Ședințe de judecată: Iulie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 3705/2021

Decizia nr. 3705

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.01.2019, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar provizoriu CII B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj- Activitatea de Inspecţie Fiscală Contribuabili Mijlocii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 13.12.2017 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 13.12.2017 şi a Deciziei nr. 337/03.07.2018, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată, respectiv ca nemotivată, şi anularea Deciziei nr. 337/03.07.2018 privind soluţionarea contestaţiilor formulate, înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sub nr. A_SLP 505/19.02.2018, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva primelor două decizii, respectiv ca nemotivată împotriva ultimei decizii, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 82 din 20 martie 2019, Curtea a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta DGRFP Cluj-Napoca-Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj-Activitatea de Inspecţie Fiscală Contribuabili Mijlocii.

A respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei şi cererea reclamantei de obligarea a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Cu privire la impozitul pe profit în sumă de 7.531.911 RON, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond nu a verificat dacă împrejurarea conform căreia netransmiterea către asociaţii secunzi din cadrul contractului de asociere în participaţiune şi a cotei de cheltuieli aferentă cotei de participare a acestora, a condus la o afectare sau o prejudiciere a bugetului de stat.

Asocierea în participaţiune s-a realizat între persoane juridice române, plătitoare de impozit pe profit către bugetul de stat al României, fiind aplicabile prevederile art. 13 şi 14 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În cazul asocierilor în participaţiune între persoane juridice române, indiferent de modalitatea în care sunt împărţite beneficiile şi pierderile asocierii, între asociaţi, bugetul de stat nu este prejudiciat.

În speţă, deşi recurenta-reclamantă nu a transmis 39% din cheltuielile asocierii către asociaţii secunzi, a dedus cheltuielile în proporţie de 100%.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a achitat un impozit pe profit mai mic, iar asociaţii au achitat un impozit pe profit mai mare, prin urmare, ar trebui să se restituie suma achitată în plus.

Soluţia instanţei de fond contravine principiului libertăţii contractuale şi al consensualismului care guvernează asocierea în participaţiune.

Cu privire la suma de 875.207 RON, recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă nu a realizat o corectă aplicare a normelor legale incidente şi nu a înţeles modalitatea de funcţionare a preţurilor de transfer, deoarece acest mecanism se utilizează în ipoteza în care există raporturi comerciale între persoane afiliate situate în jurisdicţii diferite, scopul fiind transferul preţului dintr-o jurisdicţie cu o fiscalitate mai ridicată înspre o zonă cu fiscalitate mai redusă.

Societăţii recurente i se impută faptul că nu a perceput dobânzi pentru împrumuturile intra-grup acordate, în condiţiile în care, la nivel internaţional, discuţiile se concentrează pe modalitatea în care poate fi limitată deductibilitatea dobânzilor intra-grup.

Recurenta-reclamantă indică Directiva 2016/1164/UE, transpusă în actuala reglementare fiscală din România cu începere din data de 01.01.2018, art. 401 - art. 406 din actualul Codul fiscal, prin care se urmăreşte limitarea deductibilităţii dobânzilor intra-grup.

O altă critică formulată are în vedere încălcarea de către prima instanţă a principiului rolului activ al judecătorului, acesta fiind obligat să administreze proba cu expertiză fiscală pentru a verifica modalitatea de întocmire a dosarului preţurilor de transfer al recurentei, dar şi dacă metoda aleasă de către echipa de inspecţie fiscală pentru determinarea nivelului dobânzii, metoda comparării preţurilor, este cea mai adecvată în raport de activitatea grupului.

4. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii a invocat excepţia nulităţii recursului reclamantei pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului

Înalta Curte va respinge excepţia, având în vedere că motivele prezentate în cererea de recurs se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 13, art. 14 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru prima critică, precum şi cele ale art. 11 alin. (2), art. 19 alin. (5) din acelaşi act normativ, în privinţa celei de-a doua critici.

2. Analiza motivelor de casare

Referitor la suma în cuantum de 7.531.911 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, Înalta Curte reţine că, potrivit disp. art. 28 alin. (1) din Legea nr. 571/2004 privind Codul fiscal, în cazul unei asocieri fără personalitate juridică, veniturile şi cheltuielile înregistrate se atribuie fiecărui asociat, corespunzător cotei de participare în asociere.

Recurenta-reclamantă recunoaşte faptul că nu a respectat aceste prevederi legale, dar susţine că modalitatea de realizare a contractului de asociere în participaţiune nu a prejudiciat bugetului statului.

Critica este nefondată, avându-se în vedere că recurenta-reclamantă şi-a diminuat profitul impozabil, în mod nelegal, astfel că a înregistrat pierderi fiscale în anii 2013, 2016, 2018, or, tocmai prin nerespectarea prevederilor legale a fost prejudiciat bugetul statului.

Este nefondată şi critica referitoare la nerespectarea principiului libertăţii contractuale şi al consensualismului, aceste principii fiind subsumate prevederilor legale, în speţă art. 28 alin. (1) sus-menţionat, care obligă orice asociere în participaţiune, română sau străină, să împartă atât veniturile, cât şi cheltuielile, în funcţie de cota de participare a fiecărui asociat.

Din această perspectivă, sentinţa de fond a aplicat în mod corect prevederile art. 13 şi 14 din Legea nr-571/2003 privind Codul fiscal, care menţionează categoria contribuabililor, precum şi sfera de cuprindere a impozitului pe profit.

Cu privire la suma în cuantum de 874.207 RON, ce reprezintă impozitul pe profit aferent dobânzilor care ar fi trebuit să fie percepute pentru contractele de împrumut, recurenta-reclamantă critică soluţia instanţei de fond pentru faptul că preţurile de transfer se utilizează numai în situaţia în care există raporturi comerciale între persoane afiliate aflate în jurisdicţii diferite; la nivel internaţional se discută despre limitarea deductibilităţii dobânzilor intra-grup; era necesară efectuarea unei expertize fiscale care să determine corectitudinea metodei alese de organul fiscal pentru determinarea nivelului dobânzii.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a derulat împrumuturi cu părţile afiliate, conform art. 7 pct. 26 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, fără a percepe dobânzi şi a solicitat organului fiscal prezentarea dosarului preţurilor de transfer, de unde rezultă că sunt nefondate criticile ce privesc neincidenţa utilizării preţurilor de transfer sau discuţiile la nivel internaţional în legătură cu limitarea de deductibilităţi dobânzilor.

Cu privire la necesitatea efectuării unei expertize fiscale se constată că în faţa primei instanţe, reclamanta nu a solicitat administrarea probei cu expertiză fiscală cu obiectul arătat în cuprinsul cererii de recurs, iar în cuprinsul cererii introductive nu se contestă metoda aleasă de organul fiscal, ci doar s-a susţinut că împrumuturile au fost acordate doar ca ajutor între persoanele afiliate.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca-Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj.

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. - în insolvenţă prin lichidator provizoriu C. împotriva sentinţei nr. 82 din 20 martie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.