Contract de leasing financiar încheiat între două societăţi. Acţiune în constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale. Lipsa calităţii procesuale active
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata
Index alfabetic : acţiune în constatare
- clauză abuzivă
- contract de leasing financiar
- calitatea de consumator
- excepţia lipsei calităţii procesuale active
Legea nr. 193/2000, art. 2 alin. (1)
Directiva nr. 93/13/CEE
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
O societate comercială nu poate fi încadrată în categoria „consumator”, în sensul Legii nr. 193/2000 şi al Directivei 93/13/CEE pentru a putea beneficia de protecţia acestor dispoziţii legale, astfel încât este corectă soluţia instanţei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a acesteia în formularea unei acţiuni în constatarea caracterului abuziv al unei clauze dintr-un contract de leasing financiar.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 321 din 11 februarie 2016
- Obiectul cererii introductive.
1. Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2013, sub nr. xx907/3/2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu B. IFN (România) SA şi C. SRL, constatarea caracterului abuziv şi respectiv a nulităţii absolute a unora din clauzele prevăzute în contractele de leasing financiar cu clauză irevocabilă de cumpărare nr. 120602230 T/01/08.12.2006, 120602230 T/02/08.12.2006, 050702230 T/04/02.05.2007 şi 050702230 T/03/02.05.2007, încheiate între pârâtele C. şi B.
B. Hotărârea primei instanţe.
2.Prin sentinţa civilă nr. 2952 din 6 iunie 2014, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins cererea ca introdusă de o persoană fără calitate procesuală.
C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.
3. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă la data de 30 iulie 2014, prin care s-a solicitat anularea sentinţei şi, reţinând cauza spre rejudecare, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată ca fiind întemeiată.
4. În motivarea cererii de apel a fost expusă situaţia de fapt care a determinat apariţia litigiului dintre părţi, evidenţiindu-se că la momentul semnării celor patru contracte de leasing financiar reclamanta deţinea calitatea de asociat şi administrator al SC C. SRL, fiind de acord cu semnarea în calitate de fidejusor.
5. Cu referire la sentinţa pronunţată de către prima instanţă s-a arătat că excepţia admisă nu vizează aceleaşi clauze din contracte pe care le-a enumerat ca fiind abuzive.
6. În cadrul apelului s-a solicitat, faţă de caracterul devolutiv al căii de atac, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare prin care să se determine dacă „calitatea de consumator astfel cum este definită de prevederile art. 2 lit. b din Directiva Consiliului Uniunii Europene 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 şi ale art. 15 alin. 1 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie analizată de către instanţele naţionale prin raportare la data încheierii contractului sau prin raportare la data sesizării instanţelor naţionale cu privire la existenţa în contract a clauzelor abuzive”.
7. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 466 şi urm. C. proc. civ.
La data de 3 septembrie 2014 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. IFN (România) SA prin care s-a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
8. La data de 22 septembrie 2014 a fost depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care apelanta A. a reluat susţinerile făcute pe calea apelului, arătând, în plus, că este fără putinţă de tăgadă că, la momentul constituirii garanţiei personale, nu avea cum să prevadă, neavând studii juridice, şi nu putea înţelege implicaţiile dispoziţiilor art. 4.1 din Contract.
9. La data de 28 ianuarie 2015 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinare formulată de curatorul special numit pentru intimata-pârâtă SC C. SRL, prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În esenţă, s-a evidenţiat că apelanta nu are calitatea de consumator, cerută de lege pentru promovarea acţiunii în constatarea caracterului abuziv şi, respectiv, a nulităţii absolute parţiale a unor acte juridice, pe motiv că ar conţine clauze abuzive.
D. Hotărârea instanţei de apel.
10. Prin decizia civilă nr. 114/A/29 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a fost respins apelul formulat apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2952/06.06.2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. xx907/3/2013, în contradictoriu cu intimata SC C. SRL, prin lichidator judiciar C.I.I. D., citată şi prin curator special E., ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.
A fost respins apelul formulat în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. IFN (România) SA ca nefondat.
A fost obligată apelanta la plata către curatorul special E. a sumei de 100 lei reprezentând onorariu.
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.
11. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., aducându-i următoarele critici:
12. Prin cererea introductivă reclamanta a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor nr. 1.1 din Condiţiile specifice, 1.4 şi 8.2 din Condiţiile generale şi 4.1.2 din Condiţiile financiare stipulate în contractele de leasing financiar, pe când excepţia formulată de pârâtă şi admisă de către prima instanţă nu vizează aceleaşi clauze pe care reclamanta le-a enumerat ca fiind abuzive.
13. La data semnării contractelor arătate în cererea de chemare în judecată reclamanta deţinea calitatea de asociat şi administrator al SC C. SRL, motiv pentru care a fost de acord cu semnarea celor 4 contracte în calitate de fidejusor. Ulterior, a adus la cunoştinţa băncii faptul că a cesionat către F. părţile sociale deţinute la societate, conform hotărârii AGA nr. 1 din 4 iulie 2008.
În opinia recurentei cesionarul s-a obligat să preia atât activul, cât şi pasivul societăţii, în pasiv fiind incluse şi cele 4 contracte.
La trei ani de la încetarea oricărei legături cu pârâtele a fost înfiinţată o poprire pe conturile şi pe veniturile salariale ale reclamantei, motiv pentru care aceasta a formulat contestaţie la titlu, dar în care nu a solicitat şi constatarea clauzelor indicate în prezenta acţiune ca fiind abuzive, făcând acest demers pe calea unei cereri separate.
14. Dat fiind faptul că reclamanta a semnat un contract de fidejusiune, apreciază că poate invoca excepţiile ce decurg din însăşi contractul de fidejusiune, respectiv cele privind validitatea contractului, întinderea garanţiei, termene, condiţii, precum şi excepţiile inerente obligaţiei debitorului principal cum ar fi: valabilitatea obligaţiei principale, întinderea ei, clauzele contractuale privind condiţiile executării, recurenta-reclamantă apreciind că are dreptul de a se prevala de dispoziţiile Legii nr. 193/2000, în sensul discutării şi denunţării clauzelor considerate de către ea ca fiind abuzive.
S-a mai apreciat că, pentru egalitate de tratament, în situaţia în care debitorul (societatea) este considerat consumator, în sensul Legii nr. 193/2000, cât timp garantul răspunde în solidar cu debitorul, este necesar să i se recunoască şi fidejusorului calitatea de consumator în sensul Legii nr. 193/2000 pentru a avea posibilitatea de a-şi apăra interesele.
15. Instanţa de apel nu a interpretat corect conţinutul hotărârii CJUE, pronunţată în cauza C-419/11.
Concluziile acestei hotărâri au fost în sensul că o persoană fizică ce are legături profesionale de tipul administrării unei societăţi sau deţinerii unei participaţii majoritare în aceasta, nu poate fi considerată consumator, însă, reclamanta la data formulării cererii de chemare în judecată nu mai avea legături profesionale strânse cu societatea, astfel încât dispoziţiile din hotărârea CJUE arătată nu îi sunt aplicabile.
16. Prin aceeaşi cerere de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat, în baza art. 267 parag. 1 lit. b) din TFUE, sesizarea CJUE în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare prin care să se determine în ce măsură calitatea/noţiunea de consumator, astfel cum este definită de prevederile art. 2 lit. b) din Directiva 93/13/CEE şi ale art. 15 alin. 1 din Regulamentul nr. 44/2001, trebuie analizată de către instanţele naţionale prin raportare la data încheierii contractului sau prin raportare la data sesizării instanţelor naţionale cu privire la existenţa în contract a clauzelor abuzive.
S-a solicitat suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii preliminare.
Recurenta-reclamantă a solicitat soluţionarea cauzei în lipsă.
F. Apărările formulate de către intimaţii-pârâţi.
17. La data de 11 iunie 2015 curatorul special desemnat pentru SC C. SRL a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat să se ia act de faptul că recursul a fost declarat doar împotriva pârâtei SC B. IFN (România) SA.
18. La data de 17 iulie 2015 intimata-pârâtă SC B. IFN (România) SA a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs.
G. Considerentele instanţei de recurs.
19. Trebuie menţionat, în primul rând, că prin încheierea din 26 noiembrie 2015, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a CJUE pentru considerentele arătate în încheierea mai sus menţionată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
20. Pe fond, recursul formulat de către recurenta-reclamantă a fost găsit nefondat pentru următoarele considerente:
21. Nu are nici un fel de relevanţă faptul că recurenta-reclamantă ar fi solicitat constatarea caracterului abuziv al anumitor clauze din contractele indicate în cererea introductivă, iar prima instanţă s-ar fi referit, atunci când a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, la alte clauze, deoarece prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, indiferent de clauzele al căror caracter abuziv ar fi fost invocat, pe ideea lipsei calităţii de consumator a reclamantei, precum şi a lipsei calităţii de parte a acesteia în contractul de leasing financiar încheiat între B. şi C.
S-a mai constatat că reclamanta nu are calitatea de consumator nici prin raportare la dispoziţiile art. 4.1.2 din Contractul de fidejusiune, invocându-se jurisprudenţa CJUE, respectiv hotărârea pronunţată în cauza C-419/11.
În altă ordine de idei, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel s-au raportat la clauzele indicate de reclamantă ca fiind abuzive, dar acest aspect nu are relevanţă faţă de soluţia pronunţată.
22. Recurenta-reclamantă a invocat faptul că, pentru egalitate de tratament cu debitorul principal, care este societatea pentru care a garantat, ar trebui să i se recunoască calitatea de consumator şi să i se permită să-şi apere interesele, invocând prevederile Legii nr. 193/2000.
Această susţinere nu poate fi primită, deoarece, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
Prin urmare, din acest punct de vedere, cum niciuna dintre cele două societăţi comerciale nu este persoană fizică, este cât se poate de clar faptul că acestea nu pot fi încadrate în categoria „consumator”, în sensul Legii nr. 193/2000 şi al Directivei 93/13/CEE.
23. Nu poate fi reţinută nici critica cu privire la greşita interpretare a conţinutului hotărârii CJUE pronunţate în cauza C-419/11.
După cum însăşi reclamanta recunoaşte, ea a avut calitatea de asociat şi administrator al SC C. SRL la data semnării contractului de fidejusiune, astfel încât situaţia în care se află este identică cu cea descrisă în speţa CJUE, aceasta având legături profesionale strânse cu o societate (fiind atât asociată, cât şi administrator), astfel încât nu poate fi considerată consumator în sensul dispoziţiilor din Legea nr. 193/2000 şi al Directivei 93/13/CEE.
24. În această ordine de idei este corectă interpretarea instanţei de apel în sensul că data la care trebuie să ne raportăm în aprecierea calităţii de consumator este aceea a semnării contractului, iar nu a introducerii acţiunii, legislaţia privind protecţia consumatorilor având în vedere, în mod evident, calitatea părţilor de la momentul încheierii contractelor, iar nu o situaţie anterioară acestui moment.
25. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.