Ședințe de judecată: Mai | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 120/A/2017

Pronunțatăîn ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2017.

Decizia nr. 120/A/2017

Asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/109/2016, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, instanță învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații A., B. și C. împotriva sentinței penale nr. 707 din 16 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/109/2016, printre altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 14/2017.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/P/2015 din 24 februarie 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. și instigare la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în varianta obținerii pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că: în calitate de agent la Serviciul Siguranța Rutieră al Poliției Locale a mun. Pitești, în cursul lunii iulie 2015, urmare a intermedierii realizată de coinculpatul B., a primit suma de 500 euro de la martorul D. (denunțător în cauză), lăsând să se creadă că are influență asupra unor polițiști din cadrul Serviciul Public Comunitar-Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, promițând că va interveni pe lângă aceștia pentru ca soția denunțătorului, E., să promoveze proba practică a examenului privind obținerea permisului de conducere, fără ca aceasta să se prezinte efectiv în vederea susținerii probei respective; în data de 01 octombrie 2015, cu intenție, a determinat pe coinculpatul C., polițist local, să renunțe la sancționarea contravențională a conducătorului auto F. cu amenda cuprinsă între 100 și 200 lei, încălcând, astfel, procedura reglementată de art. 15 alin. (1) și art. 7 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001 și cauzând o vătămare a intereselor legitime ale Poliției Locale a mun. Pitești; cu intenție, în data de 11 septembrie 2015, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, prin aceea că nu a sancționat contravențional pe numitul G., care săvârșise o contravenție sancționată cu „300 și 2 puncte la permis de penalizare” și care nu avea asupra sa la momentul legitimării permisul de conducere și actul de identitate, neîntocmind proces-verbal de constatare a contravențiilor, conform procedurii reglementate de art. 15 alin. (1) și art. 7 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001, cauzând astfel o vătămare a intereselor legitime ale Poliției Locale a mun. Pitești.

Prin sentința penală nr. 707 din 16 noiembrie 2016, Tribunalul Argeș a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva acestei sentințe, printre alții, a declarat apel inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, inclusiv sub aspectul greșitei sale condamnări pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată.

La termenul de judecată din 22 februarie 2017, inculpatul A., prin intermediul apărătorul ales, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 14/2017, susținând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, inclusiv sub aspectul condiției ca actul normativ criticat pentru nelegalitate să aibă legătură cu prezenta cauză.

În acest sens, făcând trimitere la Deciziile Curții Constituționale nr. 766/2011 și nr. 878/2011, dar și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea pronunțată în cauza Beles și alții contra Republicii Cehe), inculpatul a susținut că O.U.G. nr. 14/2017 are efect direct asupra prezentei cauze, întrucât influențează definiția legală a infracțiunii de abuz în serviciu, ce constituie obiectul cauzei. Aceasta întrucât, în ipoteza în care excepția de neconstituționalitate este admisă de către Curtea Constituțională, dispozițiile O.U.G. nr. 13/2017 ar intra în vigoare, afectând în mod direct legea penală mai favorabilă aplicabilă.

Pe fondul excepției, inculpatul a susținut că actul normativ invocat încalcă: dispozițiile art. 115 alin. (3) din Constituție, deoarece a fost adoptată peste termenul de abilitare a Guvernului de a emite astfel de acte normative, respectiv data de 5 februarie 2017; dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție, deoarece, în esență, acesta a fost emis fără a se face dovada existenței unei situații excepționale și a imposibilității amânării reglementării printr-un act normativ al Parlamentului; dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece O.U.G. nr. 14/2017 afectează drepturile fundamentale ale cetățenilor pentru că nu dă eficiență Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale. În acest fel, se reintroduce caracterul arbitrar și echivoc în definirea comportamentului sancționat de legea penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu, restrângându-se în mod nepermis exercițiul unor drepturi fundamentale.

Examinând, cu prioritate, admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea a apreciat că aceasta nu are un efect direct, nemijlocit, în soluționarea cauzei, întrucât prin actul normativ criticat se abrogă un alt act normativ, care nu a produs efecte juridice în ceea ce privește conținutul reglementărilor sale, deoarece acestea nu au intrat în vigoare. Or, deși abrogarea unui act normativ este o manifestare de voință a legiuitorului ce produce efecte juridice de natură constituțională, actul, în sine, prin care se abrogă dispoziții normative, nu poate avea legătură directă cu soluționarea unei cauze penale aflate pe rolul instanței.

Deopotrivă, sub același aspect, instanța a reținut că regimul juridic constituțional al ordonanțelor de urgență este diferit, din punct de vedere procedural, de cel al ordonanțelor simple, nefiind necesară o lege specială de abilitare din partea Parlamentului pentru a se da Guvernului posibilitatea să emită astfel de acte normative, așa cum susține autorul excepției de neconstituționalitate.

Ca urmare, constatând că actul normativ criticat nu îndeplinește condiția prev. de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 14/2017.

Împotriva acestei soluții a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 8 martie 2017, sub nr. x/1/2017.

Concluziile apărătorului apelantului inculpat și ale reprezentantului Ministerului Public formulate la termenul de dezbateri din 7 aprilie 2017 au fost detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând actele dosarului și hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte constată nefondat prezentul apel, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul A. în cursul judecării apelului formulat de acesta împotriva hotărârii instanței de fond, prin care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., instigare la abuz în serviciu, în varianta obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 alin. (1) C. pen. și abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., vizează neconstituționalitatea O.U.G. nr. 14/2017 (aprobată prin Legea nr. 9/2017, publicată în M. Of. nr. 144 din 24 februarie 2017), care, prin art. 1 a abrogat O.U.G. nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., publicată în M. Of. nr. 92 din 01 februarie 2017.

Prin art. 1 pct. 3 și 4 din O.U.G. nr. 13 din 31 ianuarie 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., s-au adus modificări condițiilor de incriminare ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. art. 297 C. pen. (prin reconfigurarea conținutului constitutiv al infracțiunii, coborârea limitelor pedepsei închisorii și introducerea pedepsei alternative a amenzii).

Prin Legea nr. 8 din 24 februarie 2017, publicată în M. Of. nr. 144 din 24 februarie 2017, a fost respinsă O.U.G. nr. 13 din 31 ianuarie 2017.

Evaluând excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul A. prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază, similar primei instanțe, că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, „legătura cu soluționarea cauzei” poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a „aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate” (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014);

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 14/2017 nu are legătură cu soluționarea cauzei de față.

În formularea acestei concluzii, Înalta Curte pornește, prioritar, de la constatarea că, în speță, inculpatul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 14/2017 raportându-se formal la exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992, în realitate criticile formulate vizând exclusiv aspecte de tehnică legislativă, iar nu de neconstituționalitate.

Or, în condițiile în care, potrivit art. 115 alin. (7) din Constituția României, ca efect al aprobării ei prin Legea nr. 9/2017, O.U.G. nr. 14/2017 și-a pierdut caracterul de act normativ de sine-stătător în vigoare (astfel cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 95 din 08 februarie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006), criticile vizând nerespectarea de către executiv a cerințelor și criteriilor referitoare la condițiile adoptării unei ordonanțe de urgență, invocate de apărare, nu se raportează pertinent la specificul cauzei de față, punând în discuție interesul inculpatului în invocarea lor.

Pe de altă parte, actul normativ criticat nu îndeplinește exigența privind legătura cu soluționarea cauzei, întrucât, chiar în eventualitatea admiterii unei excepții de neconstituționalitate a ordonanței menționate, situația juridică în cauza de față nu se modifică.

Statuând asupra efectelor declarării neconstituționalității actelor normative de abrogare, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 417 din 15 octombrie 2013, (publicată în M. Of. al României nr. 743 din 2 decembrie 2013), a stabilit că „ în astfel de cazuri nu intervine o abrogare a unui act de abrogare anterior, pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 64 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 24/2000 - dispoziții opozabile legiuitorului în activitatea de legiferare -, ci este vorba de un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituționalității unei norme abrogatoare, care constă în pierderea legitimității constituționale a textului declarat neconstituțional, sancțiune diferită și mult mai gravă decât abrogarea unui text normativ.”

În consecință, în cazul constatării neconstituționalității lor, actele normative de abrogare își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte.

Altfel spus, declararea neconstituționalității actelor normative de abrogare are ca efect indirect repunerea în vigoare a prevederilor legale abrogate, însă numai în ipoteza în care abrogarea a fost singura cauză a încetării efectelor juridice a acestora.

Or, în condițiile în care O.U.G. nr. 13/2017 a fost respinsă de Parlamentul României prin Legea nr. 8 din 24 februarie 2017, aceasta nu-și poate produce efectele nici în ipoteza declarării neconstituționalității actului normativ care a abrogat-o, astfel că finalitatea reală urmărită de inculpat prin invocarea excepției nu poate fi atinsă.

În aceste condiții, constatând că remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de către inculpatul A. în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, soluția dispusă prin încheierea apelată fiind, în aceste limite, legală.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ce nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 14/2017, cuprinsă în încheierea din 22 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/109/2016.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 60 de lei, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ce nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 14/2017, cuprinsă în încheierea din 22 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/109/2016.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 60 de lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2017.