Ședințe de judecată: Februarie | | 2023
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Procedura de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării. Înscris falsificat

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- procedura de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării

 

C. proc. pen., art. 5491

 

În cadrul procedurii reglementate în art. 5491 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară desfiinţează înscrisurile oficiale şi înscrisurile sub semnătură privată falsificate sub aspect material (în modurile prevăzute în art. 320 C. pen.) sau sub aspect intelectual (în modurile prevăzute în art. 321 C. pen.). Un contract de donaţie autentificat, în care se indică seria şi numărul actului de identitate expirat al donatorului, însă persoana donatorului este în mod corect identificată, iar codul numeric personal al donatorului este în mod corect menţionat, nu reprezintă un înscris falsificat în sensul legii penale şi nu poate fi desfiinţat în procedura prevăzută în art. 5491 C. proc. pen. 

 

I.C.C.J., Secţia penală, judecător de cameră preliminară, încheierea nr. 103 din 8 februarie 2017

 

Prin încheierea penală nr. 233/CP din 14 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia penală, în baza art. 5491 alin. (5) lit. a) C. proc. pen., s-a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, având ca obiect eventuala desfiinţare a înscrisului reprezentând „contract de donaţie” emis de defuncta A., autentificat de notarul public B. la 5 iunie 2015.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, prin ordonanţa din 11 august 2016 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a), b) teza a II-a C. proc. pen. şi art. 5491 C. proc. pen., s-au dispus următoarele:

1. Clasarea cauzei penale privind pe suspecta B., notar public, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută în art. 321 C. pen.

2. Clasarea cauzei penale privind pe suspectul C. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals intelectual prevăzută în art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen.

3. Clasarea cauzei penale privind pe B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 C. pen. şi infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art. 320 C. pen.

4. Sesizarea Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia penală, Camera preliminară pentru a hotărî asupra validităţii înscrisului reprezentând contract de donaţie din 5 iunie 2015 autentificat de notarul public B.

Verificând legalitatea şi temeinicia sesizării formulate, prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu cu raportare la dispoziţiile art. 5491 C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, având ca obiect eventuala desfiinţare a înscrisului, s-a dovedit a fi neîntemeiată.

În acest sens, a reţinut că în prezenta procedură instituită de prevederile art. 5491 C. proc. pen., în rezolvarea acţiunii civile în procesul penal, instanţa de judecată poate proceda la desfiinţarea unui înscris, în ipoteza în care el este urmarea comiterii unei fapte de fals, cu privire la care, în soluţionarea laturii penale a cauzei, din motive legale, s-a dispus o soluţie de clasare sau de renunţare la urmărire penală.

De asemenea, s-a arătat că înscrisul contestat, respectiv „contract de donaţie” emis de defuncta A., autentificat de notarul public B. la 5 iunie 2015, prezintă viciul de a avea menţionat, la datele de identitate ale donatorului, alt act de identitate decât cel care era valabil la momentul încheierii contractului de donaţie de către notar, respectiv actul de identitate valabil pentru o perioadă anterioară.

Însă, aşa cum a rezultat din cercetări, curtea de apel a reţinut că identitatea persoanei donatoare nu a fost contestată de niciuna dintre părţi, notarul public autentificând înscrisul în absenţa actului de identitate al donatoarei, în virtutea faptului că o cunoştea pe aceasta şi îi cunoştea identitatea.

Ca atare, instanţa a constatat că înscrisul „act de donaţie” nu conţine consemnări care să fie false, în înţelesul legii penale, în sensul că nu ar corespunde realităţii, iar viciul constatat nu era în măsură să invalideze conţinutul înscrisului.

În ceea ce priveşte procedura de desfiinţare a actului de donaţie, care este un înscris autentic în sensul art. 269 C. proc. civ., s-a arătat că aceasta era cea prevăzută în art. 271 C. proc. civ.

Pe de altă parte, curtea de apel a observat că interesul petentului D. de anulare a înscrisului derivă din susţinerea acestuia că donatoarea nu a încheiat actul în deplină cunoştinţă de cauză, ci cu consimţământul viciat, datorită stării sale de sănătate şi vârstei înaintate.

Or, o examinare a acestor împrejurări care ţin de validitatea clauzelor înscrisului, curtea de apel a reţinut că excede aspectelor procedurale prevăzute în art. 5491 C. proc. pen., competenţa revenind instanţei civile. Ca atare, reţinând că viciul de formă al contractului de donaţie nu poate afecta validitatea înscrisului, s-a considerat că acesta continuă să producă în prezent efecte juridice în circuitul civil.

Împotriva acestei încheieri penale petentul D. a formulat contestaţie.

În motivarea scrisă a contestaţiei, petentul a criticat soluţia dispusă de Curtea de Apel Alba Iulia prin încheierea penală nr. 233/CP din 14 decembrie 2016, solicitând desfiinţarea contractului de donaţie încheiat de defuncta A. şi autentificat la 5 iunie 2015.

Examinând contestaţia formulată de petent, în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport cu criticile formulate, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, în principal, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 5491 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală.

Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere că sesizarea formulată în temeiul art. 5491 C. proc. pen. are ca obiect şi scop desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris în sensul de instrumentum probationes, nu în sensul de negotium al cărui caracter fals sau nu a fost disputat în faza urmăririi penale şi care s-a finalizat printr-o soluţie de netrimitere în judecată.

Obiectul procedurii speciale fiind limitat, în mod expres, de către legiuitor, la desfiinţarea înscrisului, nu poate fi interpretat în sensul că judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona cererea de anulare a unei convenţii. În aceste condiţii, rămâne deschisă posibilitatea părţii interesate de a proba existenţa şi conţinutul manifestării de voinţă a donatoarei A. la încheierea contractului de donaţie prin orice alt mijloc de probă, potrivit legii civile. Iar, în acest sens, desfiinţarea unui înscris se diferenţiază de acţiunea în nulitate relativă sau absolută, aceasta din urmă având ca efect desfiinţarea actului juridic şi a actelor subsecvente încheiate în baza lui, conform art. 1254 C. civ.

Deşi legiuitorul nu antamează sfera de incidenţă a noţiunii de înscris falsificat, în această categorie pot intra atât înscrisurile falsificate sub aspect material (prin alterarea scrierii ori a subscrierii sau prin contrafacerea acestora), cât şi înscrisurile falsificate sub aspect intelectual (prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări), atât înscrisurile oficiale, cât şi înscrisurile sub semnătură privată.

Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desfiinţare totală sau parţială a unui înscris este o dispoziţie distinctă din ordonanţa de clasare din 11 august 2016 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Întrucât acesta este actul prin care instanţa este sesizată, propunerea trebuie să-şi găsească un fundament probator în dosarul de urmărire penală, acesta fiind punctul de pornire pe baza căruia judecătorul de cameră preliminară, în procedură contradictorie, va putea soluţiona sesizarea, administrând, fie din oficiu, fie la cererea părţilor, probele necesare pentru stabilirea caracterului fals sau nu al înscrisului a cărui desfiinţare totală/parţială este solicitată. În lumina Deciziei nr. 166 din 17 martie 2015 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a arătat că procedura specială reglementată în art. 5491 C. proc. pen. vizează o atribuţie a judecătorului de cameră preliminară în care acesta decide asupra fondului cauzei, respectiv cu privire la desfiinţarea unui înscris, ceea ce, în opinia Curţii, implică o decizie din partea acestui judecător cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict - faptă, persoană şi vinovăţie, această procedură urmează a se desfăşura cu respectarea garanţiilor procedurale indicate de Curte referitoare la soluţionarea cauzei în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, cu respectarea garanţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

Judecătorul de cameră preliminară, analizând pe fond temeinicia propunerii Ministerului Public, de desfiinţare a înscrisului reprezentând contractul de donaţie autentificat la 5 iunie 2015 de notarul public B., a statuat în sensul că nu au fost afectate condiţiile esenţiale pentru validitatea actului încheiat.

În acest context, sesizarea ce se adresează judecătorului de cameră preliminară ar trebui însoţită de un minim de dovezi din care să rezulte caracterul fals al acestui înscris.

Simpla reţinere în conţinutul contractului a seriei şi numărului buletinului de identitate expirat al donatoarei nu face imposibilă identificarea acesteia, fiind consemnat CNP-ul acesteia, cu atât mai mult cu cât persoana donatoarei nu era străină notarului, întrucât în trecut mai apelase la serviciile sale. De altfel, identitatea persoanei donatoarei nu a fost contestată de părţi, iar cele consemnate în conţinutul actului de donaţie nu au fost de natură să invalideze actul în sine.

Judecătorul de cameră preliminară constată că actul de donaţie nu conţine consemnări false, în sensul că acestea nu corespund realităţii, astfel că simpla nemulţumire a petentului faţă de soluţia dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, în absenţa unor probe pertinente şi utile, nu are aptitudinea de a desfiinţa înscrisul autentificat la 5 iunie 2015 în condiţii legale de notarul public B.

În acest context, judecătorul de cameră preliminară, statuând asupra fondului cauzei, urmează a pronunţa o hotărâre prin care admite ori respinge sesizarea formulată de procuror, pornind de la probatoriul administrat în faza de urmărire penală a procesului cu privire la caracterul fals al înscrisului aflat în dosarul de urmărire penală ce a fost înaintat instanţei, probatoriu eventual completat prin probele administrate din oficiu sau la cererea părţilor din procesul penal sau a altor persoane interesate, citate în cauză.

Astfel, chiar dacă în prezent există posibilitatea administrării, din oficiu, în faţa judecătorului de cameră preliminară, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, a dovezilor pe baza cărora s-ar putea stabili caracterul fals al înscrisului, date fiind dispoziţiile generale cuprinse în art. 285 şi art. 306 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la obiectul urmăririi penale şi obligaţiile organelor de urmărire penală, precum şi la principiul onus probandi incumbit actori, actul de sesizare a judecătorului de cameră preliminară, respectiv ordonanţa de clasare, ar trebui să se fundamenteze pe probele administrate în această fază a procesului penal cu privire la caracterul fals al înscrisului a cărui desfiinţare este solicitată.

Se observă că instanţa sesizată este cea penală, cauza neavând natura unei acţiuni civile, nici în situaţia în care obiectul sesizării îl constituie desfiinţarea unui înscris, astfel că aspectele legate de validitatea clauzelor contractului de donaţie nu fac obiectul aspectelor procedurale cu care instanţa a fost sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 5491 C. proc. pen.

În contextul anterior prezentat, simpla împrejurare că soluţia dispusă în cauză nu concordă cu opinia subiectivă a petentului nu poate fi asimilată vreunei acţiuni de natură să realizeze conţinutul constitutiv al vreunei infracţiuni.

În concluzie, în urma verificării actelor şi lucrărilor dosarului, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se impune desfiinţarea contractului de donaţie autentificat de notarul public B.

În consecinţă, nu se impune admiterea prezentei contestaţii, în sensul desfiinţării contractului de donaţie autentificat la 5 iunie 2015 de notarul public B. şi, existând toate premisele pentru ca judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-şi însuşească argumentele de fapt şi temeiurile de drept expuse de Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 5491 alin. (7) lit. a) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul D. împotriva încheierii penale nr. 233/CP din 14 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia penală.