Ședințe de judecată: Septembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 134/A/2017

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2017

Decizia nr. 134/A/2017

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 202/Ap din data de 17 martie 2017 Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 a constatat inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate invocată de apelant vizând dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2013 și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Brașov a reținut următoarele:

Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Prin urmare, una dintre condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale o constituie legătura dintre dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se invocă și soluționarea cauzei.

În speță, obiectul cauzei îl constituie apelul exercitat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva sentinței penale nr. 28 din 31 ianuarie 2014 a Tribunalului Brașov.

Or, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 (prevederi legale criticate ca fiind neconstituționale) prevede că apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen. se soluționează de către aceeași instanță, potrivit dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel, dispoziții legale care nu sunt incidente în prezenta cauză. Astfel, prezenta cauză are ca obiect un apel înregistrat ulterior intrării în vigoare a C. proc. pen., prin urmare textul legal criticat neavând nici o legătură cu soluționarea acestei cauze.

De asemenea, a arătat că nu există o astfel de legătură nici dacă se are în vedere că cererea formulată de petent constituie revizuire, cale de atac distinctă de cea a recursului, astfel cum era reglementat în C. proc. pen. din 1968, cu termene de declarare, motive care pot fi invocate și chiar titulari diferiți. Prin urmare, indiferent de soluția Curții Constituționale, calea de atac formulată în prezenta cauză - revizuire, nu ar putea fi transformată în recurs, astfel că nici din această perspectivă nu există legătură între dispozițiile legale invocate și soluționarea excepției.

Împotriva dispoziției vizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2013 înserată în cuprinsul Deciziei penale nr. 202/Ap din data de 17 martie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală, a formulat apel revizuentul A., solicitând în esență, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2013.

Examinând apelul formulat de revizuentul A., raportat la datele cauzei și criticile formulate, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte amintește că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate (în acest sens, și Decizia nr. 3991 din 9 noiembrie 2010 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală).

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de apelant, în fața Curții de Apel Brașov și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2013, fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei ”indiferent de obiectul acesteia”.

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestora, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată. Autorul excepției tinde în fapt la modificarea textelor legislative, prin completarea acestora, ceea ce nu ține de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.

În concret, apelantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2013, apreciind că aceste dispoziții legale încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Constituție precum și art. 6 Convenția Curții Europene a Drepturilor Omului; la momentul începerii judecății în cauza în care a fost pronunțată sentința penală a cărei revizuire a solicitat-o exista și calea de atac a recursului, cale de atac previzibilă, prin dispozițiile Legii nr. 255/2013 încălcându-se dreptul la apărare garantat de constituție, drept care, în opinia revizuentului, include și principiul previzibilității căilor de atac. De asemenea, s-a susținut că este încălcat și principiul neretroactivității legii.

Neconstituționalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia și nu poate fi dedusă pe calea interpretării proprii a autorului excepției, căci în acest fel, s-ar atribui reglementării un sens pe care legiuitorul nu l-a prevăzut in terminis. Curtea Constituțională s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 122 din 16 martie 2004, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2004 și prin Decizia nr. 748 din 12 mai 2009, publicată în M. Of. nr. 460 din 03 iulie 2009.

În concluzie, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva dispoziției vizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2013 înserată în cuprinsul Deciziei penale nr. 202/Ap din data de 17 martie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 260 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul A. împotriva dispoziției vizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2013 înserată în cuprinsul Deciziei penale nr. 202/Ap din data de 17 martie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 260 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2017.