Ședințe de judecată: Octombrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2167/2016

Şedinţa publică de la 7 iulie 2016

Decizia nr. 2167/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Soluția pronunțată de instanța de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Statul Român prin Consiliul local al Municipiului Oradea, pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună: anularea Încheierii de intabulare nr. 6611, conex cu 7818/1936 din 10 iulie 1936 (B+4), pronunțată de fosta Judecătoria Urbană c.f. Oradea, prin care dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor înscrise inițial în C.F. nr. 3159 a localității Oradea, nr. top 849, 850/1, a fost transcris cu titlu de rectificare în favoarea Statului român; rectificarea intabulării, dispunând și anularea Încheierii de intabulare nr. 4981 c.f. din 21 septembrie 1946, ca urmare a restabilirii situației anterioare de carte funciară; anularea Deciziei nr. 2017 din data de 10 aprilie 2009 emisă de către pârâta Comisia specială de retrocedare a imobilelor situate în municipiul Oradea.

Prin Sentința nr. 201/CA din 21 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus disjungerea capetelor de cerere privind anularea Încheierii nr. 6611 conexată cu 7818/1936 din 10 iulie 1936 (B+4) și rectificarea intabulării, ca urmare a restabilirii situației anterioare de carte funciară, de capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 2017 din 10 aprilie 2009 emisă de către Comisia specială de retrocedare.

Totodată, s-a declinat competența de soluționare a celor două capete de cerere în favoarea Judecătoriei Oradea, iar, în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării capătului de acțiune prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 2017 din 10 aprilie 2009, până la soluționarea irevocabilă a primelor capete de cerere.

După soluționarea de către instanțele competente, prin respingere, a celor două capete de cerere menționate, s-a reluat judecata în fața Curții de Apel Oradea referitoare la anularea Deciziei nr. 2017/2009 emisă de Comisia specială de retrocedare.

Ulterior, prin Încheierea nr. 624 din 13 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus strămutarea judecării în favoarea Curții de Apel Alba Iulia - S.C.A.F.

Prin Încheierea pronunțată în data de 14 septembrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia: a respins cererea de judecare a cauzei în ședință secretă, ca neîntemeiată; a respins cererea de pronunțare a unei hotărâri parțiale; a respins excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 2017/2009, ca inadmisibilă; a respins cererea de interpretare a unor dispoziții legale adresate Primului-ministru ca inadmisibilă; a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție Europene cu o întrebare preliminare.

Prin Sentința civilă nr. 163/2015 pronunțată în ședință publică din data de 21 septembrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia: a respins acțiunea formulată de către recurenta-reclamantă; a respins cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții Agenția Independentă Dalban Press, Sport Club Liga Tineretului Creștin Sportiv din România.

2. Calea de atac exercitată

A. cu "Harul Sfântului Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 163/2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, în conformitate cu prevederile art. 309 alin. (3), (4), (5), (7), (8), (9) C. proc. civ. din anul 1865, precum și împotriva încheierii interlocutorii pronunțate în cauză de către aceeași instanță în data de 14 septembrie 2015.

Prin cererea de recurs formulată, recurenta-reclamantă susține, în esență, următoarele: sentința este nulă absolut/nelegală, întrucât nu respectă prevederile art. 261 C. proc. civ.; prin hotărârea pronunțată în cauză, judecătorul primei instanțe a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere principal privind anularea Deciziei nr. 2017 din 10 aprilie 2009 emisă de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ; prin hotărârea pronunțată în cauză, judecătorul primei instanțe a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere accesoriu privind efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcții și topografie, în vederea suplimentării probatoriului administrat în cauză; judecătorul primei instanțe, ignorând obiectul Dosarului nr. x/35/2009 având ca obiect anularea Deciziei nr. 2017 din 10 aprilie 2009 emisă de către Comisia specială de retrocedare, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, și anume puterea lucrului judecat; judecătorul fondului nu face o analiză a probelor raportat la criticile aduse cu privire la preluarea selectivă și chiar în fals a concluziilor părților; nelegalitatea hotărârilor interlocutorii pronunțate de către Curtea de Apel Alba Iulia în data de 14 septembrie 2015, pe motiv că judecătorul cauzei nu a examinat și nu a motivat aspectele privind cererile de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, nu a examinat toate argumentele aduse în susținerea acestei cereri.

3. Soluția pronunțată de instanța de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la primul motiv de recurs, analizând sentința pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia, se constată că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute de către art. 261 C. proc. civ.

Totodată, se reține că aspectele invocate de către recurenta-reclamantă în cererea de recurs referitoare la nelegalitatea Sentinței nr. 163/2015 a Curții de Apel Alba Iulia pe motivul încălcării prevederilor art. 261 C. proc. civ., menționat anterior, nu fac parte din motivele de recurs astfel cum sunt acestea reglementate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile recurentei-reclamante referitoare la faptul că instanța a omis să se pronunțe asupra capătului principal de cerere, și anume anularea Deciziei nr. 2017 din 10 aprilie 2009, acestea nu pot fi reținute, în cuprinsul Sentinței civile nr. 163/2015 instanța de judecată a analizat pe larg motivele de nelegalitate, apreciind că sunt neîntemeiate, decizia atacată fiind legală.

Referitor la al treilea motiv de recurs, se reține că sunt neîntemeiate criticile recurentei-reclamante, prin Încheierea pronunțată în ședința publică din data de 14 septembrie 2015, instanța de judecată a constatat că, în ceea ce privește proba cu expertiza în construcție și topografie solicitată de către reclamantă, aceasta a fost respinsă de către instanță pe motiv că nu este utilă și concludentă în soluționarea cauzei.

În ceea ce privește criticile recurente-reclamante referitoare la faptul că judecătorul primei instanțe, ignorând obiectul Dosarului nr. x/35/2009 privind anularea Deciziei nr. 2017 din 10 aprilie 2009 emisă de către Comisia specială de retrocedare, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, și anume puterea lucrului judecat, nu pot fi reținute.

Prima instanță a reținut în hotărârea pronunțată faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, și anume: excepție procesuală și prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți. Raportat la aceste aspecte, instanța a apreciat că problematica preluării abuzive a unui imobil într-o astfel de situație a fost dezlegată anterior.

Astfel, dând eficiență prezumției de lucru judecat, instanța a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

Prin urmare, prima instanță s-a pronunțat asupra a ceea ce i s-a cerut, respectiv asupra legalității Deciziei nr. 2017 din 10 aprilie 2009 emisă de către Comisia specială de retrocedare. Faptul că instanța, în vederea stabilirii unei soluții, a utilizat o prezumție, nu înseamnă că aceasta s-a pronunțat asupra unui lucru cu care nu a fost investită.

Referitor la susținerile recurentei-reclamante în sensul că judecătorul fondului nu făcut o analiză a probelor raportat la criticile aduse, trebuie subliniat faptul că, în cuprinsul Încheierii din data de 14 septembrie 2015 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia, se precizează că în ceea ce privește probele solicitate de reclamantă instanța va admite proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Prin urmare, admițând proba cu înscrisuri, este evident faptul că instanța a făcut o analiză a acestora, lucru reflectat, de asemenea, și în considerentele sentinței atacate.

Referitor la invocarea de către recurentă a nelegalității hotărârilor interlocutorii pronunțate de către Curtea de Apel Alba Iulia în data de 14 septembrie 2015, se rețin următoarele:

- cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se face numai în situația în care, în cursul unui litigiu aflat pe rol, se pune problema validității interpretării sau validității unei norme comunitare, instanța națională fiind cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea litigiului aflat pe rol și dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară;

- întrebarea care se poate adresa de către instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

Astfel, având în vedere argumentele prezentate de instanța de fond din cuprinsul Încheierii din data de 14 septembrie 2015, referitoare la condițiile prevăzute de art. 267 din T.F.U.E. privind admisibilitatea unei astfel de cereri și analizând înscrisurile depuse la dosar, precum și solicitarea formulată de către reclamantă din perspectiva celor enunțate anterior, în mod corect, instanța de judecată a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În ceea ce privește fondul cauzei, în raport cu dispozițiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere actele depuse de recurenta-reclamantă la dosarul aferente Cererilor de retrocedare nr. 7150 din 28 februarie 2003 și nr. 7151 din 28 februarie 2003, se observă că intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a constatat că momentul trecerii imobilului în proprietatea statului a fost anul 1936.

Astfel, din analiza conținutului Cărții funciare nr. 3159 a Localității Oradea, a reieșit faptul că proprietar inițial al imobilului a fost A. cu „Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promotorul Oradea.

În baza încheierii de Carte funciară nr. 4981 din 21 septembrie 1946, poziția 6 din Foaia (de proprietate) a cărții funciare nr. 3159 a localității Oradea, s-a dispus radierea dreptului proprietate intabulat în favoarea Ordinului și s-a restabilit situația anterioară de sub B4, în favoarea statului român, ca urmare aplicării Legii nr. 260/1945 privind legislația aplicabilă în Transilvania Nord, precum și la drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul ocupațiunii maghiare.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că imobilul a intrat în proprietatea Statul Român în anul 1936, astfel că această dată excede perioadei de referință prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, și anume 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prin Decizia nr. 1574 din 15 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a statuat că actul din 1945 nu a făcut decât să restabilească situația juridică apărută în anul 1936, din acest motiv în speță nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 94/2000 deoarece imobilul nu a fost preluat abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Concluzia instanțelor a fost aceea că imobilul a cărui retrocedare s-a cerut a fost preluat de Statul Român încă din anul 1936, deci anterior perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2009, respectiv anterior perioadei 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și că Legea nr. 260/1945 a restabilit doar o situație juridică apărută anterior respectiv în anul 1936 neputându-se susține că preluarea s-ar fi făcut prin acest act normativ.

În consecință, sunt nefondate susținerile recurentei-reclamante conform cărora preluarea abuzivă a imobilului ar fi avut loc la nivelul anului 1949, având în vedere faptul ca Legea nr. 260/1945 nu a constituit o lege de naționalizare care să producă prin ea însăși efecte constitutive de drepturi imobiliare în favoarea Statului Român, fiind de fapt o lege specială prin care se restabilea situația anterioară anului 1941 și Dictatului de la Viena, în baza căreia au fost anulate mai multe ordonanțe maghiare și efectele lor juridice, inclusiv Ordinul nr. 1440/1941 M.E.

Față de aceste aspecte, se reține că nu poate fi considerată preluare abuzivă „repunerea în situația anterioară anului 1941", ci o reparație firească a actelor săvârșite de autoritățile maghiare în perioada de ocupație de după Dictatul de la Viena.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. cu "Harul Sfântului Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva Sentinței nr. 163 din 21 septembrie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM