Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă din actele dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 437 din 04 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială procesuală şi teritorială. A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., prin SINDICATUL U., în contradictoriu cu pârâţii CURTEA DE APEL BUCUREŞTI şi MINISTERUL JUSTIŢIEI, în favoarea secţiei de conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Dolj.
A reţinut instanţa că, potrivit susţinerilor necontestate ale părţilor, reclamanţii sunt grefieri în cadrul Tribunalului Bucureşti.
Instanţa a analizat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale procesuale, pentru a determina dacă, în raport de felul pricinii, competenţa aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
Pe acest aspect, tribunalul a reţinut că, pentru a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, litigiul trebuie să privească un act administrativ (caz în care se aplică Legea nr. 554/2004) sau competenţa să fie stabilită printr-o lege organică specială (Legea nr. 188/1999 sau, în prezent, Codul administrativ).
Însă reclamanţii nu sunt funcţionari publici, deci nu sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 495 Codul administrativ, ci dispoziţiile exprese ale art. 95 alin. (1) din Legea nr. 567/2004.
Astfel că, sub aspectul competenţei materiale procesuale, competenţa aparţine secţiei de conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar nu secţiei de contencios administrativ.
Conform art. 269 alin. (2) şi (3) Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.
Instanţa a constatat că cererea a fost formulată prin sindicat, astfel că ar fi incidente şi dispoziţiile deciziei nr. 1/2013, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Totuşi instanţa a constatat, chiar în conformitate cu prevederile deciziei anterior menţionate, că cererea a fost formulată în numele membrilor săi de sindicat care sunt grefieri în cadrul Tribunalului Bucureşti, iar cea mai mare parte dintre aceştia îşi au domiciliul, precum şi sediul sindicatului se află în municipiul Bucureşti.
Conform art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. au caracter de normă specială de competenţă, de ordine publică şi derogă de la dispoziţiile de drept comun care stabilesc competenţa teritorială în cadrul litigiilor de muncă.
Instanţa a constatat că nu prezintă relevanţă calitatea procesuală a sindicatului în determinarea competenţei, cât timp acesta exercită acţiunea în numele membrilor săi de sindicat şi priveşte raporturile individuale de muncă ale reclamanţilor ce funcţionează chiar în cadrul instanţei care ar trebui să judece litigiul.
În acest caz, legiuitorul prezumă în mod absolut vătămarea aparenţei de imparţialitate a instanţei, obligând reclamanţii, în vederea salvgardării prestigiului justiţiei, să sesizeze o instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.
Prin sentinţa nr. 601 din 22 mai 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei. A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Potrivit tribunalului, art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează competenţa facultativă, instituie o competenţă teritorială cu caracter alternativ în favoarea reclamantului, în ipoteza în care acesta are calitatea de judecător/procuror/asistent judiciar/grefier, având opţiunea de a alege pentru soluţionarea litigiului său o instanţă dintre cele de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie însă analizate prin raportare la dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. care prevăd că "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente", care au caracter imperativ.
Astfel, dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. instituie o regulă esenţială în materie de competenţă teritorială alternativă, anume aceea că în toate cazurile reclamantul este acela care are alegerea între două sau mai multe instanţe, deopotrivă competente, în virtutea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil. Prin urmare, instanţa nu ar putea dispune, din oficiu sau la cererea pârâtului declinarea competenţei întrucât s-ar încălca dispoziţiile art. 116 C. proc. civ.
Or, în speţă, niciunul dintre reclamanţi nu şi-a exprimat, în virtutea principiului disponibilităţii, intenţia sesizării Tribunalului Dolj ca instanţă competentă în soluţionarea cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2019
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Instanţa reţine că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 07.11.2019 sub numărul x/2019, reclamanţii, prin Sindicatul U., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, obligarea acestora la modificarea statului de funcţie şi la emiterea deciziei de încadrare în funcţia de grefier arhivar cu studii superioare.
Potrivit art. 127 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".
În speţă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, reclamanţii având funcţia de grefieri în cadrul Tribunalului Bucureşti.
În acest context, Înalta Curte constată că art. 127 din C. proc. civ. este norma aplicabilă în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze acţiunea reclamanţilor, incidenţa acestui text de lege fiind atrasă de calitatea acestora de grefieri ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului Bucureşti.
Articolul 127 C. proc. civ. este o normă specială de competenţă care se aplică atunci când reclamantul este o persoană care îşi desfăşoară activitatea în justiţie, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier şi care impune, atunci când acţiunea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, să sesizeze una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Scopul edictării art. 127 C. proc. civ. este acela de a asigura imparţialitatea instanţei.
De vreme ce Curtea de Apel Craiova, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dolj, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Bucureşti, rezultă că Tribunalul Dolj este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.