Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2023
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 908/2015

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2015.

Asupra conflictului de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data 9 aprilie 2014, sub nr. 3426/279/2014, reclamantul V.C. a chemat în judecată pe pârâta V.N. solicitând desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 24 octombrie 2004, să se stabilească ca autoritatea părintească cu privire la minorii rezultaţi din căsătorie să fie exercitată exclusiv de reclamant, să se stabilească locuinţa minorilor la reclamant, cu obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere.

Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe, prin care a arătat că nu este întemeiată cererea reclamantului şi a solicitat ca desfacerea căsătoriei să se realizeze din vina exclusivă a reclamantului-pârât, ca autoritatea părintească cu privire la minori să fie exercitată exclusiv de ea, iar locuinţa minorilor să se stabilească la locuinţa ei şi tatăl să fie obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea copiilor.

Prin sentinţa civilă nr. 3255 din 7 octombrie 2014, Judecătoria Piatra Neamţ a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

Instanţa a reţinut că, din actele depuse de reclamantul-pârât la dosar rezultă că, la data promovării acţiunii, acesta avea locuinţa în Anglia. De asemenea, în şedinţa publică de la 7 octombrie 2014, reprezentantul pârâtei-reclamante a învederat instanţei că locuinţa acesteia este în Anglia, fiind stabilită în această ţară anterior promovării acţiunii. Reclamantul, prin apărător, a confirmat faptul că ambii soţi aveau, la data promovării acţiunii, locuinţa în Anglia.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Instanţa a constatat că, în cauză, nu este incidentă prima teză a art. 914 alin. (1) C. proc. civ., care stabileşte competenţa în materie de divorţ ca aparţinând instanţei în circumscripţia ultimei locuinţe comune a părţilor deoarece, la data sesizării instanţei, niciunul dintre soţi nu mai locuia în circumscripţia Judecătoriei Piatra Neamţ, ambii având reşedinţa în Anglia.

De asemenena, nu sunt incidente nici prevederile tezei a II-a art. 914 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc că cererea de divorţ este de competenţa teritorială a judecătoriei în circumscripţia căreia locuieşte soţul pârât deoarece, la data sesizării instanţei, pârâta avea reşedinţa în Anglia.

În condiţiile în care s-a constatat inexistenţa unei locuinţe a pârâtei în România, iar din punct de vedere al raporturilor procesuale de drept internaţional privat competenţa aparţine instanţelor române [conform art. 3 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 ca stat membru de cetăţenie a celor doi soţi] şi nici locuinţa reclamantului nu se află pe teritoriul României, şi în lipsa unui acord expres al soţilor cu privire la alegerea competenţei, instanţa a apreciat că devin incidente dispoziţiile tezei a II-a alin. (2) al art. 914 C. proc. civ. care stabilesc competenţa specială a Judecătoriei sector 5 al municipiului Bucureşti.

Învestită prin declinare, prin sentinţa civilă nr. 777 din 29 ianuarie 2015, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii instanţei competente.

Instanţa a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 914 alin. (2) C. proc. civ., competenţa Judecătoriei sectorului 5 de a soluţiona cererea de divorţ, în cazul în care, la data introducerii cererii, nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, este subsidiară, devenind aplicabilă dacă nu există nici un fel de convenţie între părţi pentru a alege o altă judecătorie din România.

A constatat instanţa că în cauză a intervenit un acord al părţilor asupra alegerii unei instanţe din România pentru soluţionarea divorţului în sensul art. 914 alin. (2) teza ultima C. proc. civ., chiar dacă la dosarul cauzei nu a fost depus un înscris cu denumirea de „acord expres de alegere a Judecătoriei Piatra Neamţ drept instanţă competentă teritorial”.

Astfel, prin procura emisă la 29 aprilie 2014 de Ambasada României la Londra, secţia consulară, pârâta a mandatat un avocat pentru a o reprezenta cu puteri depline la Tribunalul Piatra Neamţ, în cauza având ca obiect procesul de divorţ de V.C., înregistrat la Judecătoria Piatra Neamţ, menţiunea expresă din cuprinsul procurii reprezentând o alegere a locului judecăţii formulată de către pârâtă, chiar dacă, dintr-o insuficientă cunoaştere a normelor de procedură, s-a făcut referire la Tribunalul Neamţ. A reţinut instanţa că este evidentă voinţa mandatarului cu privire la locul judecăţii, anume oraşul Piatra Neamţ. Pe de altă parte, voinţa reclamantului de a se judeca la Judecătoria Piatra Neamţ a devenit evidentă odată cu introducerea acţiunii pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ.

Instanţa a mai reţinut că dispoziţiile art. 914 alin. (2) C. proc. civ. fac vorbire de posibilitatea părţilor de „a conveni”, fără să se stabilească necesitatea unui acord expres în acest sens şi nici în C. civ. nu există menţiuni referitoare la forma acordului în cazul alegerii instanţei competente. Legiuitorul a procedat în acest mod, de exemplu, în cazul acordului prevăzut pentru alegerea legii aplicabile desfacerii căsătoriei (art. 2599 C. civ.).

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 914 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul, nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorţ fiind de competenţa Judecătoriei sectorului 5.

Se reţine că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 9 aprilie 2014, reclamantul V.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta V.N. desfacerea căsătoriei încheiate între părţi, precum şi soluţionarea capetelor de cerere accesorii. Ulterior, la data de 10 iunie 2014 a fost înregistrată, la aceeaşi instanţă, întâmpinare şi cerere reconveţională formulată de pârâta V.N.

Înalta Curte constată că, aşa cum au reţinut ambele instanţe în conflict, nici reclamantul, nici pârâtul nu mai aveau domiciliul sau reşedinţa în România la data introducerii acţiunii de divorţ.

Se exclude însă competenţa de soluţionare a cauzei de către Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, urmare a faptului că, în sensul dispoziţiilor art. 914 alin. (2) teza I C. proc. civ., părţile au convenit ca litigiul să fie soluţionat de Judecătoria Piatra-Neamţ.

Or, competenţa Judecătoriei sectorului 5 Bucureşţi are caracter subsidiar, intervenind în materia divorţului numai în lipsa acordului părţilor asupra instanţei competente teritorial să judece pricina.

În cauză, odată cu introducerea acţiunii de divorţ, reclamantul şi-a manifestat voinţa ca litigiul să fie soluţionat de Judecătoria Piatra Neamţ, în a cărei rază teritorială s-a aflat, de altfel, ultimul domiciliu comun al soţilor.

Pârâta la rândul său s-a manifestat similar, în sensul ca divorţul să fie soluţionat de Judecătoria Piatra-Neamţ, realizându-se convenţia părţilor asupra judecătoriei din România care să soluţioneze cauza.

Se observă că, prin procura din 29 aprilie 2014, emisă de Ambasada României la Londra, pârâta V.N. a mandatat un avocat care să o reprezinte cu puteri depline “(…) în cauza având ca obiect procesul de divorţ de V.C., înregistrat pe rol la Judecătoria Piatra Neamţ, Dosar nr. 3426/279/2014”. Totodată, prin întâmpinarea formulată prin mandatar, pârâta nu a invocat necompetenţa teritorială a Judecătoriei Piatra Neamţ în soluţionarea acţiunii având ca obiect divorţ şi capete de cerere accesorii şi a înregistrat propria acţiune de divorţ, pe rolul aceleiaşi instanţe.

C. proc. civ. nu cere ca acordul de voinţă al părţilor cu privire la instanţa competentă să judece cererea de divorţ să fie dat expres, în cadrul aceluiaşi înscris, el putând rezulta şi din indicarea aceleiaşi instanţe realizată chiar separat, dar neechivoc, de fiecare dintre părţi.

În consecinţă, în conflictul invit între Judecătoria Piatra Neamţ, iniţial investitită cu soluţionarea cererii de divorţ şi Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, urmează a decide că revine Judecătoriei Piatra Neamţ competenţa de soluţionare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de divorţ, formulată de reclamantul reclamantul-pârât V.C., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat C.P., cu sediul în Piatra Neamţ, str. B., judeţul Neamţ în contradictoriu cu pârâta-reclamantă V.N., cu domiciliul ales la T.R., din Piatra Neamţ, Bd. R., judeţ Neamţ, având ca obiect divorţ şi capete de cerere accesorii, în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2015.