Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Cerere de consfințire a unui acord de mediere având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra unui imobil. Incidența normelor speciale de competență teritorială alternativă.

 

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența teritorială.

Index alfabetic : acord de mediere

- competență teritorială alternativă

- ieșire din indiviziune

- succesiune

                                                     Noul Cod de procedură civilă, art. 117, art. 118

                                                                 Legea nr. 76/2012, art. 13

                                                                 Legea nr. 192/2006, art. 58, art. 59

 

Stabilirea instanței competente să soluționeze cererea prin care se solicită consfințirea prin hotărâre judecătorească, a unui acord de mediere având ca obiect sistarea unei stări de indiviziune rezultate din succesiune cu privire la un imobil, se face prin raportare la dispozițiile art. 59 alin. (1) teza a 2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, care reglementează o competenţă teritorială alternativă, aparţinând fie judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul oricare dintre părţi, fie judecătoriei în a cărei circumscripţie se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere, această cerere neputând fi calificată ca fiind una în materie succesorală şi care să atragă competenţa instanţei locului situării imobilului, potrivit art. 118 NCPC.

 

Secția I civilă, decizia nr. 1968 din 18 iunie 2014

 

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Alexandria la data de 13.02.2014, reclamantul D.D. a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să consfinţească Acordul de mediere nr. 6 din 05.02.2014 încheiat cu D.G.D. în legătură cu sistarea stării de indiviziune de pe urma defunctului D.M.G., cu privire la imobilul situat în localitatea Nicolae Titulescu, judeţul Olt.

Prin sentinţa civilă nr. 1079 din 26.03.2014, Judecătoria Alexandria şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, în raport de dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 134/2010 privind Codul procedură civilă şi de împrejurarea că, în speţă, competenţa este atrasă de locul situării imobilului, or potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei imobilul se află situat în raza localităţii Nicolae Titulescu, judeţul Olt, aflat în circumscripţia judecătoriei Slatina.

Prin sentinţa civilă nr. 4796 din 15.05.2014, Judecătoria Slatina şi-a declinat la rândul său competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Alexandria şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă 1-a înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a decide astfel, instanţa Judecătoriei Slatina a reţinut următoarele:

Competenţa teritorială se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 192/2006, care stabileşte o competenţă teritorială alternativă între judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul sau reşedinţa părţile fie a judecătoriei în circumscripţia căreia se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere, în speţă nefiind vorba despre un litigiu care să atragă competenţa locului situării imobilului. Cum o parte are domiciliul în Alexandria rezultă că Judecătoria Alexandria este competentă să judece cauza.

Înalta Curte, cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui soluţionare a fost învestită, a reţinut următoarele:

Este adevărat că dispoziţiile art.118 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă reglementează o competenţă teritorială exclusivă în materia cererilor privitoare la moştenire, însă potrivit art. 13 din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare.

Conform prevederilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în situaţia în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum şi al altor drepturi reale, partaje şi cauze succesorale, sub sancţiunea nulităţii absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat notarului public sau instanţei de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condiţiile de fond şi de formă prin procedurile prevăzute de lege şi să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale.

Articolul 59 alin. (1) teza a 2 din aceleaşi act normativ reglementează o competenţă teritorială alternativă care aparţine fie judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul oricare dintre părţi, fie judecătoriei în a cărei circumscripţie se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere.

În speţă, prin cererea formulată, reclamantul a solicitat instanţei ca, prin hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunţată să se consfinţească Acordul de mediere nr. 6 din 05.02.2014  încheiat de mediator C.S. între reclamant şi D.G.D.

Regulatorul de competenţă reţine că instanţa de judecată nu a fost sesizată pe cale principală, cu o cerere de sistare a stării de indiviziune care să atragă competenţa materială absolută reglementată de dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ci cu o cerere de consfinţire a unui acord de mediere.

Or, potrivit dispoziţiilor din actul normativ amintit, în situaţia în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum şi al altor drepturi reale, partaje şi cauze succesorale, competenţă teritorială alternativă aparţine fie judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul oricare dintre părţi, fie judecătoriei în a cărei circumscripţie se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere.

Împrejurarea că obiect al acordului de mediere îi reprezintă sistarea unei stări de indiviziune rezultate din succesiune cu privire la un imobil, nu este în măsură să califice prezenta acţiune drept una în materie succesorală şi care să atragă competenţa instanţei locului situării imobilului.

Faţă de toate aspectele reţinute mai sus, rezultă că cererea introductivă de instanţă priveşte o cerere prin care se doreşte consfinţirea acordului de voinţă al părţilor privind încetarea stării de indiviziune, stare de indiviziune rezultată din succesiune.

Astfel fiind, Înalta Curte a reţinut a fi incidente dispoziţiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, care atribuie competenţa alternativă de soluţionare a cererilor judecătoriilor din circumscripţia locului unde a fost încheiată medierea sau cea de la domiciliul sau sediul oricăreia dintre părţi,

În raport de prevederile legale menţionate şi reţinând că domiciliul reclamantului se află în Alexandria, zonă aflată in circumscripţia teritorială a Judecătoriei Alexandria, aceasta este instanţa competentă să se pronunţe cu privire la cererea de consfinţire a acordului de mediere încheiat.