Ședințe de judecată: Septembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

1. Depăşirea continuă a termenului prevăzut de lege pentru îndeplinirea obligaţiei de iniţiere a unei oferte publice de preluare obligatorie. Sancţionare repetată. Legalitate.

2. Prezumţia de lucru judecat. Natură juridică. Efecte.

Codul civil 1865, art. 1200 pct. 4

                                                                                                     Legea nr. 297/2004, art. 2732

 

1. Din dispozițiile art. 2732 din Legea nr. 297/2004 rezultă fără nici un dubiu că se pot aplica sancţiuni succesive pentru nerespectarea obligaţiei prevăzute de art. 203 alin. (1), în funcţie de intervalul de timp cu care a fost depăşit termenul legal de conformare.

Având caracter continuu, contravenţia în discuţie se epuizează prin constatare şi sancţionare, astfel că omisiunea, după momentul constatării, de conformare la dispoziţiile legale constituie o nouă contravenţie, susceptibilă de aplicarea unei noi sancţiuni.

 

2. Puterea lucrului judecat este o prezumție legală, iuris et de iure, în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Ea constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, operând atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase. De aceea, prezumția nu oprește judecata celei de a doua acțiuni, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare de care trebuie să se țină seama.

Decizia nr. 2357 din 5 iunie 2015

 

 

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii și procedura derulată de prima instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea ordonanței CNVM nr. 323/25.09.2012 și a deciziei nr. 1027/06.11.2012, precum și obligarea pârâtei la sistarea solicitărilor adresate S.C. B S.R.L. de derulare a ofertei publice de preluare obligatorie a S.C. C. C.A.

Pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

La data de 01.02.2013, D. SA, acționarul minoritar al S.C. C. S.A., a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei, prin care a cerut, la rândul său, respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea și cererea de intervenție accesorie, în cuprinsul căruia a invocat o serie de excepții ce au fost respinse de către instanță în ședința publică din data 16.04.2013, pentru argumentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.

Curtea de apel a admis în principiu cererea de intervenție accesorie.

În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, iar pârâta a depus la dosar, în temeiul art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, documentația care a stat la baza

emiterii actelor administrative contestate.

Prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare în interpretarea dreptului european privind piața de capital.

2. Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București, Secția a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința nr. 1336 din 16.04.2013, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de D. SA și a respins cererea intervenientului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, primă instanță a reținut următoarele:

În fapt, în anul 2006, a fost derulată o ofertă publică obligatorie de preluare a S.C. C. S.A., iniţiată de S.C. E. S.R.L., societate care acţiona în mod concertat cu S.C. F. S.R.L. şi cu reclamantul A

Anterior derulării acestei oferte, structura acţionariatului S.C. C. S.A. era următoarea: S.C. E. S.R.L. – 42,37%; S.C. F. S.R.L. – 3,12%; A – 28,13%; alţi acţionari – 26,38%.

După derularea ofertei, structura acţionariatului S.C. C. S.A. a devenit următoarea: S.C. E. S.R.L. – 48,71%; S.C. F. S.R.L. – 3,12%; A – 28,13%; alţi acţionari – 20,04%.

La momentul respectiv, structura asociaţilor S.C. E. S.R.L. era următoarea: S.C. F. S.R.L. – 95%; P.G. – 5%.

S.C. F. S.R.L. avea ca asociat unic pe S.C. G S.R.L., cu următorii asociaţi: P.C. – 50%; P.I.G. – 50%.

În anul 2007, S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. au fuzionat, iar capitalurile sociale ale acestora au fost absorbite de S.C. G S.R.L., aceasta devenind astfel acţionar majoritar al S.C. C. S.A., cu o deţinere de 51,8% din capitalul social al societăţii emitente.

La data de 30.12.2011, a avut loc o tranzacţie pe piaţa de capital în urma căreia S.C. B S.R.L., al cărei unic asociat şi administrator este reclamantul, a achiziţionat de la S.C. G S.R.L. un pachet de acţiuni, reprezentând 51,88% din capitalul social al S.C. C. S.A.

Având în vedere că, în urma acestei tranzacţii, S.C. B S.R.L. a depăşit pragul de 33% din capitalul social al emitentului S.C. C. S.A., devenind acţionar majoritar al acesteia, prin adresa C.N.V.M. din 11.01.2012 societatea a fost notificată cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, referitoare la obligaţia derulării ofertei publice de preluare, în termen de cel mult 2 luni de la momentul depăşirii pragului.

Prin Ordonanţa C.N.V.M. nr. 106/04.04.2012, S.C. B S.R.L. a fost sancţionată cu avertisment, în calitatea sa de acţionar al S.C. C. S.A., având în vedere faptul că, împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, nu a depus la C.N.V.M., în termenul prevăzut de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a societăţii emitente. Prin acelaşi act, s-a stabilit obligaţia ca S.C. B S.R.L., împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, să depună la C.N.V.M., în cel mult 15 zile de la emiterea ordonanţei, documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a S.C. C. S.A.

Prin Ordonanţa C.N.V.M. nr. 185/20.06.2012, reclamantul a fost sancţionat, în calitatea sa de administrator şi asociat unic al S.C. B S.R.L., acţionar al S.C. C. S.A., cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru nedepunerea în termen a documentaţiei aferente ofertei publice de preluare obligatorie a SC C. SA. De asemenea, s-a stabilit un nou termen de 15 zile de la emiterea ordonanţei pentru îndeplinirea obligaţiei ca S.C. B S.R.L., împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, să depună la C.N.V.M. documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a S.C. C. S.A.

Prin Ordonanţa C.N.V.M. nr. 323/25.09.2012, contestată în prezenta cauză, reclamantul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 51.000 lei, în calitatea sa de administrator şi asociat unic al S.C. B S.R.L., acţionar al S.C. C. S.A., pentru nedepunerea în termen a documentaţiei aferente ofertei publice de preluare obligatorie a S.C. C. S.A. Totodată, s-a reiterat dispoziţia privind obligaţia ca S.C. B S.R.L., împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, să depună la C.N.V.M., în cel mult 15 zile de la emiterea ordonanţei, documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a S.C. C. S.A.

Contestaţia administrativă formulată de reclamant împotriva acestei ultime ordonanţe a fost respinsă, prin Decizia CNVM nr. 1027/06.11.2012.

În drept, art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, în forma în vigoare la data emiterii actului atacat, prevede următoarele: „O persoană care, urmare a achiziţiilor sale sau ale persoanelor cu care acţionează în mod concertat, deţine mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi comerciale este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare şi având ca obiect toate deţinerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei deţineri”.

Art. 2732 alin. (1) din aceeași lege stabilește că este faptă contravențională nerespectarea obligaţiilor prevăzute de art. 203 referitoare la iniţierea, în termenul prevăzut de lege, a unei oferte publice de preluare obligatorie, sancţiunea aplicabilă crescând progresiv în funcţie de numărul de zile cu care a fost depăşit termenul legal. Astfel, potrivit art. 2732 alin. (1) pct. i) lit. c) din actul normativ anterior arătat, în cazul în care termenul legal a fost depăşit cu mai mult de 60 de zile, persoana fizică vinovată se sancţionează cu amendă de la 50.001 lei la 500.000 lei.

Prin prezenta acţiune, reclamantul susţine, în esenţă, că nu are obligaţia derulării ofertei publice de preluare a S.C. C. S.A., prevalându-se, în acest sens, de oferta publică de preluare derulată în anul 2006, alături de S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. şi de faptul că deţinerile S.C. B S.R.L. sunt deţineri indirecte ale sale.

Sub acest aspect, Curtea a reţinut că, potrivit art. 66 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare, „Persoanele care au dobândit cu respectarea prevederilor art. 203 alin. (1) sau art. 205 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 297/2004, mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi comerciale sau care şi-au îndeplinit obligaţia prevăzută la art. 205 alin. (3) din această lege, pot achiziţiona acţiuni ale aceluiaşi emitent fără a derula o ofertă publică de cumpărare/preluare”.

În opinia primei instanțe, este semnificativ faptul că articolul citat se referă, în mod expres, la dobândirea a peste 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi, prin una dintre modalităţile enumerate, ca o condiţie a exonerării de obligaţia derulării unei oferte publice de preluare în cazul achiziţiilor subsecvente de acţiuni ale aceluiaşi emitent.

Rezultă, aşadar că, pentru a fi exonerat de obligaţia în discuţie, nu este suficient ca un anumit acţionar, persoană fizică sau juridică, să fi participat anterior, alături de alte persoane cu care acţiona concertat, la derularea unei oferte publice de preluare, ci este necesar ca, urmare a ofertei respective, să fi dobândit, să ajungă să deţină, peste 33% din acţiunile societăţii emitente.

Or, în speţă, se constată că reclamantul A nu a achiziţionat nicio acţiune a S.C. C. C.A. ca urmare a ofertei publice derulate în anul 2006, deţinerea sa în cadrul societăţii emitente rămânând nemodificată, respectiv de 28,13%.

Cu toate că art. 66 alin. (5) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 menționează că „În calculul procentului de 33%, prevăzut la art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, se iau în considerare atât deţinerile directe, cât şi deţinerile indirecte”, având în vedere că la data derulării ofertei de preluare obligatorie a S.C. C. S.A. din anul 2006 reclamantul nu era asociat al celor două societăţi cu care acţiona concertat la momentul respectiv, S.C. E. S.R.L. sau al S.C. F. S.R.L., şi nu putea influenţa în vreun fel politica investiţională a acestora, deţinerile celor două societăţi nu pot fi considerate deţineri indirecte ale sale.

Prin urmare, Curtea a apreciat că, în urma desfăşurării ofertei publice de preluare obligatorie din anul 2006, reclamantul nu a dobândit nici direct şi nici indirect peste 33% din drepturile de vot asupra S.C. C. S.A., deţinerile sale rămânând de 28,13%, astfel că nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, ipoteza la care se referă dispoziția normativă neregăsindu-se în speţă.

Pe cale de consecinţă, împrejurarea că deţinerile S.C. C. S.A. sunt deţineri indirecte ale reclamantului, necontestată de altfel, este irelevantă pentru soluţionarea cauzei,în condiţiile  în care societatea a depăşit pragul de 33% din capitalul social al S.C. C. S.A.  şi avea obligaţia de a derula, împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, oferta publică de preluare a societăţii emitente, obligaţie ce nu a fost îndeplinită în termenul de 2 luni prevăzut de lege, care s-a împlinit la data de 29.02.2012, acesta fiind depăşit cu mai mult de 60 de zile la data emiterii ordonanţei contestate prin prezenta acţiune.

Instanță a concluzionat în sensul că a fost aplicată în mod corect reclamantului amenda în sumă de 51.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligaţia de derulare a ofertei publice de preluare a S.C. C. S.A., aceasta fiindu-i imputabilă în calitatea sa de unic asociat şi administrator al S.C. B S.R.L.

Curtea de apel a considerat că este nefondată susținerea reclamantului referitoare la încălcarea principiului unicităţii sancţiunii contravenţionale principale, consacrat de art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care sancţiunile succesive nu au fost aplicate pentru aceeaşi faptă.

Astfel, iniţial, s-a sancţionat, în conformitate cu art. 272 lit. a) şi art. 273 din Legea nr. 297/2004, în forma în vigoare la data emiterii ordonanţei nr. 106/04.04.2012, nerespectarea prevederilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind depunerea documentaţiei aferente ofertei publice de preluare obligatorie în termen de 2 luni de la depăşirea pragului de 33%.

Cea de-a doua sancţiune a fost aplicată, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, pentru nerespectarea măsurii dispuse de C.N.V.M., prin ordonanţa nr. 106/04.04.2012, de depunere a documentaţiei în termen de 15 zile de la emiterea acesteia.

Ultima sancţiune a fost aplicată, în conformitate cu art. 2732 alin. (1) pct. i) lit. c) din Legea nr. 297/2004, în noua formă, pentru depăşirea cu mai mult de 60 de zile a termenului legal pentru derularea ofertei publice de preluare obligatorie.

De altfel, din dispoziţiile art. 2732 rezultă fără nici un dubiu că se pot aplica sancţiuni succesive pentru nerespectarea obligaţiei prevăzute de art. 203 alin. (1) din Legea privind piaţa de capital, în funcţie de intervalul de timp cu care a fost depăşit termenul legal de conformare.

În acelaşi sens, Curtea a reţinut că, având caracter continuu, contravenţia în discuţie se epuizează prin constatare şi sancţionare, astfel că omisiunea, după momentul constatării, de conformare la dispoziţiile legale constituie o nouă contravenţie, susceptibilă de aplicarea unei noi sancţiuni.

În raport de soluția dată acțiunii principale, Curtea de apel a apreciat că se impune admiterea cererii de intervenţie formulată de D. SA în interesul autorităţii publice pârâte.

Totodată, judecătorul fondului a considerat că reclamantul nu a căzut în pretenţii faţă de terţul intervenient, ci exclusiv faţă de autoritatea pârâtă, situație în care nu datorează D. SA cheltuieli de judecată, în condițiile în care cererea de intervenţie accesorie are natura juridică a unei simple apărări în folosul părţii pentru care se intervine.

3. Recursul declarat de reclamantul A

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, care a solicitat modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., recurentul a arătat că prima instanţă a încălcat prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., întrucât hotărârea judecătorească nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar constatările prin care instanța înțelege să își argumenteze soluția fie sunt favorabile părții, fie sunt contradictorii și străine de natura pricinii.

În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:

- prima instanță nu a ținut seama de faptul că recurentul a derulat, în condițiile art. 203 alin. (1) din Legea privind piaţa de capital, oferta publică de preluare obligatorie în anul 2006 a emitentului S.C. C. S.A., urmare a achizițiilor sale directe sau prin entități deținute de acesta, situație în care nu îi mai poate fi imputabil faptul că nu a derulat o nouă ofertă publică, în raport de dispozițiile art. 66 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006; în acest sens, recurentul a evidențiat faptul că instanța de fond a reținut că deținerile S.C. B S.R.L. asupra emitentului S.C. C. S.A reprezintă dețineri ale sale și intră în masa de calcul a procentului de 33%, prevăzut de textul legal anterior menționat;

- forma actuală a legislației privind ofertele publice de preluare obligatorii este vădit discriminatorie față de persoanele care dețin drepturi de vot asupra aceluiași emitent și înțeleg să colaboreze, realizând o politică comună de conducere a unei societăți tranzacţionate;

- în speța de față, nu este aplicabilă Dispunerea de masuri nr. 7/04.04.2013, întrucât tranzacția, în urma căreia intimatul notifica pe S.C. B S.R.L. cu privire la obligația acesteia de a derula ofertă publică de preluare a emitentului S.C. C. S.A, a avut loc la odată anterioară adoptării sale.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară, autoritate administrativă succesoare în drepturi și obligații a C.N.V.M., a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Partea a prezentat istoricul deținerilor la emitentul  S.C. C. S.A și a răspuns punctual la motivele de recurs, după cum urmează:

- în mod corect, prima instanță a reținut faptul că, în urma desfășurării ofertei publice de preluare obligatorie din anul 2006, reclamantul nu a dobândit nici direct nici indirect peste 33% din drepturile de vot asupra S.C. C. S.A., deținerile sale rămânând de 28,13%, astfel că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 66 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, ipoteza la care se referă textul normativ nefiind incidentă în speță;

- conform declarației date de recurent, înregistrată sub nr. 3481/25.07.2011, la acel moment, controlul asupra S.C. C. S.A reveneau unei societăți cu care acesta nu mai acționa în mod concertat;

- S.C. B S.R.L. a fost înființată în anul 2011, având ca unic asociat pe recurent;

- în data de 30.12.2011, avut loc o tranzacție pe piața de capital în urma căreia S.C. B S.R.L. a achiziționat de la S.C. G S.R.L. un pachet de acțiuni reprezentând 51,89% din capitalul social al S.C. C. S.A., moment de la care controlul asupra acestei ultime societăți s-a modificat, iar tranzacția a fost raportată la CNVM în data de 03.01.2012; prin adresa din 11.01.2012, S.C. B S.R.L. și S.C. C. S.A. au fost notificați cu privire la incidența dispozițiilor art. 203 alin. (1) din Legea privind piaţa de capital; de asemenea, prin adresa CNVM  din 22.02.2012, S.C. B S.R.L. a fost informată în detaliu asupra faptului că îi sunt aplicabile prevederile art. 66 alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, a fost atenționată să respecte dispozițiile art. 203 alin. (1) din Legea privind piaţa de capital și să depună documentația aferentă ofertei publice obligatorie de preluare;

- recurentul nu intră sub incidența dispozițiilor legale privind tranzacțiile exceptate, dat fiind faptul că pachetul de acțiuni reprezentând 51,89% din capitalul social al S.C. C. S.A., dobândit de către S.C. G S.R.L., a fost achiziționat de către S.C. B S.R.L. printr-o tranzacție de pe piața de capital în data de 30.12.2011; în aceste condiții, răspunderea pentru nerespectarea prevederilor privind obligația de promovare a ofertei publice de preluare obligatorie a S.C. C. S.A. îi revine

recurentului, în calitatea acestuia de administrator și asociat unic al S.C. B S.R.L.;

- în mod corect, prima instanță a reținut faptul că nu a fost încălcat principiul unicității sancțiunii contravenționale, consacrat de art. 7 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001;

- este inadmisibilă critica recurentului referitoare la Dispunerea de măsuri nr. 7/04.04.2013, în condițiile în care acest motiv de nelegalitate nu a fost antamat prin cererea de chemare în judecată; de altfel, măsurile dispuse prin actul anterior precizat nu retroactivează și nici nu sunt aplicabile în situația de față;

- susținerile recurentului, subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., sunt neîntemeiate, iar partea, prin prezentarea incompletă a evenimentelor, încearcă să denatureze situația de fapt reală, făcând abstracție de schimbarea controlului care a intervenit la emitentul S.C. C. S.A.

În cadrul întâmpinării, intimata a invocat excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește obligația recurentului de a derula oferta publică de la S.C. C. S.A., în raport de decizia nr. 9/09.01.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. xx1/35/2012.

4.2. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei prin care a solicitat respingerea excepției puterii de lucru judecat, întrucât prezenta cale extraordinară de atac privește o altă ordonanță de sancționare diferită ca valoare decât cea soluționată prin decizia nr. 9/09.01.2014.

4.3. Intimata D. S.A. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.4. Recurentul a formulat concluzii scrise în care a reiterat principiul personalității răspunderii, recunoscut în materie contravențională, apreciat ca fiind încălcat de către autoritatea intimată.

5. Procedura derulată în recurs

La termenul de judecată din data de 03.04.2015, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurent, pentru argumentele prezentate în încheierea de ședință de la acea dată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei A.S.F. și în concluziile scrise formulate de intimata D. S.A., dar și din oficiu, în baza art. 3041 C.proc.civ., Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de recurentul-reclamant are ca obiect verificarea legalității ordonanței CNVM nr. 323/25.09.2012 - prin care partea a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 51.000 lei, în calitatea sa de asociat unic la S.C. B S.R.L., acționar al S.C. C. S.A. -, precum și a deciziei nr. 1027/06.11.2012 prin care CNVM a respins contestația administrativă.

Prima instanţă a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată, pentru argumentele prezentate rezumativ la pct. I.2 din decizia de față.

Soluția curții de apel este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative incidente în materie, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În concret, instanța de control judiciar reține:

I. În speţă nu este fondat motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii  sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., întrucât curtea de apel a analizat probatoriile administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente și a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept vizate, răspunzându-le prin considerente comune.

Așadar, chiar dacă în motivarea sentinței nu se regăsesc literal toate susținerile prin care partea înțelege să convingă instanța, în sensul nelegalității actelor administrative contestate, sentința nu este susceptibilă de-a fi reformată prin prisma acestui motiv de recurs.

II. În speţă nu este fondat motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., care se referă la cazul în care hotărârea  pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii.

  Examinând  argumentația primei instanțe în susținerea soluției adoptate cu referire la fondul cauzei, Înalta Curte reține, în acord cu prima instanță și contrar celor arătate de recurent, că măsura de sancționare contravențională este legală, pentru motivele în continuare arătate.

 În primul rând, Înalta Curte apreciază că este fondată excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește obligația recurentului de a derula oferta publică de la S.C. C. S.A., în raport de sentința nr. 886/01.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. xx1/35/2012, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 9/09.01.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Contencios Administrativ și Fiscal.

Puterea lucrului judecat este o prezumție legală, iuris et de iure.

Ceea ce poate proba prezumția de lucru judecat ca mijloc de probă (factum probans) ar fi chestiunea pe care instanța a decis-o (factum probandum).

Așadar, prezumția de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Prezumția de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat – ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut - și constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, care are la bază două reguli fundamentale: a) o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) și b) o constatare (în sensul de soluție privind raporturile juridice deduse judecății) făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur).

După cum s-a arătat anterior, prezumția operează atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase.

De aceea, prezumția nu oprește judecata celei de a doua acțiuni, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare de care trebuie să se țină seama.

În concret, în dosarul nr. xx1/35/2012, soluționat irevocabil prin decizia nr. 9/09.01.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit anularea ordonanței C.N.V.M. nr. 185/20.06.2012, prin care s-a dispus, pe de o parte, sancționarea contravențională a recurentului A, în calitatea sa de asociat unic la S.C. B S.R.L. și acționar al S.C. C. C.A., pentru nerespectarea prevederilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, iar pe de altă parte, obligarea S.C. B S.R.L., singură sau împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat să depună la C.N.V.M., în termen de cel mult 15 zile de la emiterea respectivei ordonanțe, documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a S.C. C. S.A.

Soluția de respingere a acțiunii recurentului-reclamant a avut în vedere, în esență, următoarele argumente:

- recurentul deţine atât în mod direct (28,13%) acţiuni ale emitentului S.C. C. S.A., cât şi în mod indirect (51,89% ) prin acţiunile deţinute de S.C. B S.R.L. la S.C. C. S.A.; obligaţia de lansare a ofertei publice de preluare devine incidentă în situaţia în care o persoană obţine controlul asupra unei societăţi ale cărei acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată;

- recurentul nu a răsturnat prezumţia de acţiune concertată şi nu a demonstrat nelegalitatea actelor atacate;

- nerespectarea prevederilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, ce instituie obligaţia de promovare a ofertei publice de preluare obligatorie a S.C. C. S.A. este imputabilă recurentului în calitate de administrator şi asociat unic al societăţii, conduita acestuia de neîndeplinire a obligaţiilor sale legale fiind de natură să lezeze interesele celorlalţi acţionari ai societăţii emitente, cărora ar fi trebuit să le adreseze oferta de preluare, la un preţ stabilit de legea pieţei de capital şi de reglementările emise în aplicarea acesteia.

Dosarul de față are ca obiect, după cum s-a precizat anterior, anularea ordonanței C.N.V.M. nr. 323/25.09.2012 - prin care partea a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 51.000 lei, în calitatea sa de asociat unic la S.C. B S.R.L. și acționar al S.C. C. S.A., pentru încălcarea obligației instituite de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

În consecință, Înalta Curte constată că recurentul a fost sancționat contravențional prin cele două ordonanțe emise de C.N.V.M. pentru nerespectarea aceleiași obligații legale mai sus arătate, iar dezlegarea problemei de drept aflate în discuție a fost făcută în cadrul dosarului nr. xx1/35/2012, existând considerente decizionale comune în ambele cauze.

În raport de soluția pronunțată pe excepția puterii de lucru judecat, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurent pe aspectul obligației instituite prin art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

În al doilea rând, Înalta Curte apreciază că nu a fost încălcat principiul unicității sancțiunii contravenționale principale, consacrat de art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere faptul că sancțiunile succesive nu au fost aplicate pentru aceeași faptă contravențională.

Astfel, după cum  în mod  just a reţinut  şi instanţa de fond, prin Ordonanţa C.N.V.M. nr. 106/04.04.2012, în temeiul art. 271, art. 272 lit. a) și art. 273 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, S.C. B S.R.L. a fost sancţionată cu avertisment, în calitatea sa de acţionar al S.C. C. S.A., având în vedere faptul că, împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, nu a depus la C.N.V.M., în termenul prevăzut de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a societăţii emitente. De asemenea, prin art. 3 din Ordonanță, s-a stabilit obligaţia ca S.C. B S.R.L., împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, să depună la C.N.V.M., în cel mult 15 zile de la emiterea ordonanţei, documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a S.C. C. S.A.

Prin Ordonanţa C.N.V.M. nr. 185/20.06.2012, în baza art. 272 lit. a), art. 273  alin. (1) lit. b), art. 276 lit. b) și art. 277 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, recurentul a fost sancţionat, în calitatea sa de administrator şi asociat unic al S.C. B S.R.L., acţionar al S.C. C. S.A., cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru nerespectarea obligației instituite prin Ordonanţa C.N.V.M. nr. 106/04.04.2012, mai precis, pentru nedepunerea în termen a documentaţiei aferente ofertei publice de preluare obligatorie a S.C. C. SA. Totodată, s-a stabilit un nou termen de 15 zile de la emiterea ordonanţei pentru îndeplinirea obligaţiei ca S.C. B S.R.L., împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, să depună la C.N.V.M. documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a S.C. C. S.A.

Prin Ordonanţa C.N.V.M. nr. 323/25.09.2012, contestată în prezenta cauză, recurentul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 51.000 lei, în calitatea sa de administrator şi asociat unic al S.C. B S.R.L., acţionar al S.C. C. S.A., pentru depășirea cum mai mult de 60 de zile a termenului de depunere a ofertei publice de preluare obligatorie.

În fine, Înalta Curte constată că din conținutul art. 2732 Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că se pot aplica sancțiuni contravenționale succesive pentru nerespectarea obligației prevăzute de art. 203 alin. (1) din legea aflată în discuție, în funcție de intervalul de timp cu care a fost depășit termenul de conformare.

2.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În raport de cele expuse anterior, rezultă că nu sunt fondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, a respins recursul.