Ședințe de judecată: Decembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Procedura insolvenţei. Încălcarea dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 85/2006. Acţiune în răspundere civilă delictuală formulată de bancă. Condiţii şi efecte

Cuprins pe materii : Drept comercial. Procedura insolvenţei

Index alfabetic : acţiune în răspundere civilă delictuală

-deschiderea procedurii insolvenţei

-administrator judiciar

 

Legea nr. 85/2006, art. 18 alin. (2), art. 48

Din economia dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 85/2006 rezultă că prin sentinţa sau, după caz, încheierea având drept efect ridicarea dreptului de administrare, judecătorul-sindic va da dispoziţii tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului judiciar/lichidatorului, încălcarea dispoziţiilor judecătorului-sindic, menţionate la alin. (1), atrăgând răspunderea băncilor pentru prejudiciul creat, precum şi o amendă judiciară de la 4.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON).

În cazul în care băncii reclamante i s-au adus la cunoştinţă măsurile dispuse prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva societăţii debitoare, anterior ordinelor de plată prin care administratorul special a ordonat plăţi din conturile societăţii, cu depăşirea de către acesta a limitelor prevăzute de art. 18 din Legea nr. 85/2006, banca nu se poate absolvi de culpa încălcării legii prin invocarea faptei terţului.

Astfel, caracterul ilicit al faptei administratorului special este înlăturat, întrucât „victima” prejudiciului și-a asumat riscul unei activități săvârșite de altcineva și care ar putea-o prejudicia, acest „consimțământ” al băncii fiind anterior săvârșirii faptei astfel că, în măsura în care „victima prejudiciului” a fost de acord, înainte de producerea faptei, ca autorul acestei fapte să acționeze într-un anumit mod, deși exista posibilitatea cauzării unei pagube, caracterul ilicit al faptei este înlăturat și, odată cu el, este înlăturată și răspunderea.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 899 din 24 martie 2015

 

Notă : Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată de Legea nr. 85/2014 la data de 28 iunie 2014.

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, la data de 28 martie 2012, reclamanta V.B. SCPA Italia Montebelluna - Sucursala Bucureşti (fostă Banca I.R. S.p.A. Volpago del Montello - Sucursala Bucureşti) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.D.A. obligarea acestuia la plata sumei de 582.617,69 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantei prin efectuarea de către pârât, în calitate de administrator special al SC T. SRL, a unor transferuri de fonduri neaprobate de către administratorul judiciar.

Prin sentinţa civilă nr. 6239 din 23 octombrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi s-a admis acţiunea aşa cum a fost formulată, dispunându-se obligarea pârâtului la plata sumei de 582.617,69 lei, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data pronunţării sentinţei până la data achitării efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 23.813,75 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, prin aceea că pârâtul, în calitate de administrator special al SC T. SRL în insolvenţă a efectuat plăţi neaprobate de administratorul judiciar, prin intermediul reclamantei.

Ulterior, reclamanta a fost obligată prin hotărâre judecătorească să achite aceste sume în contul debitoarei, încercând recuperarea acestora prin promovarea prezentei acţiuni.

S-a reţinut că ordonarea de către pârât a acestor plăţi încalcă prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, convertindu-se într-o faptă ilicită ce a avut drept rezultat direct scoaterea sumelor din patrimoniul societăţii în insolvenţă.

În ceea ce priveşte prescripţia s-a reţinut că, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, primul transfer a avut loc la data de 27 martie 2009, astfel că termenul de prescripţie extinctivă de trei ani se împlineşte la data de 27 martie 2012, deoarece, potrivit art. 101 alin. (3) C. proc. civ., termenele statornicite pe ani se sfârşesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare. Cum acţiunea reclamantei a fost expediată prin poştă la data de 27 martie 2012, reiese că a fost formulată în termenul general de prescripţie prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

În  baza art. 274 C. proc. civ. pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial.

Prin decizia civilă nr. 730 din 25 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul C.D.A. împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti şi s-a dispus, totodată, obligarea apelantului la plata sumei de 10.936,55 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele deciziei, răspunzând criticilor din apel, instanţa a reţinut că sentinţa este motivată şi respectă dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cuprinzând o analiză temeinică a apărărilor şi argumentelor ce au influenţat soluţionarea cauzei şi fiind realizată o interpretare corectă a probatoriului administrat în cauză.

S-a reţinut, de asemenea, că prima instanţă a constatat în mod corect îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, nefiind incidentă instituţia răspunderii civile contractuale, întrucât raporturile dintre părţi nu au fost guvernate de o convenţie.

În speţă, nu operează puterea lucrului judecat în ceea ce priveşte motivele reţinute de către instanţele învestite cu soluţionarea dosarului nr. xx.877/3/2007 în legătură cu pretinsa culpă a băncii care ar fi cauzat o pagubă în patrimoniul SC T. SRL, neexistând identitate între părţile şi obiectul celor două litigii.

Un alt argument al instanţei de apel se referă la corecta reţinere a existenţei culpei pârâtului şi depăşirea de către acesta, în calitate de administrator special, a limitelor prevăzute de art. 18 din Legea nr. 85/2006. Astfel, apelantul avea dreptul de a administra averea debitorului în timpul procedurii insolvenţei, însă doar sub supravegherea administratorului judiciar.

Curtea a mai reţinut şi faptul că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a probelor administrate din care rezultă că pârâtului îi aparţine semnătura din anexa la cererea de deschidere a contului persoanei juridice, că plăţile au fost făcute de o persoană împuternicită de către pârât şi că această plată prin intermediar nu înlătură răspunderea administratorului special care a acţionat cu depăşirea limitelor prevăzute de lege.

Împotriva deciziei pronunțate în apel pârâtul C.D.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia, admiterea apelului şi, pe fond, respingerea acţiunii.

Recurentul a invocat greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii raportat la încălcarea art. 7201 C. proc. civ. prin încheierea din 30 aprilie 2013.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile recurentului se referă la existenţa interdicţiei băncilor de a efectua plăţi din conturile debitorului, fără aprobarea administratorului judiciar. Cum în speţă banca a confirmat primirea notificării în acest sens, nr. 272/5 martie 2009, reiese că reclamanta îşi invocă propria culpă.

Recurentul critică modul de soluționare a excepției autorității lucrului judecat, invocând efectul pozitiv al acesteia raportat la considerentele sentinței nr. 816 din 7 februarie 2011, susținând, pe de o parte, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestui motiv de apel, iar, pe de altă parte, că s-au analizat greșit condițiile impuse de art. 1201 C. civ. 

Este criticată greşita interpretare a art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, susţinându-se că nu există pentru administratorul special o astfel de interdicţie, că judecătorul sindic nu a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei SC T. SRL şi, în plus, administratorul special avea chiar obligaţia legală de a administra activitatea debitoarei, inclusiv de a efectua plăţi către creditorii societăţii.

Cererea de recurs se întemeiază și pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susținând existența unei motivări contradictorii a deciziei recurate, raportat la soluția pronunțată, în sensul că a apreciat asupra existenței culpei băncii în ceea ce privește transferul neautorizat al sumelor de bani din contul debitoarei aflate în insolvență.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului, arătând în apărare faptul că instanţa de apel a reţinut corect că, prin demersurile băncii în vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului, de care recurentul a avut cunoştinţă, a fost atins scopul urmărit de legiuitor prin prevederile art. 7201 C. proc. civ.

De asemenea, susţinerile recurentului privitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat raportat la considerentele sentinţei nr. 816 din 7 februarie 2011 sunt neîntemeiate, în fapt, neexistând tripla identitate cerută de prevederile art. 1201 C. civ., cum corect au reţinut instanţele de fond.

Se mai arată, totodată, că sunt netemeinice criticile din recurs cu privire la interpretarea sau aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 998 - 999 C. civ. Sub acest aspect, intimata arată că între administratorul special şi cel judiciar există un raport de subordonare în temeiul căruia primul este obligat de a cere celuilalt autorizarea prealabilă cu privire la orice act care nu se circumscrie activităţii curente a debitoarei aflate în insolvenţă.

Apărările intimatei vizează şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în legătură cu care se arată că decizia nu cuprinde motive contradictorii, aspectele invocate de recurent fiind, de fapt, o reluare a celor constatate anterior, în cadrul primului litigiu în care banca a fost sancționată prin hotărâre judecătorească pentru operarea transferurilor bancare la ordinul administratorului special.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate s-au reținut următoarele:

Prin sentința comercială nr. 4260 din 31 octombrie 2008 a Tribunalului București, Secția a VII-a comercială s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei SC T. SRL, numindu-se administrator judiciar A.M.D.G.E. IPURL.

Printre măsurile dispuse de tribunal s-a dat dispoziție administratorului judiciar de a înștiința toate băncile la care debitoarea are disponibil în cont să nu dispună de acesta fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar.

Conform procesului-verbal al adunării asociaților din data de 19 ianuarie 2009, pârâtul C.D.A. a fost desemnat în calitate de administrator special, în baza art. 18 din Legea nr. 85/2006, potrivit dispozițiilor sentinței de deschidere a procedurii, fapt care i-a fost adus la cunoștință reclamantei, prin adresa nr. 9159 din 26 martie 2009.

În perioada 27 martie 2009-10 aprilie 2009, pârâtul a solicitat băncii reclamante efectuarea mai multor transferuri bănești către diverse societăți comerciale, în cuantum de 582.617,69 lei, provenind din conturile debitoarei SC T. SRL, aflată în insolvență.

Prin sentința comercială nr. 816 din 7 februarie 2011 a Tribunalului București, Secția a VII-a comercială, s-a admis acțiunea formulată de SC T. SRL prin lichidator judiciar A.M.D.G.E. SPRL împotriva Băncii I.R. SPA Italia Sucursala București (în prezent V.B. SCPA Italia Montebelluna - Sucursala București), care a fost obligată să plătească suma de 582.617,19 lei reprezentând prejudiciu suferit de reclamantă ca urmare a încălcării de către pârâtă a dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, precum și suma de 4.000 lei amendă judiciară, conform art. 48 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Sentința a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 822 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel București, Secția a V-a civilă, prin care s-a respins ca nefondat recursul pârâtei Banca I.R. SPA Italia - Sucursala București.

Prin promovarea prezentei acțiuni, întemeiată de răspunderea civilă delictuală, banca urmărește recuperarea acestei sume de bani de la administratorul special, afirmând că fapta sa ilicită constă în nerespectarea obligației prevăzute la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, potrivit căreia administratorul special al debitorului aflat în procedura insolvenței, dar căruia nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, are dreptul de a administra activitatea debitoarei numai sub supravegherea administratorului judiciar.

Acțiunea a fost admisă, iar sentința pronunțată de prima instanță s-a menținut în apel, instanțele de fond reținând îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale.

Prin cererea de recurs, pârâtul a susținut că judecătorul sindic nu a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei SC T. SRL, astfel că administratorul special avea dreptul și obligația legală de a administra activitatea debitoarei, inclusiv aceea de a efectua plăți creditorilor societății.

Cu privire la aceasta se va reține că nu se impune reluarea acestui considerent de vreme ce, prin sentința comercială nr. 816 din 7 februarie 2011 a Tribunalului București, Secția a VII-a comercială, s-a stabilit că banca și-a încălcat obligațiile legale stabilite prin art. 48 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Potrivit considerentelor hotărârii evocate, administratorul special nu avea dreptul să dispună de conturile din bancă. Pe de altă parte, banca a fost notificată prin adresa nr. 272 din 5 martie 2009 despre deschiderea procedurii insolvenței și că, potrivit art. 48 din Legea nr. 85/2006, nicio operațiune de decontare prin conturile debitoarei nu se va face în lipsa unui ordin al administratorului judiciar ori a judecătorului sindic.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea de către bancă a obligațiilor legale și invocarea propriei culpe, aceasta este fondată.

Din acest punct de vedere se va reține că reclamantei i s-au adus la cunoștință măsurile dispuse prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei SC T. SRL, anterior ordinelor de plată prin care s-au ordonat plăți din conturile societății debitoare. Prin urmare, banca nu se poate absolvi de culpa încălcării legii prin invocarea faptei terțului. Or, încălcarea obligațiilor legale ale băncii a fost deja stabilită prin sentința comercială nr. 816 din 7 februarie 2011 a Tribunalului București, Secția a VII-a comercială, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 822 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel București, Secția a V-a civilă, iar efectul pozitiv al autorității lucrului judecat se opune băncii în cel de-al doilea litigiu, în sensul că anumite aspecte litigioase au fost dezlegate anterior, fără posibilitatea de a se statua diferit, chiar dacă în sens procesual, ca excepție de procedură, conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., această sentință nu imprimă autoritate de lucru judecat.

Or, din aceasta perspectivă, caracterul ilicit al faptei pârâtului este înlăturat, întrucât „victima” prejudiciului și-a asumat riscul unei activități săvârșite de altcineva și care ar putea-o prejudicia. Acest „consimțământ” al băncii a fost anterior săvârșirii faptei astfel că, în măsura în care „victima prejudiciului”a fost de acord, înainte de producerea faptei, ca autorul acestei fapte să acționeze într-un anumit mod, deși exista posibilitatea cauzării unei pagube, caracterul ilicit al faptei este înlăturat și, odată cu el, este înlăturată și răspunderea.

Acestea sunt considerentele pentru care, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc., recursul pârâtului a fost admis, fără a se mai impune analizarea celorlalte critici, casându-se decizia pronunțată în apel, urmând a fi admis apelul pârâtului împotriva sentinței pronunțate în primă instanță, iar pe fond să se respingă acțiunea, ca neîntemeiată, cu menținerea soluției privitoare la respingerea excepțiilor inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune.

Potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, „Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume”.

Reținând aceste dispoziții legale, precum și împrejurarea că prin încheierea din 10 martie 2015 pârâtului C.D.A. i s-a admis cererea privind acordarea ajutorului public judiciar în sensul reducerii taxei judiciare de timbru de la suma de 4.969 lei la suma de 500 lei, și că pentru aceasta din urmă recurentul nu a solicitat obligarea intimatei la plată, urmează ca intimata V.B. SCPA Italia Montebelluna - Sucursala București să fie obligată la plata sumei de 9.438 lei în favoarea statului.