Ședințe de judecată: Iulie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 319/RC/2017

Şedinţa publică din 13 septembrie 2017

Decizia nr. 319/RC/2017

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 326 din 21 octombrie 2015 a Tribunalului Cluj, secția penală, pronunțată în Dosar nr. x/117/2013 s-a dispus excluderea constatării tehnico-științifice materializate în raportul de constatare tehnico-științifică nr. 366201 din data de 21 noiembrie 2014 întocmit de Institutul de Tehnologii Avansate.

A fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la:

- 3 ani închisoare și 1 an interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5), rap. la art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. actual;

- 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 rap. la art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. actual.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-a constatat concursul de infracțiuni și au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969.

În baza art. 71 C. pen. a fost privat inculpatul, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen.

În baza art. 861 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune Cluj;

b)să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 71 alin. final C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului că în caz de nerespectare cu rea-credință a obligațiilor impuse sau a săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare se poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei de mai sus în regim de detenție.

S-a dispus desființarea contractelor de vânzare-cumpărare falsificate, respectiv a înscrisurilor constând în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între B. și C. în calitate de vânzători și A. în calitate de cumpărător, referitor la 86.700 mp teren agricol cu destinația pășune aflat pe teritoriul localităților Almașu Mare și Nădăștia din județul Alba, aparent autentificat de notar public D. din 19 septembrie 2007, a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între E. în calitate de vânzător și A. în calitate de cumpărător, referitor la suprafața de 48.000 mp teren agricol aflat pe teritoriul localităților Almașu Mare și Nădăștia din județul Alba, aparent autentificat de notar public D. din 15 iulie 2008 și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între F. și G. în calitate de vânzători și A. în calitate de cumpărător referitor la suprafața de 61.456 mp teren agricol cu destinația pășune aflat pe teritoriul localităților Almașu Mare și Nădăștia din județul Alba, aparent autentificat de notar public D. din 17 mai 2007.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă H. cu sediul în Germania, Osterburken.

A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea expertului I. suma de 4.800 lei reprezentând onorariul expertului pentru expertiza tehnică efectuată de acesta în cauză, la cererea inculpatului.

În baza art. 273 C. proc. pen. s-a dispus virarea din fondurile speciale ale Ministerului Justiției în favoarea expertului contabil J. a sumei de 5.332 lei reprezentând onorariul expertului pentru expertiza contabilă efectuată de acesta în cauză, iar în favoarea martorului K., suma de 120,03 lei cu titlu de cheltuieli de transport.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Cluj a reținut în esență, că prin rechizitoriul emis la data de 14 mai 2013 în Dosarul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, a fost trimis în judecată inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune calificată cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. care, după ce s-a înțeles cu L., în calitate de reprezentant al părții germane, că o societate germană - în persoana H., se va asocia cu el într-o societate mixtă româno-germană, cu contribuții egale ale părților, care ulterior s-a și înființat în persoana SC M. SRL, pentru a se concretiza asocierea și a face dovada că valoarea creditării firmei de către partea română este egală cu creditarea propusă de partea germană de 2.770.000 euro, a indus în eroare partea germană afirmând în mod mincinos că valoarea terenurilor deținute în proprietate de el și transmise ulterior societății este de 2.700.000 euro, transmițând prin email un număr de 3 contracte care atestă în fals valoarea terenurilor și concretizând astfel asocierea, după care a menținut în eroare pe H. (societatea germană care a acceptat să se asocieze cu inculpatul în ideea unor contribuții egale) încheind cu societatea nou înființată contracte de vânzare cumpărare a terenurilor, în realitate antecontracte netranslative de proprietate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Fapta inculpatului A. care, în data de 15 iunie 2009, cunoscând caracterul contrafăcut al înscrisurilor, a transmis prin corespondență electronică, trei contracte de vânzare-cumpărare, scanate, care atestau nereal că au fost încheiate în fața notarului public D., fiind autentificate din 17 mai 2007, din 19 septembrie 2007 și respectiv din 15 iulie 2008, în scopul de a determina reprezentanții H. să acorde finanțarea în sumă de 2.720.000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, inculpatul A. și partea civilă H.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și, în urma rejudecării, pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa la pedeapsa închisorii, cu executare în regim de detenție, precum și admiterea acțiunii civile formulate de partea civilă în prezenta cauză.

În motivarea căii de atac formulate s-a precizat că hotărârea instanței de fond ar fi netemeinică prin prisma modalității de individualizare judiciară a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, a reținerii circumstanței atenuante judiciare, precum și sub aspectul soluționării acțiunii civile formulate în cauză. Reținând aceeași stare de fapt ca și cea prezentată în rechizitoriu și având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a interpretat în mod diferit acțiunile inculpatului, inclusiv cu privire la momentul în care ar fi intervenit inducerea în eroare a partenerilor germani și la elementele asupra cărora a intervenit aceasta.

Cu privire la latura civilă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj a apreciat că soluția instanței de fond de respingere a acțiunii astfel formulate este greșită în condițiile în care inculpatul a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lui.

Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și, în urma rejudecării să se dispună achitarea sa cu privire la infracțiunile reținute în actul de sesizare.

Partea civilă a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și, condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă calificată și de uz de fals (în baza prevederilor N.C.P.P. ca lege penală mai favorabilă), orientată spre maximul special prevăzut de lege, aplicarea sporului obligatoriu prevăzut de lege privind concursul de infracțiuni, precum și admiterea acțiunii civile și obligarea inculpatului la plata daunelor solicitate.

Prin Decizia penală nr. 540 din data de 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj și de partea civilă H. împotriva sentinței penale nr. 326 din 21 octombrie 2015 a Tribunalului Cluj pe care a desființat-o cu privire la legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals și modalitatea de individualizare a executării acesteia, precum și modalitatea de soluționare a laturii civile

A constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă în prezenta cauză este N.C.P.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului A., pentru comiterea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 2 luni închisoare la 1 an închisoare.

A fost menținută pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. la pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare a adăugat sporul de 4 luni închisoare (1/3 din 1 an închisoare), aplicând pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita funcția de administrator a unei societăți comerciale pe o durată de 4 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita funcția de administrato a unei societăți comerciale.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen. și la art. 998 și următoarele din V.C.C. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă H. și a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 2.600.000 euro echivalent în lei la data plății reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat în prezenta cauză.

În temeiul art. 397 alin. (2) C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de partea civilă H. de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, jud. Cluj înscris în C.F. Cluj Napoca și asupra utilajelor provenite din Germania.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

II. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 275 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 1.200 lei reprezentând cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.

Curtea de Apel a apreciat că în cauză sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune - întreaga activitate a inculpatului prezentată anterior având ca rezultat inducerea și menținerea în eroare a părții germane H. astfel încât aceasta a avut falsa reprezentare a calității de proprietar asupra terenurilor a lui A., dar și a valorii acestora, reprezentare care a fost determinantă în luarea deciziei de asociere, dar și de a vira în perioada 08 iulie - 07 august 2009 în conturile SC M. SRL suma de 2.600.000 euro.

Sub aspect subiectiv, intenția directă a inculpatului de a induce în eroare persoana vătămată a rezultat din atenția cu care a pregătit toate actele și acțiunile pentru înființarea și derularea activității a SC M. SRL, din măsurile luate pentru a-și asigura atingerea scopului urmărit (obținerea finanțării străine cu eforturi și costuri minime din partea sa) - redactarea actelor notariale de către o persoană apropiată cu cunoștințe juridice (av. N.), ne-implicarea notarului în momentul autentificării actelor (sancționată prin Decizia nr. 3580 din 19 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), atribuirea unor consecințe juridice unor acte fără nicio valoare în acest sens, inclusiv prin folosirea unor contracte falsificate.

Mai mult, această intenție directă a fost susținută de toate demersurile ulterioare ale lui A. de înlăturare a părții germane din asociere, de reziliere unilaterală a contractului de vânzare-cumpărare a terenurilor urmată de înstrăinarea acestora către o firmă apropiată inculpatului, precum și de împiedicare a părții civile de a-și recupera sumele investite.

Cât despre caracterul injust al folosului urmărit de inculpat, acesta a rezultat din încălcarea înțelegerii dintre cele două părți - așa cum a fost stabilită prin declarația de intenție din data de 15 aprilie 2009 - „Raportul de participare A./H. va fi de 50%/50%”.

S-a arătat că, în mod nelegal instanța de fond a apreciat că noile limite de pedeapsă aplicabile în cauză după reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) din V.C.P. pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) din V.C.P. sunt cuprinse între 3 și 10 ani închisoare conform dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969, ignorând dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen. 1969 care prevăd că „În cazul (…) infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special”, situație în care pedeapsa minimă la care putea fi condamnat inculpatul potrivit vechiului C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune reținută în sarcina sa era de 3 ani 3 luni închisoare (cuantum care făcea imposibilă dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere raportat la dispozițiile art. 861 alin. (2) C. pen. 1969).

Având în vedere cele expuse anterior - eliminarea circumstanțelor atenuante, dar și faptul că valoarea prejudiciului cauzat nu mai este prevăzută ca și o cauză de agravare a pedepsei în noile prevederi penale, că limitele de pedeapsă sunt mult mai reduse conform dispozițiilor art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. (cuprinse între 1 și 5 ani închisoare), curtea a constatat că legea penală mai favorabilă în prezenta cauză este reprezentată de N.C.P. și că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea acesteia în regim de detenție, orice altă modalitate de executare neprivativă de libertate fiind insuficientă și ineficientă pentru a asigura scopul educativ și sancționator al pedepsei.

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată în cauză, Curtea a constatat că, după comunicarea contractelor falsificate și înregistrarea la data de 25 iunie 2009 la Registrul Comerțului a SC M. SRL, au fost deschise la Banca Comercială a României Agenția Cipariu conturile curente în lei și în euro, iar potrivit extraselor de cont aflate la filele 95, 97 vol. II dosarul de urmărire penală rezultă că H. a virat în perioada 08 iulie 2009 - 07 august 2009 sumele de 1.000.000 euro, 750.000 euro și respectiv 850.000 euro (total 2.600.000 euro) în baza contractului de împrumut din data de 12 mai 2009 (2.000.000 euro) și a actului adițional la acesta din data de 10 iulie 2009 (600.000 euro) încheiate între H. și SC M. SRL.

Având în vedere activitatea de inducere în eroare reținută în sarcina lui A. în prezenta cauză (cu privire la calitatea de proprietar al terenurilor și la valoarea acestora), s-a apreciat că doar aceste sume de bani au fost achitate de partea civilă H. în baza manoperelor frauduloase efectuate de către inculpat, restul sumelor de bani până la concurența sumei de 2.720.000 euro fiind virate de H. în perioada 03 martie 2010 - 26 aprilie 2010 (filele 98-99 vol. II dosarul de urmărire penală) în baza contractului de credit încheiat la data de 22 februarie 2010 (filele 84-85 vol. II dosarul de urmărire penală) și a împrumutului acordat de partea civilă către SC M. SRL (filele 119-121 vol. II dosarul de urmărire penală).

S-a arătat că în mod corect instanța de fond a constatat că prin „Precizarea” depusă la dosarul instanței la data de 12 noiembrie 2014 (filele 142-155 vol. II dosarul instanței de fond) partea civilă urmărește să-și mărească întinderea prejudiciului total, dar că aceasta realizează în concret o reducere a debitului principal de la 2,77 milioane euro la 2,6 milioane euro și modifică natura pretențiilor din beneficiu nerealizat (3,43 milioane euro) în daune morale (5,2 milioane euro).

La fel de just instanța fondului a reținut solicitarea de acordare a unor daune morale pentru săvârșirea infracțiunilor care fac obiectul prezentului dosar penal ca fiind îndreptățită, însă a apreciat ca tardiv acest demers în condițiile în care s-a depășit termenul limită prevăzut de lege - până la citirea actului de sesizare (potrivit V.C.P.P. sub imperiul căruia a început judecata) sau cel mai târziu până la primul termen de judecată după intrarea în vigoare a N.C.P.P.

Curtea a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere delictuală a inculpatului prevăzute de art. 998-999 V.C.C. (fapta ilicită, prejudiciul produs părții civile, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția inculpatului) cu privire la suma de 2.600.000 euro, despre care curtea consideră că reprezintă prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul A., cert, nereparat și dovedit de către partea civilă H.

Astfel, fapta inculpatului A. de a induce în eroare partea civilă pentru a înființa și finanța activitatea SC M. SRL a avut drept urmare imediată cauzarea unui prejudiciu material în patrimoniul H., așa cum a fost precizat anterior. Culpa inculpatului este reprezentată de faptul că acesta nu a adus în societate partea la care s-a obligat prin declarația de intenție și prin toate contractele încheiate ulterior cu SC M. SRL, iar paguba s-a datorat faptului că inculpatul nu a adus în societate bunuri în contraprestația sumei de bani adusă de partea germană.

Împotriva Deciziei penale nr. 540 din data de 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, la data de 17 iunie2016, inculpatul A., prin avocat O. a declarat recurs în casație.

Prin Încheierea nr. 411/RC din data de 12 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2013 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 540 din data de 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 și s-a fixat termen la data de 23 noiembrie 2016, cu citarea inculpatului.

S-a dispus emiterea unei adrese la Baroul București în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Verificând condițiile de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

În acest sens, s-a reținut că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 540 din data de 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost formulată în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea către acesta a deciziei instanței de apel, prevăzut la art. 435 C. proc. pen., că decizia face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație potrivit art. 434 C. proc. pen.

Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 C. proc. pen. privind calitatea procesuală a persoanei care poate promova recurs în casație, s-a constatat că cererea este formulată de inculpat, iar prin decizia instanței de apel a fost respins apelul declarat de acesta.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat că inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Prin motivele scrise de recurs în casație, inculpatul A. a solicitat, în esență, următoarele:

Referitor la acuzația săvârșirii infracțiunii de înșelăciune s-a arătat că în cauză nu există persoană vătămată - și nu s-a cauzat urmarea prevăzută de legiuitor pentru ca fapta să poată fi catalogată infracțiune.

S-a susținut că numitul L. nu avea nicio calitate în cadrul societății H., el fiind administratorul societății SC M. SRL care a vândut societății SC M. SRL utilaje în valoare de 2.770.000 euro și că orice acțiune imputată raportat Ia numitul L. nu este prevăzută de legea penală în condițiile în care această persoană nu a suferit niciun fel de prejudiciu și nu are nicio legătură cu societatea H.

S-a mai arătat că toate acțiunile imputate nu sunt de natură penală, intrând sub incidența cel mult a răspunderii civile contractuale, fiind în mod greșit condamnat pentru o faptă prevăzută de legea penală.

Referitor la acuzația săvârșirii infracțiunii de uz de fals inculpatul a arătat că nu există obiect material al acestei infracțiuni și că nu este îndeplinită condiția folosirii înscrisului în vederea producerii de consecințe juridice.

Inculpatul a susținut că în mod greșit s-a apreciat că ar fi vorba de săvârșirea unei infracțiuni și nu de o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în cauză neexistând nicio probă potrivit căreia el ar fi trimis acel mail, expertiza tehnica informatică menționând expres imposibilitatea identificării în concret a aparatului și persoanei care a expediat mail-ul ce conținea contractele.

S-a arătat că obiectul material al infracțiunii în ambele reglementări, atât în V.C.P., cât și în actualul C. pen., este reprezentat de un înscris, prin acesta înțelegându-se materialul pe care se scrie cum este de exemplu hârtia pe care este materializat un act juridic, precum și orice obiect material care încorporează un asemenea act.

Inculpatul consideră că în speță, nu există un obiectul material al infracțiunii de uz de fals, atât în rechizitoriu cât și în sentință ori decizia atacată precizându-se faptul că ar fi fost trimis un mail, cuprinzând în atachement acele trei contracte de vânzare-cumpărare.

Inculpatul apreciază că anumite documente întocmite doar pe calculator nu întrunesc condițiile cerute de lege raportat la obiectul material al infracțiunii de uz de fals, iar trimiterea unui mail conținând acele documente electronice nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală.

În atare condiții, se apreciază că nu se poate vorbi de infracțiunea de uz de fals atâta timp cât obiectul material al acesteia nu a fost trimis în formă scriptică, iar în noțiunea de înscris se încadrează și un document aflat pe calculator în format word, excel sau pdf. A da o asemenea interpretare este contrar legii întrucât documentele nu aveau o formă materializată, respectiv nu au fost transmise în formă listată/scriptică.

Inculpatul a mai susținut că nici din perspectiva art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, acele documentele electronice atașate nu pot fi asimilate unor înscrisuri sub semnătură privată, întrucât pentru a putea fi calificate astfel trebuie întrunite mai multe condiții: să existe o semnătura electronică extinsă, semnătura să se bazeze pe un certificat calificat nesuspendat și nerevocat în momentul semnării și respectiv semnătura să fie generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat (definit în lege).

Consideră că niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită în lege, nici măcar percheziția informatică efectuată în cauză neputând să concluzioneze dacă pe laptopul subsemnatului ar fi fost create acele documente sau dacă au fost trimise de pe acesta. În plus, la semnatar apare o altă persoană.

Referitor la latura civilă a cauzei s-a apreciat că în mod greșit Curtea de Apel Cluj a dispus prin Decizia nr. 540 din 11 aprilie 2016 obligarea sa la plata sumei de 2.600.000 euro, echivalentul în lei la data plății, întrucât nu suntem în prezența unei răspunderi delictuale ci a unei răspunderi contractuale, în condițiile în care pentru toate sumele pe care H. le-a virat în contul SC M. SRL s-au încheiat contracte de creditare, aflate la filele 64-89 vol. II dosar urmărire penală, iar restituirea acestora se poate face doar invocând răspunderea civilă contractuală, care însă nu face obiectul acțiunii civile în procesul penal.

Inculpatul a mai susținut că această concluzie se desprinde cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost trimis în judecată ori condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. anterior.

Pe de altă parte, contractul de creditare este în ființă și nu a fost declarat niciodată nul, producând efecte în condițiile în care în baza acestui contract H. s-a înscris la masa credală în dosarul de insolvență al SC M. SRL, având chiar o hotărâre judecătorească prin care SC M. SRL este obligată să plătească această sumă către H. în baza contractului de creditare.

S-a mai arătat că, doar în măsura în care nu ar exista acest contract sau acest contract ar fi desființat, anulat, declarat nul, s-ar putea vorbi de o răspundere civilă delictuală, singura aplicabilă în dreptul penal laturii civile.

Inculpatul consideră că în speță nu există această situație, astfel că răspunderea contractuală înlătură răspunderea delictuală.

S-a mai precizat că în prezenta cauză exista o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care H. și-a valorificat pretențiile, în cuantum de 2.700.000 euro în baza contractului de creditare, încă dinainte de pronunțarea Deciziei nr. 540 din 11 aprilie 2016 de către Curtea de Apel Cluj.

Totodată, inculpatul consideră că obligarea sa la plata întregii sume este nelegală, în condițiile în care societatea H. a ridicat mare parte din utilajele pentru cumpărarea cărora a fost creditată firma și le-a vândut la licitație în Germania astfel încât din cuantumul sumei pentru care a fost admisă acțiunea civilă ar trebui să fie scăzute aceste sume al căror cuantum poate fi determinat doar prin efectuarea unei expertize de specialitate.

În concluzie inculpatul a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, achitarea sa, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. teza I (fapta nu este prevăzută de legea penală), iar pe latură civilă, a solicitat respingerea acțiunii civile.

Analizând, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 540 din 11 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/117/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei „în condițiile legii” este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

Recursul în casație declarat de inculpatul A. este întemeiat pe prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținându-se faptul că acesta ar fi fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Astfel, inculpatul A. susține faptul că din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă, pe de-o parte, că în privința infracțiunii de înșelăciune nu există persoană vătămată și nici urmarea prevăzută de lege, acțiunile imputate inculpatului intrând, cel mult, sub incidența răspunderii contractuale iar, pe de-altă parte, în privința infracțiunii de uz de fals se arată că aceasta este lipsită de obiect material nefiind îndeplinită nici condiția folosirii înscrisului în vederea producerii de consecințe juridice. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, se susține faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, obligându-l la plata despăgubirilor civile.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpat cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală” privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

În cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, prin mijloace frauduloase - constând în prezentarea prin e-mail a unui număr de trei contracte scanate contrafăcute și prin desfășurarea de manopere dolosive de natură a crea o falsă reprezentare a realității, a indus și menținut în eroare partea germană H. astfel încât aceasta a avut falsa reprezentare a calității de proprietar asupra terenurilor a inculpatului A., dar și a valorii acestora, reprezentare care a fost determinantă în luarea deciziei de asociere dar și de a vira, în perioada 08 iulie - 07 august 2009, în conturile SC M. SRL suma de 2.600.000 euro.

Totodată, inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., reținându-se faptul că, la data de 15 iunie 2009, cunoscând caracterul contrafăcut al înscrisurilor, a transmis prin corespondență electronică, trei contracte de vânzare-cumpărare contrafăcute, scanate, care atestau nereal că au fost încheiate în fața notarului public D., fiind autentificate din 19 septembrie 2007 și respectiv din 15 iulie 2008, în scopul de a determina reprezentanții H. la asociere și la acordarea finanțării în sumă de 2.600.000 euro.

Instanța de apel a reținut în mod corect că faptele imputate inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, fiind săvârșite cu forma de vinovăție cerută de lege, putându-se observa că motivele de fapt invocate de inculpat în susținerea recursului în casație, prin care se tinde în realitate, la reinterpretarea materialului probator administrat în cauză, au fost analizate și cenzurate de instanța de apel, care a înlăturat apărările formulate de inculpat.

Totodată acțiunea civilă a fost corect soluționată, fiind întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului în vederea recuperării prejudiciului cauzat părții civile prin comiterea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea.

În realitate, inculpatul A. solicită pe calea recursului în casație de față analizarea circumstanțelor comiterii faptei, o reinterpretare a probelor administrate și, pe cale de consecință, a stabilirii formei de vinovăție, ceea ce nu este posibil întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

După cum se poate observa, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 540 din 11 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/117/2013.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 150 lei, va rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 540 din 11 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/117/2013.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 150 lei, rămâne în sarcina statului.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 septembrie 2017.