Ședințe de judecată: Octombrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 1087/2017

Şedinţa publică din 17 noiembrie 2017

Decizia nr. 1087/2017

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 223/F din data de 8 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 7 noiembrie 2017 împotriva persoanei solicitate A. de către procuror B. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță din Dijon.

S-a constatat că persoana solicitată este suspectă pentru infracțiunile prev. de art. 3211 alin. (1) și alin. (2), art. 3119 alin. (1), art. 3111 și art. 13271 C. pen. francez, care au corespondență în C. pen. român.

S-a luat act că persoana solicitată este de acord cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis urmare a mandatului de arestare din 7 noiembrie 2017 emis de judecătorul de instrucție C. de la Parchetul/TGI Dijon.

S-a luat act că persoana solicitată nu este de acord să fie deferită pentru cercetări, autorităților judiciare franceze și că nu renunță la regula specialității.

În baza art. 107 cu ref. la art. 110 și art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare privind persoana solicitată A.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate A., conform art. 103, art. 104, art. 107 din Legea nr. 302/2004 modificată, pe o perioadă de 30 de zile, de la 8 noiembrie 2017 la 7 decembrie 2017, inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută în data din 7 noiembrie 2017 în baza Ordonanței de reținere nr. 134 din 07 noiembrie 2017, ora 17:10.

În baza art. 103 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri către autoritatea emitentă, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, Direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

În baza art. 87 teza I din Legea nr. 302/2004 modificată, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Instanța a reținut că prin adresa nr. 3720/II-5/2017 din data de 08 noiembrie 2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 07 noiembrie 2017 de către autoritățile judiciare din Republica Franceză, față de numita A., cetățean român, urmărită pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 3211 alin. (1) și alin. (2), art. 3119 alin. (1), art. 3111 și art. 13271 C. pen. francez, care au corespondență în C. pen. român.

În conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (2) și (7) raportat la art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată s-a transmis mandatul european de arestare.

Persoana solicitată a fost prezentă în fața procurorului la data de 07 noiembrie 2017, iar acesta a dispus măsura reținerii persoanei solicitate în cauză pe o durată de 24 ore, conform art. 100 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Persoana solicitată a fost identificată, i s-a înmânat mandatul european de arestare în limba franceză și limba română, a fost audiată, declarația acesteia fiind consemnată la dosar (fila 7 din dosar).

Din examinarea declarației dată de persoana solicitată rezultă că aceasta a confirmat primirea de colete de la numitul D., cumnatul său din Franța, însă a arătat că nu cunoștea conținutul acestora și că le-a depozitat în camera lui D. care ocupa o cameră în locuința comună cu fratele, cumnata și cei doi copii ai acestora.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că, în privința persoanei solicitate A., s-a emis un mandat european de arestare, de către procuror B. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță din Dijon, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 3211 alin. (1) și alin. (2), art. 3119 alin. (1), art. 3111 și art. 13271 C. pen. francez, care au corespondență în C. pen. român, în baza mandatului de arestare emis de judecătorul de instrucție de la TGI din Dijon.

În fapt, s-a reținut că în noaptea de 07-08 martie 2017 s-au comis furturi, în 23 de vehicule, în prejudiciul reprezentantei automobile din Ahuy (Franța), pentru care a fost pusă în mișcare o acțiune penală.

Înregistrările telefonice realizate, supravegherea fizică, investigațiile realizate în ceea ce privește telefonia și cele efectuate la societatea E., ca și la hotelurile x, unde autorii se cazau de obicei, au permis identificarea și asocierea mai multor participanți la multe fapte de furt, săvârșite pe teritoriul francez, în reprezentanțele de automobile, între ianuarie și mai 2017. Acțiunea penală a scos la iveală că materialul furat era trimis în România, prin agenția E. și era recepționat aici de către femei, acestea având cunoștință de originea ilegală a obiectelor, așa cum a reieșit din convorbirile telefonice pe care le aveau cu autorii furturilor.

S-a afirmat că numita A. a recepționat în România colete expediate prin E. Lyon de către D., cu bunuri furate din reprezentanta auto din Ahuy, între de 7 martie 2017 și 26 mai 2017, într-un interval de timp neprescris, cu bună știință, a tăinuit bunuri, și anume sisteme radio de navigație provenind din furturi săvârșite în bandă organizată în prejudiciul reprezentantei x în noaptea de 7 spre 8 martie 2017, faptă prevăzută prin art. 3211, alin. (1), alin. (2), art. 3119 alin. (1), art. 3111, art. 13271 C. pen. și pedepsite prin art. 3211, alin. (3), art. 3213, art. 3214, art. 3119 alin. (1), art. 3219, art. 32110, art. 31114, art. 31115 C. pen.

Conform normelor legale după audiere, s-a întocmit procesul-verbal încheiat la data de 08 noiembrie 2017, persoana solicitată A. declarând că nu a cunoscut conținutul coletelor, nu le-a desfăcut, doar le-a depozitat în camera cumnatului său, D., fratele soțului său și nu a dorit să fie extrădată pentru audieri, nerenunțând la regula specialității (fila 7).

În susținerea cererii de a nu se da curs solicitării autorităților franceze (invocându-se și subsidiarul, în cazul extrădării că nu renunță la regula specialității și să fie pusă sub control judiciar), persoana solicitată a motivat că potrivit normelor legale, fiind vorba de o tăinuire săvârșită de un membru de familie, fapta nu se sancționează, și nici nu este prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a reiterat cererea de admitere a sesizării întrucât nu a existat nici un impediment legal la extrădarea persoanei solicitate, infracțiunile pentru care aceasta era suspectată au vizat furtul în grup organizat, tăinuirea bunurilor sustrase de la reprezentanța de automobile, invocând totodată și dispozițiile art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004 rep.

Analizând actele și lucrările dosarului, s-a constatat că nu există niciun impediment potrivit art. 98 din Legea nr. 302/2004, modificată, pentru a se refuza punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze și atașat cauzei.

Cele invocate de persoana solicitată cu referire la relația de rudenie cu D. nu au avut nici un suport probator, iar pe de altă parte infracțiunile pentru care s-au făcut cercetări și au vizat-o ca suspectă în cadrul activității infracționale a grupului organizat au fost menționate, inclusiv descriptiv în mandatul european de arestare și ele s-au regăsit între cele vizate de art. 96 din Legea nr. 302/2004.

Prin urmare, instanța de fond a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 7 noiembrie 2017 de către procuror B. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță din Dijon față de cetățeanul român A.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. autorităților judiciare franceze în vederea executării mandatului european de arestare emis la data de 7 noiembrie 2017, cu respectarea regulii specialității și arestarea în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 8 noiembrie 2017 până la 7 decembrie 2017, inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată începând cu data de 7 noiembrie 2017.

Împotriva sentinței penale nr. 223/F din data de 8 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a formulat contestație persoana solicitată A. și a solicitat, în esență, admiterea contestației și, pe cale de consecință, respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în vederea executării mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate autorităților franceze, iar, în subsidiar, amânarea predării persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a două dosare penale, aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în care aceasta este cercetată pentru alte infracțiuni.

Examinând contestația declarată de persoana solicitată A., în raport cu motivele invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acestui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002”.

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că pe rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identificarea persoanei solicitate, precum și la verificarea incidenței motivelor de refuz ale predării.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis la data de 7 noiembrie 2017, de către autoritățile judiciare din Franța, față de persoana solicitată A., are forma și conținutul prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aspecte care nu fac obiectul criticii contestatoarei și aceasta nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

În ceea ce privește motivele pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză sau poate refuza executarea mandatului european de arestare, se constată că acestea sunt enumerate în dispozițiile art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 și se rezumă la următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

d) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege, în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

e) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

f) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

g) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

h) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

i) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

j) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

k) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare, sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

l) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau

(ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau;

(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau

(iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Analizând criticile contestatoarei, referitoare la existența unor motive de refuz al predării, Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Astfel, Înalta Curte constată că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile franceze, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în bandă organizată, deținerea (tăinuire) de bunuri provenind dintr-un furt de bandă organizată, C. pen. francez, corespunzând în legea română infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 C. pen., furt cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 228 C. pen., cu aplicarea art. 183 C. pen., tăinuire, prev. de art. 270 C. pen. și distrugere prev. de art. 253 C. pen.

Cu privire la susținerea apărării în sensul că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 270 alin. (3) C. pen., care prevăd că tăinuirea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește, Înalta Curte constată, din actele dosarului, că persoana solicitată nu este membru de familie în sensul prevăzut de art. 177 C. pen., întrucât nu rezultă faptul că aceasta locuiește împreună cu coinculpatul, care se află în Franța la acest moment.

Referitor la solicitarea formulată în subsidiar, de amânare a predării persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a două dosare penale, aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița și Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3, în care persoana solicitată este cercetată pentru alte infracțiuni, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 112 din Legea nr. 302/2004, întrucât din cazierul persoanei solicitate nu reiese că ar avea calitate în dosarele aflate pe rolul instanțelor din România și că s-ar solicita cercetarea acesteia în calitate de inculpată în dosarele respective, aspecte față de care se reține că nu există motive în vederea amânării predării persoanei solicitate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constatând că sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 425] alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondată contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 223/F din data de 8 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 223/F din data de 8 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 noiembrie 2017.