Ședințe de judecată: Decembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 573/2016

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2016.

Decizia nr. 573/2016

Asupra recursului constată următoarele:

Rejudecând, după casarea dispusă prin Decizia civilă nr. 57 din 13 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, prin care s-au admis apelurile declarate de reclamanţi, intervenientă şi pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 3476 din 5 decembrie 2012 a Tribunalului Buzău, prin sentinţa nr. 569 din 14 martie 2014, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta SC A. SA, ca fiind rămasă fără obiect. A respins excepţia inadmisibilităţii cererilor de intervenţie, invocată de pârâta SC A. SA. A respins excepţia de netimbrare a acţiunii principale şi a cererilor de intervenţie, invocată de pârâta SC A. SA. A admis, în parte, acţiunea principală formulată de reclamanţii B., C., D., E., F., G., H. şi I. şi, în parte, cererile de intervenţie în interes propriu formulate de J. şi K., în contradictoriu cu pârâta SC A. SA şi, în consecinţă:

A obligat pe pârâtă la plata către reclamanţi şi către intervenienţi a următoarelor sume cu titlul de despăgubiri:

- suma de 35.000 lei despăgubiri morale şi de 30.000 lei despăgubiri materiale către reclamantul C.;

- suma de câte 30.000 lei despăgubiri morale către fiecare dintre reclamantele D. şi B.;

- suma de 45.000 lei despăgubiri morale şi de 40.000 lei despăgubiri materiale către reclamantul F.;

- suma de 30.000 lei despăgubiri morale şi de 8.600 lei despăgubiri materiale către reclamantul G.;

- suma de 30.000 lei despăgubiri morale şi de 15.000 lei despăgubiri materiale către reclamantul H.;

- suma de 20.000 lei despăgubiri morale şi de 8.000 lei despăgubiri materiale către reclamanta E.;

- suma de 15.000 lei despăgubiri morale şi de 10.000 lei despăgubiri materiale către reclamanta I.;

- suma de 20.000 lei despăgubiri morale şi suma de 5.000 lei despăgubiri materiale către intervenientul J.;

- suma de 20.000 lei despăgubiri morale şi suma de 5.000 lei despăgubiri materiale către intervenientul K.

A obligat pe pârâtă la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere pentru sumele acordate, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe şi până la plata efectivă a acestor sume. A obligat pe pârâtă la plata sumei totale de 13.640 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi anume câte 1.240 lei către reclamanţii G., F., H., E., I. şi către intervenienţii J. şi K. şi suma de 4.960 lei către reclamantul C..

Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul secţiei I civile a Tribunalului Buzău, însă prin încheierea din 18 ianuarie 2012 a fost admisă excepţia de necompetenţă funcţională a acestei secţii, invocată din oficiu şi, în temeiul art. 99 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, s-a dispus transpunerea acesteia la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a Tribunalului Buzău, unde a fost înregistrată la data de 24 ianuarie 2012, sub nr. x/114/2011*.

1. Asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

În condiţiile, în care în acest ciclu procesual, judecata cauzei s-a făcut cu legala citare a numitei V., moştenitoarea celui vinovat de producerea evenimentului rutier, în calitate de intervenient forţat, tribunalul a apreciat că excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta SC A. SA, a rămas fără obiect, motiv pentru care această excepţie a fost respinsă.

2. Asupra excepţiei inadmisibilităţii cererilor de intervenţie.

Examinând cererile de intervenţie în interes propriu formulate de către K. şi J., tribunalul a reţinut că fiecare dintre aceştia justifică un interes şi pretinde un drept propriu, ca urmare a prejudiciilor suferite prin vătămarea lor în urma accidentului rutier produs din vina persoanei asigurate, L. Au fost constatate ca fiind îndeplinite astfel condiţiile de admisibilitate a cererii de intervenţie în interes propriu, reglementate de art. 49 alin. (1) C. proc. civ.

3. Asupra excepţiei netimbrării acţiunii şi a cererilor de intervenţie.

Cu prilejul dezbaterilor în fond, pârâta SC A. SA a invocat faptul că nici acţiunea reclamanţilor şi nici cererile de intervenţie în interes propriu, formulate în cauză, nu sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, întrucât această dispoziţie legală se aplică numai cauzelor penale, precum şi cererilor de despăgubiri civile pentru daune materiale şi morale decurgând din acestea.

Tribunalul a apreciat în raport de art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, că nu se poate reţine niciun raţionament juridic pentru care acest text al legii taxelor de timbru să se aplice diferenţiat, după cum există sau nu acţiune penală pusă în mişcare.

În sensul Legii nr. 146/1997, cuprinsul noţiunii de „cauză penală” nu este similar celui folosit de legea procesuală penală pentru a contura limitele procesului penal şi vectorul său - acţiunea penală.

S-a reţinut că este evident că în speţă a existat o cauză penală, însă acţiunea penală nu a putut fi pusă în mişcare din lipsă de obiect - decesul făptuitorului - ipoteză prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.

4. Asupra situaţiei de fapt;

Examinând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În dimineaţa zilei de 18 august 2010, în jurul orelor 4:40, organele de poliţie au fost sesizate despre faptul că pe DN 2 E 85, pe raza comunei Valea Râmnicului din judeţul Buzău, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu decesul şi vătămarea corporală a mai multor persoane.

Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău pronunţată în Dosarul nr. x/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul L. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. şi vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., reţinându-se că a intervenit decesul făptuitorului.

Poliţa de asigurare R.C.A. (asigurare obligatorie) pentru autoutilitara, al cărei şofer a fost vinovat de producerea accidentului, a fost emisă de pârâta SC A. SA (fila 24 Dosar nr. x/114/2011).

Instanţa a reţinut că această situaţie de fapt nu a fost contestată de pârâtă.

Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că reclamantul C. a solicitat despăgubiri materiale şi morale de pe urma decesului soţiei sale, M., iar reclamantele D. şi B. au solicitat daune morale de urma decesului mamei lor, M.

În urma accidentării sale, reclamantul F., în vârstă de 22 de ani la data producerii evenimentului rutier, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120-150 zile îngrijiri medicale, din actele de la dosar rezultând că acesta şi-a pierdut ochiul stâng; reclamantul G., şoferul microbuzului implicat în accidentul rutier, care nu a avut nicio culpă în producerea acestuia, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale; pasagerii aflaţi în microbuz şi care au formulat acţiune pentru a solicita daune materiale şi morale au suferit,în urma accidentului rutier, leziuni care au necesitat îngrijiri medicale după cum urmează: 80-90 zile îngrijiri medicale pentru reclamantul H.; 40-45 de zile îngrijiri medicale pentru reclamanta E.; 12-14 zile îngrijiri medicale pentru reclamanta I.; 50-52 zile îngrijiri medicale pentru intervenientul J. şi 40-45 zile îngrijiri medicale pentru intervenientul K.

Raportat la această situaţie de fapt, instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România şi art. 26 alin. (1) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 21/2009, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, asigurătorului R.C.A. îi revine obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile de ordin material şi moral suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat. Potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, în cazul vătămării corporale sau al decesului, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv.

La cuantificarea daunelor materiale, instanţa a avut în vedere şi art. 49 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Având în vedere criteriile mai sus menţionate, precum şi consecinţele negative suferite de victimele accidentului rutier, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite, instanţa a stabilit cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamanţilor şi intervenienţilor potrivit dispozitivului.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 369 din 22 octombrie 2014, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi şi de intervenienţi împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.

Prin Decizia nr. 900 din 24 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recursul declarat de reclamanţi şi intervenienţi împotriva deciziei curţii de apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a constatat ca fiind întemeiată critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reţinându-se că instanţa de apel nu a făcut o analiză judicioasă şi coroborată a întregului material probator administrat în cauză.

S-a constatat astfel, că în decizia pronunţată nu se regăsesc, sub nicio formă, considerentele pentru care au fost înlăturate toate apărările recurenţilor cu privire la persoanele vătămate corporal sau cei vătămaţi grav, unii dintre ei rămânând cu infirmităţi pentru tot restul vieţii.

Sub acest aspect, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere probele din dosar, declaraţiile martorilor, expertizele efectuate în cauză pentru fiecare reclamant, respectiv intervenient, precum şi actele medicale depuse de către aceştia. S-a reţinut astfel, că motivarea curţii de apel este lacunară, considerentele deciziei având un caracter general şi nereprezentând un răspuns punctual la motivele de apel, nefiind evaluată situaţia particulară a fiecărei părţi. Or, speţa nu presupune un examen global, ci analiza situaţiei personale a tuturor părţilor, a valorilor lezate, a consecinţelor, gravităţii şi duratei, a modului în care se repercutează în viaţa personală, socială, profesională, medicală a tuturor dintre acestea, a nevoilor de adaptare şi a eforturilor pe care acestea le fac pentru viaţa lor, a posibilităţilor efective de vindecare şi recuperare.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel a făcut referire la aplicarea dispoziţiilor art. 49 din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ce cuprind criterii orientative, fără însă a indica temeiurile de drept la care s-a raportat.

Din analiza deciziei atacate a reieşit că aceasta nu cuprinde argumente clare şi fără echivoc referitoare la soluţia de respingere a apelului, aceasta rezumându-se la a enunţa criteriile ce ar trebui avute în vedere raportat la legislaţie, doctrină şi practică judiciară, fără însă a motiva explicit în ce sens a înţeles a face aplicarea respectivelor criterii.

Repararea daunelor morale este şi trebuie să fie înţeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacţie sau uşurare, pentru suferinţele îndurate.

Această despăgubire trebuie să fie totuşi efectivă şi rezonabilă, compensarea prejudiciului neefectuându-se prin faptul obligării la plata în sine, ci prin chiar suma de bani acordată, care trebuie să aibă o capacitate de a diminua întrucâtva suferinţele şi frustrările trăite de victime.

În acest context, s-a reţinut că instanţa de apel a făcut referire la judecata în echitate, enunţând o serie de principii fără însă a face o evaluare efectivă a prejudiciului suferit de părţi.

S-a constatat, aşa fiind, că instanţa de apel nu a administrat probatoriile necesare stabilirii situaţiei de fapt reale şi aflării adevărului în cauză, în raport de normele legale incidente, situaţia de fapt dedusă judecăţii nefiind pe deplin stabilită, astfel încât decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 295 C. proc. civ., ce consacră caracterul devolutiv al căii de atac.

Rejudecând după casare, prin Decizia nr. 704 din 28 octombrie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamanţii F., G., H., E. şi intervenienţii K. şi J., a schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a obligat pe pârâtă la plata către aceşti apelanţi a următoarelor sume cu titlu de despăgubiri pentru daune morale: suma de 350.000 lei pentru F., suma de 85.000 lei pentru G., suma de 100.000 lei pentru H., suma de 40.000 lei pentru E., suma de 50.000 lei pentru K. şi suma de 40.000 lei pentru J. A respins apelul declarat de reclamanţii C., D., B. şi I., ca nefondat. A menţinut restul sentinţei.

S-a constatat că numitul L., în timp ce conducea o autoutilitară, în dreptul localităţii Oreavu a adormit la volan, moment în care autoutilitara a pătruns pe contrasens, lovindu-se de un microbuz, proprietatea N. şi utilizat de O., condus de G., care efectua curse regulate de persoane şi care se îndrepta dinspre Bacău spre Bucureşti.

În urma impactului dintre cele două maşini, trei persoane şi-au pierdut viaţa, două dintre ele fiind conducătorul autoutilitarei - L. şi pasagera M., aflată în microbuzul de persoane. Alte 14 persoane au fost rănite, printre care: G. - şoferul microbuzului, F., G., E., I., K. şi J.

Apelanţii - reclamanţi şi intervenienţi în interes propriu au criticat soluţia dată în rejudecare de instanţa de fond numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate pentru daunele morale suferite ca urmare a accidentului, situaţia de fapt mai înainte expusă nefiind contestată de părţi.

Curtea de apel a reţinut că vătămarea integrităţii unei persoane poate să se concretizeze nu numai într-un prejudiciu patrimonial determinat şi evaluabil în bani, dar şi într-un alt prejudiciu, neevaluabil în bani şi anume suferinţa de ordin fizic şi psihic, provocată de accidentare şi de recuperarea medicală, prejudiciul de agrement constând în pierderea posibilităţilor de îmbogăţire spirituală, divertisment şi destindere, prejudiciul constând în echivalentul efortului suplimentar pe care persoana trebuie să-l depună printr-o cantitate mai mare de muncă sau printr-o sporire a intensităţii muncii pentru a obţine venituri de acelaşi fel sau prejudiciul estetic.

Ca prejudiciu nepatrimonial, s-a reţinut în doctrină şi literatura de specialitate pretium doloris - suferinţele de natură fizică şi cele de natură psihică pe care le încearcă victima unui fapt ilicit şi culpabil; prejudiciul de agrement - pierderea posibilităţilor de îmbogăţire spirituală, divertisment şi destindere sau prejudiciul estetic - urmările vătămărilor şi leziunilor prin care se aduce atingere armoniei fizice sau înfăţişării unei persoane, pe care acestea le au sau le pot avea asupra posibilităţilor ei de afirmare deplină în viaţă, precum şi suferinţele psihice pe care asemenea situaţii le pot determina.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai reţinut în jurisprudenţa sa că este necesar să se facă distincţia între prejudiciul de agrement şi prejudiciul estetic, pentru a se analiza impactul asupra vieţii sociale şi de familie a persoanei vătămate. Sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că ambele prejudicii se caracterizează prin vătămări aduse sănătăţii sau integrităţii corporale, din punct de vedere subiectiv, atât prejudiciul estetic, cât şi prejudiciul de agrement implicând suferinţe. Însă, dacă în cazul prejudiciului de agreement, leziunile au influenţă asupra tuturor acţiunilor pe care le presupune o viaţă normală, în ceea ce priveşte prejudiciul estetic urmările negative ale acestuia se resimt îndeosebi în plan familial şi profesional, fără a pierde din vedere faptul că orice persoană suferă în urma conştientizării plăgilor sau cicatricelor inestetice.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa de apel a observat că legislaţia în vigoare nu detaliază criteriile după care se stabileşte acest cuantum, aprecierea fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanţelor de judecată care se raportează la circumstanţele fiecărei cauze în parte. Instanţa nu este ţinută de eventuale date statistice rezultate din analiza jurisprudenţei în materie a instanţelor româneşti sau a celei a unor instanţe străine, indiferent de colectorul naţional sau internaţional al acestor date.

Având în vedere şi art. 16 din Constituţie, s-a precizat că aceasta nu înseamnă că o instanţă nu poate să acorde daune morale într-un cuantum diferit de cel stabilit de alte instanţe dacă apreciază că împrejurările speţei respective o impun, pentru că ar echivala cu îngrădirea libertăţii de decizie a judecătorului cauzei.

Argumentele expuse mai sus nu înseamnă că instanţa nu se poate raporta la jurisprudenţa naţională, la cea europeană şi la criteriile de stabilire a daunelor morale conturate de aceasta în vederea realizării unei justiţii echitabile pentru toţi cetăţenii aflaţi în situaţii similare.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, aşadar, trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul apelanţilor de a primi o compensaţie materială faţă de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, ca această compensaţie materială să nu ducă la o îmbogăţire fără justă cauză. Astfel, suma ce urmează a fi acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu trebuie să constituie nici o amendă nejustificată pentru autorul daunei, nici venituri nejustificate pentru victima daunei.

Având în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii ştiinţifice exacte pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daunele morale, curtea de apel a considerat că aprecierea prejudiciului nepatrimonial nu se rezumă la determinarea preţului suferinţei fizice şi psihice, care sunt inestimabile, ci reprezintă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului şi implicaţia acestuia pe toate planurile sociale ale apelanţilor.

În acest sens, instanţa trebuie să analizeze consecinţele negative suferite de reclamant pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Curtea de la Strasbourg a realizat o serie de aprecieri notabile în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, în sensul că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi legătura de cauzalitate să fie prezumate, instanţele deducând producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu.

Cât priveşte întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă (cauza Tolstoi Miloslovski împ. R.U.).

În speţă, curtea a considerat că sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale către reclamanţii F., G., H., E. şi către intervenienţii K. şi J. nu reprezintă o justă şi echitabilă despăgubire pentru traumele suferite în urma accidentului, sub acest aspect admiţând apelurile, schimbând, în parte, sentinţa apelată şi majorând cuantumul sumelor acordate cu titlu de despăgubiri morale.

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe apelantul-reclamant F., curtea a reţinut că a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 120-150 de zile de îngrijiri medicale şi, ca urmare a accidentului, a suportat mai multe intervenţii chirurgicale, atât sub anestezie generală (la data de 18 august 2010), cât şi sub anestezie locală şi a rămas fără vedere la ochiul stâng, fiindu-i scos cristalinul, astfel după cum reiese din raportul de expertiză medico-legală din 1 noiembrie 2010, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Buzău. Leziunile produse prin accidentul rutier au necesitat internarea repetată a apelantului pentru tratament, acesta depunând la dosar biletele de ieşire din spital din datele de 28 februarie 2011 şi 9 mai 2011 (filele 86 - 87, 226 - 229 dosar de fond).

De asemenea, a rămas cu cicatrice pe faţă din cauza traumatismelor pe care le-a avut (filele 91 - 92 dosar de fond).

Din declaraţia martorului P. (fila 195 dosar de fond) a reieşit că, din cauza accidentului, apelantul-reclamant, care era student la data producerii accidentului, a renunţat la urmarea cursurilor facultăţii, fiind foarte afectat psihic, fără a-şi reveni ulterior.

Aşadar, curtea de apel a reţinut că viaţa socială a apelantului, care se afla în curs de formare profesională, a fost afectată în mod dramatic de invaliditatea permanentă dobândită în urma accidentului, în mod evident durerea fizică şi psihică produse ca urmare a vătămării corporale fiind foarte mari, determinată de operaţiile la care a fost supus, internările repetate, cu tratamentele corespunzătoare, apelantul suferind şi un prejudiciu estetic, prejudiciul fiind complex, astfel că s-a impus majorarea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale la suma de 350.000 lei.

În ceea ce îl priveşte pe apelantul-reclamant G., curtea de apel a reţinut că acesta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 80-90 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, perioadă ce include ablaţia materialului de osteosinteză şi recuperarea morfo-funcţională, astfel după cum a reieşit din raportul de constatare medico-legală din 1 octombrie 2010, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamţ, apelantul suferind un politraumatism în urma accidentului, respectiv fractură de femur, fractură de torace, fractură de arc costal, care a necesitat intervenţia chirurgicală (fila 225 dosar de fond).

Curtea a mai reţinut schimbarea produsă de accident în viaţa apelantului şi pe plan profesional, din cauza afecţiunilor medicale acesta fiind nevoit să se adapteze şi să desfăşoare o activitate care îl solicită mai puţin, din punct de vedere fizic.

Or, în raport de intervenţia chirurgicală suferită, numărul de zile de îngrijiri medicale şi consecinţele pe plan emoţional şi profesional produse apelantului curtea a considerat că este fondat apelul acestuia, majorând cuantumul despăgubirilor pentru daune morale la suma de 85.000 lei.

În ceea ce îl priveşte pe apelantul-reclamant H., curtea de apel a reţinut că acesta a suferit leziuni care au necesitat 80-90 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, în condiţiile unei evoluţii favorabile, astfel după cum a reieşit din raportul de constatare medico-legală din 24 octombrie 2010, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamţ, reclamantul fiind internat pentru fractură luxaţie şold stâng, fiindu-i practicată reducerea cu osteosinteză cu 3 şuruburi, iar din declaraţia martorei R. a reieşit că apelantul a suferit leziuni la cap, stern, spate şi la braţe, fiind operat la piciorul stâng (fila 230 dosar de fond).

Având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale şi natura leziunilor suferite de apelant, care implică suferinţe fizice şi psihice importante, provocate de accidentare şi de recuperarea medicală, în urma intervenţiei chirurgicale apelantul rămânând cu 3 şuruburi de osteosinteză metalice şi modificări osteoporotice posttraumatice, astfel după cum s-a menţionat în rezultatul analizei de computer din data de 13 decembrie 2010 şi în buletinul de analize medicale din 14 aprilie 2011 (filele 96, 98, 117, 118 dosar de fond), curtea a admis apelul reclamantului, considerând că instanţa de fond nu a făcut o corectă apreciere a prejudiciului nepatrimonial suferit de apelant, astfel că a majorat cuantumul despăgubirilor pentru acest prejudiciu la suma de 100.000 lei.

În ceea ce o priveşte pe apelanta-reclamantă E., instanţa a reţinut că aceasta a suferit leziuni care au necesitat 40-45 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, astfel după a cum reieşit din raportul de constatare medico-legală din 23 octombrie 2010, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamţ, fiind internată cu politraumatism, respectiv plagă contuză epicraniană parietală stânga, contuzie forte toracică, fractură 1/3 distală cubitus stg. cu deplasare minimă, contuzie genunchi şi şold stâng, fiind imobilizată cu atelă gipsată 31 de zile (filele 231, 232 dosar de fond).

Potrivit declaraţiei martorului S. (fila 197), reclamanta, pe lângă suferinţele fizice a avut şi suferinţe morale, apelanta efectuând proceduri de recuperare a sănătăţii, curtea reţinând, totodată, că în urma accidentului comportamentul acesteia s-a schimbat în mod negativ.

Ţinând seama, de asemenea, de numărul de zile de îngrijiri medicale, de suferinţele implicate atât de leziunile avute, cât şi de tratamentele ulterioare, curtea a considerat că suma de 40.000 lei constituie o reparaţie echitabilă a acestui prejudiciu nepatrimonial, schimbând sentinţa apelată cât o priveşte pe această apelantă.

În ceea ce îl priveşte pe apelantul-intervenient în interes propriu K., curtea a reţinut că acesta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, după cum a reieşit din certificatul medico-legal din 14 septembrie 2010, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bacău, suferind o fractură deschisă piramidală nazală, care a fost operată, de asemenea, fractură cominutivă col chirurgical humerus stâng - operată - osteosinteză cu broşe, cu imobilizare, contuzie la coloana lombară (filele 154 - 161 dosar de fond).

Potrivit declaraţiei martorei T. (fila 199 dosar de fond), în urma accidentului rutier apelantul şi-a schimbat comportamentul, devenind depresiv şi suferind de insomnii.

Având în vedere repercusiunile pe plan emoţional şi psihic reieşite din probele administrate de apelant, alterarea stilului de viaţă al acestuia, curtea a admis apelul intervenientului şi a majorat cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral la suma de 50.000 lei.

În ceea ce îl priveşte pe apelantul-intervenient în interes propriu J.,curtea a reţinut că acesta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-52 de zile de îngrijiri medicale, după cum a reieşit din certificatul medico-legal din 18 octombrie 2010, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bacău, prezentând un politraumatism cu fractură epifiză distală radius drept, traumatism cranio-cerebral minor, plăgi excoriate, fiind imobilizat în aparat gipsat 45 de zile şi necesitând tratament recuperator ulterior (filele 172 - 176 dosar de fond).

Din declaraţia martorului U. (fila 201 dosar de fond), curtea a reţinut că în urma accidentului rutier apelantul a rămas cu dureri fizice la cap şi torace, nemaiputând conduce autoturismul, aşadar a fost afectat modul de viaţă al acestuia.

În consecinţă, ţinând seama de prejudiciul de agrement, cât şi de suferinţele de natură fizică şi psihică probate de apelant, curtea a majorat cuantumul despăgubirilor pentru daune morale la suma de 40.000 lei.

În ceea ce îi priveşte pe apelanţii - reclamanţi C., D., B. şi I., curtea a apreciat, luând în considerare orientativ jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât la acordarea despăgubirilor morale, Curtea nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, că sumele de 35.000 lei, 30.000 lei, 30.000 lei şi respectiv 15.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale, către reclamanţii C., D., B. şi I., acordate de Tribunalul Buzău, corespund cerinţelor unei juste şi echitabile despăgubiri.

Astfel, instanţa de apel a considerat că judecătorul fondului a reţinut în mod corect, raportat la modul de afectare a situaţiei familiale, compensaţiile pentru soţul defunctei M. şi pentru descendenţii acesteia, întrucât prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial suferit este vizată strict alinarea suferinţei pricinuite ca urmare a relaţiilor afective care existau între apelanţi şi defunctă şi nu conferirea unui grad de satisfacţie persoanei prejudiciate prin sancţionarea pe latură civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului sau a asigurătorului.

Curtea a considerat că suma de 35.000 de lei acordată reclamantului C. - soţul defunctei, precum şi sumele de câte 30.000 de lei pentru fiecare dintre reclamantele D. şi B. - fiicele majore ale defunctei, sunt de natură a compensa suferinţa cauzată de pierderea soţiei, respectiv a mamei, neimpunându-se majorarea cuantumului compensaţiei.

Sub acest aspect, din declaraţia martorului P. (fila 195 dosar de fond), într-adevăr, a reieşit că M. lucra în gospodărie, împreună cu soţul său, fără a avea alte venituri.

Curtea a considerat, însă, că instanţa de fond a ţinut seama de criteriile care permit acordarea unei compensaţii în echitate, respectiv de relaţiile de afecţiune dintre apelant şi victimă, de suferinţa pricinuită apelantului prin pierderea soţiei.

De asemenea, în ceea ce priveşte daunele morale pretinse de reclamantele D. şi B., curtea a reţinut că tribunalul a făcut o estimare justă a despăgubirilor pentru daunele morale pricinuite acestora de decesul mamei lor, ţinând seama de faptul că reclamantele erau adulte la data producerii evenimentului rutier, nu mai locuiau şi nici nu gospodăreau împreună cu mama lor, iar aceasta avea vârsta de 73 de ani.

Este evident că sumele acordate drept compensaţii rudelor defunctei nu constituie un echivalent al suferinţei acestora, întrucât valoarea nepatrimonială lezată nu poate fi preţuită, dreptul la viaţă şi la sănătate fiind inestimabile, însă instanţa are a stabili o compensaţie de natură a uşura pierderea suferită, stabilindu-i o limită, prin raportare la jurisprudenţă, astfel încât să nu constituie o îmbogăţire fără justă cauză pentru persoana care o primeşte.

Totodată, curtea a reţinut că apelanta D., pe de o parte, nu a invocat în cererea de chemare în judecată, la instanţa de fond, prejudiciul suferit prin vătămarea corporală gravă a fiului său, F., astfel încât acest prejudiciu nu poate constitui direct obiectul analizei instanţei de apel, iar, pe de altă parte, în cazul prejudiciilor morale ca urmare a vătămării corporale vocaţia la despăgubire aparţine persoanei care a suferit efectiv respectivele vătămări.

În ceea ce o priveşte pe apelanta I., curtea a considerat, de asemenea, că instanţa de fond a apreciat în mod corect asupra daunelor morale, raportându-se la numărul de zile de îngrijiri medicale acordate acesteia, la natura leziunilor suferite, precum şi la consecinţele produse ca urmare a accidentului rutier, respectiv a modului de afectare a situaţiei familiale, profesionale şi sociale.

Astfel, apelanta a suferit leziuni care au necesitat 12 - 14 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, astfel după cum a reieşit din raportul de constatare medico-legală din 23 octombrie 2010, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamţ, fiind internată cu un traumatism cranio-cerebral minor cu plagă contuză epicraniană frontală stânga, care a fost ulterior suturată, comoţie cerebrală şi contuzie toraco-abdominală şi la coapsa stângă.

Curtea a considerat că suma de 15.000 de lei, acordată drept compensaţie de instanţa de fond este o sumă rezonabilă pentru repararea prejudiciului suferit de reclamantă, pentru durerea fizică şi psihică urmarea vătămării corporale şi pentru prejudiciul estetic constând în cicatricea constatată în raportul medico-legal (filele 125 - 129, 233 - 234 dosar de fond).

Valoarea despăgubirilor acordate cu acest titlu de către instanţa de fond reprezintă o acoperire echilibrată şi rezonabilă, prin raportare la necesitatea asigurării unui echilibru între prejudiciul suferit de reclamantă şi compensaţia cuvenită acesteia, fără a ignora realităţile economice şi sociale prezente.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SA.

A criticat decizia, apreciind cu sumele acordate prin aceasta cu titlu de daune morale reclamanţilor sunt nejustificat de mari în raport cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, drept pentru care a solicitat diminuarea acestora. Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care sunt supuse unei riguroase probaţiuni, cele pentru daune morale se stabilesc pe baza unei evaluări a organului judiciar.

Recurenta a mai solicitat a se avea în vedere efectele compensatorii ale daunelor morale acordate, fără ca acestea să constituie venituri nejustificate.

Totodată a apreciat că la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa trebuie să ţină seama de realitatea economică din România la acest moment.

A considerat, de asemenea, că nu trebuie să se tindă la acordarea unor sume cât mai mari, ci despăgubirea trebuie să fie apreciată de către instanţă în mod echitabil, pentru a evita obţinerea unui câştig necuvenit.

A apreciat că instanţa trebuie să ţină seama şi de faptul că vătămarea a fost produsă din culpă şi nu cu intenţie.

Cum asiguratorul preia răspunderea civilă a faptuitorului, nu trebuie raportată despăgubirea la disponibilităţile băneşti pe care terţa persoană le are. Raportat la faptul că legiuitorul nu a instituit criterii legale de evaluare a prejudiciului moral suferit, a solicitat a se avea în vedere că daunele acordate în cauză sunt exagerate.

Recursul este nul.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigenţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Or, în speţă, se observă că recurenta nu a susţinut în vreun fel nelegalitatea soluţiei atacate, limitându-se a face consideraţii generale asupra cuantumului exagerat al daunelor acordate în cauză, fără a indica ce prevedere legală ar fi fost nesocotită de către instanţa de apel în adoptarea soluţiei.

Astfel, printr-o susţinere de ordin general, recurenta - pârâtă a susţinut, în esenţă, că sumele acordate sunt nejustificat de mari în raport cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, că instanţa ar fi trebuit să ţină seama de realitatea economică la acest moment şi că vătămarea a fost produsă din culpă şi nu cu intenţie, fără a indica, în concret, în ce ar consta greşeala de judecată şi nelegalitatea sub acest aspect a deciziei din apel.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, urmare celor dispuse prin decizia de casare a Înaltei Curţi, curtea de apel, procedând la redimensionarea sumelor acordate cu titlu de daune morale, a motivat pe larg soluţia adoptată, ţinând seama de circumstanţele specifice şi situaţia particulară a fiecărei părţi.

O astfel de atitudine procesuală a pârâtei ignoră faptul că pe calea recursului nu pot fi valorificate orice fel de nemulţumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate în termenii prevăzuţi de art. 304 C. proc. civ.

Ca atare, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul Curţii de Apel Ploieşti.

Or, criticile formulate de recurentă, vizând redimensionarea daunelor morale, privesc aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate în sensul cerut de prevederile art. 304 C. proc. civ.

Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 704 din 28 octombrie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2016.