Ședințe de judecată: Septembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 10 Cod procedură civilă. Condiții de admisibilitate

 

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea.

Index alfabetic : decizie a Curții Constituționale

-excepție de neconstituționalitate

-inadmisibilitate

                                                                                         C.proc.civ. din 1865, art. 322 pct. 10

 

          Pentru a fi admisibilă revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 10 C.proc.civ. este necesar ca, după pronunţarea unei hotărâri definitive într-o cauză în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe, sau a unor dispoziţii legale dintr-o lege sau ordonanţă, Curtea Constituţională să se pronunţe în sensul admiterii excepţiei de neconstituționalitate invocate în acea cauză.

 

Secția I civilă, decizia nr. 86 din 21 ianuarie 2016          

                                  

Prin sentinţa civilă nr. 1446 din 11.11.2010, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a respins, ca rămasă fără obiect, acţiunea înregistrată la data de 28.10.2009, prin care reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a solicitat  în contradictoriu cu pârâta A. şi pârâtul B., să se dispună exproprierea pentru cauză de utilitate de interes public, a suprafeţei de 136 mp din imobilul proprietatea pârâtei, format din teren în suprafaţă de 1637,4 mp, situat în Bucureşti, şi obligarea la a achita pârâtei despăgubiri de 204.494 lei, potrivit Legii nr. 33/1994 şi art. 481 C.civ.

Instanţa de fond a reţinut că, prin Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, care a abrogat implicit prevederile art. 21 din Legea nr. 33/1994, se stabileşte o procedură distinctă în cadrul căreia exproprierea este declanşată prin hotărâre a Guvernului sau a autorităţii publice locale, prin care se stabileşte, printre altele, suma globală a despăgubirilor estimată de expropriator, iar instanţa poate interveni numai în condiţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, pentru soluţionarea contestaţiei împotriva cuantumului despăgubirilor.

Cum la dosar au fost depuse H.G. nr. 592/2010, prin care a fost aprobată declanşarea procedurilor de expropriere şi cu privire la imobilul în litigiu, precum şi hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 05.08.2010, emisă de Municipiul Bucureşti în favoarea pârâtei A., instanţa a reţinut că acţiunea a rămas fără obiect, partea expropriată nemulţumită de cuantumul despăgubirilor stabilite având posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de legea specială şi nu de a continua  prezentului proces.

Prin decizia civilă nr. 582 din 31.05.2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B. împotriva hotărârii instanţei de fond.

Instanţa de apel a reţinut, în  esenţă,  că exproprierea terenului s-a produs la data de 25 iunie 2010, sub imperiul Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, prin O.U.G. nr. 228/2008 şi respectiv prin Legea nr. 35/2009, iar nu în anul 2007, sub imperiul Legii nr. 33/1994. 

Astfel, prin Hotărârea nr. 267/2006, emisă în aplicarea art. 7 din Legea nr. 33/1994, C.G.M.B. a declarat de utilitate publică terenul din litigiu, la data emiterii hotărârii fiind în vigoare dispoziţiile Legii nr. 33/1994 care, prin art. 21 prevedeau în mod expres că soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului municipiului  Bucureşti, în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere. 

            Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a formulat întâmpinare, care a fost respinsă prin decizia nr. 73 din 11.10.2007 a Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor, iar împotriva acestei decizii, acesta a formulat contestaţie ce i-a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1644 din 14.04.2009,  pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. Contestaţia respectivă a fost urmată de acţiunea de faţă, introdusă la data de 28.10.2009, prin care Municipiul Bucureşti a solicitat exproprierea imobilului, în temeiul art. 21 din Legea nr. 33/1994.

            Instanţa de apel a mai reţinut că, în urma modificărilor aduse Legii  nr. 33/1994, prin Legea nr. 198/2004, modificată la rândul său prin Legea nr. 184/2008, O.U.G. nr. 228/2008 şi Legea nr. 35/2009, s-a schimbat competenţa organului îndrituit să dispună asupra exproprierii, în sensul că autoritatea administrativă centrală sau cea locală dispune exproprierea, iar nu instanţa de judecată.

            Or, în baza Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată pe parcursul judecăţii cauzei de faţă,  s-a produs exproprierea imobilului în litigiu, prin publicarea în Monitorul Oficial la data de 25 iunie 2010 a H.G. nr. 592/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local, „Supralărgire str. X. – B-dul Y.”.           

            Totodată, la data de 25.06.2010, când s-a produs exproprierea, pârâta A. era proprietara exclusivă a terenului rămas neexpropriat, cât şi a creanţei reprezentând despăgubirea de expropriere, urmare  a faptului că prin sentinţa civilă nr. 2679 din 20.02.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost declarată desfăcută căsătoria dintre pârât şi pârâta A., iar prin sentinţa civilă nr. 10772 din 06.10.2009 a aceleiaşi instanţe, s-a luat act de tranzacţia privind partajul bunurilor  comune, intervenit între cei doi soţi, întreaga suprafaţă de 1633 mp teren situat în Municipiul  Bucureşti, incluzând  inclusiv terenul expropriat,  revenind pârâtei. 

Prin decizia civilă nr. 3843 din 29.05.2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiție, Secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr.582/A/2011 a Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţa de recurs a reţinut, în rezumat, ca şi  instanţa de apel, faptul că, deşi procedura de expropriere a fost începută în temeiul Legii nr. 33/1994, aceasta nu a fost finalizată decât sub imperiul Legii nr. 198/2004 şi a modificărilor ulterioare ale respectivei legi.

Astfel, pe parcursul desfăşurării procesului de faţă, intentat de reclamantul Municipiul Bucureşti, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în urma modificărilor Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, OUG nr. 228/2008 şi Legea nr. 35/2009 şi a schimbării competenţei organului îndrituit să dispună asupra exproprierii, a fost emisă H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010, prin care s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere, inclusiv a imobilului în litigiu.

În consecinţă, procedura exproprierii nu s-a consumat sub imperiul Legii nr. 33/1995, nefiind finalizată prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în sensul art. 21 din respectiva lege, ci la data din 25 iunie 2010, când s-a publicat în Monitorul Oficial H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010, emisă în temeiul Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată şi republicată la data de 20.03.2009.

            La data de 30.04.2015, revizuentul B. a formulat revizuire împotriva deciziei civile nr. 3843 din 29.05.2012, pronunţată Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Secţia I civilă,  întemeiată de dispoziţiile art. 322 pct. 10 C.proc.civ., invocând excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost constatată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial – Partea I din  3 martie 2015, a dispoziţiilor art. 9 teza a două din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de experţi”, cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică".

Revizuentul a arătat, în sinteză, că prin Decizia 12 din 15 ianuarie 2015, Curtea Constituţionala a constatat ca neconstituţională aplicarea prevederilor art. 9 din Legea 198/2004, în materie de despăgubiri, "în procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public, iar aplicarea acesteia afectează grav art. 44 alin (3), din Constituţia României”.

Raportat la această reţinere, revizuentul susţine că a invocat, în cauza finalizată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, faptul că îi este afectat dreptul de proprietate apărat de prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţie, prin faptul că deşi lucrările de supralărgire a Bd. Y. fuseseră executate şi trecute în cadastru şi cartea funciară în proprietatea Municipiului Bucureşti încă din anul 2007, a fost  schimbat temeiul legal al cererii de chemare în judecată întemeiată pe prevederile Legii nr.33/1994, în acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 198/2004 şi s-a apreciat că îi sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 592/2010.  Deoarece instanţa a aplicat greşit prevederile H.G. nr. 592/2010, precum şi ale Legii nr. 198/2004, declarate ca fiind neconstituţionale, susţine că are dreptul să promoveze revizuirea de faţă.

Totodată, a invocat faptul că dezlegarea dată prin Decizia nr.12 din 15 ianuarie 2015, emisă de Curtea Constituţionala a României duce la concluzia "fraudării legii", respectiv încălcarea art. 44 din Constituţie, motiv pentru care hotărârile instanţelor de fond, apel şi recurs sunt lovite de nulitate absolută.  

Astfel, instanţele, de fond, apel şi recurs au reţinut că procedura exproprierii s-ar fi făcut pe baza Legii 198/2004, iar nu pe baza Legii 33/1994, iar ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale, s-a reţinut că  Legea nr. 33/1994 este legea cadru în materie de expropriere.

Mai arată revizuentul că, pe lângă criticile aduse hotărârii a cărei revizuire o solicită în baza Deciziei nr.12 a Curţii Constituţionale, invocă şi alte încălcări ale ordinii de drept, respectiv:

Încălcarea principiul autorităţii lucrului judecat, motivat de faptul că  Tribunalul Bucureşti, prin încheierea din 29.03.2010, neapelată, a respins excepţia calităţii procesuale pasive a revizuentului, pe considerentul că „la data când s-a produs efectul translativ de proprietate către stat, ambii soţi aveau calitatea de proprietari ai imobilului". Totodată, prin sentinţa civilă nr. 1644 din 14.04.2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, definitivă şi irevocabilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei vizând nemulţumirile privind valoarea despăgubirilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 18 - 20 din Legea nr. 33/1994.  

Interpretarea că exproprierea nu s-a produs în anul 2007, conduce la incidenţa legii penale, pentru infracţiunea de tulburare de posesie, în condiţiile in care lucrările fuseseră executate pe proprietatea sa şi trecute în cartea funciară aşa cum însăşi intimata a recunoscut in întâmpinările sale.

Trebuia reţinută reaua - credinţa a intimatei, care i-a făcut  o propunere de despăgubiri sub jumătatea sumei stabilite de expertul său în evaluarea iniţială.

 Instanţele au încălcat principiul neretroactivităţii legilor.

 A fost încălcat dreptul al un proces echitabil, prin faptul că nu s-a reţinut că în apel a participat reprezentantul Ministerului Public, ce a pus concluzii în sensul admiterii apelului.

            Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C.proc.civ., raportat la art. 326 C.proc.civ., Înalta Curte urmează să o admită având în vedere următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 1-10 C.proc.civ.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 322 alin. (1) pct. 10 C.proc.civ., invocată ca temei al revizuirii „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (…) dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a  făcut obiectul acestei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.”

Înalta Curte observă că, prin introducerea pct. 10 al art. 322 C.proc.civ., legiuitorul a reglementat calea de atac a revizuirii unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în cauzele în care a fost ulterior admisă o excepţiei de neconstituţionalitate, în scopul acordării mijloacelor de apărare în vederea realizării drepturilor şi intereselor părţilor în faţa justiţiei.

Astfel, Curtea Constituţională a reţinut (decizia nr. 766/2011) că dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale, nemaifiind în vigoare, vor fi înlăturate de la aplicare pentru viitor, în virtutea principiului „tempus regit actum”, dar că, în egală măsură, deciziile de constatare a neconstituţionalităţii trebuie să profite, în primul rând, autorului excepţiei lezat în drepturile sale prin norma constatată ca neconstituţională.

Se constată, prin urmare, că pentru a fi admisibilă revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 10 C.proc.civ., este necesar ca, după pronunţarea unei hotărâri definitive într-o cauză în care a fost invocată  excepţia de neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, sau a unor dispoziţii legale dintr-o lege sau ordonanţă, Curtea Constituţională să se pronunţe în sensul admiterii excepţiei de neconstituționalitate invocate în acea cauză.

Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că, în speţă, revizuentul invocă faptul că, după pronunţarea deciziei civile nr. 3843 din 29.05.2012 a  Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I Civilă, prin  decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial – Partea I din  3 martie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 teza a două din Legea nr. 198/2004, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de experţi”, cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care se impune anularea deciziei atacate cu revizuire şi reluarea judecăţii în vederea pronunţării unei hotărâri legale, bazate pe prevederile constituţionale.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 322 pct. 10 C.proc.civ.

Astfel, se reţine că, pe parcursul judecării cererii, nu a fost invocată, nici de părţi, nici de instanţă, din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale constatate ca  neconstituţionale prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea Constituţională şi, în consecinţă nici nu a fost admisă sau respinsă vreo cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu analiza respectivei excepţii.

De altfel, pe parcursul procesului finalizat cu decizia nr. 3843 din 29.05.2012 nici nu a fost invocată sau analizată aplicarea în cauză a prevederilor art. 9 teza a două din Legea nr. 198/2004, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de experţi”, cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Înalta Curte reţine că principalele aspecte analizate de instanţe, în cauza finalizată prin decizia atacată, au fost legate de aplicarea în timp a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 33/1994, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 198/2004, cu modificările ulterioare, în raport de organele abilitate a se pronunţa asupra exproprierii şi momentul la care a avut loc exproprierea în cauză, precum şi îndreptăţirea pârâtului la a obţine despăgubiri pentru imobilul expropriat.

 Or, raportat la problema de drept dedusă judecăţii, nici instanţele, din oficiu, nici părţile, nu au invocat neconstituţionalitatea unor prevederi legale ce au legătură cu criteriile şi momentul în raport de care se determină cuantumul despăgubirilor.

Înalta Curte constată că, de fapt, prin invocarea formală a dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 10 C.proc.civ., raportat la Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea Constituţională, revizuentul invocă nemulţumirea sa referitoare la modul în care au fost analizate cererile sale de apel şi recurs, în încercarea de a provoca o nouă rejudecare a cauzei.  

Astfel, prin raportare la aspectele mai sus menţionate, precum şi la dispoziţiile art. 326 alin. (3) C.proc.civ., care stipulează că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac şi la faptele pe care se întemeiază, se reţine că cererea de revizuire promovată în cauză este inadmisibilă.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei inadmisibilităţii, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C.proc.civ., excepţia invocată fiind o excepţie de fond absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza cererii de revizuire.