Ședințe de judecată: Decembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 611/2016

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2016.

Decizia nr. 611/2016

Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 136/D din 11 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Braşov s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienţii A., B., C., D., E., F., G., prin mandatar H., în contradictoriu cu intimaţii Statul Român reprezentat legal de I., reprezentat convenţional de J. Braşov şi Municipiul Braşov, reprezentat legal de primar, împotriva sentinţei civile nr. 63/S din 27 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul civil nr. x/62/2011.

La data de 15 iulie 2015, pe rolul Tribunalului Braşov, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei civile nr. 63 din 27 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov, cerere întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 4 septembrie 2015, tribunalul, pentru considerentele de fapt şi de drept expuse în încheierea acestui termen, a stabilit că, în raport cu prevederile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în cauză se impune a fi soluţionată cu prioritate excepţia de inadmisibilitate a căii extraordinare de atac suspusă judecăţii.

În condiţiile stipulate de textul de lege mai sus indicat, instanţa a reţinut că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, admisibilitatea revizuirii apreciindu-se sub următoarele aspecte: dacă hotărârea atacată este cel puţin definitivă; dacă prin hotărâre s-a cercetat fondul cauzei; dacă criticile formulate se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., condiţiile prevăzute de textul de lege menţionat trebuind să fie îndeplinite cumulativ, fiind suficient ca una dintre condiţii să nu fie îndeplinită pentru ca cererea să fie respinsă ca inadmisibilă.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin intermediul căreia se poate obţine desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac deoarece motivele pentru care poate fi introdusă o cerere de revizuire sunt prevăzute limitativ de lege.

Aşa cum prevede art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea are ca obiect hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şihotărâri date de instanţa de recurs, atunci când evocă fondul.

Tribunalul a mai reţinut, în drept, că potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri devenită definitivă dacă, după pronunţarea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu ar fi putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

 Sintetizând elementele de admisibilitate a cererii de revizuire, pentru motivul arătat, rezultă că înscrisul la care se face referite în motivarea promovării acestei căi extraordinare de atac trebuie să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată; înscrisul să fi fost necunoscut pentru instanţă şi revizuient; partea să fi fost împiedicată a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forţa majoră; înscrisul să fie doveditor, adică determinant pentru soluţia în litigiu; înscrisul trebuie prezentat instanţei, odată cu cererea de revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea lui.

Cu alte cuvinte, înscrisul doveditor nou invocat trebuie, în primul rând, fie să fie reţinut de partea potrivnică, fie să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Mai mult, cerinţa prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., referitoare la imposibilitatea obiectivă de prezentare a unor înscrisuri, presupune ca faptul nedescoperirii înscrisurilor noi să fi fost determinat fie de ascunderea acestora de către partea potrivnică, fie de existenţa unor împrejurări de fapt care să fi împiedicat partea să le descopere, împrejurări care să fi fost mai presus de voinţa acesteia.

În speţă, înscrisurile despre care revizuienţii susţin că sunt înscrisuri noi se regăsesc la dosarul cauzei, ele constituind documentele emise de comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar în procedura de soluţionare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pe care părţile menţionate au promovat-o în temeiul acestor acte normative.

Tribunalul a constatat că aceste înscrisuri nu îndeplinesc condiţia legală ca acestea să fi fost necunoscute pentru instanţă şi revizuienţi, nefiind îndeplinită nici cerinţa ca aceste înscrisuri să fi fost ascunse de partea potrivnică şi, respectiv, să nu fi fost descoperite şi înfăţişate instanţei ca urmare a existenţei unor împrejurări de fapt care să-i fi împiedicat pe revizuienţi să le descopere, împrejurări care să fi fost mai presus de voinţa acestora.

Revizuienţii aveau posibilitatea să solicite instanţei de judecată încă de la soluţionarea cauzei în primul ciclu procesual, să emită adresă către instituţiile abilitate în vederea eliberării înscrisurilor depuse în prezenta cale extraordinară de atac, ori să solicite instanţei să oblige Comisia Locală Braşov de Aplicare a Legilor Fondului Funciar să depună la dosar aceste înscrisuri dacă se aflau în posesia sa.

Pe de altă parte, dacă revizuienţii sunt autorii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în temeiul legilor fondului funciar, nimic nu i-ar fi împiedicat să obţină ei înşişi înscrisurile de la Comisia Locală Braşov de Aplicare a Legilor Fondului Funciar.

În aceste condiţii tribunalul a constatat că revizuirea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile nu poate fi primită cât timp partea interesată invocă motive subiective pentru care nu a prezentat unei instanţe judecătoreşti anumite înscrisuri, cum se invocă în speţa dedusă judecăţii, şi nu motive obiective, astfel cum prevede legea, afirmaţiile revizuienţilor conducând la concluzia că este vorba despre o deficienţă de apărare sau de pregătire a apărării înacţiunea de fond pe care au promovat-o.

Mai mult decât atât, înscrisurile despre care revizuienţiiau făcut vorbire în susţinerea cererii de revizuire nu sunt de natură să conducă la reformarea soluţiei ce a fost pronunţată prin sentinţa ce constituie obiectul material al acestei căi extraordinare de atac, întrucât, aşa cum rezultă din considerentele mai sus expuse, acţiunea în revendicare întemeiată pe compararea titlurilor de proprietate şi promovată în temeiul dreptului comun a fost respinsă de către instanţele judecătoreşti pe temeiul imposibilităţii valorificării drepturilor pretinse în condiţiile dreptului comun, în situaţia în care bunurile imobile revendicate fac parte din categoria bunurilor imobile al căror regim juridic este reglementat de legile speciale de reparaţie, de care aceste părţi au uzat, valorificarea drepturilor pretinse putând avea loc numai în cadrul procedurilor instituite de legile speciale de reparaţie.

Împotriva hotărârii au declarat apel revizuienţii, invocând, în esenţă, greşita apreciere a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care înscrisurile prezentate erau înscrisuri noi, necunoscute şi neprezentate instanţei şi ascunse de partea potrivnică.

Prin Decizia nr. 1718/Ap din 16 decembrie 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins apelul declarat de revizuienţii A., B., C., D., E., F., G., prin mandatar H., împotriva sentinţei civile nr. 136/D din 11 septembrie 2015 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele invocate şi cu actele de la dosar, în temeiul art. 294 C. proc. civ.,Curtea a constatat următoarele:

Înscrisurile noi invocate de apelanţii revizuienţi au fost apreciate de instanţa de fond ca neîndeplinind condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât puteau fi cunoscute de părţi cu minime diligenţe. Susţinerile apelanţilor revizuienţi în legătură cu inexistenţa acestor înscrisuri la judecata cauzei pe fond sunt corecte, dar nu sunt de natură a modifica soluţia primei instanţe. Modalitatea de soluţionare a cererii din 2005 a fost comunicată la 10 noiembrie 2006 către mandatarul revizuienţilor potrivit adresei din 10 noiembrie 2006, aspect necontestat de revizuienţi, astfel că de la această dată aceştia aveau cunoştinţă de afişarea anexelor privind cererile respinse de Comisia locală Braşov, motiv pentru care se constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că aceste înscrisuri nu erau reţinute cu rea credinţă de partea adversă. De altfel, în cuprinsul sentinţei civile nr. 63 din 27 februarie 2012 a cărei revizuire se cere s-au reţinut aspectele legate de soluţia administrativă ce urma a fi dată în baza legilor fondului funciar, considerându-se că în această situaţie sunt prevăzute căi de atac prin care reclamantele pot să-şi valorifice dreptul lor în modalităţile legal prevăzute de normele speciale. Prin urmare, instanţele au verificat şi aspectele legate de incidenţa soluţiei pronunţate în cazul cererii formulate în temeiul legii fondului funciar, astfel că înscrisurile noi nu îndeplineau cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În privinţa relevanţei acestor înscrisuri în susţinerea cererii de revizuire, criticile apelanţilor nu sunt întemeiate, în mod corect prima instanţă reţinând că acţiunea în revendicare a fost întemeiată pe compararea titlurilor de proprietate şi promovată în temeiul dreptului comun şi a fost respinsă de către instanţelejudecătoreşti pe temeiul imposibilităţii valorificării drepturilor pretinse în condiţiile dreptului comun, în situaţia în care bunurile imobile revendicate fac parte din categoria bunurilor imobile al căror regim juridic este reglementat de legile speciale de reparaţie, de care aceste părţi au uzat, valorificarea drepturilor pretinse putând avea loc numai în cadrul procedurilor instituite de legile speciale de reparaţie. Prin argumentele aduse revizuienţii apelanţi nu au demonstrat în ce măsură respingerea cererii formulate în temeiul legii fondului funciar ar fi determinat reformarea hotărârii judecătoreşti.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat şi a menţinut ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, revizuienţii F., B., E., A., D., G. şi C., prin mandatar H.

Prin motivele de recurs se susţine că, instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că modalitatea de soluţionare a cererii de restituire pe cale administrativă a fost comunicată mandatarilor revizuienţilor, în condiţiile în care nu revizuiențiiau fost autorii cererii de retrocedare formulate,ci autorul lor, defunctul E. Au arătat, în acest sens, că autorul lor formulase cererea de retrocedare a imobilului prin mandatar K. despre care aveau cunoştinţăcă este mătuşa lor, însă anterior decesului, aceasta a mai împuternicit o persoană în această chestiune, pe numitul L., despre care nu aveau cunoştinţă.

Deşi, din dosarul administrativ rezultă că autorul loravea doi mandatari însărcinaţi cusoluţionarea cererii, Primăria Braşov a comunicat soluţia de respingere a cererii de restituire formulate pe cale administrativă numai unuia dintre mandatari, respectiv numitului L., care nu avea cunoştinţă de moştenitori şi nici aceştia de existenţa lui.

Mai mult decât atât, soluţia de respingere a notificării a fost publicată de Primăria Braşov în data de 03 ianuarie 2007 şi a fost comunicată mandatarului L. la data de 14 noiembrie 2006, la mai mult de o lună de la data decesului tatălui lor survenit în Germania la data de 12 octombrie 2006.

În aceste condiţii, reţinerea instanţei de apel că revizuientii au luat cunoştinţă de soluţia de respingere la data de 10 noiembrie 2006 prin comunicarea făcută mandatarului lor, este complet greşită, iar această reţinere a condus la adoptarea unei soluţii nelegale, instanţa de apel apreciind că în mod corect instanţa de fond a considerat că aceste înscrisuri nu au fost reţinute cu rea credinţă de partea adversă.

Pe lângă argumentele mai sus expuse, legat de reţinerea cu rea credinţă a înscrisurilor de către partea adversă, se solicită să se observe răspunsurile date de Primăria Braşov către celalalt mandatar al tatălui lor, numita K., prin care această instituţie, la câţiva ani după adoptarea soluţiei de respingere, comunică faptul că aceasta nu a fost soluţionată.

O altă critică pe care recurenţii o aduc hotărârii recurate o reprezintă greşita reţinere a instanţei de apel, că înscrisurile noi nu au nicio relevanţă asupra soluţiei pronunţate prin sentinţa a cărei revizuire s-a cerut, întrucât acţiunea în revendicare a fost întemeiată pe compararea titlurilor de proprietate şi promovată în temeiul dreptului comun şi a fost respinsă de către instanţele judecătoreştipe temeiul imposibilităţii valorificării drepturilor pretinse în condiţiile dreptului comun.

Apreciazăcă reţinerea instanţei este greşită, întrucât nu a avut în vedere faptul că instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere era ţinută de îndrumarea instanţei de control judiciar, ca în rejudecare, să se aibă în vedere Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, vizând ierarhia de preferabilitate a normelor incidente în materia revendicării unui imobil, prioritate care poate fi dată în cadrul unei acţiuni pe dreptul comun, în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.

În condiţiile în care instanţa nu a avut cunoştinţă de faptul că cererea formulată de antecesorul lor pe cale administrativă a fost soluţionată, făcând aplicarea, principiului „electa una via” şi reţinând cărecurenţii puteau să-şi valorifice dreptul în modalităţile prevăzute de norma specială, aceasta nu a mai avut în vedere îndrumarea instanţei de control şi nu a mai analizat incidenţa în speţă a Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Se mai susţinecă, dacă instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, ar fi avut cunoştinţă de faptul că cererea formulată de antecesorul lor a fost soluţionată în baza legii fondului funciar, era obligată să facă analiza incidenţei Deciziei nr. 33/2008 în speţă.

Raportat la Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, practica instanţelor a fost consecventă în a admite revendicările imobilelor întemeiate pe dreptul comun, chiar dacă nu s-a uzat de Legea nr. 10/2001, dacă imobilele respective nu au făcut obiectul înstrăinării către chiriaşi.

Având în vedere practica instanţelor întemeiată pe recomandarea obligatorie a Înaltei Curții de Casație și Justișie făcută prin Decizia nr. 33/2008, (din care a evocat cu titlu de exemplu sentinţa civilă nr. 10244 din 16 septembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Braşov) şi ținând cont că şi imobilul revendicat de recurenţi nu făcuse obiectul unei înstrăinăriaflându-se şi la acest moment în proprietatea Statului Român, aceştia sunt îndreptăţiţi să considere că instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere ar fi adoptat o altă soluţie, deadmitere a cererii, dacă ar fi avut cunoştinţă că notificarea nu a fost reţinută spre soluţionare în temeiul Legii nr. 10/2001 şi că aceasta fusese soluţionată cu 6 ani anterior pronunţării sale.

Faţă de cele mai sus expuse se apreciază că cererea de revizuire îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şică atât instanţa de fond care a analizat cererea, cât şi cea de apel care a analizat şi respins apelul, au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiilelegale incidente, motiv pentru care se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimatul Statul Român reprezentat legal de I., reprezentat convenţional de M. Braşov a formulat întâmpinare la recursul declarat de revizuienți, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs şi menţinerea ca legală şi temeinică a Deciziei civile nr. 1718/AP din 16 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosar nr. x/62/2015, pentru motivele pe larg expuse în conţinutul acestei cereri.

Examinând recursul în limitele criticilor invocate şi ale normelor legale incidente, Înalta Curte a constatat că este nefondat, urmând să îl respingă pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., legiuitorul a statuat ca motiv de reformare a hotărârii atacate cu recurs pronunţarea acesteia în lipsa unui temei legal ori cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În speţă, recurenţii revizuienţi susţin că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Condiţiile impuse de textul legal menţionat prevăd ca înscrisul nou invocat să fi existat la momentul judecării procesului finalizat prin hotărârea atacată; să fi fost descoperit ulterior pronunţării acesteia, deci să nu fi fost cunoscut instanţei şi revizuienţilor, iar neprezentarea sa în instanţă să se fi datorat reţinerii lui de partea potrivnică ori unei împrejurări mai presus de voinţa părţii, deci asimilabile forţei majore.

Din perspectiva art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisurile consemnând modalitatea de soluţionare a cererii de restituire pe cale administrativă formulată în baza legilor speciale, de care se prevalează recurenţii revizuienţiîn speţă, nu se încadrează în categoria înscrisurilor doveditoarecu caracter determinant, descoperite după darea hotărârii atacate pentru că au fost reţinute de partea potrivnică sau imposibil de înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Aşadar, înscrisurile despre care recurenţii revizuienţi susţin că sunt înscrisuri doveditoare în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., constituie documente emise de comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar în procedura de soluţionare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pe care părţile interesate au promovat-o în temeiul acestor acte normative.

Înalta Curte constată că doar prima condiţie legală este îndeplinită, respectiv, aceste înscrisuri existau la data pronunţării sentinţei civile nr. 63/S din 27 februarie 2012 a cărei revizuire se cere, dar acestea nu au fost depuse la dosar.

Nu se poate reţine ca îndeplinită, însă, condiţia descoperirii ulterioare a acestorînscrisuri datorită reţinerii de către partea potrivnică sau dintr-o imposibilitate mai presus de voinţa părţii.

În acest sens, în mod corect au reţinut instanţeleanterioare, că înscrisurile invocate nu îndeplinesc condiţia să fi fost necunoscute pentru instanţă şi revizuienţi, nefiind îndeplinită nici cerinţa ca acestea să fi fost ascunse de partea potrivnică şi, respectiv, să nu fi fost descoperite şi înfăţişate instanţei ca urmare a existenţei unor împrejurări de fapt care să-i fi împiedicat pe revizuienţi să le descopere, împrejurări care să fi fost mai presus de voinţa acestora, asimilabile forţei majore.

De altfel, recurenţii revizuienţi înşişi afirmă că înscrisurile nu au fost ascunse de Primăria Braşov, ci că au fost comunicate în mod necorespunzător mandatarilor autorului comun al acestora.

Prin urmare, înscrisurile invocate au existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată, în cuprinsul căreia s-au reţinut aspecte legate de soluţia administrativă ce urma a fi dată în baza legilor fondului funciar, iar recurenţii revizuienţi aveau posibilitatea să solicite instanţei de judecată să emită adresă către instituţiile abilitate în vederea eliberării acestora, ori să solicite instanţei să oblige Comisia Locală Braşov de Aplicare a Legilor Fondului Funciar să depună la dosar aceste înscrisuri dacă se aflau în posesia sa, astfel încât, puteau fi cunoscute de părţi cu minime diligenţe, aşa cum în mod corect a reţinut în cauză instanţa de apel.

Pe de altă parte, în cauză nu s-a probat refuzul absolut al Primăriei Braşov de a prezenta recurenţilor revizienţi,eventual,documentele solicitate, pentru a se putea conchide că aceştia s-au aflat într-o situaţie de imposibilitate obiectivă de prezentare a înscrisurilor, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază, în plus, că nici nu s-ar fi pus problema existenţei unui impediment insurmontabil de obţinere şi prezentare a inscrisurilor decât în cazul în care recurenţii revizuienţi ar fi uzat de procedura prevăzută de art. 175 C. proc. civ., iar instanţa ar fi constatat că primăria se află într-una din situaţiile prevăzute de art. 173 C. proc. civ., care i-ar fi justificat refuzul.

Examinând, în continuare, cerinţa caracterului determinant al înscrisurilor invocate, Înalta Curte constată că acestea nu ar fi fost hotărâtoare pentru modul de soluţionare a cauzei, respectiv dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei, nu ar fi putut conduce la pronunţarea unei alte soluţii.

Astfel, prin decizia recurată s-a constatat că situaţia ce se doreşte a se dovedi cu aceste înscrisuri era cunoscută instanţei de judecată la momentul pronunţării hotărâriia cărei revizuire se cere, că acţiunea în revendicare a fost întemeiată pe compararea titlurilor de proprietate şi promovată în temeiul dreptului comun şi a fost respinsă de către instanţele judecătoreşti pe temeiul imposibilităţii valorificării drepturilor pretinse în condiţiile dreptului comun, în situaţia în care bunurile imobile revendicate fac parte din categoria bunurilor imobile al căror regim juridic este reglementat de legile speciale de reparaţie, de care aceste părţi au uzat, valorificarea drepturilor pretinse putând avea loc numai în cadrul procedurilor instituite de legile speciale de reparaţie.

Prin argumentele aduse revizuienţii nu au demonstrat în ce măsură soluţionarea cererii formulate în temeiul legii fondului funciar ar fi determinat reformarea hotărârii judecătoreşti.

Susţinerea că instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere ar fi adoptat o altă soluţie, deadmitere a acţiunii în revendicare, dacă ar fi avut cunoştinţă că notificarea nu a fost reţinută spre soluţionare în temeiul Legii nr. 10/2001 şi că aceasta fusese soluţionată cu 6 ani anterior pronunţării sale, în temeiul legii fondului funciar, nu are nicio relevanţă asupra soluţiei pronunţate.

De altfel, aşa cum deja s-a arătat, în cuprinsul sentinţei civile nr. 63/S din 27 februarie 2012 a cărei revizuire se cere s-au reţinut aspectele legate de soluţia administrativă ce urma a fi dată în baza legilor fondului funciar, considerându-se că în această situaţie sunt prevăzute căi de atac prin care reclamantele pot să-şi valorifice dreptul lor în modalităţile legal prevăzute de normele speciale, şifăcând aplicarea principiului „electa una via” a reţinut că reclamanţii puteau să îşi valorifice dreptul în modalităţile prevăzute de norma specială, având în vedere incidenţa în speţă a Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție

Prin urmare, s-au verificat şi aspectele legate de incidenţa soluţiei pronunţate în cazul cererii formulate în temeiul legii fondului funciar, astfel că înscrisurile invocate nu îndeplineau cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererii de revizuire pendinte.

Pentru toate considerentele expuse în precedent, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respingeca nefondat, recursul declarat de revizuienţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienţii F., B., E., A., D., G. şi C. împotriva Deciziei civile nr. 1718/Ap din 16 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2016.