Ședințe de judecată: Iulie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 401/2017

Ședința publică din 24 februarie 2017

Decizia nr. 401/2017

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 1 iunie 2016 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/90/2013/a1, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A. SA împotriva încheierii de ședință din data de 10 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/90/2013.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă a arătat că, la termenul de judecată din data de 10 aprilie 2014, a solicitat instanței de apel suspendarea de drept, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a capătului de cerere care vizează despăgubirile întemeiate pe dispozițiile art. 80 C. muncii, având în vedere natura lor patrimonială, iar nu a întregii cauze - respectiv și a capătului de cerere care vizează anularea deciziei de concediere.

Recurenta-pârâtă a susținut că, dacă instanța de apel aprecia că nu se poate dispune disjungerea acestui capăt de cerere trebuia să respingă cererea, iar nu să dispună suspendarea întregii cauze în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 și, ulterior, să mențină starea de suspendare a dosarului.

Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că încheierea prin care a fost menținută starea de suspendare a dosarului, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, este nelegală pentru următoarele argumente:

1) Natura despăgubirilor solicitate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată nu puteau face obiect al suspendării în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, deoarece acestea, în situația anulării de către instanța de judecată a deciziei de concediere, fac parte din categoria creanțelor născute ulterior deschiderii procedurii de insolvență. Aceasta creanța este una ulterioară expirării termenului de depunere a cererilor de înscriere a creanței la masa credală și se plătește de către intimată cu prioritate, potrivit art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

 2) Pârâta a solicitat instanței repunerea cauzei pe rol în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, având în vedere momentul nașterii creanței referitoare la despăgubirile întemeiate pe art. 80 C. muncii, respectiv după data deschiderii procedurii, care înlătură efectul suspensiv al dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

3) În raport de obiectul cauzei, respectiv contestație împotriva unei decizii de concediere, judecarea conflictelor de muncă, deci inclusiv a celor ivite în cadrul procedurii de insolvență, nu sunt de competența judecătorului-sindic, ci a completelor specializate în acest sens. Astfel, judecarea unui litigiu de muncă, sau cel puțin a capătului de cerere care vizează anularea deciziei de concediere, nu este supusă dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

4) Respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei este în măsură să încalce dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum și valorificarea efectivă a drepturilor care se nasc ca urmare a unei presupuse concedieri nelegale, pe de o parte, și stabilirea existenței și întinderii unei creanțe care își mărește cuantumul în defavoarea angajatorului, protejat de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, pe de altă parte.

 5) Nicio dispoziție legală nu împiedică instanța de apel să judece calea de atac deoarece, în situația admiterii apelului și deci a anulării deciziei de concediere cu plata despăgubirilor, titlul executoriu, chiar și în situația în care s-ar considera că ar constata o creanță anterioară deschiderii procedurii nu ar scapă efectului suspensiv, așa încât solicitarea intimatei de a repune cauza pe rol nu poate produce nicio amenințare asupra averii debitorului, astfel că este în conformitate cu scopul edictării de către legiuitor a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

6) Practica instanțelor de judecată este în sensul repunerii pe rol a cauzelor care au ca obiect numai despăgubirile bănești întemeiate pe dispozițiile art. 80 alin. (1) C. muncii (ex: încheierea civilă din data de 17 septembrie 2015 și Sentința civilă nr. 2316 din 05 noiembrie 2015, pronunțate de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/109/2014).

7) Încheierea recurată are un caracter contradictoriu în raport cu alte hotărâri pronunțate de aceeași instanță.

8) Astfel cum rezultă din notele scrise depuse în fața instanței de apel, aflate la dosar, contestatorul B. a fost de acord cu repunerea cauzei pe rol și, deci, cu judecarea apelului.

A mai arătat recurenta că în cauză trebuie avută în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 41/2013, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, precum și de faptul că actuala reglementare coincide cu cea anterioară din materia suspendării de drept a acțiunilor judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii unui debitor aflat în procedura insolvenței, respectiv dispozițiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 conform cărora "nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acțiunile judiciare pentru determinarea existenței și/sau cuantumului unor creanțe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii", aceeași soluție fiind împărtășită de legiuitor și prin Legea nr. 85/2006, aplicabilă în prezenta cauză.

În consecință, recurenta-pârâta a solicitat admiterea recursului și repunerea cauzei pe rol cu consecința continuării judecății căii de atac a apelului formulat de apelantul B.

În drept a invocat dispozițiile art. 11, 36 și 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, art. 80 alin. (1) C. muncii, art. 212 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social și art. 483 și urm. și art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a reținut că, încheierea atacată este susceptibilă de recurs, recursul a fost declarat în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., iar criticile formulate pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părților cu mențiunea că pot formula puncte de vedere în termen de 10 zile (termen care curge de la comunicare); părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 20 ianuarie 2017, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a acordat termen în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată recursul fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, la data de 4 martie 2013, sub nr. x/90/2013, reclamantul B. a formulat, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA, contestație împotriva Deciziei nr. 864 din 6 februarie 2013, prin care intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă din 22 ianuarie 1987, în baza art. 86 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și art. 65 din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, solicitând și plata de daune materiale și morale.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 75 pct. 1, 77 - 80 și 272 C. muncii, art. 4.109 și 4.112 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2013 și art. 453 C. proc. civ.

Pârâta SC A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin Sentința nr. 1095 din 23 septembrie 2013 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, a fost respinsă contestația formulată de contestatorul B.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă la data de 14 noiembrie 2013.

La termenul de judecată din data de 10 aprilie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

La data de 26 ianuarie 2016 (data depunerii cererii la oficiul poștal), intimata-pârâtă SC A. SA a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

În motivarea cererii, intimata-pârâtă a arătat că, deși se află în continuare în procedura insolvenței, starea de suspendare a cauzei, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, nu mai este în acord cu interesele intimatei și cu scopul pentru care acest text de lege a fost instituit, având în vedere următoarele argumente:

Despăgubirile solicitate de apelant prin cererea de chemare în judecată nu puteau face obiect al suspendării în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, deoarece, în situația anulării de către instanța de judecată a deciziei de concediere, acestea s-ar încadra în categoria creanțelor născute ulterior deschiderii procedurii de insolvență; aceasta creanță este una ulterioară expirării termenului de depunere a cererilor de înscriere a creanței la masa credală și se plătește de către intimată cu prioritate, potrivit art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, având în vedere momentul nașterii creanței, respectiv după data deschiderii procedurii, care înlătură efectul suspensiv al dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, privitor la creanțele născute anterior deschiderii procedurii insolvenței.

Deși nu este aplicabilă în speță, actuala reglementare coincide cu cea anterioară din materia suspendării de drept a acțiunilor judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii unui debitor aflat în procedura insolvenței, respectiv dispozițiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 care prevăd faptul că "nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acțiunile judiciare pentru determinarea existenței și/sau cuantumului unor creanțe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii".

În raport de obiectul cauzei, respectiv contestație împotriva unei decizii de concediere, judecarea conflictelor de muncă, deci inclusiv a celor ivite în cadrul procedurii de insolvență, nu sunt de competența judecătorului-sindic, ci a completelor specializate în acest sens. Astfel, judecarea unui litigiu de muncă, sau cel puțin a capătului de cerere care vizează anularea deciziei de concediere, nu se supune dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

S-a mai arătat că la soluționarea cauzei trebuie avută în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 41/2013, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, prin care s-a stabilit că: "revine instanței de judecată, învestită cu judecarea unei astfel de cereri, competența și, în același timp, obligația de a analiza în ce măsură acțiunea reclamantului tinde la realizarea creanței sale sau doar la constatarea sub aspectul existenței și întinderii acesteia".

O eventuală respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei este în măsură să încalce dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum și valorificarea efectivă a drepturilor care se nasc ca urmare a unei presupuse concedieri nelegale, pe de o parte, și stabilirea existenței și întinderii unei creanțe care își mărește cuantumul în defavoarea angajatorului protejat de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, pe de altă parte.

Astfel cum rezultă din notele scrise depuse în fața instanței de apel aflate la dosar apel, apelantul B. este de acord cu repunerea cauzei pe rol și, deci, cu judecarea apelului.

Prin încheierea din 10 martie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a menținut starea de suspendare dispusă prin încheierea de ședință din data de 10 aprilie 2014, reținând, în esență, că nu a fost soluționată definitiv procedura în raport de care s-a dispus suspendarea de drept a cauzei.

Astfel, curtea de apel a reținut că apărătorul societății intimate a solicitat suspendarea de drept a judecății apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, care reglementează un caz de suspendare care operează de drept. În cererea de repunere pe rol au fost invocate de către intimată dispozițiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, dispoziții privitoare la situația de excepție a salariaților (în sensul că acestei categorii nu i se aplică dispozițiile din articolele următoare). Prin urmare nu se justifică repunerea pe rol a cauzei.

 Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecării procesului poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară, cu excepția încheierii de suspendare a judecății pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care este definitivă.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

În cauză, măsura suspendării și menținerea acestei măsuri au intervenit în temeiul unor norme speciale, respectiv în baza dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 169/2010 publicată în M. Of. nr. 505/21.07.2010, care prevăd că "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale".

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost modificată prin Legea nr. 277/2009 publicată în M. Of. nr. 486/14.07.2009, prin Legea nr. 169/2010 publicată în M. Of. nr. 505/21.07.2010 și prin Legea nr. 255/2013 publicată în M. Of. nr. 515/14.08.2013.

La data suspendării cauzei, respectiv 10 aprilie 2014, erau în vigoare dispozițiile art. 36 din Legea 85/2006, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 169/2010 publicată în M. Of. nr. 505/21.07.2010.

Cercetând recursul din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform încadrării criticilor expusă în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, conform dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, în forma în vigoare la data de 10 aprilie 2014 (data dispunerii măsurii suspendării): "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale."

La data de 10 martie 2016, data pronunțării încheierii atacate cu recurs, art. 36 din Legea nr. 85/2006, avea următorul conținut: "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal".

După cum se poate observa, acest text de lege instituie un caz de suspendare de drept însă pentru acțiunile judiciare pentru realizarea creanțelor, nu și pentru cele care tind la stabilirea existenței și întinderii unui drept de creanță care nu se circumscrie unui titlu existent.

În speță, reclamantul B. a formulat, în contradictoriu cu pârâta SC A. S.A., o contestație împotriva Deciziei nr. 864 din 6 februarie 2013, prin care intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă din 22 ianuarie 1987, în baza art. 86 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și art. 65 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. De asemenea a solicitat acordarea de despăgubiri materiale și morale, capăt de cerere care are caracter accesoriu.

Așa cum a reținut și Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 41/2013, dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, sus-menționat, trebuie interpretate în sensul că au în vedere numai acele acțiuni care tind la îndestularea creditorilor, nu și pe cele prin care, ca în speță, se urmărește recunoașterea unui drept de creanță al intimatului-reclamant și aceasta deoarece în masa credală pot fi înscrise doar creanțele care sunt certe, lichide și exigibile și, în plus, sunt materializate în cuprinsul unui înscris cu valoare de titlu executoriu.

Or, în lipsa unui titlu executoriu, intimatul-reclamant nu poate participa la procedura specială în considerarea căreia este instituită măsura suspendării. Prin urmare, cazul de suspendare reglementat de art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu era aplicabil în cauza dedusă judecății.

Față de considerentele expuse, care întemeiază soluția de admitere a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., nu se mai impune examinarea celorlalte critici.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A. SA împotriva încheierii de ședință din data de 10 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/90/2013.

Casează încheierea atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2017.

Procesat de GGC - NN