Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 468/2017

Ședința publică din 21 martie 2017

Decizia nr. 468/2017

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 mai 2014 pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. prin administrator judiciar B. SPRL a solicitat obligarea pârâtei CN C. SA la plata sumei de 1.090.831,70 lei, compusă din factura de penalitate nr. x din 31 decembrie 2013 și tabel de calcul al penalităților aferent, facturile nr. x1 din 24 februarie 2012, nr. x2 din 26 martie 2012, nr. x3 din 25 aprilie 2012, nr. x4 din 25 februarie 2013, nr. x5 din 15 martie 2013, nr. x6 din 15 martie 2013, nr. x7 din 25 aprilie 2013, nr. x8 din 24 mai 2013, nr. x9 din 19 iunie 2013, nr. x10 din 23 iulie 2013, nr. x11 din 19 august 2013, nr. x12 din 25 octombrie 2013, nr. x13 din 18 noiembrie 2013, neîncasate la scadență și care fac obiectul calcului de penalitate.

Prin Sentința nr. 127 din 10 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/101/2014, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. prin administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu pârâta CN C. SA și a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.090.831,70 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. x din 31 decembrie 2013 către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că debitoarea pârâtă a recunoscut faptul că datorează suma de 1.090.831,70 lei și, ca atare, având în vedere și prevederile art. 7, 8 și 20 din contractul nr. C137 din 08 aprilie 2011 încheiat între părți, a apreciat că cererea de chemare în judecată este întemeiată, motiv pentru care a admis acțiunea.

La data de 30 decembrie 2014, pârâta CN C. SA a formulat cerere de completare a Sentinței nr. 127/2014 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună completarea acestei sentințe și cu motivarea respingerii excepției necompetenței teritoriale în considerentele hotărârii și menționarea în dispozitiv a respingerii acestei excepții.

Prin Sentința nr. 1 din 9 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de completare a sentinței, cu argumentarea că aceasta este neîntemeiată deoarece instanța a respins motivat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mehedinți, în partea introductivă a Sentinței nr. 127 din 10 octombrie 2014. S-a reținut că încuviințarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă exclusiv atunci când instanța a omis să se pronunțe și nu a soluționat un capăt de cerere principal sau accesoriu, ori o cerere conexă sau incidentală.

Împotriva acestor sentințe a declarat recurs, ulterior fiind calificat drept apel, pârâta CN C. SA.

Prin Decizia nr. 843/2015 din 1 octombrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a respins ca lipsite de interes apelurile declarate de pârâta CN C. SA împotriva Sentințelor nr. 127/2014 din 10 octombrie 2014 și nr. 1/2015 din 9 ianuarie 2015 pronunțate de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că pârâta a recunoscut la instanța de fond pretențiile solicitate de către reclamantă, astfel încât s-a constatat că apelul promovat împotriva sentințelor evocate este lipsit de interes, apreciindu-se că în speță nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile art. 33 C. proc. civ., respectiv ca interesul să fie personal.

La data de 24 decembrie 2015, recurenta-pârâtă CN C. SA a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 843/2015 din 5 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, și a Sentințelor nr. 127/2014 din 10 octombrie 2014 și nr. 1/2015 din 9 ianuarie 2015 pronunțate de Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, acesta fiind depus la curtea de apel.

În raport cu dispozițiile art. 483 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut în raportul întocmit asupra admisibilității în principiu că a fost sesizată cu un recurs declarat de pârâtă împotriva Deciziei nr. 843/2015 din 5 noiembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, iar în ceea ce privește atacarea cu recurs a Sentințelor nr. 127/2014 din 10 octombrie 2014 și nr. 1/2015 din 9 ianuarie 2015 ale Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu precizarea că sentințele evocate au fost supuse controlului judiciar, Curtea de Apel Craiova pronunțându-se asupra lor prin Decizia nr. 843 din 5 noiembrie 2015.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, casarea deciziei și trimiterea cauzei instanței competente teritorial în vederea judecării litigiului.

Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum au putut fi extrase din memoriul de recurs vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1616 - 1617 C. civ., în temeiul cărora s-a solicitat să se constate intervenirea compensației de drept a datoriilor reciproce și stingerea acestora până la concurența sumei celei mai mici dintre ele, în speță suma totală solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Totodată, s-a invocat și aplicarea greșită a normelor vizând încadrarea societății pârâte în categoria autorităților sau instituțiilor publice centrale sau locale, precum și cele referitoare la încadrarea contractului încheiat între părți.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că decizia recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, având în vedere faptul ca societatea pârâtă a invocat încălcarea unor norme de ordine publica, de la care nu se poate deroga, nici prin acordul părților și nici cu autorizarea instanței, interesul C. SA de a formula apel fiind acela de a se pronunța în cauză o hotărâre legală, care să genereze obligații și drepturi legale în sarcina părților.

Totodată, a precizat recurenta că, în speță, nu poate fi reținută o competență teritorială alternativă întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., întrucât societatea pârâtă nu poate fi asimilată unei persoane juridice de drept public, nefiind nici autoritate sau instituție centrală sau locală. Susține că C. SA nu este, în speță, asimilată unei autorități publice centrale și că în domeniul energiei electrice autoritatea publică este ANRE.

În opinia sa, competența materială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, secția a VI-a civilă, conform art. 95 C. proc. civ., iar din punct de vedere al competenței teritoriale sunt aplicabile dispozițiile art. 107 același cod, raportat și la obiectul dosarului care are natură civilă, izvorând din executarea unui contract între profesioniști. Susține că C. SA nu a încheiat un contract de natura celor menționate la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 24 mai 2016 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 9 iunie 2016, recurenta-pârâtă CN C. SA a depus la dosar punct de vedere asupra raportului, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei instanței competente teritorial în vederea judecării acesteia.

Prin încheierea din 18 octombrie 2016, s-a admis în principiu recursul și s-a stabilit termen în ședință publică la data de 13 decembrie 2016, când instanța a amânat judecarea cauzei la data de 21 martie 2017, pentru lipsă de procedură cu lichidatorul judiciar D. SPRL care reprezintă intimata-reclamantă A.

La termenul din 21 martie 2017 Înalta Curte, din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., a invocat motivul de casare de ordine publică constând în încălcarea regulilor de procedură referitoare la calea de atac la care este supusă hotărârea primei instanțe.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a dispozițiilor art. 488 pct. 5 coroborat cu art. 489 alin. (3) și art. 437 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin Sentința nr. 127 din 10 octombrie 2014, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei A. prin administrator special E. și administrator judiciar B. SPRL și, în consecință, a obligat pârâta CN C. SA să plătească reclamantei suma de 1.090.831,70 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. x din 31 decembrie 2013.

Această soluție a fost pronunțată ca urmare a faptului că, la data de 11 iulie 2014, pârâta CN C. SA, în cadrul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, a recunoscut pretențiile reclamantei A., iar în acest sens a solicitat aplicarea prevederilor art. 454 C. proc. civ. În consecință, raportat la recunoașterea pretențiilor de către pârâtă, instanța de fond a dispus obligarea acesteia la plata debitului către reclamantă, conform prevederilor Sentinței nr. 127 din 10 octombrie 2014.

Înalta Curte constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 436 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că atunci când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoașterii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, aflată la dosarul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta CN C. SA a solicitat instanței să ia act de recunoașterea societății pârâte a pretențiilor reclamantei și să pronunțe o hotărâre în consecință, cu aplicarea prevederilor art. 454 C. proc. civ.

Din modalitatea de formulare, rezultă că recunoașterea pârâtului a fost una pură și simplă, precum și totală, astfel încât judecata nu mai putea continua, procesul finalizându-se prin darea unei hotărâri susceptibile numai de recurs la instanța ierarhic superioară, astfel cum prevăd dispozițiile art. 437 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește argumentul pârâtei potrivit căruia recunoașterea ar fi fost condiționată de invocarea necompetenței și de compensația legală, Înalta Curte apreciază că acest lucru nu influențează calea de atac, întrucât hotărârea s-a pronunțat în baza recunoașterii pretențiilor.

În raport cu dispozițiile legale evocate, Înalta Curte apreciază că împotriva hotărârii de primă instanță putea fi exercitată doar calea de atac a recursului, în competența instanței imediat superioare tribunalului.

Verificând actele dosarului, se constată că prima instanța a pronunțat sentința cu recurs, însă Curtea de Apel Craiova a recalificat drept apel calea de atac împotriva Sentințelor nr. 127 din 10 octombrie 2014 și nr. 1 din 9 ianuarie 2015 pronunțate de Tribunalul Mehedinți, în raport cu dispozițiilor art. 466 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și cu cele ale art. XVIII din Legea nr. 2/20132, având în vedere caracterul patrimonial al litigiului și valoarea obiectului cauzei de peste un miliard lei.

Înalta Curte apreciază că, în speță, este incident art. 489 alin. (3) C. proc. civ., referitor la motivele de casare de ordine publică, coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 același cod, potrivit căruia o hotărâre poate fi casată atunci când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Procedând la judecarea cauzei în apel, Curtea s-a situat în afara sistemului legal al căilor de atac în materia erorilor judiciare, nesocotind în același timp normele de organizare judiciară referitoare la compunerea completului cuprinse în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, având în vedere recunoașterea pretențiilor reclamantei de către pârâtă, Înalta Curte apreciază că în mod greșit Curtea de Apel Craiova a soluționat prezenta cauză în apel, și nu în recurs, cum se impunea față de argumentele expuse anterior.

În plus, legea stabilește care sunt căile de atac, iar încălcarea acestora constituie un atac grav la principiul legalității căilor de atac consacrat de legea procesual civilă, în concordanță cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Respectarea acestui principiu obligă și la exercitarea controlului judiciar în conformitate cu normele specifice fiecărei căi de atac, referitoare la compunerea completului de judecată și la desfășurarea judecății.

Prin urmare, recunoașterea unor căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al egalității în fața legii.

Conform art. 457 C. proc. civ., care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Sub acest aspect, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 437 alin. (1) același cod, văzând și art. 488 pct. 5 raportat la art. 489 alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Craiova, ca instanță de recurs.

Reținerea acestui motiv de casare face inutilă cercetarea motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă și întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., care vor fi analizate de instanța de recurs, cu ocazia rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta CN C. SA împotriva Deciziei nr. 843/2015 din 5 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, ca instanță de recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2017.

Procesat de GGC - CT