Ședințe de judecată: Septembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 3725/2018

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 3798/21.06.2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. SA, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 256.807 euro cu titlu de despăgubire de asigurare echivalent în RON de la data plăţii efective, la cursul BNR la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii acţiunii până la data plăţii, şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 36.809,03 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a arătat că, în declaraţia de eveniment asigurat nedatată şi în lista de distrugeri anexă la această declaraţie, reclamantul a menţionat ca dată a comiterii faptelor 27.06.2010, pe care le califică drept vandalism, furt şi distrugere, precizând obiectul acestora, respectiv 400 mp faţadă (geam şi ramă) instalaţii hidranţi 100 ml, instalaţii electrice 1400 ml, distribuitoare 21 bucăţi, elemente prindere plăci rigips 500 ml) alucobont 50 mp.

În procesul-verbal încheiat cu agentul de daună, se precizează că din declaraţiile reprezentanţilor asiguratului şi din sesizarea secţiei 14 de Poliţie, a rezultat că mai multe persoane, în zile diferite, au sustras diverse bunuri, iar clădirea la acea dată nu era finalizată, instalaţia electrică/fiind montată parţial, paza fiind asigurată prin forţe proprii. În acelaşi proces-verbal, la rubrica descrierea bunurilor avariate, se menţionează geamurile exterioare de tâmplărie de aluminiu, la faţadă între 350 - 400 m.p., instalaţia electrică parter şi et. 1 - 2, ţevi hidranţi 8 ml, elemente de prindere din rigips 500 ml.

Prin adresa nr. x, din data de 10.10.2012, secţia 14 Poliţie a comunicat reclamantului că 7 învinuiţi au distrus sticla de termopan şi au furat tâmplăria de aluminiu din acest imobil formându-se două dosare de urmărire penală. Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti din data de 14.05.2012, din Dosarul nr. x/2010, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor C., D. şi E.. De asemenea, pentru învinuiţii F., G., H. şi I., s-a propus aceeaşi soluţie de scoatere de sub urmărire penală, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 din 07.05.2012 în Dosarul nr. x/2010.

Prin raportul de expertiză extrajudiciară imobiliară, elaborat de expertul J. la data de 23.08.2012, la doi ani după constatarea evenimentului asigurat, împreună cu reprezentanţii părţilor respectiv K. şi L., s-a constatat starea clădirii, s-a făcut o inventariere asupra elementelor sustrase, reţinându-se că, în urma faptelor săvârşite de autori necunoscuţi, clădirea a fost devastată, fiind sustrase repere de tâmplărie, placaje metalice, sigle suport metalice, instalaţii şi altele, stabilindu-se totodată şi suprafeţele sau cantităţile elementelor distruse ori sustrase. În acelaşi timp, expertul a întocmit şi un deviz estimativ de lucrări, cantităţi şi valori, stabilind că, în urma evenimentului de furt/vandalism, prejudiciul, respectiv contravaloarea investiţiilor, este în cuantum de 249.980 euro.

Odată cu nota de constatare, expertul a realizat numeroase planşe fotografice asupra imobilului şi, în special, asupra părţilor avariate şi asupra elementelor distruse.

Expertiza tehnică efectuată în cauză de expert M. a avut ca premize de constatare directă declaraţia de daună şi procesul-verbal de constatare încheiat la 28.07.2010, de către delegatul pârâtei împreună cu reprezentantul reclamantului, precum şi nota de constatare din 23.08.2012, întocmită de reprezentanţii părţilor împreună cu expertul extrajudiciar J..

Elementele menţionate în declaraţia de daună şi în lista bunurilor distruse, precum şi în cantităţile ori suprafeţele menţionate se regăsesc necontestate în procesul-verbal de daună încheiat de reprezentantul pârâtei. Pentru aceste elemente şi bunuri distruse constatate efectiv de către expertă, aşa cum rezultă din releveul faţă de planşele anexate, a fost făcută evaluarea stabilindu-se contravaloarea prejudiciului şi implicit a necesarului de investiţie la suma de 256.807 euro.

În urma obiecţiunilor formulate de părţi, experta a efectuat măsurători pe teren la data de 26.01.2016, pe baza cărora a constatat că amploarea distrugerilor este deosebit de mare, iar suprafeţele de tâmplărie de aluminiu depăşesc 536 mp, geamurile rămase nemaiputând fi folosite.

Cu privire la menţiunea făcută în cererea de asigurare de către reclamant se constată că, la rubrica detalii privind construcţia, exista menţiunea anul construirii 2008, ceea ce corespunde autorizaţiei de construire nr. x din 28.01.2008 eliberată de Primăria Sector 4, precum şi contactului de execuţie nr. 405 din 01.07.2008 în al cărui act adiţional părţile au prevăzut ca termen de finalizare data de 25.07.2009. În acest sens, instanţa reţine că reclamantul s-a conformat contractului şi autorizaţiei de construcţie fără a face menţionarea privind starea fizică a construcţiei la data de 25.07.2009, când a înregistrat cererea de asigurare la pârâtă.

Din raportul de expertiză şi din procesul-verbal de constatare încheiat la 24.07.2010 se constată că, într-adevăr, clădirea nu era integral finalizată şi recepţionată însă avea structura de rezistenţă executată, acoperişul realizat, închiderile exterioare, precum şi instalaţiile aferente. Aşadar, în starea în care s-a aflat la data încheierii contractului de asigurare şi mai apoi la data producerii evenimentului asigurat, această clădire nu se încadra în noţiunea de "clădiri nefinalizate" prevăzută în clauza 5.1 din condiţiile generale ale contractului de asigurare, ca bunuri excluse de la despăgubire.

În ce priveşte faptul că reclamantul nu a înştiinţat pârâta despre producerea sau apariţia evenimentului asigurat în cel mult 48 de ore de la momentul când a cunoscut sau a trebuit să cunoască apariţia acestuia şi nu a formulat şi trimis pretenţiile de despăgubire în termenul de 10 zile, cu respectarea clauzei 9.1.2 din condiţiile generale, instanţa reţine că excluderea asiguratului de la despăgubiri, prevăzută în clauza 10.8.1, pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile decurgând din contract vizează obligaţiile esenţiale de fond, şi nu cele de ordin formal care se pot produce în circumstanţele concrete ale fiecăruia din evenimentele şi riscurile asigurate.

Cu privire la calificarea distrugerilor şi sustragerilor drept acte de vandalism şi de furt şi, în consecinţă, legitimarea reclamantului la despăgubiri, în baza poliţei şi a riscului asigurat, instanţa reţine că potrivit clauzei 4 adiţională având ca obiect acoperirea suplimentară pentru riscurile de grevă, revoltă şi tulburări civile, nu se acordă despăgubiri pentru prejudiciile prin furt sau tâlhărie care s-au produs ca urmare ori în cursul unor greve, revolte sau tulburări civile. În speţă, aşa cum rezultă din toate înscrisurile analizate, distrugerile şi sustragerile imputabile autorilor menţionaţi nu au fost comise în timpul unor greve, revolte sau tulburări civile, şi prin acţiunea persoanelor sau a autorităţilor legale în aceste cazuri. Din aceleaşi mijloace de probă examinate rezultă că au avut loc distrugeri şi deteriorări nejustificate a bunurilor şi a părţilor componente ale imobilului, care constituie fapte de vandalism, astfel cum sunt definite în clauza adiţională 2 din acoperirea suplimentară pentru riscul de vandalism, parte integrantă din condiţiile generale.

Conform art. 2.1 din clauza adiţională, "vandalism constituie distrugere/deteriorare nejustificată a unor bunuri de către persoane sau grupuri de persoane".

Instanţa a reţinut totodată că faptele penale caracterizate ca furt calificat prin ordonanţele de scoatere de sub urmărire ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 privesc în concret numai sustragerile câtorva elemente de geam termopan cu care au fost prinşi în flagrant autorii şi pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative.

Existenţa şi constatarea prin celelalte mijloace de probă inclusiv prin procesul-verbal din 24.07.2010 încheiat de pârâtă în dosarul de daună, a numeroaselor elemente şi bunuri, precum şi instalaţiei, distruse degradate sau sustrase, amploarea acestor distrugeri şi mărimea suprafeţelor afectate la faţada clădirii, cât şi în celelalte părţi componente relevă în mod cert că sunt urmarea unor acte de vandalism, astfel cum acest risc este definit în clauza 2 din anexa la condiţiile generale de asigurare.

În ce priveşte structura prejudiciului şi evaluarea acestuia, instanţa a constatat că raportul de expertiză efectuat în cauză a examinat şi evaluat bunurile distruse pe baza constatărilor efectuate de părţi în iulie 2010 şi august 2012, concluzionând în sensul că prejudiciul direct estimat este acela de 256.807 euro.

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat apel apelanta pârâta B. SA Prin Decizia civilă nr. 1910A/02.11.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul şi a schimbat sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

În cursul judecării apelului, terţul N. SA a depus cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatului reclamant A.

În motivarea cererii de intervenţie accesorie, terţul a arătat că, la data de 04.07.2017, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis cererea de validare a poprii, obligând terţul poprit B. SA să plătească creditorului N. SA suma datorată debitorului A. cu titlu de despăgubiri, dobândă legală şi cheltuieli de judecată acordate reclamantului prin sentinţa pronunţată în fond, în cadrul prezentului litigiu. Aşadar, terţul intervenient justifică un interes legitim constând în menţinerea soluţiei pronunţate în fond şi în acoperirea unei părţi cât mai însemnate din creanţă, consolidarea apărărilor debitorului în vederea respingerii apelului declarat prezentând aşadar o importanţă deosebită.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28.09.2017, Curtea a luat act de transmiterea calităţii procesuale a reclamantului A. către O., în temeiul contractului de dare în plată din data de 08.07.2017, încheiat după data pronunţării hotărârii apelate, pentru considerentele arătate. Pe cale de consecinţă, calitatea de intimat în prezentul apel aparţine numitului O. care a obţinut dreptul litigios de la reclamantul A.

Prin cererea depusă la data de 26.10.2017, terţul N. SA a solicitat introducerea sa în cauză, având în vedere calitatea de titular al creanţei în cuantum de 256.807 euro şi 36.809,03 RON, născută în patrimoniul intimatului A. prin Sentinţa civilă nr. 3798/21.06.2016.

În susţinerea cererii, terţul a indicat prevederile art. 792 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 430 C. proc. civ., subliniind că, prin Sentinţa civilă nr. 6064/04.07.2017, Judecătoria Sectorului 6 a admis cererea N. şi a dispus validarea popririi, obligând terţul poprit B. la plata către N. a sumelor menţionate mai sus, operând, astfel, cesiunea creanţei deţinute de către debitor în favoarea sa. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa a analizat susţinerile terţului privind pretinsa calitate de titular al creanţei şi a respins, în consecinţă, cererea de intervenţie principală formulată de acesta. Instanţa a reţinut faptul că intervenientul nu a probat existenţa vreunui demers propriu întreprins în scopul recuperării debitului invocat şi nu a înţeles nici să intervină în cadrul procedurii de executare silită din Dosarul nr. x/2014, în condiţiile art. 690 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., lipsind orice fel de probe în sensul calităţii sale de creditor, pentru a veni în concurs cu banca. În realitate, intervenientul nu a înţeles însă să îşi valorifice dreptul în cadrul procedurii de executare silită demarată la cererea N., întrucât contractele de împrumut invocate drept izvor al creanţei nu prezintă dată certă, condiţie imperativă prevăzută de art. 690 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. pentru a interveni în cadrul procedurii de executare silită. Contractele de împrumut încheiate la 15.08.2009 şi la 15.12.2010 nu prezintă dată certă şi nu au fost supuse formalităţilor de înscriere în registrele de opozabilitate, nefiind, pe cale de consecinţă, opozabile terţilor. Aceste înscrisuri au stat ulterior la baza tuturor convenţiilor subsecvente dintre debitor şi intervenient, inclusiv a contractului de dare în plată invocat. Împrejurarea că operaţiunea subsecventă de dare în plată a fost adusă la cunoştinţa terţului poprit nu este susceptibilă de a acoperi lipsa datei certe a contractelor de împrumut. Pe cale de consecinţă, înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către intervenient nu prezintă forţă probatorie tocmai ca urmare a neefectuării formalităţilor de publicitate prevăzute de lege. Or, astfel cum s-a învederat anterior, considerentele reţinute în hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 beneficiază de autoritate de lucru judecat provizorie, potrivit art. 430 C. proc. civ. Până la pronunţarea unei sentinţe în sens contrar, N. beneficiază de autoritate de lucru judecat provizorie în ceea ce priveşte calitatea sa de titular al creanţei în cuantum de 256.807.00 euro şi 36.809.03 RON, având în vedere dispoziţiile art. 792 alin. (1) C. proc. civ.

În drept, sunt invocate prevederile art. 430 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de introducere în cauză, terţul a depus la dosar Sentinţa civilă nr. 6064/04.07.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă.

În şedinţa publică din data de 26.10.2017, Curtea a supus dezbaterii contradictorii a părţilor cererea de introducere în cauză în faza apelului, formulată de către terţul N. SA, pe care a respins-o ca inadmisibilă, pornind de la faptul că prezentul litigiu se soluţionează conform dispoziţiilor vechiul C. proc. civ., în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, deoarece cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţelor la data de 28.06.2012, anterior datei de 15.02.2013, când a intrat în vigoare noul cod. Calitatea de părţi în faza procesuală a apelului este dată de calitatea de părţi la judecata în primă instanţă. Pe cale de consecinţă, terţul N. nu poate dobândi calitatea de parte în prezentul apel, în cadrul procedurii contencioase de faţă, atât timp cât nu a fost parte la judecata în fond şi nu a formulat prezenta cerere de introducere în cauză în raport de vreo dispoziţie legală cuprinsă în C. proc. civ. aplicabil care să permită atragerea terţilor în procesul civil. Intervenţia terţilor în proces se realizează în condiţiile prevăzute de art. 49 - art. 66 din vechiul C. proc. civ., însă cererea de faţă nu se încadrează în niciuna dintre prevederile legale menţionate, astfel cum a indicat chiar N., prin apărătorul ales. De asemenea, hotărârea de validare a popririi, respectiv Sentinţa civilă nr. 6064/04.07.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia Civilă în Dosarul nr. x/2017, nu este definitivă şi nu asigură transmiterea calităţii procesuale în prezentul apel de la reclamantul A., parte la judecata în fond, către terţul N. SA Invocarea prevederilor art. 792 alin. (1) C. proc. civ. nou, care instituie efectul unei cesiuni de creanţă pentru hotărârea de validare a popririi, nu poate justifica cererea de introducere în cauză, atât timp cât textul legal indicat este incident în situaţia prezentării unei hotărâri definitive, ceea ce nu este cazul în speţă. Faţă de efectele cesiunii de creanţă şi de solicitarea de preluare a calităţii procesuale în prezentul litigiu, nu se poate considera că hotărârea nedefinitivă de validare a popririi ar justifica, în mod provizoriu, calitatea de intimat a terţului N. SA Aşadar, instanţa de apel constată că cererea de introducere în cauză, astfel cum a fost formulată, nu poate fi primită, existând posibilitatea formulării cererii de intervenţie accesorie în favoarea părţii a cărei apărare are interesul să o sprijine.

Tot la termenul din data de 26.10.2017, Curtea, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de către terţul N. SA în interesul reclamantului A., motivat de faptul că intervenţia accesorie în calea de atac a apelului este permisă numai în ipoteza în care cererea este formulată pentru a interveni în interesul uneia dintre părţi, iar nu în interesul unei persoane care nu mai este parte la judecata în apel, conform art. 51 C. proc. civ. Or, prin încheierea din data de 28.09.2017, s-a stabilit că a operat transmisiunea calităţii procesuale de la reclamantul A. către O., pentru considerentele arătate, astfel încât calitatea de intimat în prezentul apel aparţine numitului O.. În schimb, terţul nu a înţeles să precizeze cererea de intervenţie accesorie în sensul de a interveni în proces în interesul actualului intimat O., aceasta fiind calea procesuală care ar fi permis apărarea intereselor invocate în raport de Sentinţa civilă nr. 6064/04.07.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia Civilă în Dosarul nr. x/2017, nedefinitivă.

În aceeaşi şedinţă publică, Curtea, în conformitate cu art. 295 C. proc. civ., coroborat cu art. 167 C. proc. civ., a respins probele solicitate de către apelanta pârâtă, respectiv proba cu înscrisuri, constând în emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti pentru ataşarea dosarelor penale şi proba cu expertiza evaluatorie, având în vedere că aceste probe sunt neutile, raportat la întregul probatoriu administrat în cauză şi văzând apărările ambelor părţi, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel.

Pentru a pronunţa decizia asupra fondului cauzei, Curtea de Apel a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Între reclamantul A., în calitate de asigurat, şi pârâta B. SA, în calitate de asigurător, a fost încheiat contractul de asigurare facultativă seria x nr. x privind imobilul situat în mun. Bucureşti, str. x, cu valabilitate în perioada 25.07.2009 - 24.07.2010. Părţile au încheiat mai multe acte adiţionale la poliţa de asigurare prin care au înţeles să acopere mai multe riscuri asigurate, prezentând relevanţă clauza adiţională vizând acoperirea suplimentară pentru riscul de vandalism cod 08.01.01. E.005.0. F, prin care societatea de asigurare s-a obligat să plătească asiguratului despăgubiri, în limita sumei asigurate, pentru daunele materiale directe produse bunului asigurat de acţiunea persoanelor care iau parte la acte de vandalism sau de acţiunea oricărei autorităţi legal constituite în suprimarea sau în încercarea de a suprima sau limita consecinţele oricăror acte de vandalism.

Conform art. 2.1 din actul adiţional referitor la acoperirea riscului de vandalism, părţile au înţeles să prevadă sensul noţiunii de "vandalism", care presupune distrugerea sau deteriorarea nejustificată a unor bunuri de către persoane sau grupuri de persoane.

Potrivit cererii chestionar, asiguratul a solicitat asigurarea riscului reprezentat de vandalism, bifând rubrica potrivită, însă nu a înţeles să contracteze şi o asigurare a furtului prin efracţie, necompletând rubrica respectivă.

În perioada de valabilitate a acestei poliţe de asigurare, la datele de 29.06.2010 şi de 30.06.2010, lucrători din cadrul secţiei 14 Poliţie au prins în flagrant mai mulţi indivizi, imediat după ce au sustras din imobilul situat în mun. Bucureşti, str. x, prin demontare, mai multe rame de aluminiu pentru geam termopan, distrugând, în acelaşi timp, sticla încadrată de ramele în cauză, fiind începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, astfel cum rezultă din adresa nr. x/30.09.2010. Aceste fapte au fost confirmate în urma actelor de cercetare penală efectuate, însă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de făptuitori motivat de împrejurarea că nu există gradul de pericol social al infracţiunii de furt calificat, conform ordonanţei din data de 07.05.2012, în Dosarul nr. x/2010, şi ordonanţei din data de 14.05.2012, în Dosarul nr. x/2010, dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Asiguratul A. a înştiinţat asigurătorul B. SA despre acest eveniment la data de 27.07.2010, formându-se dosarul de daună nr. BF/CEN/10/0807, soluţionat în sensul neacordării despăgubirilor pentru motivul că evenimentul invocat reprezintă furt calificat şi nu este acoperit de poliţa de asigurare, împreună cu clauzele adiţionale, încheiată între părţi.

Prin raportul de expertiză judiciară întocmit de către expertul M., s-a stabilit că valoarea prejudiciului cauzat prin distrugerea geamului termopan, a cablului electric şi a instalaţiei de stingere a incendiilor, precum şi prin distrugerea exterioară a clădirii ca urmare a distrugerii geamului termopan şi a furtului, este de 256.807 euro.

Raportat la această situaţie de fapt, Curtea a subliniat că, pentru a se pune problema acordării unor despăgubiri de către societatea de asigurare, în temeiul unui contract de asigurare a unui bun, este necesar ca, în prealabil, să se fi produs riscul asigurat. Sens în care se impunea lămurirea chestiunii litigioase dintre părţi referitoare la calificarea distrugerilor constatate la imobilul asigurat drept risc asigurat potrivit contractului semnat în cauză.

În acest cadru, s-a reţinut că poliţa de asigurare acoperă mai multe riscuri, printre care se regăseşte riscul de vandalism, conform clauzei adiţionale cod 08.01.01. E.005.0. F, iar nu şi riscul de furt. Riscul de furt nu se include în riscul de vandalism, atât timp cât cererea chestionar le menţionează în mod distinct, ca riscuri diferite, supuse unor condiţii şi unor costuri diferite.

În conformitate cu art. 2.1 din clauza adiţională cod 08.01.01. E.005.0. F referitoare la acoperirea riscului de vandalism, părţile au înţeles să definească noţiunea de "vandalism" prin distrugerea sau deteriorarea nejustificată a unor bunuri de către persoane sau grupuri de persoane. Din această definiţie contractuală, coroborată cu împrejurarea că în oferta societăţii de asigurare sunt contractate în mod distinct cele două riscuri, furt şi vandalism, s-a reţinut că actele de vandalism exclud distrugerea bunurilor în scopul sau cu prilejul însuşirii acestora. Cu alte cuvinte, numai distrugerea nejustificată, fără scopul însuşirii, intră în sfera actelor de vandalism, acoperite de clauza 08.01.01. E.005.0. F. În schimb, distrugerile cauzate de furt constituie prejudicii ce pot fi acoperite de poliţa de asigurare încheiată pentru acoperirea riscului de furt, însă o astfel de poliţă nu a fost încheiată între părţile din litigiul de faţă.

Conform probatoriului administrat în faţa primei instanţe, în special adresa nr. x/30.09.2010 emisă de secţia 14 Poliţie, ordonanţa din data de 07.05.2012, în Dosarul nr. x/2010, şi ordonanţa din data de 14.05.2012, în Dosarul nr. x/2010, dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, distrugerile cauzate imobilului asigurat au fost produse în scopul sustragerii componentelor de metal ce puteau fi valorificate de către făptuitori. Altfel spus, intenţia de sustragere, în scopul însuşirii, rezultă chiar din constatarea faptei în flagrant de către organele de cercetare penală, care au surprins mai multe persoane ce scoteau din clădirea asigurată rame de aluminiu, după ce anterior spărseseră geamurile termopan încadrate de acestea. Prin urmare, distrugerile reclamate au fost produse în scopul desprinderii elementelor ce se doreau a fi sustrase, iar nu fără nicio justificare.

O dovadă în plus că distrugerile au fost produse în legătură cu furtul, urmărindu-se aşadar însuşirea pe nedrept, iar nu distrugerea fără motivaţie, este reprezentată chiar de încadrarea în drept a faptelor penale constatate, efectuându-se cercetări pentru infracţiunea de furt calificat, iar nu pentru cea de distrugere. Prejudiciul pretins de către reclamant este cauzat prin distrugerea geamului termopan, a cablului electric şi a instalaţiei de stingere a incendiilor, precum şi prin distrugerea exterioară a clădirii ca urmare a distrugerii geamului termopan şi a furtului, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză. Or, toate pagubele reclamate au fost produse cu prilejul şi în scopul însuşirii respectivelor bunuri, iar nu fără o motivaţie, o justificare.

Pe cale de consecinţă, atât timp cât riscul acoperit reprezentat de vandalism nu s-a produs, s-a constatat că nu există nici obligaţia asigurătorului B. SA de a plăti vreo despăgubire în temeiul poliţei de asigurare seria x nr. x şi a clauzei adiţionale cod 08.01.01. E.005.0. F, refuzul pârâtei cuprins în adresa nr. x/02.11.2010 fiind astfel justificat, în acord cu art. 969 C. civ. şi art. 24 din Legea nr. 136/1995.

Referitor la apărările din cuprinsul întâmpinării depuse în apel, Curtea a reţinut că despăgubirile solicitate de către reclamant şi acordate de către prima instanţă nu vizează producerea unui risc asigurat prin contractul de asigurare intervenit între părţi. În plus, chiar judecătorul fondului a făcut referire la acţiunea unor persoane de a sustrage tâmplăria de aluminiu, reţinând astfel existenţa unor împrejurări care pot fi calificate ca acte de furt, iar nu ca acte de vandalism cauzând distrugeri fără nicio justificare. Nu se putea considera că distrugerea cauzată bunurilor cu prilejul sau în scopul furtului ar reprezenta o distrugere nemotivată, ci aceasta a fost consecinţa actelor materiale necesare desprinderii părţilor lipite de imobil, în scopul de a fi însuşite pe nedrept. Deci, toate prejudiciile aduse clădirii asigurate au fost determinate de acţiunile derulate cu intenţia sustragerii, ceea ce constituie o distrugere sau deteriorare justificată, cu excluderea calificării ca acte de vandalism, acoperite de clauza 08.01.01. E.005.0. F.

Nu au fost primite argumentele bazate pe ideea că dosarele penale instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti ar privi numai o parte din prejudiciul adus imobilului, respectiv câteva elemente de geam termopan. În primul rând, aşa cum s-a dezvoltat anterior, sustragerea ramelor de aluminiu a implicat distrugeri importante ale clădirii, atât la interior, cât şi la exterior, geamurile fiind sparte tocmai în scopul de a facilita însuşirea pe nedrept a respectivelor elemente încorporate în imobil, fiind aşadar în prezenţa unor acte de distrugere motivate, iar nu a unor acte de vandalism. În al doilea rând, reclamantului îi incumbă sarcina probaţiunii în procesul civil, însă acesta nu a administrat probe care să demonstreze faptul că distrugerile constatate ar fi fost separate de actele de sustragere constatate în flagrant de către organele de poliţie. Prin urmare, susţinerile în sensul că au existat acţiuni separate de distrugere şi de furt nu au suport probator, nefiind întemeiate pe vreo dovadă administrată în cauză. Dimpotrivă, toate actele existente în dosarul de daună nr. BF/CEN/10/0807 reliefau faptul că distrugerile au fost cauzate în scopul şi cu prilejul sustragerii, iar nu ca acte de vandalism fără justificare. Raportul de expertiză întocmit în cauză şi planşele foto depuse la dosar, invocate de către intimat în apărare, nu au probat comiterea unor acte de vandalism distincte de actele de sustragere reţinute. Dimpotrivă, distrugerea geamurilor termopan s-a făcut cu scopul de a se însuşi ramele de aluminiu, iar smulgerea sau deteriorarea instalaţiilor electrice, a ţevilor şi a hidranţilor s-a realizat tot cu intenţia sustragerii lor.

Nici apărarea în sensul că distrugerea ar fi avut loc la o dată, iar sustragerea la altă dată nu a constituit un argument în sensul că s-au produs acte de vandalism, fiind plauzibilă ipoteza în care autorii furtului au acţionat în două etape, mai întâi desprinzând elementele lipite de clădire în scopul de a le sustrage şi apoi prezentându-se la imobil pentru a-şi însuşi pe nedrept respectivele bunuri. Cu alte cuvinte, chir dacă distrugerea a avut loc anterior, aceasta a fost efectuată tot în scopul furtului, iar nu distinct de acesta, nefiind administrate probe care să ateste o distrugere sau deteriorare nejustificată care ar reprezenta riscul asigurat de clauza 08.01.01. E.005.0. F. Inclusiv în situaţia în care actele de distrugere ar fi fost executate de o persoană, iar actele de sustragere de altă persoană nu se putea reţine probarea actelor de vandalism, atât timp cât există o legătură suficientă între acţiunea de desprindere a bunurilor încorporate în clădirea asigurată şi acţiunea de însuşire a acestora, legătură care exclude lipsa unei motivaţii.

A fost considerată lipsită de relevanţă apărarea intimatului în sensul că valoarea bunurilor furate este mult mai mică decât valoarea distrugerilor constatate, fiind esenţială raţiunea pentru care s-au provocat distrugerile şi care exclud respectivele acte din sfera vandalismului, astfel cum a fost definit acesta de către părţi prin poliţa de asigurare invocată, şi nici împrejurarea că bunurile sustrase erau efectiv încorporate în imobil, deoarece acţiunea de distrugere care a precedat furtul s-a realizat cu un scop, iar nu în mod nejustificat.

Referirea la clauza adiţională privind acoperirea suplimentară pentru riscul de grevă, revoltă şi tulburări civile 08.01.01. E.004.0. E nu avea legătură cu cererea de despăgubiri dedusă judecăţii, atât timp cât aceasta nu este fundamentată pe producerea riscurilor asigurate prin această clauză adiţională. Referirea la furt din cuprinsul acestui act adiţional a fost analizată prin coroborare cu clauzele contractului de asigurare în întregul său, ţinând seama de riscurile asigurate cu privire la care s-a încheiat convenţia părţilor. De aceea, s-a apreciat relevant faptul că părţile nu au înţeles să acopere riscul de furt, iar clauza de excludere menţionată în ipoteza grevei, revoltei şi tulburărilor civile nu poate fi interpretată în sensul că părţile ar fi contractat şi cu privire la ipoteza furtului. În plus, motivarea primei instanţe în acest sens era contradictorie deoarece, pe de-o parte, se aprecia că distrugerile sunt acte de vandalism, nejustificate, iar pe de altă parte, că sunt acte de furt. Mai mult decât atât, chiar clauza adiţională privitoare la vandalism prevedea în mod expres, la art. 4.1, că nu se acordă despăgubiri pentru prejudicii produse prin furt sau tâlhărie ca urmare a producerii evenimentelor asigurate prin acoperirea suplimentară 08.01.01. E.005.0. F.

Apelanta pârâtă a formulat motive de apel subsidiare, cu privire la care Curtea a găsit necesar a le analiza şi a le soluţiona, faţă de poziţia divergentă a părţilor.

Motivul de apel privitor la neîndeplinirea de către asigurat a obligaţiei de a întreţine bunul asigurat, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat, a fost înlăturat cu motivarea că, în urma instrumentării dosarului de daună, societatea de asigurare nu a precizat acest motiv ca justificare a respingerii cererii de despăgubiri, iar, potrivit contractului de asigurare, asiguratul nu şi-a asumat vreo obligaţie de pază permanentă a bunului şi nici nu se poate pretinde unui proprietar prudent şi diligent să asigure paza continuă a imobilului său. De asemenea, nu s-a specificat în contract necesitatea montării vreunor uşi sau grilaje speciale ori a vreunor intervale de timp la care să fie vizitat imobilul, neputându-se reproşa proprietarului nici împrejurarea că faptele de distrugere au fost constatate de către organele de poliţie, iar nu de către acesta.

Nici presupusa încălcare a obligaţiei de conservare a dreptului de regres al asigurătorului nu a fost primită, atât timp cât acesta nu a achitat vreo despăgubire, iar constituirea de parte civilă în procesul penal s-ar fi dovedit nerelevantă, în raport de soluţiile de clasare dispuse. În plus, exercitarea acţiunii civile alături de cea penală nu constituie o obligaţie pentru partea prejudiciată prin comiterea unei infracţiuni, iar societatea de asigurare nu suportă nicio pierdere prin neconstituirea asiguratului său ca parte civilă în procesul penal.

Lipsită de importanţă în cauza de faţă a fost considerată şi presupusa neîndeplinire a obligaţiei de înştiinţare, de îndată, a organelor abilitate cu privire la producerea evenimentului asigurat, atât timp cât organele de poliţie s-au sesizat din oficiu şi chiar au constatat comiterea faptelor în flagrant. O sesizare ulterioară din partea asiguratului ar fi fost inutilă în contextul în care s-au întreprins demersurile legale pentru cercetarea presupuselor fapte constituind presupusul risc asigurat.

Apelanta pârâtă a mai invocat nerespectarea obligaţiei asiguratului de a înştiinţa societatea de asigurare în termen de 48 de ore de la momentul la care a cunoscut sau trebuia să cunoască producerea riscului asigurat. Cu prilejul instrumentării dosarului de daună, refuzul plăţii despăgubirii nu a fost întemeiat pe această împrejurarea, astfel încât chiar asigurătorul a apreciat lipsa de relevanţă a neîndeplinirii acestei obligaţii, în condiţiile în care evenimentul invocat a fost constatat de către organele de poliţie, ceea ce a asigurat o cercetare adecvată şi la timp a respectivelor fapte reclamate. De altfel, art. 19 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, prevede că neîndeplinirea obligaţiei de a comunica asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare, dă dreptul acestuia să refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei. Or, prin constatarea faptelor în flagrant de către organele de urmărire penală sunt înlăturate neajunsurile ce ar fi putut fi cauzate de întârzierea anunţării societăţii de asigurare.

Motivul de apel privind acordarea a mai mult decât s-a cerut a fost considerat întemeiat, atât timp cât prima instanţă a acordat despăgubiri în cuantum de 256.807 euro, în timp ce reclamantul a solicitat prin cererea precizatoare depusă la data de 17.09.2012 suma de 250.000 euro, fără a-şi majora ulterior pretenţiile, dar, în raport de cele reţinute anterior ca fiind suficiente pentru respingerea cererii de chemare în judecată în integralitate, s-a considerat că nu mai este posibilă valorificarea acestui ultim motiv de apel.

În conformitate cu art. 274 C. proc. civ., ţinând seama de soluţia de respingere a cererii în pretenţii şi reţinându-se culpa procesuală a reclamantului, Curtea a obligat-o pe acesta să plătească pârâtei suma de 9.440 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, compuse din onorariul expertului în cuantum de 2.000 RON şi onorariul avocaţial în cuantum de 7.440 RON.

De asemenea, având în vedere că apelul va fi admis, instanţa a obligat intimatul să plătească apelantei suma de 11.765,12 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 11.760,12 RON şi timbru judiciar de 5 RON, achitată şi calculată în raport de valoarea sumei contestate.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul O., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului promovat de pârâtă şi menţinerii sentinţei primei instanţe.

În motivare, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit termenul "nejustificat" din cadrul definiţiei convenţionale a vandalismului, apelând la definiţiile propuse în Dicţionarul explicativ al limbii române sau regăsite în norme juridice cuprinse în C. pen. sau C. civ., incidente în alte materii.

În esenţă, recurentul consideră că, sensul comun şi cel juridic al cuvântului nejustificat este acela de injust, nedrept, nelegitim, ce nu corespunde interpretării propuse de instanţa de apel care, verificând caracterul nejustificat al distrugerilor, are în vedere doar lipsa scopului sau a motivaţiei, lipsind astfel de aplicabilitate poliţa încheiată. Recurentul a susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile generale de interpretare a contractelor prevăzute de art. 1266 - 1269 C. civ. 2009.

Totodată, recurentul a învederat faptul că interpretarea instanţei este în contradicţie cu starea de distrugere a imobilului şi alte elemente de fapt rezultând din probatoriul administrat în cauză.

În ceea ce priveşte conţinutul clauzei prevăzute la art. 4.1 din cadrul clauzei adiţionale cod 08.01.01. E.005.0. F, recurentul a criticat modalitatea de interpretare ce se regăseşte în considerentele deciziei atacate, apreciind că aceasta statua că asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudicii produse prin furt sau tâlhărie care sunt urmare (consecinţă) a producerii evenimentului asigurat prin acoperirea suplimentară (vandalism), excluderea privind doar despăgubirile pentru bunurile furate urmare distrugerii (vandalismului). De altfel, în raport de starea imobilului, încă nedat în folosinţă la data suplimentării poliţei, s-a apreciat că tipul de asigurare oferită era singura complet acoperitoare, imobilul fără dotări şi mobilier neputând fi furat în adevăratul sens al cuvântului.

Recurentul a detaliat probele administrate în cauză care, în opinia sa, demonstrau cu prisosinţă existenţa actelor de vandalism (ulterior urmate de furtul de către alte persoane a obiectelor deja sustrase prin vandalizare), fiind de natură a genera convingerea instanţei cu privire la incidenţa riscului asigurat prin contract şi pagubele pricinuite în urma acestuia.

Prin întâmpinarea depusă la data de 04.05.2018, intimata B. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, se impune observaţia că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară nedevolutivă ce are ca obiect decizia prin care s-a soluţionat calea de atac a apelului împotriva sentinţei instanţei de fond şi este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel enumerate de art. 304 C. proc. civ.. Această cerinţă va impune cenzurarea argumentelor propuse de recurent în sensul limitării analizei la cele care ar fi de natură a genera un control de legalitate şi înlăturării celor care privesc aspecte de netemeinicie.

În acest cadru, Înalta Curte subliniază că înlănţuirea logică a faptelor reţinută de instanţa de apel în urma amplei analize a materialului probator administrat în faţa celor două instanţe de fond, modalitatea de stabilire a situaţiei de fapt avută în vedere cu prilejul interpretării şi aplicării în concret a clauzelor contractuale şi a normelor juridice incidente nu poate fi supusă cenzurii cu prilejul declarării recursului, fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond.

Prin urmare, din extinsul memoriu de recurs, Înalta Curte îşi va limita analiza, din perspectiva motivelor prevăzute de 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., asupra argumentelor referitoare la modalitatea de interpretare de către instanţa de apel a prevederilor art. 2.1 şi 4.1 din actul adiţional referitor la acoperirea riscului de vandalism, care, în opinia recurentului, ar fi deturnat încheierea poliţei pentru riscul suplimentar de la scopul urmărit de părţi, lipsind-o de efecte.

În ceea ce priveşte sensul cuvântului "nejustificat", utilizat de părţi ]n contract pentru definirea vandalismului ca risc asigurat, Înalta Curte constată că, prin considerentele deciziei, s-a oferit o argumentare riguroasă pentru interpretarea adoptată de instanţa de apel. Această interpretare era necesară în contextul limitării riscului asigurat la acte de vandalism şi neîncheierii de către beneficiar şi a unei poliţe privind riscurile de furt în cuprinsul sau alăturat asigurării de incendiu şi alte riscuri semnate la data de 24.07.2009.

Or, în cuprinsul definiţiei convenţionale, cuprinsă într-un contract încheiat de un profesionist în derularea activităţii sale specifice, cu efecte directe asupra întinderii obligaţiilor părţilor, se impunea a se avea în vedere nu sensul comun al cuvântului, şi nici unul ce ar fi putut fi identificat în alte materii juridice, ci unul specific, cu un conţinut juridic, şi de natură a servi unei interpretări sistematice a clauzelor potrivit scopului urmărit de părţi cu prilejul încheierii acestui anume contract.

Astfel, în raport de faptele reţinute în mod definitiv de instanţa de apel referitor la producerea actelor de distrugere asupra imobilului în scopul sustragerii componentelor metalice care puteau fi valorificate, fixarea terminologică era necesară tocmai pentru verificarea incidenţei obligaţiei de plată din partea asigurătorului pentru acoperirea suplimentară a riscului de vandalism, cât timp beneficiarul optase doar pentru acesta, nu şi pentru riscul de furt.

Nu putea fi avut sensul comun al termenilor, astfel cum s-a propus de recurent, cu trimitere la definiţiile din DEX, acela de injust, nedrept, nelegitim, deoarece acesta nu asigura realizarea unei distincţii între cele două categorii de riscuri, ambele presupunând de plano acte săvârşite cu încălcarea legii şi a drepturilor altor persoane. Ceea ce era relevant în acest context era scopul final al actelor săvârşite chiar dacă în momente diferite în timp, care era, în acest caz cel de sustragere, faptă prejudiciabilă ale cărei efecte nu erau acoperite potrivit clauzei adiţionale. Acţiunile săvârşite în scopul realizării unui scop unic, acela de sustragere a unor bunuri încorporate imobilului ce ar fi putut fi valorificate ulterior, conduceau la necesitatea analizării faptelor din perspectiva unui demers unic prejudiciabil.

Din această perspectivă, interpretarea art. 2.1 al clauzei adiţionale cod 08.01.01. E.005.0. F nu era înlăturată nici în urma corelării propuse de recurent cu art. 4.1 din aceeaşi poliţă suplimentară deoarece aceste clauze nu puteau fi coroborate în concret, această din urmă prevedere contractuală având ca premisă existenţa ulterioară a unor fapte de furt sau tâlhărie, independente de actele de vandalism. Or, în cauza de faţă, s-a reţinut că actele materiale de distrugere, ca şi cele de sustragere serviseră unei rezoluţii unice, neputând fi analizate distinct.

Faţă de toate acestea, Înalta Curte reţine că interpretarea clauzelor contractuale realizată de instanţa de apel răspunde exigenţelor prevăzute de art. 977-979, 982 şi 983 C. civ. 1864 (incidente în cazul contractului de asigurare încheiat la data de 24.07.2009, recurentul invocând din eroare texte din C. civ. intrat în vigoare ulterior acestui moment) şi asigură aplicarea acestora în scopul producerii doar a efectelor convenite de părţi.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată nefondat recursul şi îl va respinge ca atare în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant O. împotriva Deciziei civile nr. 1910 A din 02 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. SA

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2018.

Procesat de GGC - GV