care să îi înlăture vinovăţia. Dimpotrivă, poprirea s-a realizat în baza unui ordin emis chiar de pârâtă, actul de voinţă al acesteia fiind liber şi neviciat, în lipsa administrării oricăror probe în sens contrar. Astfel, apelanta pârâtă, în calitate de creditoare în cadrul executării silite, a nesocotit prevederile legale în materia prescripţiei extinctive, acceptând încălcarea normelor imperative incidente pentru valorificarea creanţei sale, o atare conduită fiind sancţionată tocmai cu anularea formelor de executare nelegale.

Motivul de apel privind imposibilitatea cumulării actualizării cu dobânda a fost găsit nefondat, instanța apreciind că cele două sume sunt destinate să acopere prejudicii distincte. Astfel, conform deciziei în interesul legii nr. 2/17.02.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 1084 C. civ., despăgubirile civile trebuie să cuprindă atât pierderea efectivă „damnum emergens”, cât şi beneficiul nerealizat „lucrum cessans”. Aceste dispoziţii impun cumulul între actualizarea creanţei cu rata inflaţiei şi dobânda, deoarece actualizarea creanţelor este admisibilă ca urmare a existenţei fluctuaţiilor monetare ce se produc după expirarea scadenţei obligaţiilor de plată, reprezentând o daună efectivă produsă patrimoniului creditorului - „damnum emergens”, iar câştigul nerealizat îl reprezintă dobânda - „lucrum cessans”.

Reactualizarea creanţei constituie acoperirea pierderii patrimoniale suferite, ce constă într-o diminuare a valorilor active din patrimoniu, iar beneficiul nerealizat constă din lipsirea activului patrimonial de o sporire care ar fi intervenit.

Natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune, iar a doua reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, acoperind prejudiciul efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei şi cea a plăţii efective a sumei datorate.

Atât timp cât actualizarea reprezintă valoarea deprecierii monetare în funcţie de rata inflaţiei, iar dobânda constituie valoarea ce ar fi fost produsă de suma de bani de care a fost lipsită persoana îndreptăţită, pe un anumit interval de timp, rezultă că cele două nu acoperă aceeaşi pagubă, ci prejudicii distincte, în acord cu principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a persoanei vinovate.

Susţinerile privitoare la perioada pentru care putea fi acordată actualizarea nu au fost primite, atât timp cât nu s-au administrat dovezi din care să rezulte obţinerea unei duble reparaţii cu titlu de actualizare pentru aceeaşi perioadă.

Reclamanta a pretins calcularea actualizării până la data de 28.02.2010, momentul limită fiind justificat de obţinerea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care s-a dispus întoarcerea executării silite în privinţa debitului principal. În schimb, pârâta a invocat dreptul la actualizare până la data obţinerii titlului executoriu, respectiv până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti de către prima instanţă, susţinând că s-ar ajunge la o dublă reparare pentru intervalul 20.10.2009 - 31.03.2010. Acţiunea pentru întoarcerea executării silite privind debitul executat silit a fost admisă prin sentinţa comercială nr. 119/20.10.2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială în dosarul nr. xx73/2/2009, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 816/02.03.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, fără ca prin această hotărâre să se fi dispus obligarea pârâtei la plata actualizării debitului executat silit.

Instanţa de apel a constatat că actualizarea debitului a fost în mod corect calculată până la data rămânerii irevocabile a respectivei hotărâri judecătoreşti, atât timp cât textul art. 3712 alin. (3) C. proc. civ. nu împiedică instanţa judecătorească de a efectua ea însăşi actualizarea.

Limitarea calculării actualizării la data pronunţării hotărârii primei instanţe, respectiv până la data de 20.10.2009, nu este justificată, atât timp cât sentinţa menţionată nu cuprinde nicio referire în sensul obligării pârâtei la plata actualizării ulterior acestui moment.

Apărările privitoare la acordarea dobânzii comerciale au fost găsite neîntemeiate, în condiţiile în care reclamanta S.I.F. M. SA Bacău a probat împrejurarea potrivit căreia executarea silită a privit sume aflate în depozite bancare, după cum rezultă din contractele ataşate în dosarul primei instanţe, coroborate cu extrasul de cont din data de 26.06.2006 şi ordinul de plată nr. 381/23.06.2006. Astfel, reclamanta a administrat dovezi în sensul existenţei şi întinderii prejudiciului reprezentat de beneficiul nerealizat, previzibil, constând în contravaloarea dobânzii comerciale neîncasate de societatea de investiţii financiare, pe care banca terţ poprit era ţinută să i le plătească pe perioada derulării contractelor de depozit bancar. Cuantumul prejudiciului produs cu acest titlu a fost determinat prin raportul de expertiză judiciară contabilă, necontestat de către părţi.

Instanţa de apel a considerat că aplicarea unei prezumţii simple, potrivit căreia reclamanta ar fi continuat relaţia contractuală cu acea bancă, este justificată în contextul în care nu s-au administrat probe din care să rezulte o schimbare a politicii de investiţii a societăţii reclamante.

Acordarea dobânzii comerciale acoperă un prejudiciu care nu a fost reparat până la acest moment, fiind distinct de prejudiciul acoperit prin admiterea acţiunii privind întoarcerea executării silite. Prin sentinţa comercială nr. 119/20.10.2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială în dosarul nr. xx73/2/2009, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 816/02.03.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, reclamanta a obţinut restituirea debitului principal supus executării silite nelegale, adică pierderea efectiv suferită, în timp ce prin prezentul demers procesual societatea tinde la obţinerea beneficiului nerealizat, adică a câştigului pierdut ca urmare a lipsirii de folosinţa unor sume de bani, aflate în depozite bancare, prin urmare prejudiciile sunt distincte dar produse de aceeaşi faptă ilicită a pârâtei.

Curtea a constatat și caracterul nefondat al ultimului motiv de apel privitor la plata cheltuielilor de judecată, reținând că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., punând în sarcina părţii care a pierdut procesul obligaţia de a suporta cheltuielile privind plata taxei judiciare de timbru şi a onorariului expertului. S-a reţinut ca fiind fără relevanţă împrejurarea că partea reclamantă nu a formulat aceste pretenţii în procesul privind întoarcerea executării silite întrucât nu există nicio dispoziţie legală care să interzică exerciţiul dreptului la acţiune în maniera în care a făcut-o reclamanta, iar hotărârea de întoarcere a executării silite nu afectează în niciun fel dreptul creditorului de a pretinde daune cauzate nemijlocit de pasivitatea debitorului său.

Instanţa a reţinut că apelul incident formulat de către apelanta-intimată-reclamantă S.I.F. M. SA Bacău are caracter subsidiar, solicitându-se instanţei modificarea sentinţei civile apelate numai în măsura în care s-ar găsi întemeiate apărările apelantei pârâte cu privire la acordarea dobânzii contractuale, solicitându-se acordarea despăgubirilor pentru beneficiul nerealizat prin raportare la cuantumul dobânzii legale. Întrucât instanţa de apel a apreciat că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, nu s-a impus schimbarea acesteia nici în privinţa modalităţii de calcul a despăgubirilor acordate pentru acoperirea prejudiciului reprezentat de câştigul nerealizat.

Împotriva deciziei nr. 504/A din 26 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a declarat recurs pârâta A.A.A.S. Bucureşti solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinţei civile nr. 7244717.12.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, iar, pe fondul cauzei, respingerea cererii ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate indicat, învederează faptul că în evidența contabilă sunt înregistrate sumele datorate de A.A.A.S. către S.I.F. M. prin sentinţa  nr. 119/2009 de admitere a cererii de întoarcere a executării silite, în dosarul de executare silită nr. xx5/2010 în valoare de 2.707.242,14 lei, iar la data de 30.11.2010 a fost acoperită întreaga sumă conform actelor anexate. Arată că aceste sume au fost executate silit din conturile A.A.A.S., chiar în plus cu 113.716,97 lei, prin urmare, sumele solicitate în prezentul litigiu sunt nelegale, solicitate cu rea-credință și conduc la o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei.

Recurenta arată că în mod greşit a fost respinsă de către instanţa de apel excepţia prescripţiei pretenţiilor intimatei-reclamante, față de dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958. Având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 01.09.2011, dată la care pretenţiile reclamantei, ca urmare a cererii de întoarcere a executării silite erau achitate, solicită instanţei să constate că dreptul material la acţiune pentru pretenţiile solicitate este prescris întrucât termenul de 3 ani de zile pentru exercitarea dreptului la acţiune s-a împlinit, conform dispoziţiilor legale menţionate.

Printr-o altă critică se arată că, în mod nelegal, instanţele au acordat  daunele solicitate de reclamanta S.I.F. M., încălcând dispoziţiile art. 3711 alin. (3) C. proc. civ. motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În acest sens se arată că reclamanta S.I.F. M. se afla în posesia unui titlu executoriu reprezentat de sentinţa comercială nr. 119/20.10.2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. xx73/2/2009, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 816/02.03.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie. Rezultă, deci, că raporturile juridice cu reclamanta au fost definitiv si irevocabil tranşate, prezenta cerere cu caracter accesoriu față de cererea principală neputând fi soluţionată printr-un proces distinct, acesta fiind în căderea instanţei competente a judeca cererea principală. În situaţia în care titlul executoriu nu conţine nici un criteriu în funcţie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, organul de executare va proceda la actualizare în  funcţie  de  rata  inflaţiei, calculată  de  la  data  când  hotărârea judecătorească a devenit executorie, prin urmare reclamanta nu are posibilitatea de a solicita pe cale separată, printr-o acţiune distinctă, actualizarea și dobânda legală aferentă sumei pentru care există deja titlu executoriu.

Recurenta critică hotărârea și din perspectiva art. 1489 C. civ. conform căruia la obligaţiile care au ca obiect o sumă de bani, dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea prevăzută de lege. În cazul în care dobânzile sunt cerute în instanţă, acestea se calculează numai de la data cererii de chemare în judecată.

Plata daunelor solicitate, în cazul în care suma de bani a fost actualizată, ar însemna o dublă reparaţie, prejudiciul fiind acoperit fie de dobânda legală, fie de diferenţa rezultată din actualizarea datoriei. Cumulul celor două tipuri de despăgubiri determină îmbogăţirea fără justă cauză a intimatei, deoarece creanţa se actualizează cu indicele de inflaţie, în cadrul executării silite, fiind acoperit astfel, întregul prejudiciu suferit de intimata.

Hotărârea recurată acordă nelegal o dublă despăgubire deoarece suma prevăzută în titlu executoriu de admitere a cererii de întoarcere a executării silite este actualizată cu indicele de inflaţie la momentul plaţii - în speţă de  executorul judecătoresc - potrivit art. 3711 alin. (3) C. proc. civ. În cazul în care legiuitorul ar fi creat posibilitatea dublei despăgubiri, acest lucru ar fi fost prevăzut în mod expres în textele de lege.

Recurenta arată că în mod nelegal instanţa de apel a obligat-o la plata dobânzii comerciale ce ar fi fost încasată dacă s-ar fi menţinut depozitele bancare bazându-se pe o prezumţie relativă că reclamanta și-ar mai fi continuat relaţia contractuală cu banca. Consideră recurenta că reclamanta nu poate proba un eventual prejudiciu, hotărârea instanţei de apel fiind nelegală și sub acest aspect şi solicită respingerea acestui capăt de cerere.

Se mai susține de către recurentă că instanţa de apel, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la răspunderea civila delictuală, a menţinut sentinţa civilă nr. 7244/17.12.2013 pronunţată  de Tribunalul Bucureşti prin care a fost admisă cererea formulată de intimata-reclamanta S.I.F. M., motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Răspunderea civilă delictuală este posibilă doar în cazul în care sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege. Potrivit dispoziţiilor art. 1349 C. civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii și anume: existenţa unui prejudiciu; existenţa   unei fapte         ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;  existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijența sau imprudența cu care a acţionat. Nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală, dacă cel puţin una din condiţii nu este îndeplinită. În cazul de față nu sunt îndeplinite cel puțin două din aceste condiţii, respectiv fapta ilicită și vinovăţia.

Culpa pârâtei nu există deoarece nu are disponibilități bănești în conturi, acestea fiind poprite la cererea diferiţilor creditori, din aceste considerente se apreciază de către recurentă că nu se poate reține existența unei fapte ilicite şi nici a culpei.

Recurenta consideră hotărârea nelegală și sub aspectul obligării  la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 45.770,8 lei deoarece în cauză nu poate fi reţinută culpa procesuală a A.A.A.S. în generarea acestui litigiu. Onorariul solicitat a fost stabilit într-un cuantum foarte mare faţă de munca îndeplinită de avocat. Mai mult decât atât, cheltuielile de judecată sunt arbitrar stabilite deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare, ca fiind conforme în raport de costurile reale ale procesului.

Reclamanta S.I.F. M. SA Bacău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, motivele de recurs fiind în fapt o reiterare a motivelor de apel şi a apărărilor formulate la prima instanţă. Referitor la primul motiv de recurs privind o presupusă stingere a obligaţiei decurgând din sentinţa civilă nr. 119/20.10.2009 pronunţată în dosarul nr. xx73/2/2009 se susţine că acesta este un motiv nou invocat direct de recurs ceea ce-l face inadmisibil. Soluţia pronunţată cu privire la prescripţie este corectă fiind aplicate dispoziţiile legale speciale, și anume art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 care prevede că dreptul la acţiune al debitorilor împotriva A.V.A.S. se naşte în momentul în care contestaţia la executare se finalizează printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Arată că este lipsit de temei legal motivul de recurs privind actualizarea sumelor datorate, iar prevederile art. 1489 C. civ. privitoare la dobândă sunt inaplicabile. Se mai susţine că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte, analizând recursul formulat de pârâta A.A.A.S. Bucureşti prin prisma motivelor invocate, constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.

Reclamanta a învestit instanța de judecată cu o cerere având ca temei răspunderea civilă delictuală declanșată ca urmare a prejudiciului înregistrat de aceasta în perioada cuprinsă între data executării silite nelegale a contului de către pârâtă și data la care sentința prin care a fost admisă cererea de întoarcere a executării silite a rămas irevocabilă.

Pentru această perioadă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la actualizarea sumei executate cu rata inflației și la plata dobânzii aferente sumei executate conform contractelor de depozit bancar desființate la momentul executării silite nelegale.

Înalta Curte reține că deși recurenta susține că încă de la 30.11.2010 a fost acoperită întreaga sumă datorată, acest aspect nu a fost probat, iar din considerentele deciziei atacate rezultă că în fața instanței de apel pârâta a motivat neplata benevolă a sumei datorate reclamantei prin lipsa disponibilităților bănești, aspect pe care îl reiterează și în cererea de recurs, prin urmare această critică este nefondată.

Și critica privind greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune este nefondată, instanța de apel reținând în mod corect că dreptul material la acțiune al reclamantei s-a născut la 19.11.2008 dată la care a fost pronunțată decizia nr. 3468/19.11.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția comercială în dosarul nr. xx13/180/2006 prin care s-a constatat faptul că executarea silită demarată de pârâtă a fost nelegală. Raportat la data introducerii acțiunii, respectiv la 1.09.2011, rezultă că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958  nu era depășit.

Contrar celor susținute de recurentă, dispoziţiile art. 3711 alin. (3) C. proc. civ. nu îngrădesc dreptul de a solicita actualizarea cu titlu compensatoriu a unor sume stabilite printr-un titlu executoriu, prin intermediul instanței de judecată, în cadrul unui proces distinct şi ulterior, opţiunea învestirii instanţei de judecată cu o astfel de cerere aparţinând reclamantului.

Susţinerea prin care recurenta critică hotărârea și din perspectiva art. 1489 C. civ. este formulată omisso medio, direct în recurs, prin urmare nu poate fi avută în vedere.

În mod corect a fost reţinută incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1084 C. civ. potrivit cărora pentru repararea prejudiciului suferit reclamantei i se cuvin daune-interese constând atât în actualizarea sumei executate cu rata inflaţiei damnum emergens, cât şi la dobânda legală lucrum cessans. În acest sens, prin decizia dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii nr. 2/17.02.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reținut că, în condiţiile art. 1084 C. civ., despăgubirile civile trebuie să cuprindă atât pierderea efectivă damnum emergens, cât şi beneficiul nerealizat lucrum cessans. Aceste dispoziţii permit cumulul între actualizarea creanţei cu rata inflaţiei şi dobânda, deoarece actualizarea creanţelor este admisibilă ca urmare a existenţei fluctuaţiilor monetare ce se produc după expirarea scadenţei obligaţiilor de plată, reprezentând o daună efectivă produsă patrimoniului creditorului -„damnum emergens”, iar câştigul nerealizat îl reprezintă dobânda - „lucrum cessans”.

Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. În timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte conservarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.

Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune compensatorii, este admisibil cumulul acestora şi deci nu se poate vorbi despre o dublă reparaţie care să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului.

În consecinţă, este legal cumulul actualizării sumei executate cu dobânda legală deoarece, aşa cum s-a arătat, numai prin această modalitate se asigură respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 1084 C. civ.

Nu este întemeiată critica prin care se susține că instanța de apel în mod nelegal a obligat pârâta la plata dobânzii comerciale ce ar fi fost încasată de reclamantă dacă s-ar fi menţinut depozitele bancare, instanța de apel motivând acest aspect prin prisma tuturor probelor aflate la dosar, iar nu exclusiv pe baza prezumțiilor.

În mod corect au reținut instanțele întrunirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei prevăzute de art. 998 - art. 999 C. civ., respectiv existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia pârâtei în comiterea faptei.

Susţinerile recurentei că nu a existat o faptă ilicită şi nici culpa sa, deoarece s-a aflat în imposibilitate fortuită de a restitui reclamantei în termen util suma datorată din cauza lipsei lichidităţilor băneşti, nu sunt de natură să înlăture existenţa faptei ilicite şi nici culpa.

Prin fapta ilicită se înţelege orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane, iar culpa este reprezentată de atitudinea subiectivă a autorului faptei ilicite faţă de această faptă şi urmările ei şi constă, în concret, într-o atitudine de negare, de neluare în considerare, de încălcare a normelor legale. Fapta ilicită a pârâtei este reprezentată de executarea silită cu încălcarea dispoziţiilor legale privind prescripţia extinctivă, împrejurare ce a fost stabilită în mod irevocabil prin decizia nr. 3468/19.11.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a analizat şi verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea corectă a legii de către prima instanţă înlăturând în mod legal şi temeinic apărările A.V.A.S. referitoare la lipsa disponibilităţilor băneşti determinate de situaţia financiară precară şi a considerat că această împrejurare nu putea fi reţinută drept o cauză de înlăturare a răspunderii sale potrivit principiului de drept: „Nemo auditur propriam turpitudinem allegans”.

Critica prin care se susține greșita obligare A.A.A.S. la plata cheltuielilor de judecată motivat de faptul că nu ar exista culpă procesuală este nefondată având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. în conformitate cu care partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, fără ca textul de lege să distingă vreo cauză de exonerare.

Instanța poate interveni, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., doar în ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat, atunci când constată că acesta este nepotrivit de mic sau de mare față de valoarea pricinii, însă acest aspect ține de netemeinicia deciziei atacate iar nu de legalitatea acesteia, prin urmare nu poate fi supusă controlului judiciar exercitat de instanța de recurs.

Pentru toate considerentele reţinute, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., a respins recursul declarat de pârâta A.A.A.S. Bucureşti ca nefondat.