Ședințe de judecată: Mai | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 808/2020

Şedinţa publică din data de 04 decembrie 2020

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 62/FCJI/2020 din data de 22 septembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 597 şi art. 598 lit. c) C. proc. pen. şi art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 60/FCJI din 27.08.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2018, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că persoana condamnată A. a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 60 FCJI din 27 august 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2018, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) şi d) C. proc. pen.

S-a reţinut că în motivarea contestaţiei, persoana condamnată A. a arătat că prin sentinţa penală menţionată nu i s-a dedus perioada de arestare preventivă şi perioada executată în Italia, între 25 aprilie 2011 şi 2 aprilie 2019. La termenul de judecată din data de 3 septembrie 2020, prin apărător ales, persoana condamnată a precizat că solicită deducerea din perioada executată a unui număr de zile de care a beneficiat în Italia ca urmare a unor cereri formulate de contestator pentru acordarea unor zile de eliberare anticipată.

Prima instanţă a constatat că prin sentinţa penală nr. 60/FCJI din 27 august 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Iaşi a admis sesizarea formulată de Ministerul Justiţiei - Departamentul pentru Afaceri de Justiţie din Italia şi în baza art. 154 şi art. 1401 alin. (4) raportat la art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, a recunoscut sentinţa nr. 4/2016 din 8 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Cagliari, secţia Întâia, Republica Italiană, definitivă la 23 mai 2016, care modifică, în parte, sentinţa penală nr. 331/12 din 13 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Tempio Pausania, secţia Judecători pentru cercetări preliminare, privind persoana condamnată A. condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omucidere, prev. de art. 575 C. pen. italian (art. 188 alin. (1) C. pen. român), 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare, prev. de art. 588 alin. (1) şi (2) C. pen. italian (art. 198 alin. (1) C. pen. român), de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de leziune personală agravată, prev. de art. 582 şi 585 C. pen. italian ("lovire sau alte violenţe", prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. român) şi 4 luni arest pentru săvârşirea infracţiunii de port de arme agravat, prev. de art. 4 din Legea nr. 110/75 şi art. 61 n.2 din C. pen. italian ("portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase", prev. de art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen. român), cumulate în pedeapsa unică de 5595 zile închisoare, certificatul privind starea executării pedepsei SIEP 158/2016 din 22 iunie 2018 emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Cagliari - Biroul de executări penale, privind pedeapsa principală şi ordonanţa în materia de eliberare anticipată emisă la 31 martie 2017 de Biroul de Supraveghere din Perugia, Italia.

În baza art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost adaptată pedeapsa de 4 luni arest, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 110/75 şi art. 61 n.2 din C. pen. italian, în pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen. român.

S-a dispus executarea pedepsei totale privative de libertate de 15 ani şi 4 luni închisoare (5595 zile închisoare), într-un penitenciar din România.

Totodată, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., deţinut în prezent în Penitenciarul Porto Azzurro-Livorno, Italia, într-un penitenciar din România, pentru executarea pedepsei de 5595 zile închisoare.

S-a dedus din perioada pedepsei durata arestării preventive şi a executării pedepsei de la 25 aprilie 2011 la zi, precum şi durata de 180 de zile liberare anticipată, pedeapsa fiind considerată ca integral executată la 25 februarie 2026.

Hotărârea a rămas definitivă, apelul fiind declarat tardiv.

Examinând contestaţia la executare de faţă, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că prin hotărârea penală de recunoaştere a hotărârii penale străine şi transferarea persoanei condamnate A. au fost deduse din pedeapsa la care a fost condamnat perioadele de arestare preventivă şi perioada executată în Italia de la 25 aprilie 2011 la data pronunţării sentinţei, conform certificatului privind starea executării pedepsei SIEP 158/2016 din 22 iunie 2018 emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Cagliori, precum şi durata de 180 de zile liberare anticipată conform ordonanţei în materie de eliberare din 31 martie 2017 emisă de Biroul de Supravegheri Judiciare din Perugia, Italia, acte juridice recunoscute prin aceeaşi sentinţă penală, cărora li s-au dat efecte juridice prin efectuarea deducerilor. Persoana condamnată a fost transferată în România şi încarcerată în sistemul penitenciar la 2 aprilie 2019 .

S-a avut în vedere că autorităţile italiene au transmis un certificat privind starea executării nr. 158/2016 din 8 martie 2019, din care rezultă acelaşi număr de zile de eliberare anticipată, de 180 zile, care nu a fost modificat, aşa încât s-a apreciat că nu există niciun indiciu că de la data pronunţării sentinţei penale de recunoaştere şi transfer şi până la data transferării efective a persoanei condamnate într-un penitenciar din România, autorităţile italiene i-ar fi acordat zile în plus de liberare anticipată, decât cele acordate iniţial şi deduse din pedeapsa aplicată.

S-a constatat că motivul invocat de contestator se încadrează teoretic în dispoziţiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., dispoziţiile art. 598 lit. d) C. proc. pen. nefiind aplicabile raportat la motivele invocate în contestaţie.

Instanţa a apreciat că este neîntemeiată contestaţia la executare formulată pentru că prin hotărârea contestată s-au dedus toate perioadele de arestare preventivă, perioada executată şi perioada de liberare anticipată acordată de autorităţile italiene până la predare, astfel că susţinerile petentului nu-şi găsesc corespondent în realitatea relevată de documentele cauzei.

S-a mai reţinut că persoana condamnată nu a mai formulat o altă contestaţie la executare întemeiată pe aceleaşi motive de fapt şi de drept.

În consecinţă, în baza art. 597 şi art. 598 lit. c) C. proc. pen. şi art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, prima instanţă a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 60/FCJI din 27.08.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2018.

*****

Împotriva sentinţei penale nr. 62FCJI din 22.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 26.10.2020 când s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 04.12.2020, ocazie cu care s-au luat concluziile părţilor asupra contestaţiei, acestea fiind detaliate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând contestaţia formulată în cauză de către condamnatul A., Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În acest cadru, instanţa reţine că potrivit legii, contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, iar pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, de asemenea, nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Scopul acestui mijloc procesual este asigurarea punerii în executare a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Astfel, pe calea contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a căpătat autoritate de lucru judecat.

În speţă, se constată că prin cererea formulată de contestatorul condamnat A. s-a solicitat, pe calea contestaţiei la executare, deducerea, pe lângă perioada arestării preventive şi perioada executată în Italia (între 25 aprilie 2011 şi 2 aprilie 2019) şi a perioadei de 180 zile de eliberare anticipată acordată de autorităţile italiene în urma cererilor formulate de contestator pentru acordarea unor zile de eliberare anticipată, de care a beneficiat în Italia.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul primei instanţe, constată că solicitarea condamnatului A. formulată pe calea prezentei contestaţii la executare este neîntemeiată întrucât prin sentinţa penală nr. 60 din 27.08.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a dispus recunoaşterea hotărârii de condamnare, transferarea persoanei condamnate şi executarea pedepsei totale privative de libertate de 15 ani şi 4 luni închisoare (5595 zile închisoare), într-un penitenciar din România, contestată în cauză de către contestator, instanţa a dispus deducerea perioadei de arestare preventivă, perioada executată şi perioada de liberare anticipată acordată de autorităţile italiene până la predarea condamnatului, la dosarul cauzei neexistând înscrisuri doveditoare potrivit cărora autorităţile judiciare italiene ar fi acordat condamnatului transferat în România un asemenea beneficiu, în plus faţă de durata de 180 de zile liberare anticipată ce a fost dedusă prin hotărârea penală contestată anterior menţionată.

Se constată că, în prezent, contestatorul A. se află în executarea pedepsei de 15 ani şi 4 luni închisoare ce a făcut obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii străine de condamnare pronunţate împotriva sa de autorităţile judiciare din Italia, prin sentinţa penală nr. 60/2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2018, definitivă, fiind recunoscute atât sentinţa penală de condamnare, cât şi certificatul privind starea executării pedepsei SIEP 158/2016 din 22 iunie 2018 emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Cagliari - Biroul de executări penale, privind pedeapsa principală, precum şi ordonanţa în materia de eliberare anticipată emisă la 31 martie 2017 de Biroul de Supraveghere din Perugia, Italia.

Astfel, prin sentinţa penală de recunoaştere şi transfer, nr. 60/2018 din dosarul Curţii de Apel Iaşi nr. 331/45/2018, s-a reţinut că din certificatele privind starea executării pedepsei emise de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel din Cagliari din 22 iunie 2018 şi din 5 iulie 2018, rezultă că persoana condamnată A. se află în executarea sentinţei nr. 4/2016 emisă la 8 aprilie 2016 de Curtea de Apel din Cagliari, pentru reformarea sentinţei din 13 decembrie 2012 a Judecătorului de Cercetări Preliminare de pe lângă Tribunalul Ordinar Tempio Pausania, pentru infracţiunea comisă în data de 25 aprilie 2011, în Olbia, prev. de art. 588 alin. (1) C. pen., art. 588 alin. (2) C. pen., condamnat la 6 luni închisoare, pentru infracţiunea comisă la 25 aprilie 2011 în Olbia, prev. de art. 575 C. pen., condamnat la 14 ani închisoare, pentru infracţiunea comisă la 25 aprilie 2011 în Olbia prev. de art. 4 din Legea nr. 110/1975, art. 61 nr. 2 C. pen. şi pentru infracţiunea comisă la 25 aprilie 2011 în Olbia, prev. de art. 582 C. pen., art. 585 C. pen., condamnat la 6 luni închisoare, pentru care s-a emis ordinul pentru încarcerare pentru pedeapsa de 15 ani închisoare cu executare şi 4 luni de arest preventiv.

S-a mai reţinut că acesta a început executarea pedepsei la 25 aprilie 2011 şi termină executarea la 24 august 2016, precum şi că prin ordinul de eliberare din închisoare, emis la 3 aprilie 2017, în baza Ordonanţei Biroului de Supraveghere Perugia emis în data de 31 martie 2017, s-a acordat un număr de 180 zile eliberare anticipată pentru perioadele cuprinse între 25 aprilie 2011 - 25 octombrie 2011 şi 25 octombrie 2014 - 25 aprilie 2016, iar terminarea executării pedepsei anticipată este la 25 februarie 2026.

Astfel, instanţa a constatat că prin Ordonanţa în materie de eliberare anticipată nr. 2017/272 din 31 martie 2017 emisă de Autoritatea de Supraveghere din Perugia, s-a acordat persoanei condamnate A. un număr de 180 de zile de eliberare anticipată pentru semestrele 25 aprilie 2011 - 25 octombrie 2011 şi de la 25 octombrie 2014 la 25 aprilie 2016, în executarea pedepsei de 15 ani închisoare şi 4 luni de arest la care a fost condamnat prin sentinţa din 8 aprilie 2016, irevocabilă la 23 mai 2016, a Curţii cu Juri de Apel din Cagliari, Italia şi a fost respinsă cererea referitoare la semestrele de la 25 octombrie 2011 la 25 octombrie 2014.

Totodată, s-a menţionat că în ceea ce priveşte certificatul privind starea executării pedepsei şi ordonanţa în materia de eliberare anticipată emisă la 31 martie 2017, acestea vor fi recunoscute în temeiul art. 1401 alin. (4) şi art. 144 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, fiind necesară soluţionarea cauzei sub aspectul datelor privind situaţia executării pedepsei şi a liberării anticipate acordate, măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.

În fine, prin sentinţa nr. 60/27.08.2018 a Curţii de Apel Iaşi, conform art. 72, 73 şi art. 399, 404 alin. (4) C. proc. pen., instanţa a dedus din pedeapsă durata arestării preventive şi a executării pedepsei de la 25 aprilie 2011 la zi, precum şi durata de 180 de zile liberare anticipată.

Deşi contestatorul condamnat A. a afirmat că în cursul anului 2018 acesta a formulat o cerere de eliberare anticipată soluţionată de autorităţile italiene, fiindu-i acordat un număr de 180 de zile de eliberare anticipată, iar această perioadă este diferită de perioada deja dedusă din pedeapsa aplicată, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă în acest sens, actele şi lucrările dosarului neconfirmând susţinerile contestatorului.

Prin urmare, în speţă, similar primei instanţe se constată că solicitarea contestatorului condamnat A. formulată pe calea prezentei contestaţii la executare este nefondată în condiţiile în care, în cauză, prin hotărârea penală de recunoaştere a hotărârii penale străine şi transferarea persoanei condamnate, au fost deduse din pedeapsă perioadele de arestare preventivă şi perioada executată în Italia (de la 25 aprilie 2011 la zi - data pronunţării sentinţei), precum şi durata de 180 de zile eliberare anticipată, conform ordonanţei în materie de eliberare din 31 martie 2017, astfel cum rezultă din certificatul privind starea executării nr. 158/2016 din 8 martie 2019 transmis la dosarul cauzei de autorităţile italiene şi din care rezultă acelaşi număr de 180 zile de eliberare anticipată ce a fost dedus din pedeapsa aplicată.

Pentru motivele expuse, constatând ca fiind legală şi temeinică hotărârea penală atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 62/FCJI/2020 din data de 22 septembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca nefondată.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 62/FCJI/2020 din data de 22 septembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 decembrie 2020.