Ședințe de judecată: Septembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 4410/2010

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.

Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 iulie 2009 pe rolul Curții de Apel București secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat constatarea existenței calității de colaborator al Securității în privința pârâtei G.C.D.

Prin sentința civilă nr. 480 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a constatat calitatea de colaborator al Securității a pârâtei G.C.D.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Din conținutul angajamentului din 11 august 1980 (fila 27-28 la dosarul de fond) reiese că pârâta a acceptat colaborarea în secret cu Securitatea în direcția informării asupra unor aspecte sau fenomene negative care interesau această structură a statului și, în baza acestui angajament, G.C.D. a întocmit mai multe note informative în ceea ce privește supravegherea grupelor de turiști străini vizitatori la acel moment ai României și a reprezentanților unor firme grecești, suspecți de apartenență la activitatea Serviciului de Informații Grec.

În raport cu dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, din probele administrate în cauză, respectiv angajamentul semnat de către pârât la 11 august 1980 și notele informative depuse la dosar, instanța a reținut că este îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile respective în sensul că, pe parcursul colaborării cu organele de Securitate, pârâta a furnizat informații detaliate despre atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Curtea de apel a reținut că este îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că informațiile cuprinse în cele 26 de note informative întocmite de către pârâtă și depuse la dosarul cauzei, sunt de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prevăzute în Constituția României de la acea dată. În acest sens, a reținut instanța că, din notele informative aflate la filele 57 - 86 ale dosarului, semnate olograf de către pârâtă, reiese că aceasta comunica organelor de Securitate informații despre traseele, activitățile și convorbirile cetățenilor greci al căror ghid era cu cetățenii români cu care aceștia veneau în contact, sumele de bani pe care aceștia le foloseau în circuitele turistice, profesiile acestora, alte informații apreciate de către organele fostei Securități ca valoroase pe linie informativă. Totodată, a reținut instanța că pârâta, în mod benevol, sesiza organelor securității aspecte pe care le aprecia ca fiind importante pentru acestea, relevantă fiind în acest sens nota aflată la fila 81 din dosar, în care se consemnează prezența frecventă a unui cetățean grec în România, legăturile acestuia cu cetățenii români și propaganda nefavorabilă pe care aceasta o realiza la adresa turismului românesc de la acea vreme.

De asemenea, a mai reținut instanța că, din cuprinsul consemnărilor ofițerilor de securitate, reiese că pârâta oferea relatări detaliate referitoare la atitudini și comportări suspecte ale turiștilor greci pe care îi însoțea și aprecia că aceștia pot acționa împotriva orânduirii de la acea vreme, întrucât nu respectă programul turistic, au mulți prieteni printre români, iar unii dintre ei sunt originari din România.

Împotriva sentinței civile nr. 480 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta G.C.D.

În motivarea recursului pârâta a arătat, în esență, următoarele:

Atât acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității, cât și sentința recurată sunt în conflict cu dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu cele ale art. 26 din Constituția României, precum și cu art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, prin intentarea acțiunii, reclamantul C.N.S.A.S. nefăcând altceva decât, după aproape 20 de ani, să aducă atingere vieții private a pârâtei G.C.D.

Acțiunea reclamantului nu vizează un interes legitim real și actual, informațiile anterioare anului 1989 fiind precumpănitor a aduce atingere vieții private a pârâtei, cum pe bună dreptate a statuat Curtea de la Strasbourg în cauza Rotaru împotriva României prin Hotărârea din 4 mai 2000, reținând încălcarea art. 8 alin. (1) din Convenție în condițiile în care este vorba despre stocarea într-un registru secret și comunicarea datelor privind viața privată a unei persoane.

Așa cum este probat dosarul cauzei pârâta a făcut obiectul unor măsuri severe de supraveghere a convorbirilor telefonice din partea Securității; comunicarea către instanța de judecată a transcrierilor convorbirilor telefonice pe care le-a avut aceasta, inclusiv cele cu soțul său, reprezintă o gravă alterare a dreptului individului de respectare a vieții sale private, conform art. 8 alin. (1) din CEDO.

Față de motivele invocate de reclamantul C.N.S.A.S., se impune a se constata netemeinicia acestora și sub un alt aspect, și anume al teritorialității aplicării legii , în sensul consfințit de art. 3 și art. 16 din Constituție, pârâta fiind acuzată de furnizarea de informații referitoare la activități săvârșite de cetățeni străini, îndeosebi greci, adică nu de către cetățeni ai statului român.

Dacă se admite alegația C.N.S.A.S. că pârâta a relatat date de valoare pentru Securitate, iar reclamantul , în 2009, recunoaște că „…. De vină era regimul comunist”, este o chestiune în contra notorietății – care exonerează de orice probă – că informațiile oferite de pârâtă despre un fapt notoriu erau lipsite de orice valoare pentru organele de securitate.

Deși se prevalează de dispozițiile art. 17 alin. (2) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, la dosarul cauzei nu s-a administrat nici o probă care să ateste că activitatea pârâtei ar fi atins ori imixtionat în viața particulară, în familie, domiciliul sau corespondența vreunei alte persoane și că această persoană s-ar fi adresat reclamantului C.N.S.A.S. ori că l-ar fi împuternicit să intenteze acțiunea, având în vedere că sintagma „orice persoană este în drept”, neexcluzând justificarea condițiilor de interes lezat ori a calității de mandatar, legal ori convențional a reclamantului.     

Nici cu privire la presupusa violare a art. 33 din Constituția României, din 1965 nu s-au administrat probe care să conducă la concluzia că pârâta ar fi încălcat secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice, ci dimpotrivă, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către reclamant, mai degrabă acesteia i s-au încălcat de către Securitate drepturi și libertăți fundamentale, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată.

Sentința recurată este nelegală și sub aspectul pretinsei încălcări a art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, întrucât nu s-a administrat nici o probă care să ateste că din cauza pârâtei cineva a suferit din cauza opiniilor sale.    

Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Nu poate fi primită critica din recurs în sensul că prin acțiunea în constatare promovată de reclamantul C.N.S.A.S., dar și prin hotărârea pronunțată de prima instanță i s-ar fi încălcat pârâtei dreptul la viața privată, consecință a violării prevederilor art. 26 din Constituția României, a prevederilor art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Acțiunea reclamantului C.N.S.A.S. are ca bază legală prevederile O.U.G. nr. 24/2008, scopul urmărit, cum este formulat în termeni expliciți în preambulul actului normativ precitat, fiind acela de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist prin intermediul poliței sale politice, printre altele și prin deconspirarea persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică, așa cum este cazul pârâtei, în discuție fiind exclusiv informații furnizate de pârâtă cu privire la diferite persoane urmărite de Securitate, iar nu date din sfera vieții private a doamnei G.C.D., astfel că nu se poate vorbi de imixtiune arbitrară în domeniul protejat de textele legale invocate în recurs, iar invocarea în acest context, a jurisprudenței CEDO (cauza Rotaru contra României și cauza Leander contra Suediei), precum și a Convenției privind protecția persoanelor față de procesarea datelor cu caracter personal, din 1985, este irelevantă, în discuție nefiind stocarea datelor personale ale reclamantei, ci dimpotrivă contravenția acesteia la colectarea unor astfel de date și informații de către poliția politică a regimului totalitar comunist, cu privire la alte persoane.

În raport de cele de mai sus rezultă cu evidență că reclamantul justifică un interes legitim real și actual în promovarea acțiunii, acela de a deconspira pe pârâtă ca persoană ce a colaborat la instrumentarea de către securitate a dosarelor politice ale altor persoane, verificare obligatorie conform art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2004, în condițiile în care aceasta a candidat pentru funcția de senator în Parlamentul României, scopul demersului judiciar al reclamantului nefiind acela de a o împiedica pe pârâtă să candideze la alegerile parlamentare.

Apărarea pârâtei, în sensul că a făcut obiectul unor severe măsuri de supraveghere a convorbirilor telefonice, este lipsită de relevanță. Nici în acțiunea promovată de reclamant și nici în hotărârea recurată nu se invocă informații pe care Securitatea le-ar fi obținut prin intermediul unei astfel de supravegheri. Prima instanță, a făcut o analiză detaliată a probelor de la dosarul cauzei, reținând cu deplin temei că pârâta G.C.D., cu numele conspirativ C., a avut calitatea de colaborator al Securității, în raport de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004, concluzia instanței de fond întemeindu-se exclusiv pe cele 26 de note informative prin care aceasta a denunțat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, informații ce au vizat îngrădirea dreptului de exprimare și libertatea opiniilor și a dreptului la viață privată a persoanelor la care s-a referit.

Este irelevant și că majoritatea informațiilor se refereau la cetățeni greci, în condițiile în care și cetățenii statelor membre NATO sau ai Uniunii Europene sunt protejați de prevederile O.U.G. nr. 24/2008, astfel cum rezultă expres din prevederile art. 1 alin. (1) din acest act normativ, calitatea de colaborator al Securității stabilindu-se așadar și prin raportare la informațiile despre aceștia furnizate poliției politice române.

Informațiile oferite de pârâtă nu sunt lipsite de orice valoare pentru organele de securitate, cum se susține în recurs, în sensul că s-ar referi la un fapt notoriu – vina generală a regimului comunist, ci dimpotrivă erau informații concrete despre cetățenii greci cu care intra în contact, despre relațiile acestora cu cetățenii români, despre opiniile potrivnice regimului comunist.

Verificarea calității de colaborator al Securității este obligatorie în cazul persoanelor care candidează sau ocupă unele funcții ori demnități publice, cum este cazul pârâtei care a candidat pentru funcția de senator în Parlamentul României, astfel cum se stipulează în termeni categorici în art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2004, astfel că reclamantul nu trebuie să justifice calitatea de mandatar legal sau convențional al persoanelor cărora Securitatea le-a instrumentat dosare, pentru că nu a acționat într-o astfel de calitate.

Pârâtei nu i s-a imputat că ar fi încălcat secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice, astfel că susținerea din recurs în acest sens, respectiv a absenței probelor care să dovedească acest lucru, este complet lipsită de relevanță.

În fine, critica din recurs referitoare la lipsa probelor care să ateste că din cauza activității pârâtei, cineva a suferit din cauza opiniilor sale, este, la fel, lipsită de relevanță. Având ca reper prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, una din cele două condiții ale acestui text legal pentru a se putea constata calitatea de colaborator al Securității este ca informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cu alte cuvinte, să aibă aptitudinea de a atrage încălcarea drepturilor și libertăților persoanelor vizate, și nu ca încălcarea să se producă efectiv.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta G.C.D.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de G.C.D. împotriva sentinței civile nr. 480 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

            Irevocabilă.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.