Ședințe de judecată: Decembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 546/2016

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2016.

Decizia nr. 546/2016

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 30 decembrie 2015, sub nr. x/1/2016, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 2277 din 20 octombrie 2015, pronunţată de aceeaşi instanţă, prin care i-a fost respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 6 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/100/2013, solicitând admiterea contestaţiei în anulare.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 126 din Constituţia României, art. 22 şi art. 508 C. proc. civ.

În motivare, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de casare referitor la greşita alcătuire a instanţei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 1 C. proc. civ., precum şi cel privind încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fundamentat pe dispoziţiile art. 488 pct 5 C. proc. civ.

A susţinut că instanţa de recurs a făcut o apreciere sumară asupra cazurilor de incompatibilitate a judecătorului prevăzute de art. 42 pct. 1 şi 13 C. proc. civ. şi nu a răspuns explicit ia toate motivele de recurs, raportat la probele din dosar. A invocat faptul că acest complet de recurs nu a respectat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a arătat că, prin faptul că judecătorul B., care a fost recuzat, a refuzat să constate că indexările salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 sunt drepturi salariale şi trebuiau incluse în calcului pensiei, astfel cum au procedat alte instanţe, contestatorul a fost discriminat în raport cu alţi magistraţi ale căror acţiuni au fost admise, ceea ce conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 10 şi 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, jurisprudenţa Curții Europene a Dreptului Omului, statuează cu valoare de normă supraconstituţională imposibilitatea pronunţării în cauze identice a unor soluţii contradictorii, precum şi necesitatea aparenţei de imparţialitate, pentru a nu fi afectată încrederea publică în actul de justiţie.

A precizat că Statul Român a fost condamnat pe motiv că sistemul judiciar nu asigură stabilitatea circuitului juridic prin faptul că permite pronunţarea în cauze identice a unor soluţii contradictorii.

A mai susţinut că instanţa de recurs nu a menţionat nimic despre probele din dosar sau de ce le-a respins, iar motivarea este sumară, ambiguă, neconcretă, fiind reproduse dispoziţiile art. 41 şi 42 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nemotivare.

Examinând contestaţia în anulare în raport de dispoziţiile art. 503 alin. (2), pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 2277 din 20 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din 6 îanuaiie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/100/2013.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că cererea de recuzare formulată de reclamantul A. în cadrul soluţionării cererii de apei a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 41-42 şi art. 44-45 C. proc. civ.

În cauză, recurentul a susţinut că judecătorul recuzat a soluţionat anterior alte cauze care îl privesc pe reclamant, exprimându-şi părerea cu privire Ia soluţia ce se va pronunţa în speţă.

Instanţa de recurs a constatat că fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţie subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar, pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă. Aşadar, imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor, astfel încât, pentru a asigura toate garanţiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune nepartîciparea judecătorului la soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

Faţă de împrejurările speţei, instanţa de recurs a reţinut că, în mod legal, s-a respins cererea de recuzare, completul învestit cu soluţionarea acesteia reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 42 C. proc. civ.

Alin. (1) al art. 42 C. proc. civ. se referă la situaţia în care judecătorul este incompatibil să judece „când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece".

În speţă, nu s-a putut reţine că au fost invocate aspecte ce ţin de conduita judecătorului recuzat în cauza pe care a fost desemnat să o judece, ci doar de modul în care a soluţionat acesta anumite cereri anterioare ale părţii sau de modul în care a interpelat părţile cu privire la anumite aspecte, din care recurentul a dedus că hotărârea finală pe care judecătorul o va da asupra fondului îi va fi nefavorabilă. S-a mai reţinut că din conţinutul cererii de recuzare rezultă că este vorba de faptul că judecătorul recuzat a făcut parte din completul care a judecat mai multe dosare având ca obiect acordarea unor drepturi salariale şi recalcularea pensiei de serviciu.

Ca atare, instanţa de recurs a constatat că judecătorul nu a făcut vreo afirmaţie cu referire la soluţia pe care o va pronunţa în cauză, în sensul că va admite, va respinge sau va pronunţa o altă soluţie asupra apelului.

În concluzie, instanţa de recurs a apreciat că soluţionarea unor cauze anterioare având acelaşi obiect cu cel din prezentul dosar, în condiţiile conforme cu cele impuse în C. proc. civ., nu poate constitui motiv de a crede că judecătorul şi-a format deja o opinie asupra modului în care va soluţiona în final cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct 3 C. proc. civ., „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Din perspectiva admisibilităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că decizia atacată este pronunţată de o instanţă de recurs, iar contestatorul susţine faptul că aceasta a omis a cerceta unele critici de nelegalitate. Contestatorul a invocat neanalizarea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 1 şi 5 C. proc. civ.

Verificând conţinutul cererii de recurs din Dosarul nr. x/100/2013, Înalta Curte constată că singura critică formulată de recurentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 6 ianuarie 2015, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a domnului judecător B., a vizat greşita soluţionare a incidentului procedural invocat de parte. Recurentul nu a dezvoltat critici în ceea ce priveşte greşita alcătuire a instanţei ori încălcarea regulilor de procedură.

Astfel, în motivarea cererii de recurs acesta a arătat că judecătorul în cauză a făcut parte din completul de judecată care a soluţionat mai multe dosare civile la Curtea de Apel Cluj - Dosarele nr. x/100/2011; nr. x/100/2012; nr. x/33/2013; nr. x/33/2013 etc, referitoare la drepturi salariale şi recalcularea pensiei de serviciu. A susţinut că judecătorul recuzat l-a discriminat în raport cu alţi magistraţi cărora le-au fost recunoscute de către alte instanţe drepturile salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile; că judecătorul recuzat, încălcând prevederile art. 16, 20 şi 148 din Constituţie, art. 6 alin. (1) şi (14) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi jurisprudenţa naţională şi Curtea Europeană a Dreptului Omului, nu este imparţial şi i-a creat îndoieli serioase cu privire la imparţialitatea sa. A favorizat pârâţii din proces, luând în considerare numai probele şi argumentele acestora.

În fine, a precizat că, în dosarele menţionate, judecătorul nu a fost de acord cu eliberarea adeverinţei-tip pentru recalcularea pensiei de serviciu în baza drepturilor saiariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, nepronunţându-se asupra tuturor excepţiilor invocate, ceea ce echivalează cu o antepronunţare şi o exprimare a părerii cu privire la soluţia în cauză.

Faţă de motivele din cererea de recurs, constând în invocarea faptului că, în mod greşit, s-a respins cererea de recuzare formulată împotriva unuia din membrii completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului - judecător B., Înalta Curte constată că instanţa ce a pronunţat decizia contestată a analizat pe larg motivele de recurs cu care a fost sesizată, raportat la criticile, actele şi lucrările dosarului. în condiţiile în care instanţa de recurs nu a fost învestită şi cu alte motive de recurs, aceasta nu avea obligaţia de a examina, din oficiu, şi alte aspecte din perspectiva art. 488 pct. 1 şi 5 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. şi va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2277 din 20 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/100/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2277 din 20 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/100/2013.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2016.