Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2078/2016

Şedinţa publică de la 22 iunie 2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28 februarie 2014, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a chemat în judecată pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, C.N.C.D.) şi A., solicitând anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2099 din 1 iulie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne în contradictoriu cu pârâţii C.N.C.D. şi A.

3. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ. şi susţinând că hotărârea recurată este nelegală pentru argumentele arătate în continuare.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că Academia de Poliţie B. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Academia”) are repartizate doar locuri finanţate de la buget, iar înscrierea unor candidaţi care au avut beneficiul unic al programului de studii de licenţă finanţat de la bugetul de stat ar produce premisele dublei finanţări, aspect de natură să conducă la încălcarea vădită a legii. Se susţine că Academia nu avea dreptul legal să scoată la concurs la Facultatea de Poliţie, la care s-a înscris intimatul-pârât A., locuri nesubvenţionate (cu taxă) atât timp cât, prin H.G. nr. 268/2013, nu avea aprobate astfel de locuri la facultatea respectivă.

Prevederile art. 142 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 reprezintă o condiţie legală de recrutare şi selecţie a candidaţilor care participă la examenul de admitere la Academie, astfel că situaţia reţinută de instanţa de fond ca fiind discriminatorie reprezintă, în fapt, o condiţie ce decurge dintr-o prevedere imperativă a legii şi care îi vizează în egală măsură pe toţi candidaţii la concursul de admitere la Academie, dispoziţia imperativă a legii fiind previzibilă (clară) şi accesibilă (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I).

În problema supusă analizei a fost consultat şi Ministerul Educaţiei Naţionale care a precizat faptul că, întrucât nu există cadrul legal care să permită restituirea taxelor de şcolarizare pentru studenţii care au beneficiat de finanţare de la bugetul de stat pentru ciclul universitar de licenţă sau a altei forme de învăţământ superior echivalent acestuia, pe o perioadă parţială sau integrală de studii, devin incidente prevederile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 1/2011.

În aceste condiţii, cei care au urmat o perioadă de studii sau un ciclu complet de studii universitare de licenţă sau echivalente finanţate de la bugetul de stat nu pot să urmeze cursurile unui ciclu de studii la o universitate care are în cifra de şcolarizare, potrivit H.G. nr. 268/2013, exclusiv granturi de studii finanţate de la bugetul de stat.

Mai susţine recurentul că, potrivit art. 124 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011, răspunderea publică obligă orice instituţie de învăţământ superior, de stat sau particulară, să respecte legislaţia în vigoare, carta proprie şi politicile naţionale şi europene în domeniul învăţământului superior, iar, potrivit art. 199 alin. (3) din aceeaşi lege, „O persoană poate fi admisă şi înmatriculată ca student concomitent la cel mult două programe de studii, indiferent de instituţiile de învăţământ care le oferă. Orice subvenţie financiară sau bursă din fonduri publice se acordă, conform normelor legale în vigoare, numai într-o singură instituţie de învăţământ superior, pentru un singur program de studii”.

În cauza de faţă, nu se poate reţine că atitudinea instituţiei pârâte poate fi calificată drept faptă de discriminare, întrucât: nu există un tratament diferit; nu este identificat criteriul de discriminare; limitarea dreptului de acces la educaţie pe criteriul beneficiului unei finanţări anterioare de la buget pentru licenţă are un scop legitim, şi anume înlăturarea abuzului de drept.

Instituţia pârâtă nu a urmărit şi nu urmăreşte afectarea unui anumit drept, atât timp cât acesta nu este recunoscut de lege.

În acest context, există o diferenţă concretă între candidaţii care beneficiază sau au beneficiat de finanţare de la bugetul de stat în cadrul unui program de licenţă anterior demarării procedurii de recrutare pentru înscrierea la Academie şi candidaţii care nu beneficiază sau nu au beneficiat de finanţare de la bugetul de stat în cadrul unui program de licenţă la momentul înscrierii pentru admitere, care pot justifica chiar un tratament juridic diferit în cazul beneficiarilor Legii nr. 1/2011 prin faptul că, în realitate, sistemul consacră principiul beneficiului unic al programului de studii de licenţă finanţat de la bugetul de stat.

Recurentul susţine că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (3) teza finală din O.G. nr. 137/2000, nefiind întrunite cumulativ elementele constitutive ale faptei de discriminare, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât nu se poate reţine existenţa unui element de analogie sau de comparabilitate.

În mod eronat instanţa de fond a reţinut că pârâta, în virtutea liberului arbitru, nu a inclus locuri cu taxă, deşi, potrivit H.G. nr. 268/2013, Academia nu avea alocate astfel de locuri.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond în sensul că instituţia nu s-ar fi pus de acord cu exigenţele legii, recurentul-pârât solicită a se avea în vedere că Academia a scos la concurs exclusiv acele locuri care i-au fost aprobate prin hotărâre de Guvern, iar, prin scoaterea la concurs a unor locuri nesubvenţionate, ar fi fost încălcate prevederile legale în vigoare.

În aplicarea prevederilor legale invocate, recurentul-pârât solicită a se constata că operează interdicţia legală conform căreia o persoană care a beneficiat deja de finanţare de la buget pentru un program de studii universitare de licenţă nu mai poate beneficia de o nouă subvenţionare în acest scop şi, pe cale de consecinţă, nu se poate înscrie la concursul de admitere organizat de Academie.

În continuare, recurentul-pârât cere a fi observat faptul că impunerea acestei interdicţii la momentul formulării plângerii de către intimat decurge şi din completările ulterioare aduse art. 142 din Legea nr. 1/2011, prin O.U.G. nr. 49/2014, iar, din interpretarea per a contrario a acestor prevederi legale, rezultă că înscrierea la Academie este condiţionată de prezentarea dovezii de efectuare a plăţii, lipsa acesteia atrăgând respingerea dosarului de candidat.

Recurentul-pârât susţine că C.N.C.D. a realizat un control de constituţionalitate în privinţa prevederilor art. 142 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, iar atât Consiliul, cât şi instanţa de fond au făcut o greşită aplicare a legii, neobservând că dispoziţiile unei legi nu pot face, prin ele însele, obiectul unei sesizări întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, ci doar al unei excepţii de neconstituţionalitate în privinţa căreia competenţa de soluţionare aparţine exclusiv Curţii Constituţionale, conform art. 146 lit. d) din Constituţie. În acest sens, este invocată jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentată de Decizia nr. 828 din 16 februarie 2009 şi Decizia nr. 5285 din 02 noiembrie 2005, precum şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 997/2008 referitoare Ia excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 şi practica C.N.C.D. în cazul unor petiţii cu obiect similar.

În ceea ce priveşte considerentele primei instanţe relative la jurisprudenţa C.E.D.O., recurentul susţine că nu au fost aduse argumente în susţinerea acestei concluzii. Sub acest aspect, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la aplicarea principiului egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării şi jurisprudenţa C.E.D.O. referitoare la acelaşi principiu în raport cu art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolul nr. 12 la Convenţie.

II. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

1. Procedura de filtrare

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din camera de consiliu de la 16 martie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 22 iunie 2016.

2. Analiza motivelor de casare

Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant, în raport cu motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În condiţiile în care circumstanţele litigiului dedus judecăţii au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, astfel că, în temeiul art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare invocate în contextul factual prezentat în hotărârea atacată.

În esenţă, problema de drept supusă dezlegării în prezenta cauză vizează încadrarea în noţiunea de discriminare în sensul art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 a situaţiei în care unei persoane îi este refuzată participarea la concursul de admitere pentru programul de studii de licenţă la Academie, în raport cu dispoziţiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 motivat de faptul că anterior a beneficiat de finanţare de la bugetul de stat pentru un program de studii de licenţă şi având în vedere faptul că Academia are repartizate doar locuri finanţate de la buget.

Sintetic, prin întreaga argumentaţie cuprinsă în memoriul de recurs, recurentul-reclamant tinde să demonstreze inexistenţa situaţiei de discriminare susţinând teoria refuzului justificat de dispoziţiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 şi a inexistenţei unui tratament diferit aplicat unor situaţii analoage.

În ceea ce priveşte susţinerile prin care recurentul tinde să demonstreze caracterul justificat al refuzului în raport cu dispoziţiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 şi dispoziţiile H.G. nr. 268/2013, conform cărora Academia avea alocate doar locuri subvenţionate la Facultatea de Poliţie la care intenţiona să participe petentul, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, raţionamentul şi argumentaţia primei instanţe fiind temeinice şi legale.

În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că interpretarea dispoziţiilor art. 142 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, conform cărora „O persoană poate beneficia de finanţare de la buget pentru un singur program de licenţă, pentru un singur program de master şi pentru un singur program de doctorat”, nu poate fi decât în sensul recunoaşterii beneficiului unic de finanţare de la buget, rezultând, per a contrario, că cel care a beneficiat anterior de finanţare de la buget are vocaţia legitimă de a urma ulterior un program de licenţă/master/doctorat pe un loc fără finanţare de la buget (cu taxă).

Apărările recurentului-reclamant întemeiate pe faptul că Academia avea alocate doar locuri cu finanţare de la buget nu sunt apte să înlăture existenţa situaţiei de discriminare decurgând din îngrădirea dreptului fundamental la învăţământ. Pe de o parte, caracterul nereal al susţinerilor recurentului-reclamant este reliefat de faptul că, în cuprinsul adresei din 23 iulie 2013, prin care i se aduce la cunoştinţă petentului refuzul înscrierii la concursul de admitere, Academia menţionează expres faptul că are repartizate 10 locuri cu taxă pentru Facultatea de arhivistică, ceea ce denotă posibilitatea reală a existenţei unor locuri cu taxă în cadrul acestei instituţii publice de învăţământ superior. Pe de altă parte, cu just temei a apreciat prima instanţă că acceptarea punctului de vedere exprimat de reclamant ar conduce la concluzia că tuturor celor care au beneficiat de o subvenţionare anterioară pentru un program de licenţă le este interzis accesul ulterior la un asemenea program organizat de o instituţie de învăţământ având alocate numai locuri finanţate de la buget. Or, dispoziţiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, de care se prevalează recurentul-reclamant, nu reglementează o asemenea interdicţie şi este necesar a fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu respectarea şi exerciţiul efectiv al dreptului fundamental la învăţătură, consacrat prin art. 1 din Legea nr. 1/2011, în sensul că petentul avea vocaţia legitimă de a participa la concursul de admitere la Academie pentru un loc nesubvenţionat, în condiţii de egalitate şi nediscriminare. Sub acest aspect, prima instanţă în mod corect a avut în vedere dispoziţiile art. 119 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, conform cărora, „în instituţiile de învăţământ superior de stat, învăţământul este gratuit pentru cifra de şcolarizare aprobată anual de Guvern şi cu taxă”, ceea ce conduce la concluzia că, în speţă, principiul nediscriminării impunea ca petentului să îi fie asigurat accesul la programul de studii de licenţă la Academie într-una dintre cele două modalităţi reglementate de textul de lege citat (gratuit ori cu taxă).

Dispoziţiile art. 124 alin. (1) lit. a) şi art. 199 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 (forma în vigoare la data refuzului înscrierii petentului la concursul de admitere la Academie) invocate de recurentul-reclamant nu au valenţa de a demonstra contrariul interpretării expuse anterior a prevederilor art. 142 alin. (6) din aceeaşi lege.

În condiţiile în care atât C.N.C.D., cât şi prima instanţă au realizat o interpretare a dispoziţiilor art. 142 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 în raport cu circumstanţele raportului juridic dedus judecăţii, nu se poate reţine, în sensul susţinerilor recurentului, că ar fi fost realizat un control de constituţionalitate, care este de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale.

Este adevărat că, în jurisprudenţa invocată a Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că dispoziţiile unei legi nu pot face, prin ele însele, obiectul unei sesizări întemeiate pe prevederile O.G. nr. 137/2000, ci doar al unei excepţii de neconstituţionalitate în privinţa căreia competenţa exclusivă aparţine Curţii Constituţionale, conform art. 146 lit. d) din Constituţie. Însă, în cauză, prin hotărârea contestată, C.N.C.D. a analizat caracterul discriminatoriu al refuzului de înscriere a petentului la concursul de admitere la Academie, iar nicidecum caracterul discriminatoriu al prevederilor art. 142 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, iar prima instanţă a analizat legalitatea şi temeinicia hotărârii adoptate de C.N.C.D., fără a realiza un control de constituţionalitate al dispoziţiilor respective, aşa cum în mod eronat susţine recurentul.

Pentru aceste considerente, se constată că este neîntemeiat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant.

Jurisprudenţa C.E.D.O. invocată de recurentul-reclamant nu poate conduce la o altă concluzie decât cea împărtăşită de judecătorul fondului, întrucât este lipsit de echivoc faptul că, în raport cu persoanele cărora le-a fost permis accesul la concursul de admitere la Academie, intimatul-pârât a fost discriminat pe baza unui criteriu care, în sensul considerentelor anterioare, nu era prevăzut de textul de lege [art. 142 alin. (6) din Legea nr. 1/2011] de care s-a prevalat autoritatea publică în motivarea refuzului exprimat.

Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2011:

„Art. 2 - (1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”.

Din interpretarea dispoziţiilor respective, rezultă că, pentru existenţa situaţiei de discriminare, trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii:

- să existe o deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă,

- diferenţa de la lit. a) să fie cauzată de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu,

- diferenţa de la lit. a) având la bază una dintre cauzele de la lit. b) să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

În cauza dedusă judecăţii, în acord cu judecătorul fondului, care a apreciat că hotărârea C.N.C.D. este legală şi temeinică, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale discriminării în sensul dispoziţiilor citate, întrucât există o restricţie (intimatului-pârât fiindu-i refuzată participarea la concursul de admitere la Academie), cauzată de criteriul referitor la beneficiul anterior al finanţării de la buget pentru un program de licenţă (criteriu decelat în urma interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 142 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 în mod eronat şi extrinsec ansamblului reglementării), care a avut ca efect restrângerea exercitării de către intimatul-pârât a dreptului fundamental la învăţătură.

Este adevărat că, potrivit art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, „exercitarea drepturilor enunţate în cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile”, însă, în speţă, refuzul manifestat faţă de intimatul-pârât îmbracă forma discriminării prin prisma faptului că beneficiul finanţării anterioare de la buget nu trebuie să conducă la îngrădirea dreptului fundamental la învăţătură, care, în raportul dedus judecăţii şi potrivit susţinerilor recurentului, ar fi recunoscut în cazul Facultăţii de poliţie din cadrul Academiei în mod exclusiv celor care nu au beneficiat anterior de o finanţare de la buget, fără ca, în virtutea egalităţii de şanse, acest drept să fie recunoscut şi persoanelor care au beneficiat anterior de o asemenea finanţare prin participarea la concursul de admitere fie pentru locurile cu taxă, posibilitate recunoscută de art. 119 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, fie în urma restituirii finanţării anterioare.

Completările pe care O.U.G. nr. 49/2014 le-a adus art. 142 din Legea nr. 1/2011, invocate de recurentul-reclamant şi care nu erau în vigoare la momentul refuzului de înscriere a intimatului-pârât la concursul de admitere la Academie, demonstrează tocmai validitatea raţionamentului expus anterior.

În acest sens, sunt elocvente dispoziţiile alin. (61) al art. 142 din Legea nr. 1/2011, conform cărora:

„(61) Persoana care a beneficiat gratuit de şcolarizare în cadrul unui program de studii universitare finanţate de la bugetul de stat are, în condiţiile legii, dreptul de a urma un alt program de studii universitare în cadrul aceluiaşi ciclu de studii universitare: a) în regim cu taxă, dacă instituţia de învăţământ superior de stat organizează programul şi în acest mod; b) în regim gratuit, cu finanţare de la bugetul de stat, în condiţiile în care persoana cu finanţare de la bugetul de stat, integral sau parţial, în cazurile în care programul de studii la care a fost admis este organizat doar cu finanţare integrală de la buget”.

Cu alte cuvinte, în prezenţa acestor dispoziţii situaţia de discriminare constatată prin hotărârea C.N.C.D. nu ar mai fi existat, întrucât intimatul-pârât ar fi avut posibilitatea de a participa la concursul de admitere la Academie, în cazul în care ar fi fost scoase la concurs doar locuri finanţate de la buget, în condiţiile reglementate de art. 142 alin. (61) lit. b) din Legea nr. 1/2011, respectiv ca urmare a achitării contravalorii serviciilor de şcolarizare de care a beneficiat anterior.

Se poate afirma că temeinicia hotărârii C.N.C.D. şi a sentinţei pronunţate de prima instanţă sub aspectul interpretării dispoziţiilor art. 142 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 este confirmată de raţiunea legiuitorului, care a fost ulterior materializată în cuprinsul dispoziţiilor citate ale art. 142 alin. (61) din Legea nr. 1/2011.

3. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 2099 din 1 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2016.