Ședințe de judecată: Octombrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Elemente constitutive

          Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene

          Indice alfabetic: Drept penal

          - infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene

         Legea nr. 78/2000, art. 181 alin. (1)

          Fapta proprietarului unui teren de a depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură o cerere de acordare a subvenţiilor din fonduri europene, care cuprinde declaraţia falsă că utilizează suprafaţa de teren pentru care a solicitat subvenţiile, în condiţiile în care anterior formulării cererii a încheiat un contract de închiriere a terenului şi, în calitate de locator, nu putea beneficia conform legii de subvenţii din fonduri europene, fapta având ca rezultat obţinerea pe nedrept a subvenţiilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Fapta proprietarului unui teren de a depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură o cerere de acordare a subvenţiilor din fonduri europene, care cuprinde declaraţia falsă că utilizează suprafaţa de teren pentru care a solicitat subvenţiile - suprafaţă de teren folosită, în realitate, de o altă persoană -, în condiţiile în care numai proprietarul care exploatează terenul poate beneficia conform legii de subvenţii din fonduri europene, fapta având ca rezultat obţinerea pe nedrept a subvenţiilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 303/A din 2 octombrie 2014

Prin sentinţa nr. 46 din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, l-a achitat pe inculpatul A.V., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, restituindu-i suma de 85.120,04 lei, în conformitate cu art. 346 alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul A.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, fiind condamnat de Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin sentinţa penală nr. 9 din 2 februarie 2012, la o pedeapsă de 3 luni închisoare, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, a cărei executare a fost suspendată condiţionat în conformitate cu dispoziţiile art. 81 - art. 82 C. pen. anterior, menţinându-se sechestrul asigurător instituit asupra sumei de 59.758,52 lei şi obligând inculpatul la plata de despăgubiri în acest cuantum către A.P.I.A.

Prin decizia penală nr. 4007 din 5 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpatului A.V. şi a casat hotărârea atacată, trimiţând cauza spre rejudecare.

În rejudecare, au fost audiaţi inculpatul A.V. şi martorii R.D. şi B.Z.

Instanţa de fond a constatat că inculpatului A.V. i se impută faptul că a solicitat acordarea de subvenţii de la A.P.I.A. în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011, sens în care a întocmit cereri de plată pentru schemele de sprijin, în care a menţionat în scris şi în fals că utilizează suprafaţa de teren pentru care a cerut respectivele subvenţii, în condiţiile în care anterior formulării solicitărilor şi-a înstrăinat dreptul de folosinţă al terenului, prin încheierea unor contracte de închiriere, încălcându-şi obligaţia prevăzută în art. 6 alin. (2) din O. U. G. nr. 125/2006 conform căreia arendatorul, concedentul şi/sau locatorul nu beneficiază de plăţi directe pentru terenul arendat, concesionat şi/sau închiriat.

Astfel, la 5 mai 2008, inculpatul, în calitate de proprietar, a solicitat pentru suprafaţa agricolă de 26 ha teren acordarea de subvenţii pentru Schemele SAPS şi măsuri de agromediu pachetul 1, pajişti de înaltă valoare şi pachetul 1.2., practici agricole tradiţionale de la A.P.I.A., cerere care i-a fost aprobată, stabilindu-se la data de 12 iunie 2009 cu titlul de plată suma de 23.524,58 lei, ce i-a fost virată în cont, cu toate că anterior, la 24 aprilie 2008, a încheiat un contract de închiriere cu B.I. pentru perioada 24 aprilie 2008 şi până la 31 decembrie 2008.

La data de 8 mai 2009, inculpatul a formulat din nou o cerere de subvenţii pentru aceeaşi suprafaţă de teren, primind suma de 27.213,18 lei, anterior, respectiv la 5 martie 2009, încheind un contract de închiriere cu martorul P.C. pentru perioada 5 martie 2009 - 31 decembrie 2009.

Inculpatul a încheiat, la data de 30 martie 2010, un contract de închiriere pentru o suprafaţă de 28 ha teren cu martorul P.C. pentru perioada 30 martie 2010 - 31 decembrie 2010, pentru ca ulterior, la 17 mai 2010, să solicite de la A.P.I.A. acordarea de subvenţii pentru respectivul teren, primind 9.020,76 lei.

La data de 10 mai 2011, acesta a depus la A.P.I.A. cererea de acordare a subvenţiilor pentru anul 2011, pentru suprafaţă de teren de 28 ha, care era folosită pentru păşunat de martorul P.C., fără a fi încheiat vreun contract de închiriere.

Judecătorul fondului a apreciat că, pentru a se reţine vinovăţia inculpatului sub aspectul acuzaţiilor formulate de parchet, este necesar să se probeze că acesta, prin cererile de acordare de subvenţii pentru anii 2008, 2009, 2010 şi 2011, a declarat în fals că este utilizatorul terenului, precum şi că a încheiat adevărate contracte de închiriere cu martorii B.I. şi P.C., în baza cărora în calitate de locator s-a obligat să asigure locatarilor folosinţa terenului în schimbul unui preţ, situaţie în care nu putea să beneficieze de plăţi directe, aşa cum prevede art. 6 alin. (2) din O. U. G. nr. 125/2006.

Pornind de la faptul că în condiţiile legii civile calificarea juridică a unui contract încheiat între părţi se face după intenţia comună a părţilor şi nu după sensul literal al termenilor folosiţi, s-a constatat că cele trei contracte încheiate pentru perioade diferite de timp (24 aprilie 2008 - 31 decembrie 2008, 5 martie 2009 - 31 decembrie 2009 şi 30 martie 2010 - 31 decembrie 2010) au fost denumite de închiriere, având ca obiect suprafaţa de teren pentru care s-a solicitat acordarea de subvenţii, în anii 2008, 2009 şi 2010, preţul chiriei fiind de 1.000 lei, respectiv 2.800 lei pentru ultimii doi ani, iar obligaţiile stabilite părţilor au fost aceleaşi, respectiv inculpatul să permită accesul pe teren şi să nu obstrucţioneze activitatea chiriaşului, care urma să nu schimbe destinaţia spaţiului închiriat, să achite chiria anticipat şi impozitul, să-l notifice pe proprietar de orice modificare survenită în legătură cu imobilul, să asigure păşunatul cu maxim 7 capete ovine pe hectar pe an, să asigure curăţarea terenului de mărăcini, să-l notifice pe proprietar în cazul în care ar dori să se mute de pe teren înainte cu 10 zile lucrătoare, fiind posibilă rezilierea.

Din coroborarea declaraţiilor martorilor P.C. (i-a propus inculpatului să încheie un contract de închiriere pentru a păşuna oile pe terenurile acestuia, iar în anii 2009 şi 2010 a păstrat suprafeţele de teren în stare bună, nu le-a cosit şi nu a efectuat alte lucrări, fiind ajutat la curăţat de un om, care a fost plătit de inculpat); B.I. (a păşunat cu oile aparţinând turmei sale fără a efectua lucrări pe terenul închiriat în acest scop de la inculpat şi pentru care i s-a spus să nu solicite subvenţii); M.M. (contactat în anul 2009 de P.C., care l-a rugat să vină să lucreze pe terenul pe care-l păşuna cu oile sale, sens în care l-a curăţat de mărăcini, fiind plătit de inculpat, căruia îi aparţinea terenul); R.S. şi B.S. (în anul 2009 au lucrat pentru inculpat pe terenul în discuţie, cărând şi împrăştiind gunoiul, în schimb fiind plătiţi de acesta) cu conţinutul celor trei contracte, instanţa de fond a reţinut că intenţia comună a părţilor a fost aceea de a realiza un contract de locaţiune de servicii, în sensul că inculpatul a pus la dispoziţie terenul pentru a-şi asigura serviciul de păşunat, în condiţiile în care au fost încheiate în perioadele în care se desfăşoară activităţi de păşunat.

Voinţa părţilor în acest sens, adică a încheierii de contracte de închiriere de servicii, a fost dedusă şi din faptul că, dacă s-ar fi urmărit închirierea terenului, ciobanii ar fi putut să solicite fonduri de la A.P.I.A., ceea ce nu s-a întâmplat, din declaraţiile acestora rezultând că li s-a spus să nu facă acest lucru, precum şi din aceea că nu au fost înregistrate la consiliul local, aşa cum prevedea legea pentru asemenea situaţii.

S-a mai reţinut că prin încheierea contractelor, chiar anterior solicitării de subvenţii, părţile nu au urmărit şi înstrăinarea dreptului de utilizare a terenului de la inculpat către martorii P.C. şi B.I., relevante sub acest aspect fiind considerate depoziţiile celor doi ciobani care au urmărit doar asigurarea păşunatului, dar şi ale martorilor M.M., R.S. şi B.S. care au efectuat lucrări pe teren, fiind plătiţi de inculpat, împrejurare care dovedeşte că acesta îl folosea.

Faptul utilizării terenului de către inculpat s-a reţinut că rezultă şi din efectuarea lucrărilor de întreţinere a acestuia de către persoane angajate de proprietar, nefiind necesar ca asemenea lucrări să fie făcute personal.

În condiţiile în care numai inculpatul era menţionat în Registrul Fermierilor cu terenul şi realiza toate lucrările la care s-a obligat către A.P.I.A., respectiv păşunat (prin turmele martorilor B.I. şi P.C.), gunoit şi împrăştiat muşuroaie (prin martorii B.S. şi R.S.), curăţirea vegetaţiei (prin martorul M.M.), s-a apreciat de judecătorul fondului că cererile de acordare de subvenţii formulate de inculpatului A.V. pentru anii 2008, 2009, 2010 şi 2011 nu sunt declaraţii false.

În final, s-a reţinut că toate demersurile efectuate de inculpat au fost pentru a respecta obligaţiile asumate către A.P.I.A. la momentul solicitării de subvenţii, intenţia sa nefiind de a obţine pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu atât mai mult cu cât pentru anul 2011 nu a încheiat vreun contract cu martorul P.C., care a continuat să păşuneze cu oile terenul fără a-i plăti vreo sumă de bani.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Având în vedere modificările intervenite prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la termenul din data de 24 aprilie 2014, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, a recalificat căile de atac ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură ca fiind apeluri, judecata cauzei desfăşurându-se conform prevederilor art. 411- art. 425 C. proc. pen.

Totodată, la acelaşi termen de judecată, în condiţiile art. 420 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 374 alin. (2) C. proc. pen., art. 378 C. proc. pen., art. 108 şi urm. C. proc. pen., s-a procedat la audierea inculpatului A.V. şi a fost încuviinţată, potrivit art. 420 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 100 C. proc. pen., proba testimonială solicitată de apărare, constând în reaudierea martorilor B.I., P.C., B.S., R.S. şi M.M., probă ce a fost administrată la termenul de judecată din data de 4 septembrie 2014.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel dezvoltate de procuror şi partea civilă, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, constată că apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, deşi pe tot parcursul procedurii judiciare inculpatul A.V. a susţinut că nu sunt îndeplinite, în cauză, toate elementele de conţinut ale infracţiunii ce formează obiectul acuzaţiei penale, opinie îmbrăţişată în mod eronat şi de către judecătorul fondului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta a acţionat cu vinovăţia cerută de lege, respectiv intenţie, pentru a obţine pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, sens în care a întocmit la datele de 5 mai 2008, 8 mai 2009, 17 mai 2010 şi 10 mai 2011, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, cereri de plată pentru scheme de sprijin în care a menţionat în fals că utilizează suprafaţa de teren pentru care a solicitat acordarea de subvenţii de la A.P.I.A.

Realizând propriul examen al materialului probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prima instanţă a reţinut în mod corect împrejurările faptice, care, de altfel, nu au fost contestate de inculpat nici la urmărire penală şi la judecata în fond, dar nici în calea de atac, stabilind, în esenţă, că acesta a solicitat de la A.P.I.A., la datele de 5 mai 2008, 8 mai 2009, 17 mai 2010 şi 10 mai 2011, în calitate de proprietar de terenuri în suprafaţă de 26 ha, respectiv 28 ha, acordarea de subvenţii, fiindu-i virate în cont sumele de 23.524,58 lei, 27.213,18 lei şi respectiv 9.020,76 lei, iar anterior formulării cererilor de plată pentru schemele de sprijin încheiase contracte de închiriere, după caz, cu martorii B.I. şi P.C. pentru perioadele cuprinse între 24 aprilie 2008 - 31 decembrie 2008, 5 martie 2009 - 31 decembrie 2009 şi 30 martie 2010 - 31 decembrie 2010, contra sumelor de 1.000 lei şi 2.800 lei, în timp ce pentru anul 2011 nu a încheiat un astfel de act juridic, permiţându-i martorului P.C. să păşuneze terenul cu animalele, fără să achite niciun ban.

Cu toate că denumirea stabilită de părţi pentru contracte a fost cea de închiriere, judecătorul fondului, în contra declaraţiilor testimoniale, a menţiunilor făcute de inculpat în cererile de plată pentru scheme de sprijin înregistrate la A.P.I.A. şi a clauzelor contractuale, a calificat actele intervenite între A.V. şi crescătorii de animale ca locaţiuni de servicii, fără însă să individualizeze serviciul care le-a fost închiriat martorilor B.I. şi P.C.

Este de menţionat că legea aplicabilă contractelor ce fac obiectul prezentului dosar este vechiul Cod civil, având în vedere că drepturile şi obligaţiile izvorâte din aceste acte juridice s-au născut anterior intrării în vigoare a noii legislaţii, motiv pentru care sunt supuse regulilor de drept sub imperiul cărora s-au născut.

Într-adevăr, potrivit art. 977 C. civ. anterior, interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, principiu care presupune o atenţie mai mare în cazul actelor juridice nenumite pentru care se aplică regulile stabilite de părţi, apelându-se la regulile generale ce cârmuiesc materia obligaţiilor numai pentru aspectele la care acestea nu s-au referit în mod expres.

În schimb, pentru actele juridice numite, adică pentru acele acte care se bucură de o denumire stabilită de legea civilă, precum şi de o reglementare proprie, sunt incidente în mod automat dispoziţiile legale care le consacră, nefiind necesar ca părţile să prevadă întotdeauna întregul lor conţinut, dar numai în măsura în care acestea nu au derogat de la prevederile legale care reglementează respectivele acte.

Aparent contractele încheiate de inculpat cu crescătorii de animale, fiind calificate de judecătorul fondului ca fiind închirieri de servicii, nu se bucură de o denumire legală şi de o reglementare proprie.

Însă, din interpretarea clauzelor contractuale rezultă că voinţa internă a părţilor, adică a inculpatului şi a crescătorilor de animale, a fost să încheie un contract numit, respectiv contractul de locaţiune care îşi are sediul materiei în art. 1411 şi urm. C. civ. anterior.

În speţă, părţile au prevăzut întregul conţinut al actelor juridice pe care le-au încheiat, respectând dispoziţiile legale incidente în materia locaţiunii, le-au intitulat contracte de închiriere, întrucât aveau ca obiect închirierea terenului agricol - păşunat, proprietatea inculpatului şi au stabilit în sarcina crescătorilor de animale plata anticipată a chiriei, dar şi a impozitului, folosirea terenului conform destinaţiei, respectiv păşunatul cu un număr de maximum 7 capete ovine, în timp ce proprietarul s-a obligat să nu obstrucţioneze activitatea chiriaşului.

Ca atare, prin cele trei contracte s-a transmis folosinţa temporară, respectiv în perioadele 24 aprilie 2008 - 31 decembrie 2008, 5 martie 2009 - 31 decembrie 2009 şi 30 martie 2010 - 31 decembrie 2010, a suprafeţei de teren agricol - păşunat, aflată în proprietatea inculpatului, aspect confirmat şi de către crescătorii de animale, martorii B.I. şi P.C., care au relatat, inclusiv în faţa instanţei de control judiciar, că au închiriat de la A.V. terenul pe care îl deţinea pentru a-l folosi la păşunatul oilor.

Faptul că inculpatul A.V. le-a cerut crescătorilor de animale să nu solicite subvenţii de la A.P.I.A., iar ulterior încheierii contractelor a făcut demersuri personale în acest sens, deşi potrivit legii în calitate de locator nu putea beneficia de sprijin financiar european, întrucât nu deţinea folosinţa terenului, dovedeşte cu prisosinţă că voinţa internă a părţilor a fost de a încheia un contract de închiriere şi nu un contract de locaţiune de servicii, situaţie în care îndreptăţiţi la plata sumelor de bani erau locatarii.

Inculpatul cunoscând, şi prin prisma pregătirii sale juridice, că numai persoanele care exploatează terenul pot beneficia de plăţi directe în cadrul schemei unice, nu a adus la cunoştinţa lucrătorilor A.P.I.A. faptul că suprafaţa de teren era dată în folosinţa crescătorilor de animale, urmărind să obţină pe nedrept subvenţii din fonduri europene, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care nu a înregistrat la consiliul local contractele de închiriere.

Pe de altă parte, efectuarea lucrărilor de întreţinere în bună stare a terenului de către persoane plătite de inculpat nu echivalează cu folosinţa respectivelor suprafeţe de către acesta, întrucât, conform legislaţiei civile aplicabile în materia contractului de locaţiune, locatorului îi revine obligaţia de a menţine lucrul în stare de a servi la întrebuinţarea pentru care a fost închiriat, respectiv pentru păşunat.

Este lipsit de relevanţă faptul că, în anul 2011, inculpatul A.V. nu a mai încheiat contract cu martorul P.C., în condiţiile în care i-a permis să folosească în continuare terenul pentru păşunatul oilor, întrucât potrivit art. 6 alin. (1) din O. U. G. nr. 125/2006 pot beneficia de subvenţii doar proprietarii care exploatează suprafaţa agricolă, cerinţă pe care inculpatul nu o îndeplinea.

Toate aceste elemente dovedesc că activitatea desfăşurată de inculpatul A.V., la intervale diferite de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, acesta acţionând cu intenţia directă de a obţine pe nedrept, prin declaraţii false, fonduri europene, faptă care continuă să fie incriminată şi de legea nouă.

Astfel, deşi prin art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012 a fost modificat art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în sensul introducerii cerinţei ca acţiunile care definesc toate modalităţile normative ale elementului material al laturii obiective să fie săvârşite cu rea-credinţă, fapta care formează obiectul acuzaţiei penale din prezenta cauză realizează pe deplin conţinutul constitutiv al noii incriminări, întrucât legiuitorul a urmărit să înlăture orice îndoială cu privire la forma de vinovăţie care atrage răspunderea penală pentru o asemenea faptă, respectiv intenţia directă sau intenţia indirectă, fiind exclusă săvârşirea infracţiunii din culpă.

Concluzionând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa prin actul se sesizare al instanţei, motiv pentru care va admite apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, va desfiinţa sentinţa penală atacată şi, rejudecând cauza, îl va condamna.

În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 5 C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că legea penală mai favorabilă este legea veche, chiar dacă pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 era, anterior modificării actului normativ prin art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012, închisoarea de la 3 ani la 15 ani, iar în prezent este închisoarea de la 2 ani la 7 ani, pentru considerentele ce urmează a fi dezvoltate:

Având în vedere Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, care a statuat cu caracter general obligatoriu că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri şi, respectiv, din legea specială, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidentă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, reţine că, în concret, se ajunge la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul A.V. dacă se aplică legea anterioară.

În raport cu atitudinea inculpatului care a acoperit benevol prejudiciul şi s-a prezentat Ia toate chemările organelor judiciare, cu lipsa antecedentelor penale, cu pregătirea profesională şi nu în ultimul rând cu vârsta acestuia, instanţa de control judiciar apreciază că circumstanţele atenuante reţinute de judecătorul fondului în primul ciclu procesual se justifică a fi aplicate în continuare, astfel că, fiind incidente dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) b) şi c) C. pen. anterior, îi va aplica o pedeapsă egală cu minimul special pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii prevăzute în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a cărei executare o va suspenda condiţionat pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, dat fiind faptul că scopul preventiv-educativ al tratamentului sancţionator poate fi atins şi fără privare de libertate, pentru circumstanţele personale favorabile deja menţionate.

Din faptul că legea nouă nu mai reţine în art. 75 - art. 76 C. pen., ca circumstanţe atenuante, împrejurările prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior şi limitează efectele unor asemenea circumstanţe, creând acuzaţilor avantaje mai restrânse decât cele din vechea codificare şi, totodată, nu mai reglementează instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei, fiind permisă ca modalitate de executare a pedepsei doar suspendarea sub supraveghere, rezultă că legea anterioară este mai blândă pentru inculpatul A.V.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că art. 741 C. pen. anterior nu poate fi reţinut ca lege penală mai favorabilă, deşi inculpatul a acoperit benevol prejudiciul, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate în acest text de lege, inclusiv în ceea ce priveşte infracţiunile cărora li se poate aplica această circumstanţă atenuantă, fapte care sunt strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pe latură civilă, va constata acoperit integral prejudiciul cauzat părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, urmând ca banii obţinuţi de inculpat ca subvenţie şi restituiţi să rămână în conturile părţii civile.

Având în vedere că prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului a fost recuperat se va ridica sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din 22 iunie 2011 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi de partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 46 din 17 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat A.V., a desfiinţat sentinţa penală atacată şi rejudecând:

În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A.V. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterior, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.

A constatat că inculpatul a acoperit integral prejudiciul cauzat părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

În baza art. 422 C. proc. pen., a ridicat sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din 22 iunie 2011 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş.