Ședințe de judecată: August | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor. Elemente constitutive

 

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului  

Indice alfabetic: Drept penal

însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor

 

C. pen., art. 243

 

         Fapta avocatului de a-şi însuşi prin efectuarea unui transfer bancar în conturile personale, pe nedrept, o sumă de bani transferată din eroare de către o societate în contul cabinetului de avocatură al făptuitorului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „însuşire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor”, în modalitatea însuşirii pe nedrept a unui bun mobil ajuns din eroare în posesia făptuitorului.    

 

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 55/A din 11 februarie 2016

 

Prin sentinţa nr. 327 din 20 octombrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, a fost condamnat inculpatul A., avocat, pentru comiterea infracţiunii de însuşire a bunului găsit prevăzută în art. 216 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În conformitate cu prevederile art. 81 şi art. 82 C. pen. anterior, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni.

A admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă societatea B. Ungaria şi, conform art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente Cabinet de Avocat A., la plata despăgubirilor în cuantum de 34.130,27 euro - sau echivalentul în lei la data plăţii plus dobânda legală începând cu data de 6 august 2013 şi până la zi.

Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a constatat că la 19 iulie 2013 a fost emisă, de către partea civilă, o factură către filiala societăţii din Slovacia însă, din eroare, plata acestei facturi şi virarea sumei de 34.130,27 euro a avut loc în contul deschis la Banca C. pe numele Cabinetului de Avocat A. al cărui împuternicit este inculpatul.

Analiza actelor depuse de către partea civilă a arătat că plata s-a făcut din eroare în alt cont decât cel al beneficiarului facturii, care era D. Slovacia.

Deosebit de elocvente în susţinerea acestei afirmaţii au fost conţinutul facturii din 19 iulie 2013 privind plată materie primă pentru fabricarea de spumă din polistiren expandat, extrasul de cont (ce atestă că suma aferentă acelei facturi - 34.130,27 euro a fost virată în contul Cabinetului de Avocat A.) şi adeverinţa de transfer valutar.

Deşi partea civilă a sesizat eroarea şi a încunoştinţat unitatea bancară, tranzacţia nu a mai putut fi anulată.

Unitatea bancară din România l-a încunoştinţat pe inculpat despre acest incident, fapt ce l-a determinat pe acesta ca la data de 30 iulie 2013 să deschidă un nou cont bancar pe numele Cabinetului de Avocat A., în condiţiile în care vechiul cont bancar era închis la data de 26 iulie 2013 şi să dispună transferul sumei totale de 33.800 euro la datele de 31 iulie şi 19 august 2013 în conturile personale deţinute la Banca E. şi Banca F.

În drept, fapta inculpatului, care ajungând în posesia sumei de 34.130,27 euro ce din eroare a fost virată de persoana vătămată societatea B. Ungaria în contul deschis la Banca C. pe numele Cabinetului de Avocat A., al cărui titular era inculpatul, nu a restituit-o până în prezent, însuşind-o pe nedrept, prin aceasta cauzându-se un prejudiciu persoanei vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de însuşire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor prevăzută în art. 216 alin. (2) C. pen. anterior.

Fapta a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege - respectiv intenţie directă - inculpatul având reprezentarea clară a faptului că nu era beneficiarul real al acestei sume şi, cu toate acestea, şi-a însuşit şi apoi a dispus pe nedrept de aceasta.

Legiuitorul a prevăzut în alin. (2) al art. 216 C. pen. anterior varianta bunului ajuns din eroare în posesia făptuitorului, vizându-se situaţia de remitere a unui bun din cauza unei confuzii, aşa cum este cazul şi în prezenta cauză.

Infracţiunea, contrar celor susţinute de apărătorul ales al inculpatului, subzistă, deoarece inculpatul a avut reprezentarea clară a faptului că, nemaiavând din cursul anului 2009 niciun fel de raport juridic cu partea civilă, aceasta nu avea niciun motiv să-i vireze în cont vreo sumă de bani. Că lucrurile stau de o atare manieră rezidă şi din faptul că la momentul virării sumei de bani inculpatul nici măcar nu mai avea cont deschis la Banca C., deschizând un astfel de cont doar după ce a fost încunoştinţat că, din eroare, i-a fost virată o sumă de bani.

Atitudinea ilicită a inculpatului a reieşit şi din faptul că acesta şi-a transferat apoi, în tranşe, sume de bani în conturile personale deschise la alte bănci, făcând practic imposibilă recuperarea sumei însuşite pe nedrept.

Sigur că activitatea inculpatului se putea circumscrie sau îşi găsea ecou şi în legislaţia civilă - plata nedatorată, însă acest lucru nu l-a exonerat de răspundere penală, în contextul în care sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 216 alin. (2) C. pen. anterior.

Făcând aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, curtea de apel a constatat că, în ansamblu, vechiul Cod penal este legea mai favorabilă în cauza concretă dedusă judecăţii, deoarece limitele de pedeapsă au fost identice în ambele legi penale analizate, însă vechiul Cod penal permite alte modalităţi de individualizare a pedepselor, mai favorabile inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul, criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală şi solicitând, între altele, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

Inculpatul a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să constate că art. 243 alin. (2) C. pen. sancţionează însuşirea unui bun mobil ce aparţinea altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului; or, o sumă de bani ajunsă prin virament bancar în posesia făptuitorului nu echivalează cu noţiunea de bun mobil.

În realitate, a arătat inculpatul, în cauză este incidentă instituţia plăţii nedatorate, prevăzută în art. 1341 C. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând apelul atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, constată, în principal, următoarele:

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că obiectul material al infracţiunii de însuşire a bunului găsit este orice bun susceptibil de a fi eventual pierdut sau predat din eroare altei persoane decât adevăratul destinatar.

În speţă, inculpatul a refuzat să restituie o sumă de bani care a ajuns din eroare în contul său.

Critica inculpatului că banii în monedă electronică nu pot constitui obiect material al acestei infracţiuni „pentru că nu sunt palpabili” este nefondată. Atât prin prisma legii civile, cât şi a legii penale, banii reprezintă bunuri mobile. Este adevărat că în speţă nu este vorba despre o sumă de bani remisă în materialitatea ei, ci de o sumă aflată într-un cont bancar, însă textul de lege nu face distincţie, referindu-se doar la un bun mobil şi, atâta vreme cât acest bun este susceptibil de a ajunge din eroare la altă persoană decât adevăratul destinatar, condiţia privind obiectul material este îndeplinită.

Prin „însuşirea” bunului de către cel la care a ajuns din eroare se înţelege efectuarea vreunui act patrimonial care implică luarea în stăpânire a bunului: consumare, transformare, înstrăinare, distrugere etc.

Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, plata s-a făcut de către partea civilă la 19 iulie 2013.

La 30 iulie 2013, reprezentanţii unităţii bancare din România l-au anunţat pe inculpat despre faptul că sunt în imposibilitatea de a-i vira o sumă de bani, întrucât contul biroului de avocatură este închis din 26 iulie 2013, motiv pentru care inculpatul a deschis un nou cont bancar la aceeaşi unitate bancară pe numele cabinetului de avocatură pentru a putea primi suma de bani, cont din care a transferat suma de 33.800 euro, în conturile personale deţinute la alte două bănci. Ca atare, în cauză inculpatul şi-a însuşit la 31 iulie 2013, respectiv 19 august 2013 o sumă de bani ajunsă din eroare în contul cabinetului de avocatură şi despre care cunoştea că nu-i aparţine, în conturile personale.

În cazul variantei ajungerii bunului din eroare în posesia altuia, pentru întregirea laturii obiective este necesară îndeplinirea unei cerinţe esenţiale, şi anume ca însuşirea să se facă „fără drept.” Inculpatul a invocat faptul că între el şi partea civilă a existat o colaborare în anul 2009, iar această sumă putea reprezenta o plată pentru servicii trecute sau o plată pentru viitoare servicii. În cauză se poate reţine îndeplinirea cerinţei esenţiale ataşate elementului material, deoarece existenţa unei relaţii comerciale, în urmă cu 4 ani, în care ambele părţi şi-au respectat obligaţiile asumate nu îl îndreptăţea pe inculpat să creadă că suma primită era o plată pentru servicii prestate şi cu atât mai puţin pentru servicii viitoare, ce nu fuseseră contractate. De altfel, inculpatul a fost înştiinţat de către bancă despre faptul că suma a ajuns din eroare în contul său, dar acesta a refuzat să o restituie.

Inculpatul a invocat faptul că cele reţinute reprezintă un litigiu civil, incidentă fiind instituţia plăţii nedatorate, motiv pentru care infracţiunea de însuşire a bunului găsit nu poate fi reţinută. În primul rând, aspectul că anumite fapte pot face obiectul unui litigiu civil nu poate exclude posibilitatea îndeplinirii condiţiilor de tipicitate pentru reţinerea unei infracţiuni (furt, înşelăciune, abuz de încredere). În al doilea rând, simplul fapt că suma de bani a ajuns în contul inculpatului nu conduce la consumarea infracţiunii de însuşire a bunului găsit. La acel moment se putea vorbi, într-adevăr, de o plată nedatorată. Faptul că ulterior inculpatul a refuzat să restituie suma ajunsă în contul său din eroare şi că şi-a însuşit-o, transferând-o în alte conturi, a condus la realizarea infracţiunii prevăzute în art. 216 alin. (2) C. pen. anterior.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei nr. 327 din 20 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori.