Ședințe de judecată: Decembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Elemente constitutive. Tentativă

 

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene

Indice alfabetic: Drept penal

 - infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene

        

Legea nr. 78/2000, art. 181 alin. (1), art. 184

 

1. Fapta reprezentantului unei întreprinderi individuale de a depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în susţinerea cererii de acordare a subvenţiilor, un contract de arendare anulabil pentru un viciu de consimţământ cunoscut de către subiectul activ, fapta având ca rezultat obţinerea pe nedrept a subvenţiilor din bugetul Uniunii Europene şi din bugetul de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

2. Fapta reprezentantului unei întreprinderi individuale de a depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în susţinerea cererii de acordare a subvenţiilor, un contract de arendare anulat de instanţa de judecată pentru un viciu de consimţământ, în scopul de a obţine pe nedrept subvenţii din bugetul Uniunii Europene şi din bugetul de stat, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzută în art. 184 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

 

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 425/RC din 7 noiembrie 2019

 

Prin sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2017 a Tribunalului Brăila, între altele, în baza art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În baza art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

S-a făcut aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Prin decizia nr. 335 din 14 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul A., a fost desfiinţată, în parte, sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2017 a Tribunalului Brăila şi, în rejudecare:

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului A. de „folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei” din art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., menţinându-se pedeapsa.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată  faptei inculpatului A. de tentativă la „folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei” din art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. în art. 32 C. pen. raportat la art. 184 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., menţinându-se pedeapsa.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat recurs în casaţie inculpatul A.

Calea de atac vizează cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”, cu motivarea că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii.

Examinând recursul în casație, se constată că acesta nu este fondat.

Cazul de casare invocat de inculpatul A. are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât, în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune.

În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

S-a reţinut de către instanţa de apel că fapta inculpatului A. care, în calitate de administrator împuternicit al Întreprinderii Individuale B., a depus la data de 11 mai 2013 la A.P.I.A., în susținerea cererii de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2013, contractul de arendare din 20 februarie 2013 încheiat între societatea C. - în calitate de arendator - și Întreprinderea Individuală B. - în calitate de arendaș, înscris ce a fost anulat cu efect retroactiv de către instanța de judecată datorită unui viciu de consimțământ, cunoscând că acel contract nu este încheiat de societatea C. - în calitate de arendator - prin lichidator judiciar D., ci prin unicul asociat E. (tatăl său), care nu avea drept de administrare, obținând astfel subvenția în cuantum total de 78.295,59 lei, din care 66.057,32 lei din bugetul Uniunii Europene și 12.238,27 lei din bugetul de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen.

S-a mai reținut că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de administrator împuternicit al Întreprinderii Individuale B., a depus la data de 15 mai 2014 la A.P.I.A., în susținerea cererii de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2014, acelaşi contract de arendare din 20 februarie 2013 încheiat între societatea C. - în calitate de arendator - și Întreprinderea Individuală B. - în calitate de arendaș, înscris ce fusese anulat definitiv cu efect retroactiv de către instanța de judecată datorită unui viciu de consimțământ, la data de 25 martie 2014, în scopul autorizării la plată a subvenției pe suprafața de 85,72 ha teren agricol, atât din bugetul Uniunii Europene, cât și din bugetul de stat, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea prevăzută în art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei și tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, astfel cum este incriminată în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi în art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru ambele cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În cauză, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul corespund faptelor reţinute în concret în sarcina inculpatului.

Astfel, s-a reţinut, pe baza probelor, săvârşirea de către inculpat a acţiunii de depunere la A.P.I.A. a contractului de arendare declarat nul pentru obţinerea pe nedrept a subvenţiilor pe suprafață, obținând astfel subvenția în cuantum total de 78.295,59 lei, din care 66.057,32 lei din bugetul Uniunii Europene și 12.238,27 lei din bugetul de stat, iar la data de 15 mai 2014, în scopul autorizării la plată a subvenției pe suprafața de 85,72 ha teren agricol, atât din bugetul Uniunii Europene, cât și din bugetul de stat, elemente care se suprapun textului de incriminare al infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deşi se menţionează de către apărare că nu se contestă în niciun fel situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, această precizare este doar formală pentru că, în realitate, fondul criticii formulată pe calea recursului în casaţie - faptul că, la data la care s-a depus cererea de plată la A.P.I.A., pentru acordarea sprijinului agricol, nu s-a comis nicio infracţiune de către inculpatul A., iar această faptă este una de prejudiciu, constatat ca inexistent de către instanţa de contencios administrativ - porneşte de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Natura criticilor formulate de recurent ține de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele ordinare au reținut, pe baza probelor din dosar, existența infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei și tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, sub aspectul laturii obiective și subiective a acesteia.

Sintagma „fapta nu este prevăzută de legea penală” vizează atât lipsa incriminării, cât şi situaţia în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăţia prevăzută de lege.”

Pe cale de consecinţă, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie este limitată exclusiv în drept. Aşadar, statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora şi modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 335 din 14 martie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.