Ședințe de judecată: August | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Amânarea aplicării pedepsei. Non reformatio in pejus

 

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Pedepsele. Individualizarea pedepselor

         Indice alfabetic: Drept penal. Drept procesual penal

         - amânarea aplicării pedepsei

         - non reformatio in pejus

                 C. pen., art. 83

 

         1. Instituţia amânării aplicării pedepsei este incompatibilă cu pronunţarea unei soluţii de condamnare şi, în consecinţă, în cazul în care reţine incidenţa dispoziţiilor art. 83 C. pen., instanţa nu pronunţă o soluţie de condamnare, ci stabileşte pedeapsa şi dispune amânarea aplicării acesteia.

         2. În cazul apelului declarat exclusiv de inculpat, dacă prima instanţa a încadrat fapta în dispoziţiile noului Cod penal şi, în mod greşit, a aplicat normele privind efectele circumstanţelor atenuante din Codul penal anterior, rezultând o pedeapsă inferioară limitei minime a pedepsei care poate fi aplicată conform normelor privind efectele circumstanţelor atenuante din noul Cod penal, instanţa de apel nu poate majora pedeapsa, întrucât ar încălca principiul non reformatio in pejus.  

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 17/A din 19 ianuarie 2015

 

Prin sentinţa nr. 92 din 6 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus, în baza art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnarea inculpatului P.D., ofiţer de poliţie judiciară, la 6 luni închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

A stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va comunica datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.

A atras inculpatului atenţia asupra cazurilor de revocare a amânării aplicării pedepsei prevăzute în art. 88 C. pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

Inculpatul avea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef de poliţie şi îşi desfăşura activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.

În seara zilei de 7 decembrie 2012, inculpatul s-a aflat în vizită la locuinţa unui prieten, unde a consumat băuturi alcoolice. A plecat de la locuinţa prietenului său conducând autoturismul proprietate personală, după care, în jurul orelor 22:55, în timp ce circula pe strada L. din Municipiul Sibiu, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe contrasens şi a lovit un autoturism condus de taximetristul R.I., în mod regulamentar. În urma coliziunii, numitul R.I. a suferit o fractură la genunchiul stâng.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,0 g la litru alcool pur în aerul expirat în cazul numitului R.I. şi de 0,79 g la litru alcool pur în aerul expirat în cazul inculpatului P.D.

Ambii conducători au fost conduşi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde la orele 1:05 şi 2:05 le-au fost recoltate câte două probe de sânge.

Rezultatul alcoolemiei a fost de 0,00 g la mie în cazul numitului R.I.

Inculpatul P.D. a avut o alcoolemie de 2,45 g la mie la proba de la ora 1,05 şi de 2,30 g la mie la proba de la ora 2:05, aşa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie din 10 decembrie 2012, întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu.

Inculpatul P.D. a contestat rezultatul alcoolemiei, apreciind că aceasta este prea mare în raport cu cantitatea de alcool consumată şi a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale pentru calculul retroactiv al alcoolemiei.

Din raportul de expertiză medico-legală din data de 22 aprilie 2013 întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca a rezultat că, prin calculul retroactiv efectuat pe baza valorilor alcoolemiilor stabilite la analiză, la care s-a ţinut cont de faza toxico-cinetică a alcoolului în organism, de alcoolemia teoretică rezultată din consumul de alcool declarat de inculpat, precum şi de intervalul de timp scurs între evenimentul rutier şi prima recoltare de sânge, se indică pentru ora evenimentului rutier o alcoolemie a inculpatului P.D. mai mare decât 0,80 g la mie, cu o valoare teoretică apropiată de 1,50 g la mie, valoare care este consecinţa unui consum de alcool mai mare decât cel declarat de acesta.

Inculpatul a contestat concluziile raportului de expertiză medico-legală pentru calculul retroactiv al alcoolemiei întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca şi a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale pentru calculul retroactiv al alcoolemiei la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti.

Raportul de expertiză medico-legală din data de 1 iulie 2013 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti a concluzionat că în data de 7 decembrie 2012 la ora 22:55 - data şi ora producerii evenimentului rutier, inculpatul P.D. a avut o alcoolemie teoretică în creştere de circa 1,35 g la mie.

În urma impactului dintre cele două autoturisme, numitul R.I., conducătorul autoturismului, a suferit o fractură la genunchiul stâng, fiind internat în spital, iar numita D.D., pasageră în taximetru, a suferit o contuzie Ia umărul stâng şi la stern, însă nu a fost internată.

Din declaraţia numitului R.I. a rezultat că s-a împăcat cu inculpatul P.D., că nu mai are nicio pretenţie faţă de acesta şi nu înţelege să formuleze plângere penală împotriva acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior.

Inculpatul a fost audiat în cursul judecăţii, ocazie cu care a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, după care a condus autoturismul proprietate personală pe drumurile publice. A făcut anumite precizări legate de intervalul în care a consumat alcool şi a arătat că în cazul expertizelor efectuate s-au consemnat greşit anumite date topometrice.

În cursul judecăţii, la cererea inculpatului, instanţa a solicitat date suplimentare cu privire la procedura testării inculpatului cu aparatul etilotest şi a recoltării probelor de sânge.

Instanţa de fond a concluzionat că mijloacele de probă cu înscrisuri reprezentând: drager alcotest printer, procese-verbale de prelevare şi buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei au fost întocmite cu respectarea legii.

În cauză s-au mai administrat şi următoarele probe: proces-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşe fotografice, buletin de examinare clinică, declaraţiile martorilor R.I., D.D., B.A. şi M.A. În faza de judecată au fost reaudiaţi martorii R.I. şi D.D.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a declarat apel inculpatul P.D.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând apelul prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, constată că acesta este fondat în parte, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte fondul cauzei, din probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, rezultă că în data de 7 decembrie 2012, în jurul orelor 22:55, inculpatul P.D. conducea autovehiculul proprietate personală, pe strada L. din Municipiul Sibiu.

La un moment dat a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a lovit autoturismul condus în mod regulamentar de martorul R.I. Urmare a coliziunii dintre cele doua autoturisme, martorul R.I. a suferit o fractură la genunchiul stâng.

Imediat după accident, inculpatul P.D. a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemiei de 0,79 g la litru alcool pur în aerul expirat, iar în jurul orelor 1:05 a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru recoltarea probelor de sânge.

Din buletinul de analiză toxicologică din 10 decembrie 2012 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu rezultă că inculpatul a avut Ia ora 1:05 o alcoolemie de 2,45, iar la ora 2:05 o alcoolemie de 2,30 g la mie.

Fiind constatată alcoolemia, s-a procedat Ia un calcul retroactiv al acesteia, stabilindu-se că Ia data şi ora accidentului inculpatul avea o alcoolemie de 0,80 g la mie.

La stabilirea acesteia s-a avut în vedere consumul de alcool declarat de inculpat, precum şi intervalul de timp scurs între momentul accidentului rutier şi prima recoltare de sânge.

Ulterior, prin raportul de expertiză medico-legală din 1 iulie 2013 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, s-a stabilit că la data de 7 decembrie 2012, la ora 22:55 - ora producerii evenimentului rutier - inculpatul P.D. a avut o alcoolemie de 1,35 g la mie.

Raportat la această situaţie de fapt, este dincolo de orice dubiu împrejurarea că testarea inculpatului cu aparatul etilotest a fost efectuată imediat după producerea accidentului.

De asemenea, între momentul evenimentului rutier (ora 22:55) şi momentul recoltării probelor de sânge (1.05/2.05) inculpatul nu a mai consumat băuturi alcoolice de natură a influenţa pozitiv sau negativ rezultatul final.

Respectându-se dreptul la apărare, s-a dispus efectuarea unei expertize la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu şi ulterior la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, stabilindu-se, în ambele situaţii, că alcoolemia inculpatului, la data producerii accidentului, a fost peste limita legală.

Aflându-ne în prezenţa unor probe ştiinţifice şi în lipsa unor elemente pertinente de natură a înfrânge concluziile acestora, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că exprimă adevărul şi, ca atare, principiul in dubio pro reo nu poate fi reţinut.

Se observă, totodată, că motivele de apel invocate au fost susţinute şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Astfel, prin adresa din 28 octombrie 2013, întocmită de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, au fost comunicate instanţei copii după protocolul etilotestului marca D. semnat de inculpatul P.D. şi copii ale buletinelor de calibrare ale aparatului etilotest marca D.

De asemenea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a confirmat faptul că trusa de prelevare a probelor biologice, folosită în data de 8 decembrie 2012, prin care s-a stabilit alcoolemia inculpatului, conţine toate elementele de recoltare.

În acelaşi sens, Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu confirmă respectarea dispoziţiilor legale, determinarea alcoolemiei în vederea probaţiunii judiciare făcându-se numai în laboratoarele de toxicologie din cadrul instituţiilor medico-legale, conform metodologiei elaborate de Consiliul Superior de Medicină Legală.

Ca atare, prima critică invocată de inculpatul P.D. nu poate fi însuşită, prezumţia de nevinovăţie fiind înlăturată prin probe certe, administrate în condiţii de legalitate şi cu respectarea dreptului la apărare.

A doua critică este însă fondată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând existenţa unei contradicţii între dispozitivul hotărârii şi considerentele acesteia.

Nelegalitatea constatată nu va putea fi înlăturată în totalitate în condiţiile unei căi de atac exercitată doar de inculpat (nu şi de procuror), căruia nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac.

Examinând legea penală mai favorabilă în ansamblul său, astfel cum se reţine şi prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, se impun următoarele observaţii:

Potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.”

Aceeaşi faptă a fost incriminată prin art. 336 alin. (1) C. pen., fiind sancţionată cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

Instanţa de fond a încadrat fapta în dispoziţiile art. 336 alin. (1) C. pen. şi, prin reţinerea circumstanţelor atenuante din legea veche, a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii sub minimul special, combinând astfel textele din două legi, ceea ce a condus la încălcarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi implicit la stabilirea unei pedepse nelegale.

Analizând legea penală mai favorabilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legea nouă şi, ca atare, dispoziţia de condamnare cuprinsă în dispozitivul hotărârii este incompatibilă cu instituţia amânării aplicării pedepsei spre care s-a orientat instanţa de fond.

Dar, fiind exercitată calea de atac numai de inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să reţină circumstanţele atenuante în condiţiile prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., care ar fi permis coborârea pedepsei, astfel cum rezultă din art. 76 alin. (1) C. pen., la o treime, respectiv la 8 luni închisoare şi nu la 6 luni închisoare, cum a stabilit prima instanţă.

În lipsa apelului procurorului, pedeapsa nu poate fi majorată la limita minimă prevăzută de lege, respectiv la 8 luni închisoare; în caz contrar ar fi încălcat principiul non reformatio in pejus.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul P.D. şi va desfiinţa în parte sentinţa, numai în ceea ce priveşte reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, respectiv menţiunea privind condamnarea inculpatului.

În rejudecare, în baza art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 5 C. pen., va stabili inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare care va fi amânată în condiţiile prevăzute în art. 83 C. pen.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelul declarat de inculpatul P.D. împotriva sentinţei nr. 92 din 6 mai 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A desfiinţat în parte sentinţa penală atacată, numai referitor la circumstanţele atenuante prevăzute în art. 74 alin. (2) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior şi la menţiunea privind condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută în art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, pe care le-a înlăturat şi, rejudecând în aceste limite:

În baza art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen., a stabilit inculpatului P.D. pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.