Ședințe de judecată: Octombrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Invocarea excepției de neexecutare a contractului direct în etapa procesuală a recursului. Inadmisibilitate.

 

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.

Index alfabetic : excepția de neexecutare

-excepție de procedură

                                                           C.proc.civ. din 1865, art. 294 alin. (1), art. 316

 

Definită ca mijloc de apărare propriu-zisă (de fond), aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, pe care aceasta îl exercită în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile  obligaţii, excepţia de neexecutare a contractului nu constituie o excepţie procesuală şi nici un alt mijloc de apărare de acest tip, motiv pentru care nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs.

Justificarea aceste interdicţii constă în imposibilitatea învestirii instanţei de recurs cu aspecte care necesită verificări de fapt, prin administrarea de probe inadmisibile în recurs, însă, mai ales, în privarea părţilor de gradele de jurisdicţie prevăzute de lege pentru analiza unui mijloc de apărare propriu-zisă, adică de fond.

 

Secția I civilă, decizia nr. 1613 din 12 iunie 2015    

           

Prin cererea formulată la data de 13 februarie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul T.S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M.C.A., obligarea acesteia la plata sumei de 148.000 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 1164 din 26 iunie 2008 Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, ca neîntemeiate.

A admis acţiunea formulată de reclamant.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 148.000 euro reprezentând comision datorat în baza contractului de comision încheiat la 9 noiembrie 2007.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 13.064 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

A respins cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a încheiat cu pârâta contractul de comision nr. x din 9 noiembrie 2007 legalizat la BNP A.A.R., prin care s-a obligat să identifice potenţialii cumpărători pentru imobilul proprietatea acesteia, situat în Iaşi, compus din teren în suprafaţă de 854,71 mp. şi construcţie compusă din subsol, parter şi trei etaje.

Potrivit acestui contract, în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul se obligă să achite integral prestatorului comisionul datorat, acesta fiind egal cu diferenţa dintre suma de 1.502.000 euro şi preţul vânzării, cu precizarea că acest comision va fi achitat numai în situaţia în care vânzarea imobilului se va încheia cu unul din potenţialii cumpărători identificaţi de prestator, iar printre aceşti cumpărători au fost menţionaţi M.V. şi F.G.

Ulterior, pârâta a procedat la vânzarea imobilului descris mai sus, cu preţul de 1.650.000 euro, către cumpărătorul M.V., menţionat şi în cuprinsul contractului de comision ca fiind identificat de către reclamant, fără însă a achita comisionul în cuantum de 148.000 euro, menţionat în contractul de comision.

Prin urmare, atâta timp cât părţile au convenit, pe baza manifestării libere de voinţă că, în   momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul se obligă să achite integral prestatorului comisionul datorat, acesta fiind egal cu diferenţa dintre suma de 1.502.000 euro şi preţul vânzării, iar, ulterior, contractul s-a încheiat chiar cu unul dintre potenţialii cumpărători identificaţi de către prestator, respectiv M.V., această manifestare de voinţă a părţilor urmează a produce efecte juridice, în temeiul forţei obligatorii a contractului, neputându-se invoca faptul că nu ar exista o cauză a datoriei, sau că respectiva creanţă nu este certă, lichidă şi exigibilă.

Susţinerile pârâtei, în sensul că nu datorează suma de bani sus menţionată întrucât contractul de comision a fost valabil doar până la data de 25 noiembrie 2007, pe câtă vreme atât antecontractul de vânzare-cumpărare cât şi contractul de vânzare-cumpărare au fost încheiate după această dată sunt irelevante şi nefondate în speţa dedusă judecăţii, întrucât potrivit contractului de comision, proprietarul a acordat prestatorului exclusivitate până la data de 25 noiembrie 2007 aşadar, în cauză nu este vorba despre un contract cu termen, respectiv un contract ce şi-ar înceta efectele la o anumită dată, ci este vorba doar de data la care încetează exclusivitatea acordată reclamantului în efectuarea serviciilor menţionate în contractul de comision.

Prin decizia civilă nr. 134/A din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins apelul declarat de pârâtă, pentru următoarele considerente:

Situaţia de fapt nu a fost greşit stabilită, întrucât nu prezintă nici o relevanţă existenţa, anterior datei de 25 noiembrie 2007, a unei oferte de cumpărare a imobilului în litigiu pentru preţul de 1.600.000 de euro. Neaducerea la cunoştinţa acesteia despre această ofertă reprezenta, eventual, un risc asumat de intimatul  reclamant, în condiţiile în care, la expirarea termenului de acordare a exclusivităţii, exista posibilitatea încheierii vânzării cu o altă persoană şi, pe cale de consecinţă pierderea comisionului.

Pe de altă parte, corect a reţinut instanţa de fond că termenul de 25 noiembrie 2007 este data stabilită pentru acordarea exclusivităţii şi nu data încetării contractului de comision, cum eronat susţine apelanta. Este de, remarcat că, proba cu martori nu era admisibilă în contra înscrisului autentic, conform dispoziţiilor art. 1191 C.civ., mai ales că, apelanta nici nu a invocat vreo eventuală nulitate a contractului de comision.

Nici critica referitoare la nedatorarea comisionului, urmare faptului că preţul stabilit în contractul de vânzare-cumpărare a fost obţinut de apelantă, prin negociere directă, nu poate fi reţinută, întrucât obligaţia asumată de intimatul  reclamant prin contractul de comision nu a vizat obţinerea unui anumit preţ, ci, exclusiv, identificarea potenţialilor cumpărători, asigurarea vizionării imobilului, prezentarea extrasului informativ şi informarea cumpărătorului cu privire la necesitatea achitării integrale, într-o singura tranşă a preţului imobilului, negocierea preţului fiind atributul vânzătorului - proprietar.

În speţă, nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 5 C.civ., întrucât nu există nici o interdicţie legală în acest caz, părţile putând stipula, prin acordul lor de voinţă, cuantumul eventualului comision rezultat dintr-un contract de comision, nefiind vorba despre dobândă, caz în care legea limitează cuantumul acesteia. De altfel, apelanta şi-ar invoca propria culpă, rezultată dintr-o eventuala încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, pe de o parte, iar pe de altă parte, nici nu a cerut constatarea nulităţii contractului pentru acest motiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 274 C.proc.civ. acordarea cheltuielilor de judecată este condiţionată de dovada făcută de partea care a câştigat procesul că a efectuat cheltuielile de judecată, astfel că a fost respinsă cererea intimatului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs pârâta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea acestuia s-a arătat că intimatul reclamant avea prin contact obligaţia de ”înştiinţare imediată, prin fax, a proprietarului cu privire la identificarea şi intenţiile potenţialului cumpărător al imobilului”.

Prestatorul, chiar la data încheierii contractului de comision, a indicat doi potenţiali cumpărători, dar nu i-a identificat ulterior datei de 09 noiembrie 2007. Mai mult, prestatorul acţiona în calitate de mandatar special al unuia dintre potenţialii cumpărători, fiind şi în posesia unei oferte ferme de cumpărare a imobilului, care cuprindea preţul oferit şi termenul până la care este valabilă.

Nici după încheierea contractului de comision intimatul nu  a comunicat recurentei existenţa şi conţinutul ofertei de cumpărare din partea numitului M.V., neexecutarea contractului de către intimat fiind de netăgăduit.

Faţă de neexecutarea de către intimatul reclamant a obligaţiilor contractuale referitoare la comunicarea intenţiei potenţialului cumpărător al imobilului în vederea încheierii (ante)contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, recurenta a invocat excepţia de neexecutare a contractului, ca excepţie de fond şi a solicitat respingerea acţiunii.

Hotărârea este nelegală şi faţă de dispoziţiile art. 970 C.civ. raportat la situaţia de fapt, valoarea comisionului fiind stabilită fără aducerea la cunoştinţa recurentei a ofertei de cumpărare şi a procurii speciale acordate intimatului  reclamant.

Contrar art. 977 C.civ. care stabileşte că „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”, instanţa de judecată, substituindu-se voinţei părţilor (iar voinţa acestora a fost ca respectivul contract de comision să fie valabil până la data de 25 noiembrie 2007), în condiţiile unei redactări defectuoase a clauzelor contractuale, în mod nelegal a stabilit că termenul de 25 noiembrie 2007 este data stabilită pentru acordarea exclusivităţii şi nu data încetării contractului de comision.

Încetarea contractului de comision la data de 25 noiembrie 2007 rezultă din conţinutul ofertei de cumpărare şi a procurii speciale acordate de numitul M.V. intimatului T.S.A., de care recurenta nu a avut cunoştinţă.

În condiţiile în care contractul de comision nu prevede nici un termen de încetare a acestuia, iar 25 noiembrie 2007 ar fi data stabilită pentru acordarea exclusivităţii şi nu data încetării contractului, rezultă faptul că părţile ar fi încheiat respectivul contract pe o durată nelimitată, voinţa părţilor nefiind nici un moment în acest sens, cu atât mai mult cu cât intimatul era în posesia unei oferte ferme din partea unui cumpărător, precum şi a unei procuri speciale care îi permiteau semnarea oricărui antecontract de vânzare-cumpărare pentru imobilul în cauză.

Comisionul este nedatorat urmare a încetării contractului la termen la data de 25 noiembrie 2007, astfel cum rezultă din voinţa părţilor rezultând din probele administrate, respectiv oferta de cumpărare şi procura specială acordată intimatului T.S.

Cu încălcarea art. 969 - 970 C.civ., în mod nelegal instanţa de apel a stabilit că recurenta datorează comisionul în cuantumul solicitat de către reclamant având în vedere obiectul contractului de comision.

În faza procesuală a recursului cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 alin.(1) C.proc.civ. până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. xx2/99/2009 având ca obiect constatarea nulităţii contractului de comision.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 12 iunie 2015  ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 1635 din data de 13 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost soluţionat irevocabil dosarul nr. xx2/99/2009 în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1635 din 13 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost soluţionat irevocabil dosarul având ca obiect constatarea nulităţii contractului de comision nr. x din 9 noiembrie 2007 legalizat la BNP A.A.R., s-a stabilit cu putere de lucru judecat că pârâta a luat cunoştinţă, sub semnătură, mai înainte sau concomitent cu încheierea contractului de comision, despre existenţa potenţialului cumpărător M.V. şi despre preţul oferit de acesta, de 1 600 000 euro.

Prin urmare, prestatorul şi-a îndeplinit o parte din obligaţiile stabilite în sarcina sa în contractul de comision, pârâta având deplina reprezentare atât a persoanei prezumtivului cumpărător, cât şi a cuantumului comisionului pe care l-ar datora reclamantului, în ipoteza încheierii contractului de vânzare-cumpărare, împrejurare de fapt care nu a fost combătută cu înscrisurile depuse de recurentă în recurs, care privesc ştiri din ziare şi aspecte legate de averea pe care reclamantul şi-a declarat-o.

Apar astfel ca nefondate criticile privind neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor contractuale, cât şi cele referitoare la stabilirea greşită a cuantumului comisionului datorat reclamantului.

Excepţia de neexecutare a contractului a fost invocată, în acest context, pentru prima dată în recurs.

Potrivit art. 294 alin. (1) C.proc.civ., „În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi”.

Conform art. 316 C.proc.civ. „Dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol”.

Definită ca mijloc de apărare propriu-zisă (de fond), aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, pe care aceasta îl exercită în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile  obligaţii, excepţia de neexecutare a contractului nu constituie o excepţie procesuală şi nici un alt mijloc de apărare de acest tip, motiv pentru care nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs.

Justificarea aceste interdicţii constă în imposibilitatea învestirii instanţei de recurs cu aspecte care necesită verificări de fapt, prin administrarea de probe inadmisibile în recurs, însă, mai ales, în privarea părţilor de gradele de jurisdicţie prevăzute de lege pentru analiza unui mijloc de apărare propriu-zisă, adică de fond.

Celelalte critici formulate de recurentă sunt, de asemenea, nefondate, întrucât din cuprinsul contractului de comision rezultă fără dubiu că termenul din 25 noiembrie 2007 este stabilit ca termen limită pentru exclusivitatea contractului de comision în favoarea reclamantului, astfel încât natura sa nu poate fi dedusă în raport de alte înscrisuri administrate în cauză. Un eventual viciu de consimţământ, la momentul încheierii contractului de comision cu privire la acest aspect, putea fi invocat pe calea acţiunii în anularea contractului.

Împrejurarea că durata contractului de comision nu putea fi nedeterminată, ceea ce ar dovedi că voinţa reală a părţilor a fost alta, în ceea ce priveşte natura termenului din 25 noiembrie 2007, constituie o prezumţie care a fost răsturnată prin menţiunile din contractul de comision care nu a fost anulat.

Acesta continuă să producă depline consecinţe juridice, ca lege a părţilor, conform art. 969 C.civ., iar interpretarea sa nu poate fi alta decât cea care rezultă din act şi se prezumă că exprimă voinţa reală a părţilor la momentul perfectării contractului. În acest context, nu se poate reţine încălcarea art. 977 C.civ. nu a fost încălcat.

Pentru toate aceste considerente, s-a constatat că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 969-970 şi art. 977 C.civ., astfel încât motivul de recurs invocat nu este incident în cauză. În consecință, recursul a fost respins, ca nefondat, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C.proc.civ.