Ședințe de judecată: Decembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 4059//2020

Şedinţa publică din data de 13 august 2020<BR><BR>

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.07.2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi U.A.T. Comuna Gornet, prin reprezentant legal primar B., în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, au solicitat instanţei să dispună:

1. anularea Ordinului nr. x/22.07.2020 emis de Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă;

2. obligarea pârâtului Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, prin reprezentant legal dr. C., la plata sumei de 500.000 euro, echivalent în RON către U.A.T. Comuna Gornet, judeţul Prahova, cu titlu de daune morale/daune interese;

3. obligarea reprezentantului pârâtului să-şi ceară scuze în mod public pentru măsura abuzivă de instituire a carantinei în comuna Gornet, judeţul Prahova.

Ulterior, reclamanţii A. şi UAT Comuna Gornet, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., şi-au modificat şi completat cererea introductivă cu un nou petit punctat sub nr. 4, solicitând anularea/nulitatea absolută a Ordinului nr. x/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Cartojani, comuna Roata de Jos, judeţul Giurgiu.

De asemenea, au solicitat introducerea în cauză a U.A.T. Comuna Roata de Jos, judeţul Giurgiu, prin primar, în calitate de intervenient forţat potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) C. proc. civ. şi repunerea în termen potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) din acelaşi cod.

La acelaşi termen, reclamanţii au arătat că renunţă la judecarea capetelor de cerere nr. x din cererea introductivă şi nr. 4 din cererea completatoare, precum şi faptul că îşi modifică capătul de cerere în pretenţii, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 4.000.000 Euro cu titlu de daune morale/daune interese către U.A.T. Comuna Gornet, judeţul Prahova şi nu suma de 500.000 Euro, cum au solicitat iniţial.

Curtea de apel a luat act de cererea de renunţare la judecata petitelor nr. 3 (din cererea introductivă) şi 4 (din cererea adiţională/modificatoare) formulată de ambii reclamanţi, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (1) şi (4) C. proc. civ. (renunţarea intervenind la primul termen de judecată, cu acordul expres la pârâtului), art. 81 cu aplicarea art. 85 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Astfel, Curtea de apel a rămas învestită cu petitele 1 şi 2 din cererea principală şi anume cu anularea actului administrativ şi obligarea intimatei la despăgubiri.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 694 din 4 august 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată, a admis, în parte, acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamanta U.A.T. Comuna Gornet, prin reprezentant legal primar, în contradictoriu cu acelaşi pârât Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, a dispus anularea Ordinului emis de Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. x/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Gornet, comuna Gornet, judeţul Prahova şi a respins capătul de cerere în pretenţii din acţiunea reclamantei U.A.T. Comuna Gornet, ca neîntemeiat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 694 din 4 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs atât reclamanta U.A.T. Comuna Gornet, prin reprezentant legal primar, cât şi pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

1. Prin motivele de recurs, reclamanta U.A.T. Comuna Gornet a solicitat, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate, iar pe fond, admiterea parţială a capătului de cerere nr. x privind acordarea de daune morale în cuantum de 2.000.000 Euro locuitorilor satului Gornet, judeţul Prahova, şi menţinerea, în rest, a dispozitivului hotărârii judecătoreşti.

Recurenta-reclamantă a arătat că motivarea instanţei de fond prin care a dispus anularea ordinului contestat emis de către pârât, este legală şi temeinică, însă timpul scurt avut la dispoziţie, dar şi presiunea mediatică cu impact la nivel naţional, a făcut ca respingerea acţiunii în pretenţii să se bazeze pe dispoziţii generale indicate ale C. civ. care reglementează sfera răspunderii civile delictuale, fără a se avea în vedere şi normele juridice speciale.

La termenul de judecată din data de 13 august 2020, stabilit pentru judecarea căii de atac, recurenta-reclamantă a depus o cerere prin care a arătat că înţelege să renunţe la judecata recursului.

2. Pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, în urma rejudecării, respingerea capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. x/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Gornet, comuna Gornet, judeţul Prahova, ca netemeinic şi nelegal.

Recurentul susţine că, în cauză, considerentele instanţei de fond sunt contrare principiilor şi prevederilor legale reglementate de Legea nr. 136/2020 şi creează un precedent periculos în contextul implementării măsurilor de sănătate publică necesare pentru limitarea transmiterii şi răspândirii infecţiei cu virusul SARS- CoV- 2. Se mai susţine că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut în motivare faptul că "legiuitorul a avut în vedere, în primul rând, măsurile aplicate la nivel individual, respectiv carantinarea persoanelor şi izolarea".

Raţionamentul instanţei este de a se institui, în primul rând, carantina/izolarea individuală ca aplicare graduală a măsurilor. Astfel, mergând pe acest raţionament, ar însemna ca focarele apărute în anumite localităţi, cu transmitere intracomunitară, să nu poată fi izolate şi propagarea bolii infectocontagioase să nu poate fi controlată. În această situaţie ipotetică, scopul Legii nr. 136/2020 de prevenire a introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României nu ar mai putea fi atins.

Prin urmare, rezultă fără putinţă de tăgadă, faptul că legiuitorul a reglementat trei instrumente aplicabile la nivel naţional într-o situaţie de risc epidemiologic pentru protejarea sănătăţii publice, fără a stabili, cu titlu obligatoriu, o aplicare graduală a acestora.

Instanţa de fond a considerat că evaluarea realizată de Direcţia de Sănătate Publică Prahova nu îndeplineşte cerinţa de legalitate întrucât are caracter vădit superficial şi se limitează la afirmaţii cu caracter general sau simple preluări din acte normative.

Autoritatea publică competentă a realizat şi documentat evaluarea factorilor de risc, iar concluzia la care a ajuns a fost în sensul că riscul răspândirii infecţiei în satul Gornet nu a putut fi controlat prin alte metode.

Atât timp cât legea nu distinge, se prezumă că lasă la latitudinea autorităţii competente decizia privind aplicarea măsurii potrivite, prin raportare la situaţia epidemiologică existentă la momentul respectiv, prin evaluarea riscului epidemiologic, cu respectarea regulilor stabilite ulterior printr-un act normativ de nivel inferior, Ordinul M.S. nr. 1309/2020; astfel că, în virtutea principiului legalităţii şi proporţionalităţii stabilit de art. 2 din Legea nr. 136/2020, măsura carantinării zonale a localităţii Gornet este legală şi proporţională.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă U.A.T. Comuna Gornet a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului formulat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Recurentul-pârât Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin întâmpinare a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului declarat de Unitatea Administrativ Teritorială comuna Gornet, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte reţine următoarele:

5.1. În ceea ce priveşte recursul formulat de Unitatea Administrativ Teritorială comuna Gornet, Înalta Curte va lua act de renunţarea recurentei-reclamante la judecata acestei căi de atac.

Înalta Curte are în vedere că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

De asemenea, potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "Achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi, ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.".

Astfel, în raport cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ., văzând dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, şi având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, în temeiul art. 406 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata recursului formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Gornet.

5.2. În ceea ce priveşte excepţiile inadmisibilităţii şi a nulităţii recursului declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că posibilitatea exercitării căii de atac a recursului este prevăzută de lege şi că, prin cererea de recurs recurentul-pârât a formulat critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor de nelegalitate.

5.3. În ceea ce priveşte recursul formulat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi se impune a fi respins.

Înalta Curte accepta că o situaţie de risc major pentru sănătatea publică, precum o pandemie cauzată de un virus nou, cu privire la care nu există posibilităţi profilactice şi nici protocoale de tratament a căror eficienţă să fi fost demonstrată în trecut, presupune în mod necesar posibilitatea statului de a lua măsuri de prevenire şi de limitare a infecţiei care pot presupune unele limitări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, în limitele prescrise de Constituţie şi de lege. Cu privire la alegerea acestor măsuri, organelor de stat competente trebuie să li se recunoască o largă marjă de apreciere, tocmai ca urmare a faptului că ele sunt confruntate cu o situaţie de risc cu caracter de noutate şi cu o evoluţie imprevizibilă.

Cu toate acestea, pentru a beneficia de această marjă de apreciere în dispunerea măsurilor de protejare a sănătăţii publice, precum carantina zonală, autorităţile competente ale statului trebuie să îndeplinească o obligaţie de diligenţă, respectiv să se asigure că au fost colectate, analizate şi corect valorizate toate datele necesare pentru alegerea unei anumite măsuri dintre cele pe care legea li le pune la dispoziţie. De această dată, standardul după care trebuie să fie apreciată îndeplinirea acestei obligaţii de diligenţă trebuie să fie unul ridicat, tocmai ca urmare a restrângerilor semnificative pe care anumite măsuri de prevenţie, cum este şi cazul carantinei zonale, le pot aduce libertăţii de mişcare şi altor drepturi fundamentale ale cetăţenilor. Numai astfel poate fi asigurat caracterul proporţional al unor astfel de măsuri de sănătate publică şi numai astfel poate fi apreciat caracterul absolut necesar al acestora, ambele condiţii trebuind a fi îndeplinite cumulativ pentru ca astfel măsuri să poată fi apreciate ca necesare într-o societate democratică şi, pe cale de consecinţă, să poată fi considerate acceptabile din punct de vedere al supremaţiei legii şi respectării ordinii constituţionale.

În sfârşit, având în vedere că reuşita oricăror măsuri de sănătate publică este condiţionată de gradul de acceptare a acestora la nivel social, autorităţile statului au nu doar obligaţia de a realiza o analiză exhaustivă şi efectivă a situaţiei de fapt, luând în considerare toate circumstanţele ce pot conduce la alegerea unei anumite măsuri, dar să şi "arate" acest lucru în mod public, astfel încât măsurile impuse să fie lipsite de orice aparenţă de arbitrariu sau superficialitate.

Prin prisma celor mai sus expuse, Înalta Curte urmează a menţine sentinţa recurată, fără însă a valida următoarele considerente:

"Carantina zonală va fi astfel legală atunci când autoritatea publică competentă conchide în baza evaluării efectuate că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode, ceea ce îi conferă un caracter excepţional, nereprezentând primul instrument pus la dispoziţia autorităţilor publice competente, ci cel din urmă instrument de folosit, incident atunci când nu se identifică o alternativă, mai puţin vătămătoare pentru drepturile şi libertăţile fundamentale, dar eficientă în atingerea scopului." (pag. 12 paragraf 8).

"În acest din urmă sens, legiuitorul a avut în vedere în primul rând măsurile aplicate la nivel individual, respectiv carantina persoanelor şi izolarea. În plus, acestea din urmă cunosc grade diferite de separare fizică, intervenind în cazul carantinei persoanei fizice suspecte, după caz, în spaţii special desemnate de către autorităţi, la domiciliu sau la locaţia declarată de către persoana carantinată, iar în cazul izolării persoanei fizice, după caz, la domiciliu, la locaţia declarată de persoana izolată, într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitar." (pag. 12, paragraf 9).

"Deşi concluziile evaluării constituie un aspect de oportunitate în legătură cu măsura carantinei zonale, totuşi prezentarea de către autoritatea publică a unei evaluări fundamentate care să conchidă în sensul că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode, în raport de contextul în care este adoptată măsura, se circumscrie analizei de legalitate prin prisma art. 12 alin. (3) din Legea nr. 136/2020." (pag. 13, paragraf 5).

"Prin urmare, instanţa de judecată trebuie sa fie în posesia evaluării cerute de lege, iar nu să fie obligată să procedeze la aceasta, pornind de la datele din dosar, chiar dacă se oferă de autoritatea publică elemente de probă bazate pe investigaţii medicale." (pag. 13, paragraf 8).

"Curtea observă şi că avizarea INSP se prezintă formal, ca o simplă menţiune de "avizare", însoţită de o semnătură olografă şi impresiunea ştampilei instituţiei publice, fără nicio dezvoltare a motivelor avute în vedere, în ciuda caracterului generic şi succint al argumentelor DSP Prahova. Altfel spus, INSP nu a reflectat nicio evaluare a contextului propriu perimetrului propus spre carantinare, ci s-a limitat la consemnarea "avizat". (pag. 15, paragraf 4).

"Deşi în activitatea lor, organele administraţiei publice au posibilitatea să aprecieze, atunci când emit un act administrativ, beneficiind în acest scop de o marjă de discreţie pentru valorificarea atribuţiilor conferite de lege, totuşi, niciodată, acestea nu vor putea decide împotriva prevederilor legii." (pag. 15, paragraf 8).

"În concluzie, soluţia instanţei de fond nu porneşte de la premisa că în contextul epidemiologic incontestabil existent, reflectat în pandemia SARS-CoV-2, nu ar fi oportună recurgerea la măsura carantinei zonale, legalitatea sa găsindu-şi de altfel temei explicit în Legea nr. 136/2020, ci se întemeiază în mod esenţial pe validarea apărărilor părţii reclamante din cererea de chemare în judecată şi din concluziile orale susţinute în dezbaterile de fond în sensul că operaţiunile tehnico-administrative ce au precedat actul administrativ unilateral litigios şi care ar fi trebuit să îl fundamenteze nu au respectat dispoziţiile Legii nr. 136/2020, neatestând în mod efectiv existenţa unei evaluări care să demonstreze că riscul răspândirii comunitare a bolii infectocontagioase nu poate fi controlat prin alte metode." (pag. 15, paragraf 10).

Totodată, se impun a fi reformulate unele considerente ale sentinţei recurate, urmând ca acestea să aibă următorul conţinut:

"Altfel spus, evaluarea ar trebui să arate cel puţin faptul că celelalte măsuri prevăzute de lege nu sunt suficiente pentru protejarea interesului comun al colectivităţii, fie din cauza destinatarilor care nu le respectă, fie din cauza imposibilităţii justificate a autorităţii de a urmări toate verigile lanţului de transmitere a bolii, fie din cauza unei circulaţii semnificative a persoanelor în şi din perimetrul vizat, fără ca aceste împrejurări să epuizeze însă motivele ce pot fi avute în vedere în acest sens."(pag. 13, paragraf 4).

"Evaluarea în discuţie nu demonstrează faptul că o carantină zonală era singurul instrument eficient pentru controlarea riscului răspândirii comunitare a bolii infectocontagioase, concluzia instanţei reieşind din cauza modului generic şi neargumentat în care autoritatea publică a prezentat informaţiile deţinute."(pag. 16, paragraf 2).

"În ciuda acestei situaţii, pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a emis ordinul litigios, fără a solicita refacerea evaluării impuse de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 136/2020 spre a se demonstra îndeplinirea cerinţelor impuse de textul menţionat."(pag. 16, paragraf 2).

Înalta Curte a procedat la înlăturarea considerentelor menţionate, având în vedere următoarele argumente:

- legiuitorul nu a prevăzut o ierarhizare a măsurilor de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase; în concluzie, nu poate fi primită teza primei instanţe conform căreia măsura carantinei zonale ar avea un caracter excepţional;

- Legea nr. 136/2020 nu cuprinde dispoziţii legale care să impună motivarea avizului emis de Institutul Naţional de Sănătate Publică;

- modul în care autoritatea publică pârâtă a interpretat dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 136/2020 constituie un aspect de legalitate, şi nu unul de oportunitate.

În mod judicios, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite, cumulativ, cerinţele impuse de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 136/2020 în ceea ce priveşte necesitatea evaluării care, în speţa de faţă, are un caracter pur formal, cuprinzând doar o simplă enumerare a criteriilor utilizate în evaluarea riscului epidemiologic, astfel cum au fost stabilite prin circulara comunicată cu adresa nr. x/20.07.2020, preluate ulterior în cuprinsul Ordinului nr. 1309/2020 emis de Ministrul Sănătăţii.

În privinţa criteriului reprezentat de trendul crescător al cazurilor din perioada de referinţă, Înalta Curte apreciază că acest fapt nu se confirmă în lipsa unor date care să demonstreze o creştere constantă a numărului de cazuri în perioada 8-20 iulie 2020 (de la 3 cazuri depistate zilnic prin testare în primele zile, ulterior fiind depistate cel mult 1 caz zilnic, cu excepţia unei situaţii în care au fost depistate 2 cazuri).

Cu referire la personalul insuficient pentru desfăşurarea anchetelor epidemiologice din cadrul D.S.P. Prahova, autoritatea pârâtă nu critică prin cererea de recurs argumentul instanţei de fond cu privire la nemotivarea orientării resurselor umane către alte zone de interes, câtă vreme o situaţie dificilă din perspectiva riscului epidemiologic la nivelul localităţii Gornet ar fi determinat în mod rezonabil eforturi de analiză aprofundată cu privire la focarele active din acest perimetru.

În ceea ce priveşte criteriul vizând ponderea populaţiei în vârstă de 65 ani şi peste, atât în localitate cât şi în zonele rurale ale judeţului, în mod corect, prima instanţă a reţinut că autoritatea publică indică o situaţie ce se regăseşte la nivelul întregului judeţ sub aspectul categoriei de persoane vulnerabile prin prisma vârstei, fără vreo particularitate a localităţii Gornet sub acest aspect.

De asemenea, autoritatea publică a prezentat aspecte care nu au legătură cu instituirea măsurii, ci cu gestionarea carantinei zonale din perspectiva personalului medical existent în localitate, cu accesul populaţiei la o unitate farmaceutică şi existenţa forţelor de ordine necesare.

Totodată, Înalta Curte reţine că, deşi autoritatea publică a subliniat caracterul comunitar al transmiterii virusului, aceasta nu se raportează la eficienţa/ineficienţa unor măsuri alternative - îndeosebi a măsurilor cu caracter individual vizând carantina persoanelor şi izolarea - şi nu prezintă nicio informaţie privind disponibilitatea membrilor colectivităţii respective de a respecta măsuri adoptate la nivel individual.

Ca urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că evaluarea în discuţie nu demonstrează faptul că măsura carantinării zonale era singurul instrument eficient pentru controlarea riscului răspândirii comunitare a bolii infectocontagioase, această concluzie fiind împărtăşită de Înalta Curte, în raport de argumentele prezentate anterior, care relevă modul generic şi neargumentat în care autoritatea publică a prezentat informaţiile deţinute, din perspectiva criteriilor avute în vedere de legiuitor la întocmirea evaluării.

5.4. În ceea ce priveşte solicitarea recurentei - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.:

"Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."

Având în vedere că recurenta-reclamantă a înţeles să renunţe la judecata recursului formulat în cauză, precum şi complexitatea cauzei, activitatea desfăşurată de avocat în această etapă procesuală şi faptul că pricina s-a soluţionat la primul termen de judecată, Înalta Curte va obliga recurentul-pârât Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă la plata către recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gornet a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea parţială a onorariului de avocat, în considerarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului formulat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, invocate de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gornet, va respinge recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca nefondat, va lua act de renunţarea la judecata recursului formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gornet; totodată, va obliga recurentul-pârât Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă la plata către recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gornet a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului formulat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, invocate de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gornet.

Respinge recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei civile nr. 694 din 4 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Ia act de renunţarea la judecata recursului formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gornet.

Obligă recurentul-pârât Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă la plata sumei de 1.000 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gornet.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 august 2020.