Ședințe de judecată: August | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Trafic de persoane. Trafic de minori. Exploatarea unei persoane. Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

 

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei. Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile

         Indice alfabetic: Drept penal. Drept procesual penal

         - trafic de persoane

         - trafic de minori

         - recurs în casaţie

                 

C. pen., art. 182, art. 210, art. 211

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 7

 

         1. În accepţiunea dispoziţiilor art. 182 lit. a) C. pen., cu referire la art. 210 C. pen. privind infracţiunea de trafic de persoane şi art. 211 C. pen. privind infracţiunea de trafic de minori, prin exploatarea unei persoane se înţelege supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat.

         Supunerea unei persoane la executarea unei munci pentru o durată de aproximativ 12 ore/zi, în condiţii grele, sub supraveghere continuă, contra sumei de circa 20 euro pe săptămână, pe teritoriul unui stat străin, în condiţiile în care documentele de călătorie ale persoanei sunt reţinute de angajator, afectându-i libertatea de mişcare pe teritoriul statului străin şi posibilitatea de a se întoarce în ţară, întruneşte cerinţele exploatării unei persoane prin supunerea la executarea unei munci în mod forţat în sensul dispoziţiilor art. 182 lit. a) C. pen.

         2. Traficul de persoane sau traficul de minori, comis în scopul exploatării victimei prin supunerea la executarea unei munci în mod forţat în condiţiile anterior descrise, este prevăzut de legea penală în dispoziţiile art. 210 C. pen. ori, după caz, în dispoziţiile art. 211 C. pen., nefiind dezincriminat şi, în consecinţă, recursul în casaţie întemeiat pe cazul reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, este nefondat.

 

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 76/RC din 26 februarie 2015

 

Prin sentinţa penală nr. 52 din 6 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Mureş, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., ca urmare a incidenţei în cauză a art. 4 şi art. 5 C. pen. şi a art. 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 187/2012 cu trimitere la art. 182 C. pen., a fost achitat inculpatul S.A. de sub acuza comiterii infracţiunilor de:

- trafic de persoane în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- trafic de minori, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., ca urmare a incidenţei în cauză a art. 4 şi art. 5 C. pen. şi a art. 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 187/2012 cu trimitere la art. 182 C. pen., a fost achitată inculpata L.R. de sub acuza comiterii infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., ca urmare a incidenţei în cauză a art. 4 şi art. 5 C. pen. şi a art. 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 187/2012 cu trimitere la art. 182 C. pen., a fost achitat inculpatul P.V. de sub acuza comiterii infracţiunilor de:

- trafic de persoane în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- trafic de minori, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a constatat că, în sarcina inculpatului S.A., s-a reţinut prin actul de sesizare că, în anul 2008, direct sau prin intermediul altor persoane, a racolat un număr de 14 victime majore (T.D., B.N., B.V., B.C., F.P., I.P., P.A., B.I., D.F., M.S., K.T., T.I., M.V. şi G.A.) pe care apoi, personal sau împreună cu ceilalţi inculpaţi, Ie-a transportat în Cehia, unde le-a predat unui cetăţean străin („V.”) contra sumei de 125 euro/persoană şi a altor comisioane, cunoscând că victimele urmau a fi exploatate în regim de sclavie, prin faptul că erau cazate în condiţii improprii traiului decent, erau obligate la muncă grea, timp de 12-14 ore/zi şi urmau a fi plătite cu sume care să le asigure doar alimentaţia, la nivel de subzistenţă. S-a mai reţinut că inculpatul S.A., în luna octombrie 2008, după ce în prealabil, prin intermediul numitului G.I. şi împreună cu ceilalţi inculpaţi, a racolat-o pe victima minoră R.E., împreună cu inculpatul P.V. a transportat-o în Cehia şi a predat-o cetăţeanului străin „V.”, cunoscând că acesta o va exploata prin muncă.

S-a mai reţinut că inculpatul P.V., în anul 2008, direct sau prin intermediul altor persoane, a racolat un număr de 14 victime majore (T.D., B.N., B.V., B.C., F.P., I.P., P.A., B.I., D.F., M.S., K.T., T.I., M.V. şi G.A.) pe care apoi, personal sau împreună cu ceilalţi inculpaţi, le-a transportat în Cehia, unde le-a predat unui cetăţean străin („V.”) contra sumei de 125 euro/persoană şi a altor comisioane, cunoscând că victimele urmau a fi exploatate în regim de sclavie, prin faptul că erau cazate în condiţii improprii traiului decent, erau obligate la muncă grea, timp de 12-14 ore/zi şi urmau a fi plătite cu sume care să le asigure doar alimentaţia, la nivel de subzistenţă. În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în luna octombrie 2008, după ce, în prealabil, prin intermediul numitului G.I. şi împreună cu ceilalţi inculpaţi, a racolat-o pe victima minoră R.E., împreună cu inculpatul S.A. a transportat-o în Cehia şi a predat-o cetăţeanului străin „V.”, cunoscând că acesta o va exploata prin muncă.

În sarcina inculpatei L.R. s-a reţinut că, în anul 2008, direct sau prin intermediul altor persoane, a racolat un număr de 14 victime majore (T.D., B.N., B.V., B.C., F.P., I.P., P.A., B.I., D.F., M.S., K.T., T.I., M.V. şi G.A.) pe care apoi, personal sau împreună cu ceilalţi inculpaţi, le-a transportat în Cehia, unde le-a predat unui cetăţean străin („V.”) contra sumei de 125 euro/persoană şi a altor comisioane, cunoscând că victimele urmau a fi exploatate în regim de sclavie, prin faptul că urmau a fi cazate în condiţii improprii traiului decent, erau obligate la muncă grea, timp de 12-14 ore/zi şi urmau a fi plătite cu sume care să le asigure doar alimentaţia, la nivel de subzistenţă.

Instanţa de fond a apreciat că, în cauză, nu se poate angaja răspunderea penală a niciunuia dintre cei trei inculpaţi, deoarece faptele reţinute în sarcina fiecăruia, conform noilor prevederi de drept substanţial, nu mai sunt prevăzute de legea penală. Pornindu-se de la definiţia noţiunii de „muncă forţată”, astfel cum a fost aceasta explicată în conţinutul art. 2 al Convenţiei nr. 29 din 28 iunie 1930 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi evaluându-se conţinutul dispoziţiilor art. 182, art. 210 şi art. 211 C. pen., s-a concluzionat că activitatea infracţională desfăşurată de fiecare dintre cei trei inculpaţi în cursul anului 2008 şi pentru care, la data de 3 octombrie 2011, au fost deferiţi justiţiei prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, apreciindu-se de către procuror că se circumscrie variantei exploatării prin „încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate”, în prezent abrogată, iar nu variantei „executării unei munci sau îndeplinirii de servicii, în mod forţat”, nu mai este plasată în sfera ilicitului penal, nemaifiind incriminată de legea penală.

Prin decizia nr. 281/A din 30 septembrie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, a fost desfiinţată parţial sentinţa penală nr. 52 din 6 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Mureş şi, în rejudecare, în baza art. 5 C. pen., a fost înlăturată dispoziţia primei instanţe de reîncadrare a faptelor inculpatului S.A. în prevederile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., ale inculpatei L.R. în prevederile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi ale inculpatului P.V. în prevederile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen.

A fost condamnat inculpatul S.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută în art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi Ia pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a lI-a şi lit. b) C. pen. anterior.

A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a lI-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate acestui inculpat în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a lI-a şi lit. b) C. pen. anterior.

A fost condamnată inculpata L.R. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută în art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a lI-a şi lit. b) C. pen. anterior.

A fost condamnat inculpatul P.V. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută în art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi Ia pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a lI-a şi lit. b) C. pen. anterior.

A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a lI-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate acestui inculpat în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a lI-a şi lit. b) C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, constatându-se suspendarea de drept a executării pedepsei accesorii în conformitate cu art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.

În baza art. 861 şi art. 862 C. pen. anterior, a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpaţilor pe durata câte unui termen de încercare de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 863 alin. (1) şi alin. (3) lit. d) C. pen. anterior.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs în casaţie inculpaţii S.A. şi L.R., criticând-o prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că faptele prevăzute în art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 2 din aceeaşi lege, pentru care au fost condamnaţi, au fost dezincriminate la intrarea în vigoare a noului Cod penal. În susţinerea recursului promovat, apărarea a arătat că în sfera de aplicare a noţiunii „în scop de exploatare”, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 678/2001 şi explicată de art. 182 C. pen., nu poate fi inclusă activitatea desfăşurată de inculpaţi, adică transportul în condiţii legale a unor persoane în Cehia, iar sintagma „în mod forţat” are sensul prevăzut în art. 2 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 29/1930, respectiv „orice muncă sau serviciu pretins sub ameninţarea unei sancţiuni şi pentru care persoana nu s-a oferit voluntar”, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Codul muncii.

Astfel, s-a arătat că, întrucât scopul prevăzut în art. 2 din Legea nr. 678/2001 nu a fost nici urmărit de inculpaţi şi nici atins, faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată nu constituie infracţiuni şi, ca atare, sunt incidente dispoziţiile art. 4 C. pen. privind dezincriminarea faptelor.

Pe de altă parte, decizia instanţei de apel a mai fost criticată şi pe motiv că schimbarea încadrării juridice a faptelor nu a fost pusă în discuţia părţilor, încălcându-se, astfel, dispoziţiile imperative ale art. 386 C. proc. pen. şi că inculpaţilor le-a fost încălcat dreptul la apărare, dreptul de a fi informaţi asupra naturii şi cauzei acuzaţiilor aduse împotriva lor şi dreptul de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării lor, drepturi consacrate de art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea, făcându-se referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Flueraş c. României, 9 aprilie 2013; Mischie c. României, 16 septembrie 2014), s-a arătat că inculpaţii S.A. şi L.R. au fost condamnaţi în apel fără a fi administrate probe noi, pe baza reinterpretării probatoriului care a constituit temei de achitare în faţa instanţei de fond, deşi instanţa europeană a sancţionat în mod constant o astfel de practică.

Prin încheierea nr. 16/RC din 15 ianuarie 2015, apreciind că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în art. 434 - art. 438 C. proc. pen. doar în ceea ce priveşte susţinerile inculpaţilor S.A. şi L.R. încadrate în cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu recursurile în casaţie formulate de aceştia împotriva deciziei nr. 281/A din 30 septembrie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurenţi.

În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor vizând încălcarea art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele privind condamnarea inculpaţilor prin reinterpretarea aceluiaşi probatoriu care a fundamentat soluţia de achitare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că acestea nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs în lipsa unui caz de casare care să permită acest lucru.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpaţii S.A. şi L.R. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, inculpatul S.A. a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, prevăzute în art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, iar inculpata L.R. pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, reţinându-se, în esenţă, că în anul 2008, direct sau prin intermediul altor persoane, au racolat (prin plasarea de anunţuri în presă prin care ofereau locuri de muncă bine retribuite în Cehia şi prezentarea unor condiţii de transport, cazare şi muncă atractive) un număr de 14 victime majore (T.D., B.N., B.V., B.C., F.P., I.P., P.A., B.I., D.F., M.S., K.T., T.I., M.V. şi G.A.), precum şi o victimă minoră (faptă reţinută în sarcina inculpatului S.A.), pe care apoi, personal sau împreună cu ceilalţi participanţi, le-au transportat în Cehia, unde le-au predat unui cetăţean străin („V.”) contra sumei de 125 euro de persoană şi a altor comisioane, cunoscând că victimele urmau a fi exploatate prin muncă forţată, în sensul că le erau reţinute actele de identitate, erau cazate în condiţii improprii traiului decent, erau obligate la muncă grea, timp de 12-14 ore/zi şi urmau a fi plătite cu sume care să le asigure doar alimentaţia, la nivel de subzistenţă.

Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituia infracţiunea de trafic de persoane „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane”. Alin. (2) lit. a) al aceluiaşi text de lege prevedea că se sancţionează mai aspru traficul de persoane săvârşit de două sau mai multe persoane împreună.

Totodată, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 incrimina „recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.” În alin. (2) era pedepsită ca formă agravată fapta prevăzută la alin. (1) „săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului”. În alin. (3) al aceluiaşi text de lege se arăta că pedeapsa este mai mare „dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2).”

Examinând dispoziţiile noului Cod penal, se constată că fapta de trafic de persoane nu a fost dezincriminată, însă redactarea textului este diferită.

Astfel, potrivit art. 210 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de trafic de persoane „recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită: a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane.”

Totodată, potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de trafic de minori „recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.” În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi text de lege, fapta este mai gravă dacă a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1) C. pen.

Examinând comparativ cele două reglementări se observă că, dacă în art. 2 din Legea nr. 678/2001 exploatarea unei persoane în una din variante era definită ca fiind „executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate”, în cuprinsul art. 182 C. pen. se prevede la lit. a) că, prin exploatarea unei persoane, se înţelege: „supunerea Ia executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat.” Astfel, se constată că legea nouă sancţionează în continuare traficarea unei persoane în scopul exploatării, fără însă a se mai putea reţine, ca formă a exploatării, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, aşa cum se prevedea în legea veche.

Având în vedere că, potrivit art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu se va analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, mai constituie infracţiuni prin prisma noii legi.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, cu privire la toate actele materiale reţinute în sarcina inculpaţilor, că executarea muncii s-a făcut în mod forţat, deoarece părţilor vătămate le-au fost prezentate condiţii de muncă şi salariu care nu existau în realitate (au fost asigurate că vor avea salariu lunar cuprins între 800-1.200 euro, transport în Cehia gratuit, cazare şi masă asigurate de angajatorul ceh, durată legală a zilei de lucru), fiindu-le ascuns faptul că documentele de călătorie urmau să le fie reţinute de angajator, ceea ce s-a şi întâmplat, motiv pentru care victimele au fost lipsite de libertatea de mişcare pe teritoriul statului ceh, neputându-se întoarce în ţară şi nici părăsi localitatea unde fuseseră duse să muncească, neavând posibilitatea de a realiza un contact direct cu locuitorii oraşelor în care lucrau, datorită necunoaşterii limbii cehe, supravegherii continue exercitate asupra lor şi duratei, de peste 12 ore pe zi, în care erau obligate să lucreze în condiţii grele. Totodată, pe parcursul şederii în Cehia, părţile vătămate au fost cazate în condiţii improprii (câte 10-20 persoane în cameră, în condiţii igienico-sanitare extrem de precare), fiind nevoite să-şi achite din resurse proprii cazarea şi alimentaţia zilnică, necesară subzistenţei, fiecare fiind retribuită, în condiţiile desfăşurării unei munci de 12 ore/zi, cu suma de aproximativ 20 euro pe săptămână; mai mult, atunci când, observând condiţiile grele de lucru, au vrut să plece, părţile vătămate au fost ameninţate. Or, având în vedere aceste aspecte, precum şi împrejurarea că în schimbul fiecărei părţi vătămate astfel „angajate” inculpaţii au primit suma de câte 125 euro, faptele reţinute în sarcina acestora reprezintă exploatarea unei persoane prin executarea unei munci în mod forţat. Ca atare, faptele imputate celor doi inculpaţi se regăsesc şi în noua reglementare penală, având corespondent în prevederile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. (pentru ambii inculpaţi) şi, respectiv, în dispoziţiile art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. (în cazul inculpatului S.A.).

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii S.A. şi L.R. nu au fost dezincriminate în noua reglementare, fiind, în continuare, prevăzute de legea penală, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de aceştia împotriva deciziei nr. 281/A din 30 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.