Ședințe de judecată: Mai | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Imobil restituit fostului proprietar. Acțiune în restituirea contravalorii îmbunătățirilor formulată de cumpărătorul evins. Calitate procesuală pasivă. Modificări legislative intervenite pe parcursul soluționării litigiului. Aplicarea dispozițiilor legii speciale de la momentul introducerii cererii.

 

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Părțile.

Index alfabetic : imobil

  • contravaloarea îmbunătățirilor
  • calitate procesuală pasivă

                                                                                               Legea nr. 10/2001, art. 48

                                                                                               CEDO, art. 6

 

Câtă vreme desfăşurarea şi finalizarea procesului au fost prefigurate şi anticipate de către reclamant într-un anumit cadru procesual existent la momentul declanşării acestuia, cursul litigiului ar fi alterat ca urmare a intervenirii unei noi norme procesuale, care modifică regulile pe care ar trebui să le aibă în vedere instanţa în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, cum dispozițiile art. 48 din Legea nr.10/2001 au fost modificate în cursul procesului prin Legea nr. 1/2009, în mod corect s-a stabilit, în soluționarea conflictului dinte cele două forme ale textului de lege ce reglementează diferit aceeași situație juridică cu privire la calitatea procesuală pasivă în litigiile privind restituirea îmbunătățirilor necesare şi utile aduse imobilelor preluate abuziv de stat, că dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată, nu sunt aplicabile litigiului, în raport cu prevederile art. 6 din Convenția europeană, care consacră dreptul la un proces echitabil.

 

Secția I civilă, decizia nr. 824 din 18 mai 2017                                

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 14.03.2007, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C., D. şi Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că statul nu a avut niciodată un titlu valabil asupra imobilului situat în Bucureşti, iar în urma comparării titlurilor de proprietate al reclamantelor şi al pârâţilor, să fie obligaţi aceştia din urmă să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul sus-menţionat, compus din teren în suprafaţă de 251,58 mp., şi construcţie în suprafaţă de 164,23 mp., cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvenţională, pârâtul C. a solicitat ca, în eventualitatea în care cererea reclamantelor este admisă, acestea să fie obligate la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului pe perioada cât l-a avut în proprietate.

Ulterior, la data de 23.10.2007, pârâtul-reclamant C. a precizat cererea reconvenţională, indicând îmbunătăţirile pe care le-a adus imobilului şi valoarea estimată a acestora.

Prin cererea de chemare în garanţie formulată la data de 23.10.2007, pârâtul - reclamant C. a solicitat obligarea în solidar a chemaţilor în garanţie Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, SC E. SA., şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, la restituirea preţului actualizat şi la contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului de la data cumpărării până în prezent.

Chematele în garanţie SC E. SA., şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

De asemenea, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor a formulat o cerere de chemare în garanţie a SC E. SA., solicitând ca, în măsura în care s-ar aprecia că are calitate procesuală în cauză, chemata în garanţie să fie obligată la restituirea comisionului de 1% încasat de această societate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/112/1996.

Prin sentinţa civilă nr. 295 din 08.02.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a admis acţiunea principală; a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în Bucureşti; a obligat pe pârâţii C. şi D. să lase reclamantelor în deplină proprietate şi posesie imobilul sus-menţionat; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant C., şi a disjuns judecarea cererii de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, SC E. SA., şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Urmare disjungerii acestei cererii de chemare în garanţie, s-a format dosarul de faţă,  (judecarea cauzei fiind suspendată, la 13.04.2010, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului cu nr. x/3/2007), iar la data de 29.05.2012, constatând soluţionarea irevocabilă a cauzei cu nr. x/3/2007, tribunalul a dispus repunerea pe rol a cauzei.

În cauză, reclamantul C. a solicitat şi instanţa a încuviinţat acestuia proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii, având ca obiectiv constatarea îmbunătăţirilor aduse imobilului situat în Bucureşti şi stabilirea valorii acestor îmbunătăţiri. În cadrul probei cu înscrisuri, s-au depus la dosar, în copie, contractul de vânzare-cumpărare nr.  x/112/1996, sentinţa civilă nr. 5261 din 09.04.1998, dispoziţia nr. 1428/1998 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti în baza sentinţei civile nr. 5261/1998, chitanţele nr. 39084 şi nr. 40866. Raportul de expertiză întocmit de expert F. s-a depus la dosar la 02.12.2008, iar răspunsul expertului la obiecţiunile formulate s-a depus la dosar la 19.09.2012 şi, respectiv, la 08.01.2013.

Prin sentinţa civilă nr. 528 din 14.03.2013, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Bucureşti şi S.C. E. S.A.; a respins cererea reclamantului C., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti şi S.C. E. S.A., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a obligat pe acest pârât să achite reclamantului suma de 42.160 euro în echivalent lei la data plăţii, reprezentând contravaloare îmbunătăţiri; a respins acţiunea pentru restul pretenţiilor, ca neîntemeiată; a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să achite reclamantului suma de 16.475.115 lei vechi (1.647,51 lei noi) actualizată cu indicele de inflaţie, reprezentând preţul achitat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/112/1996; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematei în garanţie S.C. E. S.A., şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu S.C. E. S.A.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, iar prin decizia nr. 89/A din 24.02.2015, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin decizia civilă nr.1584 din 11.06.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 89/A/2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă; a casat decizia atacată; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 528/2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V a civilă, pe care a anulat-o, şi a trimis cauza spre evocarea fondului la aceeaşi curte de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute, modificate sau stinse după intrarea sa în vigoare, situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere, precum şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice anterior născute sau modificate.

În speţa de faţă, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul C. are ca obiect obligarea reclamantelor la plata preţului actualizat al imobilului, precum şi la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului, şi a fost înregistrată pe rolul instanţelor de judecată la data de 23.10.2007.

Temeiul de drept al cererii a fost, pe lângă art. 51 şi art. 48 din Legea nr. 10/2001, varianta în vigoare la acea dată.

Pe parcursul procesului, a fost disjunsă cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantul C. și s-a format prezentul dosar a cărui judecată a fost suspendată, la data de 13.04.2010, până la soluţionarea irevocabilă a dos. nr. x/3/2007.

La data de 29.05.2012, constatând soluţionarea irevocabilă a cauzei cu nr. x/3/2007, Tribunalul Bucureşti a dispus repunerea pe rol a cauzei suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. pr., civilă, şi a pronunţat sentinţa civilă nr. 528/2013.

Prin această hotărâre, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Bucureşti şi a S.C. E. S.A.; a respins cererea reclamantului C., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti şi S.C. E. S.A., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a admis, în parte, cererea reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematei în garanţie S.C. E. S.A.,şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu S.C. E. S.A.

În motivare, instanţa a reţinut incidenţa art. 48 din Legea nr. 10/2001, varianta legii în vigoare la data formulării cererii reconvenţionale.

Procedând astfel, instanţa de fond a omis să aibă în vedere că la data de 29.05.2012, data repunerii cauzei pe rol, art. 48 din Legea nr.10/2001 suferise modificări, conţinutul acestuia fiind: „(1) Chiriaşii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile.

(2) Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligaţia despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptăţite”.

Aşadar, instanţa de fond avea obligaţia să verifice dacă există conflict real între cele două norme, adică dacă sunt îndeplinite cele două condiții cumulative: să fie vorba de un act, fapt sau situaţie juridică, care a luat naștere sub imperiul vechii reglementări şi continuă să producă efecte şi după intrarea în vigoare a noii legi; şi cele două dispoziţii legale succesive să reglementeze diferit actul, faptul sau situaţia juridică respectivă.

După ce verifica îndeplinirea cumulativă a celor două condiții enunțate mai sus şi stabilea că se află în ipoteza unui conflict real între cele două acte normative, respectiv, între diferitele forme ale aceluiaşi act normativ, ce reglementează în mod diferit aceeaşi situaţie juridică, instanţa de judecată urma să stabilească natura normei, precum şi care variantă a legii se aplică în concret la situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii.

Clarificarea cadrului procesual prin punerea în discuţia părţilor a modificărilor legislative aduse temeiului de drept al cererii nu a avut loc nici în calea de atac a apelului, în considerentele deciziei recurate curtea de apel reţinând că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă, faţă de prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001, varianta în vigoare la data introducerii cererii.

Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte a constatat că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ., întrucât nu au fost puse în discuţia părţilor modificările legislative aduse temeiului de drept al cererii, ceea ce atrage nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C.pr.civ.

Cauza a fost reînregistrată, la data de 16.10.2015, pe rolul Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 778/A din data de 2.11.2016, în rejudecarea fondului, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice (pârât în acţiunea precizată de reclamant pe capătul de cerere având ca obiect preţ actualizat, în locul pârâţilor iniţiali Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice), Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice (pârât în acţiunea precizată de reclamant pe capătul de cerere având ca obiect contravaloare despăgubiri din îmbunătăţiri) şi SC E. SA., şi cu chematul în garanţie SC E. SA.; a respins acţiunea faţă de pârâta SC E. SA., pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; a obligat pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului preţul actualizat - 1.647,51 lei actualizat cu rata inflaţiei la data plăţii; a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului 42.160 euro în echivalent lei la data plăţii, reprezentând contravaloare îmbunătăţirilor; a respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanţie a SC E. SA., şi a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să achite reclamantului 700 lei cheltuieli de judecată, reţinând, în esenţă, următoarele:

Prin încheierea de şedinţă de la 5.10.2016, Curtea a pus în dezbatere legea aplicabilă cu privire la cele două capete de cerere, preţ actualizat cu inflaţia, şi, respectiv, îmbunătăţiri.

De asemenea, reclamantul a depus la dosar cerere scrisă pentru precizarea cererii de chemare în judecată aflată în rejudecare pe fond şi a lămurit, la termenul din 5.10.2016, că iniţial a chemat în judecată pe capătul de cerere având ca obiect preţ actualizat pe toţi cei trei pârâţi, SC E. SA, unitatea deţinătoare (Primăria Municipiului Bucureşti) şi Statul Român, în considerarea art. 48 alin. (3) din Legea nr.10/2001, însă nu unitatea deţinătoare (Primăria Municipiului Bucureşti) sau Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice îi datorează preţul plătit actualizat cu inflaţia, ci Ministerul Finanţelor Publice, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr.10/2001, iar pe capătul de cerere având ca obiect îmbunătăţiri, reclamantul a arătat că solicită să fie  avută în vedere legea în vigoare de la data formulării acţiunii, şi a susţinut că modificarea intervenită în cursul procesului îi afectează drepturile, expunând pe larg considerentele pe care se întemeiază precizările formulate.

Ca urmare a cererii reclamantului din 5.10.2016, Curtea, prin încheierea de şedinţă de la 5.10.2016, a constatat, pe capătul de cerere având ca obiect restituirea preţului actualizat, că în cursul judecăţii a operat transmisiunea calităţii procesuale pasive de la cele două părţi chemate de reclamant în judecată în cererea introductivă, pe baza art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii cererii, respectiv, unitatea deţinătoare (Primăria Municipiului Bucureşti) şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prevăzut de articolul 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, şi, conform art. 132 C.proc.civ., a citat, în consecinţă, în continuare în cauză, ca pârât, pe Ministerul Finanţelor Publice pe capătul de cerere având ca obiect restituirea preţului plătit actualizat cu inflaţia.

Prin aceeași încheiere de la 5.10.2016, Curtea a constatat că, pentru capătul de cerere având ca obiect contravaloare îmbunătăţiri, reclamantul îşi justifică menţinerea temeiului juridic în forma în vigoare de la data formulării cererii de chemare în judecată, art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data respectivă, pentru că deja deţine hotărârea judecătorească irevocabilă anterioară în contradictoriu cu,,persoana îndreptăţită”, dată în dosarul din care s-a disjuns cauza de faţă, care a stabilit lipsa calităţii procesuale pasive a ,,persoanei îndreptăţite”, prevăzută ca având calitate procesuală pasivă de forma în vigoare dobândită în cursul procesului de art. 48 din Legea nr.10/2001 (art. 6 din CEDO, cristalizat în jurisprudenţa CEDO privind procesul echitabil).

Analizând actele şi lucrările dosarului, în rejudecarea pe fond, conform art. 315 alin. (3) C.proc.civ., deciziei nr. 1584/2015 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă şi încheierii din 5.10.2016, Curtea a reţinut că, la data formulării acţiunii ce formează obiect de judecată în cauza de faţă, 23.10.2007, atât dispozițiile Legii nr. 10/2001 - art. 48 și art. 50 cât și dispozițiile Codului civil - art. 1341 – 1346, îndreptățeau proprietarul evins la restituirea aceleiași sume de bani pentru pierderea bunului cumpărat de către proprietarul cumpărător.

Conform principiului ,,specialia generalibus derogant”, dispoziţiile din legea specială, nr.10/2001, se aplicau cu prioritate faţă de legea generală, C.civ., în măsura în care îndreptăţeau proprietarul evins la aceeaşi sumă bănească şi unele şi altele, şi se completau cu cele din legea generală, C.civ., pentru sumele băneşti pe care nu le reglementau, cu precizarea că evicţiunea reprezenta pierderea bunului cumpărat de către proprietarul cumpărător, ca urmare fie a unei acţiuni în declararea nulităţii, fie a unei acţiuni în revendicare, fără distincţie.

Legea nr. 10/2001, aşa cum era ea reglementată iniţial, în forma în vigoare la data formulării acţiunii deduse judecăţii în cauza de faţă, 23.10.2007, a împărţit calităţile procesuale pasive ale persoanelor care trebuiau să despăgubească pe cumpărătorul care dobândise bunul prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995. Sporul de valoare care a fost adus bunului exclusiv prin îmbunătăţirile necesare şi utile trebuie restituit, conform art. 48, de evingător (,,persoana îndreptăţită” la măsuri reparatorii instituite de Legea nr.10/2001) dar numai în cazul în care imobilul a fost preluat cu titlu valabil; dimpotrivă, în ipoteza în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil (cum s-a stabilit irevocabil în precedent pentru imobilul din speţa de faţă), sporul de valoare care a fost adus bunului exclusiv prin îmbunătăţirile necesare şi utile trebuie plătit de Statul Român sau de unitatea deţinătoare, la alegerea reclamantului ce a pierdut bunul prin evicţiune (indiferent dacă acţiunea în evicţiune fusese o acţiune în revendicare sau o acţiune de declarare a nulităţii). Preţul plătit actualizat cu rata inflației trebuie restituit de Ministerul Finanţelor Publice în toate cazurile în care imobilul care s-a vândut prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995 era preluat ,,fără titlu”, contractul de vânzare-cumpărare în baza Legii nr.112/1995 fiind considerat încheiat cu eludarea acestei legi (cum s-a stabilit şi pentru imobilul din speţa de faţă, prin sentinţa civilă irevocabilă nr. 295 din 08.02.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul din care s-a realizat disjungerea).

În cursul procesului de faţă, Legea nr. 10/2001 a fost modificată şi completată de Legea nr. 1/2009, astfel că art. 48 (2) prevede :” Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligaţia despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptăţite”, iar art. 50 prevede: (1) Cererile sau acţiunile în justiţie, precum şi transcrierea sau intabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi şi de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru.

 (2) Cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.

 (21) Cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.

 (3) Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

 De asemenea, art. 501 din acelaşi act normativ prevede: ”(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.

(2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin expertiză”.

Deşi art. 50 alin. (2) și (21) din Legea nr. 10/2001 au ca obiect stabilirea regimului fiscal al formulării unor cereri şi acţiuni în justiţie, prevăzând facilitatea scutirii de plata taxelor judiciare de timbru, se poate concluziona că la momentul anului 2009, când a fost introdus art. 50 alin. (21) prin Legea nr.1/2009, legiuitorul a admis coexistenţa celor două tipuri de acţiuni speciale ai căror titulari sunt cumpărătorii în baza Legii nr.112/1995, care se îndreaptă cu acţiune în pretenţii băneşti împotriva Ministerul Finanţelor Publice, respectiv, cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, şi cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor pierdute în acţiunile în revendicare cu fostul proprietar deposedat de stat, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Curtea Constituţională a arătat în Decizia nr. 269/2014 publicată în Monitorul Oficial: ,,26. Cu privire la influenţarea cursului procesului prin edictarea de noi reguli procesuale (cum este spre exemplu în speţa de faţă schimbarea, prin Legea nr.1/2009 ce a modificat Legea nr.10/2001, a calităţii procesuale pasive pentru îmbunătăţirile reglementate la art. 48 al Legii nr. 10/2001), inexistente la data declanşării acestuia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 7 iunie 2011, pronunţată în cauza Agrati şi alţii c. Italiei (paragraful 58), că principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil consacrate prin art. 6 [din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale] se opun - cu excepţia situaţiilor când există motive imperioase de interes general - ingerinţei puterii legislative în administrarea justiţiei cu scopul de a influenţa deznodământul judiciar al unui litigiu". În acelaşi sens,  s-a pronunţat şi prin Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunţată în cauza Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreadis c. Greciei, paragraful 49, sau prin Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în cauza Zielinski şi Pradal & Gonzalez şi alţii c. Franţei, paragraful 57. În concepţia Curţii de la Strasbourg, "exigenţa egalităţii armelor implică obligaţia de a oferi fiecăreia dintre părţile unui proces posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu partea adversă" (Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunţată în cauza Dombo Beheer B.V. c. Olandei, paragraful 33, şi Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunţată în cauza Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreadis c. Greciei, paragraful 46). 27. Or, în condiţiile în care un nou text de lege devine aplicabil proceselor în curs de desfăşurare, riscul apariţiei unui dezechilibru procesual între părţile din litigiu trebuie înlăturat de instanţele de judecată printr-o interpretare a acestuia în respectul exigenţelor impuse de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin art. 6, care consacră dreptul la un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte".

Cu privire la capătul de cerere, din cauza de faţă, având ca obiect contravaloarea îmbunătăţirilor necesare şi utile, în limita sumei de 42.160 euro, s-a constatat că în calculul îmbunătăţirii nu se poate reţine contravaloarea construcţiei anexă.

În urma expertizei judiciare efectuate, s-a reţinut ca fiind  justă şi legală suma îmbunătăţirilor care întrunesc cerinţele de a fi necesare şi utile imobilului la care s-au efectuat, de 42.160 euro și s-a dispus, în baza art. 48 alin. (1) şi (3) din Legea nr.10/2001 în forma în vigoare de la data introducerii cererii pentru acestea de către reclamant, faţă de cele mai sus redate cu privire la încheierea de şedinţă din 5.10.2016 şi de exigenţele procesului echitabil garantat de art. 6 CEDO în privinţa aplicării în timp a legii procesuale de schimbare a calităţilor procesuale pasive (relevate la paragrafele 26-27 din decizia CC nr. 269/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 9 iulie 2014), obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma de 42.160 euro în echivalent lei la data plăţii, reprezentând contravaloare îmbunătăţiri, deoarece imobilul pentru care se pretind despăgubirile reprezentate de îmbunătăţirile necesare şi utile a fost preluat fără titlu valabil, aspect tranşat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 295/2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, în dosarul din care s-a realizat disjungerea cauzei pendinte, sentinţă care în acelaşi timp a respins irevocabil cererea reconvenţională formulată pentru îmbunătăţiri de reclamantul C. împotriva persoanelor îndreptăţite la restituirea imobilului preluat fără titlu de stat, cu motivarea că art. 48 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 stabileşte obligaţia de restituire în sarcina altor persoane (adică a unităţii deţinătoare sau a statului).

De asemenea, Curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de acesta, deoarece pe capătul de cerere având ca obiect prețul plătit actualizat cu rata inflaţiei din acţiunea precizată la 5.10.2016 a constatat, prin încheierea din 5.10.2016, transmiterea în cursul procesului a calităţii procesuale pasive de la acest pârât la unicul pârât răspunzător legal pe asemenea pretenţii speciale, Ministerul Finanţelor Publice (art. 132 C.proc.civ.).

S-a mai reţinut, că reclamantului, în raport de dispoziţiile Legii nr.10/2001 modificată prin Legea nr.1/2009, care a pierdut proprietatea imobilului dobândit în baza Legii nr.112/1995 în urma unei acţiuni în revendicare, i se cuvenea chiar preţul de piaţă al imobilului pierdut în acţiunea în revendicare cu fostul proprietar deposedat de stat, deoarece în cadrul acestei acţiuni în revendicare s-a dat preferinţă titlului primului proprietar, deposedat abuziv de stat, faţă de contractul reclamantului, fără să se reţină vreo rea credinţă a acestuia cu ocazia cumpărării imobilului în baza Legii nr.112/1995; că dispoziţiile procesuale din legea specială aplicabile în speţa de faţă, cu privire la capătul de cerere din acţiunea precizată având ca obiect preţul actualizat cu inflaţia, cuprinse în art. 50 alin. (3) din Legea nr.10/2001, derogă de la regulile generale în materie de evicţiune (Cod civil) cu privire la debitor; că preţul plătit de reclamant pentru cumpărarea imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995, actualizat cu inflaţia, este datorat la restituire de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, acesta şi nu altcineva fiind cel care trebuie să restituie reclamantului despăgubirile la nivelul preţului plătit actualizat cu rate inflaţiei al apartamentului cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 şi pierdut prin revendicare, şi că nici reţinerea comisionului de către unitatea prin care s-a efectuat vânzarea (SC E. SA.,) nu are importanţă în cauză pe acest capăt de cerere.

În consecinţă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe capătul de cerere formulat de reclamant pentru restituirea preţului plătit actualizat cu inflaţia, în privinţa pârâtei SC E. SA.

Totodată, s-a respins, ca nefondată, şi cererea de chemare în garanţie a SC E. SA., formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu motivarea că Statul Român nu va fi obligat la restituirea preţului actualizat, ci direct pârâtul Ministerul Finanţelor Publice va fi obligat la aceste despăgubiri reprezentate de preţul plătit şi actualizat cu inflaţia pretins de reclamant în acţiunea precizată, iar SC E. SA., nu datorează restituirea comisionului de vânzare nici reclamantului, nici Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice și nici pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, deoarece Legea nr. 10/2001 reglementează cu claritate la art. 50 alin. (3) un debitor unic pentru restituirea preţului plătit actualizat, Ministerul Finanţelor Publice. Aşadar, calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice este stabilită de Legea nr.10/2001 la art. 50 alin. (3). Pârâtul răspunde de despăgubiri referitoare la preţ, fie că ele se cuvin ca preţ plătit şi actualizat, fie că ele se cuvin ca preţ (valoare) de piaţă.

S-a concluzionat, că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice va fi obligat să achite reclamantului suma de 16.475.115 lei vechi (1.647,51 lei noi) actualizată cu indicele de inflaţie, reprezentând preţul achitat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/112/1996, deoarece dispoziţiile legii speciale aplicabile în speţa de faţă (Legea nr. 10/2001) cuprinse în art. 50 alin. (2) și alin. (3), cu privire la capătul de cerere având ca obiect restituirea preţului plătit actualizat cu inflaţia, derogă de la regulile generale în materie de evicţiune (Codul civil) cu privire la debitor.

Împotriva  acestei decizii au formulat recurs pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, care, indicând art. 304 pct. 9 C.proc.civ., au arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

În dezvoltarea criticilor formulate, s-a susținut că, deşi acţiunea a fost iniţiată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, aceasta suportă incidenţa prevederilor de drept substanţial ale acestui act normativ, în virtutea principiului aplicării imediate a legii noi situaţiilor juridice în curs de derulare, neepuizate la momentul intrării sale în vigoare.

Principiul aplicării imediate a legii civile noi este regula de drept potrivit căreia, de îndată ce legea a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea sa în vigoare.

Aplicarea imediată a legii noi, cu privire la situaţia pendinte, nu aduce atingere principiului neretroactivităţii. Pe acest aspect, în jurisprudența sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

Mai mult, este firesc ca, în speţă, contravaloarea îmbunătăţirilor să fie plătită de către beneficiar şi nu de către un terţ, care nu are nici o legătură cu părţile raportului juridic dedus judecaţii.

Prin urmare, numai persoana îndreptățită, în calitate de proprietară a imobilului pentru care se solicită plata sporului de valoare, poate fi obligată să restituie contravaloarea îmbunătăţirilor necesare şi utile, astfel cum este prevăzut în art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată, cu atât mai mult cu cât îmbunătăţirile profită actualilor proprietari.

Modificările aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 1/2009, instituie în sarcina persoanei căreia i s-a retrocedat imobilul obligaţia de a restitui contravaloarea îmbunătăţirilor, potrivit art. 48 alin. (2) din lege, care prevede că ”Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligaţia despăgubirii prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptăţite".

Faţa de argumentele prezentate, s-a solicitat ca, admiţând recursul, să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerului Finanţelor Publice şi să se respingă cererea referitoare la îmbunătăţiri, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 1/2009, care sunt de imediată aplicare.

De asemenea, s-a criticat decizia atacată pentru nelegalitate, în sensul că în mod greşit a fost respins apelul Ministerului Finanţelor Publice, fără a avea în vedere faptul că, potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, acestea se produc numai între părţile contractante, neputând nici profita şi nici dauna unui terţ.

Prin "calitate procesuală" se înţelege titlul sau modul în care o persoană participă în raportul juridic, îndreptățind-o să fie parte în proces. Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel obligat în cadrul aceluiaşi raport juridic.

S-a mai arătat, că, sub acest aspect, deşi în practica instanţelor şi chiar a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a conturat şi opinia conform căreia obligaţia de plată ar fi întemeiată pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune (în acest sens s-a invocat decizia civilă nr. 4929/2001 a CSJ), în condiţiile anularii contractului de vânzare-cumpărare şi constatării relei-credințe a cumpărătorilor în momentul încheierii contractului, nu este justă o astfel de interpretare a dispoziţiilor art. 1337 şi urm. C.civ., întrucât obligaţia de restituire a preţului actualizat nu poate fi întemeiată decât pe principiile efectelor nulităţii actelor juridice, anume al retroactivităţii, astfel încât părţile raportului juridic trebuie să ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu ce are la bază şi regula îmbogăţirii fără justă cauză, fapt ce conduce la concluzia că restituirea trebuie să aibă în vedere preţul actualizat, văzând şi dispoziţiile art. 970 C.civ.

Fiind lămurit acest aspect de drept substanţial, s-a arătat că, pe plan procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acţiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare (în speţa Municipiul Bucureşti), nicidecum Ministerul Finanţelor Publice, atât pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecaţii, nerevenindu-i obligaţia de restituire a prestaţiilor efectuate în baza actului constatat nul, cât şi pentru argumentele pornite de la aceeaşi premisa juridică, şi anume: părțile se află în faţa unui raport juridic de drept privat având la baza un contract, iar statul nu poate interveni într-un astfel de raport, în sensul de a stabili, sub aspect juridic, o alta persoana (instituţie) răspunzătoare, și că prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care să se acorde calitate procesuală pasivă Ministerului Finanţelor Publice.

Într-adevăr, în cadrul Legii nr. 10/2001, legiuitorul a intervenit în acest sens instituind prevederi cu caracter procesual, caracter ce rezultă clar din formularea textului şi, în plus, se referă numai la efecte ale faptului juridic licit (îmbogăţirea fără justă cauză), şi nu la cele ale unui act juridic (contractul fiind, conform art. 969 C.civ., "legea părţilor"), neputându-se interveni peste voinţa contractanţilor, indiferent că este vorba de repunerea părţilor în situaţia anterioară în urma constatării nulităţii contractului.

Prin modificarea alin. (3) din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin OUG nr. 184/2002), s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamantul din prezenta cauză, fără însă ca prin aceasta să se creeze un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite să primească restituirea preţului actualizat corespunzător contractului anulat prin hotărâre judecătoreasca şi Ministerul Finanţelor Publice, care numai administrează fondul cu aceasta destinaţie.

Pentru a retine opinia contrară, în sensul că ex lege s-a stabilit calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice în astfel de acţiuni în justiţie, s-a arătat că reţinerea bazată pe argumente juridice ar însemna că prin lege s-ar realiza o novațiune de debitor, conform art. 1128 pct. 2 C.civ. Or, în acest caz, novațiunea nu operează fără consimțământul expres al creditorului (art. 1132 C.civ.,) şi, în plus, novațiunea nu se prezumă, voinţa - animus donandi - de a o face trebuind să rezulte evident din act (art. 1130 C.civ). Legiuitorul a procedat în alte situaţii, când a urmărit, în interes general, schimbarea unui debitor prin novațiune, la respectarea normelor dreptului comun, prevăzând expres în actul normativ respectiv novațiunea.

S-a concluzionat, că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1337 C.civ., care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parţială prin fapta unui terţ.

S-a mai arătat, că nici dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a Ministerului Finanţelor Publice şi să îi acorde acestuia calitate procesuala pasivă, cât timp obligaţia de garanţie pentru evicțiune are un conţinut mai larg decât simpla restituire a preţului.

Deposedarea pârâților-reclamanți de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma anularii contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unui terţ.

Această tulburare de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiunea totală a vânzătorului, respectiv, Municipiul Bucureşti, faţă de pretenţiile privind restituirea preţului pentru imobilul în cauză.

Nicidecum, nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că în prezenta speţă nu există culpa acestuia.

S-a mai solicitat să se aibă în vedere şi dispoziţiile art. 1344 C.civ., potrivit cărora: "Dacă lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul (Municipiul Bucureşti) este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă preţul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii."

Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se constată că recursul formulat de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti este nefondat, pentru următoarele considerente;

Critica potrivit căreia, deşi acţiunea pendinte a fost promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, prezentul litigiu suportă incidenţa prevederilor Legii nr. 10/2001, modificată prin acest act normativ, în virtutea principiului aplicării imediate a legii civile noi, ce consacră regula de drept potrivit căreia deîndată ce legea a fost adoptată aceasta se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea sa în vigoare, astfel că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă pentru plata contravalorii îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse de reclamant imobilului în litigiu, întrucât, potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată, ”calitatea procesuală pasivă pentru despăgubire revine persoanei îndreptăţite”, este nefondată.

Astfel, deşi nu s-au arătat expres, recurenţii pârâţi au susţinut că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată cu soluţionarea greşită a conflictului dintre diferitele forme ale art. 48 din Legea nr. 10/2001, respectiv, între forma iniţială, în vigoare la data introducerii acțiunii pendinte şi forma modificată prin Legea nr. 1/2009, cu privire la calitatea procesuală pasivă pentru restituirea c./valorii îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului în litigiu de către reclamant.

Instanţa de apel a reţinut că, într-adevăr, prevederile art. 48 din Legea nr.10/2001 în forma iniţială în vigoare la data introducerii acțiunii pendinte, cu privire la calitatea procesuală pasivă, au fost modificate în cursul procesului prin Legea nr. 1/2009 şi că există conflict între cele două forme ale art. 48 din Legea nr. 10/2001, norme cu caracter procesual, iar în soluţionarea conflictului dintre prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data introducerii acţiunii şi prevederile aceluiaşi text de lege astfel cum au fost  modificate prin Legea nr. 1/2009, aceasta a stabilit că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr.10/2001 în forma în vigoare la data introducerii acţiunii,  care prevedeau că ”în cazul în care imobilul care se restituie în natură a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare”, respectiv, că pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice îi revine obligaţia să plătească suma de 42.160 euro, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor necesare şi utile aduse imobilului de către reclamantul C., care a fost evins din dreptul de proprietate asupra acestuia, imobil ce a fost preluat de stat fără titlu, așa cum s-a stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Soluția instanței de apel dată primului capăt de cerere este legală, deoarece, pe de o parte, prin sentinţa civilă nr. 295 din 8.02.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, s-a stabilit irevocabil  că ”persoanele îndreptățite” nu au calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere privind restituirea c./valorii îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului în litigiu de către reclamant, şi că statul are această calitate.

Pe de altă parte, se constată  că, în speță, s-a ivit conflict de norme procesuale cu privire la calitatea procesuală pasivă pentru capătul de cerere prin care s-a solicitat restituirea c./valorii îmbunătățirilor necesare și utile aduse imobilului în litigiu de către reclamant, însă norma procesuală internă aplicabilă procesului pendinte trebuie interpretată în respectul exigențelor impuse de norma convențională privind aplicarea în timp a legii procesuale - art.6 din Convenție, astfel că legal instanţa de apel, în soluționarea acestui conflict, a aplicat cu prioritate norma convențională, tocmai pentru a înlătura dezechilibrele ce s-ar putea ivi între părțile în litigiu.

De asemenea, se constată, că decizia atacată este legală şi faţă de prevederile Deciziei nr. 269/2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 9 iulie 2014, prin care s-a analizat şi constituționalitatea unor dispoziţii de ordin formal introduse prin Legea nr. 165/2013, de modificare a Legii nr. 10/20001, obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, care, ținând seama și de jurisprudența C.E.D.O., a statuat că: ”în condițiile în care un nou text de lege devine aplicabil proceselor în curs de desfăşurare, riscul apariţiei unui dezechilibru procesual între părțile din litigiu trebuie înlăturat de instanțele de judecată printr-o interpretare a acestuia în respectul exigențelor impuse de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin art. 6 care consacră dreptul la un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte".

Rezultă, că atâta vreme cât desfăşurarea şi finalizarea procesului pendinte au fost prefigurate şi anticipate de către reclamant într-un anumit cadru procesual, existent la momentul declanşării acestuia, cursul procesului ar fi alterat ca urmare a intervenirii unei norme procesuale  noi, care modifică regulile pe care ar trebui să le aibă în vedere instanţa în soluţionarea procesului.

De aceea, corect a stabilit instanţa de apel în soluționarea conflictului dinte cele două forme ale art. 48 din Legea nr.10/2001, ce reglementează diferit aceeași situație juridică cu privire la calitatea procesuală pasivă în litigiile privind restituirea îmbunătățirilor necesare şi utile aduse imobilelor preluate abuziv de stat, că prevederile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, nu sunt aplicabile cauzei pendinte, în raport de prevederile art. 6 din C.E.D.O., care consacră dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea determină modificarea cursului procesului chiar în timpul judecării sale, creând doar pentru una din părţile aflate în proces o situaţie mai favorabilă, aceasta cu atât mai mult cu cât regimul mai avantajos creat prin Legea nr. 1/2009 este apt să conducă la o situaţie mai favorabilă, care profită statului, în calitate de pârât în cauză.

În ceea ce priveşte criticile potrivit cărora decizia atacată s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 1337, ale art. 1128 pct. 2 şi ale art. 1132 C.civ., se constată următoarele:

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurenţii-pârâţi au susţinut greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, pentru capătul de cerere privind restituirea prețului actualizat cu rata inflației al imobilului în litigiu către reclamant, întrucât în speță erau aplicabile normelor de drept comun în materie de evicţiune şi în materia efectelor nulităţii actului juridic.

Contrar susţinerilor acestora, în situaţia dedusă judecăţii, calitatea procesuală pasivă pentru restituirea preţului actualizat revine Ministerului Finanţelor Publice, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Susţinerea recurenţilor în sensul că  obligaţia de garanţie pentru evicţiune are un conţinut mai larg decât simpla restituire a preţului este lipsită de substanţă, nefiind un argument fundamentat din punct de vedere juridic, de natură a înlătura aplicarea prevederilor speciale ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au caracter special, derogator de la dreptul comun, sub aspectul titularului obligaţiei de despăgubire.

Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice rezultă din voinţa legiuitorului, care a instituit obligaţia Ministerului Finanţelor Publice de dezdăunare a cumpărătorului, cu toate că nu a participat la încheierea contractului. Adoptarea normei prin care s-a instituit o atare obligaţie a fost justificată de faptul că această instituţie era cea care dispunea, în condiţiile legii, de fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, în care au fost virate sumele obţinute din vânzarea apartamentelor către foştii chiriaşi.

Norma specială care reglementează obligaţia de dezdăunare în sarcina Ministerului Finanţelor Publice derogă de la principiul relativităţii efectelor contractului, în sensul că, prin voinţa legiuitorului, în cazul anulării contractului, răspunderea pentru restituirea preţului nu revine vânzătorului, ci este asumată de stat, printr-una dintre structurile sale administrative.

Împrejurarea că raportul juridic generat de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cu conţinutul său constând în drepturi şi obligaţii ce revin părţilor contractante, are natura unui raport juridic de drept privat, nu constituie o piedică în calea unei reglementări de natura celei conţinute în art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Instanţele de judecată învestite cu soluţionarea acţiunilor întemeiate pe această normă specială sunt chemate să aplice legea, nicidecum să discute argumente de oportunitate a reglementării.

Susţinând că statul nu poate interveni în raportul juridic de natură contractuală, în sensul de a stabili o alta persoană (instituţie) răspunzătoare, recurenţii pârâţi contestă însăşi atribuţia de legiferare prevăzută de Constituţie în competenţa puterii legiuitoare.

În realitate, „terţul” în sarcina căruia legea specială stabileşte obligaţia de dezdăunare nu este o persoană (fizică sau morală) de drept privat (situaţie în care s-ar putea pune, eventual, problema constituţionalităţii unei astfel de reglementări), ci însuşi statul îşi asumă această sarcină, prin organul său reprezentativ, Ministerul Finanţelor Publice.

Prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 stabilesc în mod  clar atât obligaţia de restituire, cât şi pe cel căruia îi revine această obligaţie.

În consecință, Înalta Curte va înlătura criticile recurenților pe acest aspect, ca nefondate.

Și celelalte critici formulate de recurenți sunt nefondate.

Astfel, susţinea recurenţilor referitoare la novaţia prin schimbare de debitor şi la nesocotirea unor norme din Codul civil privind consimţământul expres al creditorului, respectiv, necesitatea ca novaţia să rezulte din act (nefiind prezumată), relevă confuzia pe care recurenţii o fac între instituţia novaţiei, ca modalitate de transformare a obligaţiilor prin convenţia părţilor, şi reglementarea prin lege a răspunderii speciale pentru dezdăunarea cumpărătorilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate.

 Raţiunile de ordin social, economic sau politic ce au stat la baza voinţei legiuitorului în adoptarea acestor norme speciale exced controlului instanţelor de judecată, după cum nu poate fi supusă cenzurii în faţa instanţelor nici pretinsa contrarietate a legii speciale în raport cu prevederile altei legi, cum este Codul civil.

Nici dispoziţiile art. 1337 C.civ., privind răspunderea vânzătorului pentru evicţiunea totală sau parţială prin fapta unui terţ, nu pot fi avute în vedere, întrucât, aşa cum s-a reţinut mai sus, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, normă specială, înlătură de la aplicare normele de drept comun în materie de evicţiune, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

În raport de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C.pr.civ., recursul formulat de pârâţi a fost respins, ca nefondat.