Imobil preluat în mod abuziv de stat. Măsuri
reparatorii în echivalent. Stabilirea și plata despăgubirilor.
Incompatibilitatea judecătorului. Cazuri de incompatibilitate.
Cuprins pe materii. Drept civil. Dreptul de porprietate.
Imobil preluat în mod abuziv de stat. Măsuri reparatorii în echivalent.
Stabilirea și plata despăgubirilor.
Drept procesual
civil. Compunerea instanței.Incompatibilitatea
judecătorului.
Index alfabetic.
Drept civil și drept procesual civil.
- Imobil preluat de stat.
- Despăgubiri.(Măsuri reparatorii în echivalent.
Stabilirea și plata despăgubirilor)
- Cazuri de incompatibilitate a judecătorului..
C. pr. civ.: art. 24 alin. (1)
1.Obligația de a stabili
măsura reparatorie în echivalent revine deținătorului imobilului
preluat în mod abuziv de stat, iar nu prefecturii , stabilirea efectivă
și acordarea despăgubirilor urmând a se face în sensul reglementat
prin lege specială.
2. Este caz de incompatibilitate, numai
dacă judecătorul a pronunțat o hotărâre prin care se
dezleagă o problemă litigioasă, de natură să dezinvestească instanța, adică numai
dacă s-a pronunțat asupra fondului ori a rezolvat situații
juridice, iar consecință a casării, instanța de trimitere
are de dezbătut din nou fie fondul, fie aceleași situații
juridice.
Nu este însă caz de incompatibilitate când judecătorul a
soluționat cauza pe temeiul unei excepții procesuale, iar prin
casarea cu trimitere s-a dispus judecarea fondului pricinii.
NOTĂ. Stabilirea și plata despăgubirilor s-a
reglementat prin Capitolul VII al Legii nr.
247/2005.
Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia nr. 3202 din 21 aprilie
2005
La data de 20 septembrie 2001 reclamantul C.Ș. a chemat în judecată
pe pârâta Prefectura județului Galați pentru a fi obligată la
plata de despăgubiri civile pentru locuința, anexele
gospodărești și alte bunuri imobile situate în comuna Cuca,
județul Galați, de care a fost deposedat la data de 11 octombrie 1989
și care au făcut obiectul notificării nr.
94 din 25 iunie 2001 adresată pârâtei.
Cauza a parcurs un prim ciclu procesual finalizat prin decizia nr.234 din 28
ianuarie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție –
Secția civilă, prin care au fost casate hotărârile anterioare
ale Tribunalului Galați și Curții de Apel Galați,
dispunându-se trimiterea dosarului la Tribunalul Galați pentru
soluționarea fondului.
Prin sentința civilă nr. 569 F din 7
noiembrie 2003, Tribunalul Galați, secția civilă a admis cererea
și a dispus acordarea, către reclamant, de către pârâtă, de
despăgubiri bănești potrivit Legii nr.
10/2001.
Împotriva sentinței, au declarat apel atât reclamantul cât și
prefectura.
Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia civilă
nr.250/A din 2 martie 2004, a respins ca nefondat
apelul declarat de reclamant, a admis apelul declarat de pârâta și a
schimbat în parte sentința în sensul că a constatat că
reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri.
Referitor la apelul reclamantului, Curtea a reținut că unicul
motiv de apel a vizat faptul că prima instanță nu a precizat
cuantumul despăgubirilor, scop în care se impune efectuarea unei expertize
tehnice pentru evaluarea imobilului, motiv apreciat ca nefondat
față de prevederile art. 36 și art. 37 din Legea nr. 10/2001.
În raport de aceleași dispoziții legale, a fost admis apelul pârâtei,
constatându-se că prefecturile nu au obligația de a plăti
despăgubiri bănești, instanța putând doar constata dreptul
reclamantului de a beneficia de despăgubiri.
Reclamantul a declarat recurs, susținând că hotărârile date în
primă instanță și în apel sunt nelegale, arătând
că la pronunțarea deciziei instanței de apel a participat un
judecător incompatibil, care a pronunțat și decizia casată
de instanța supremă; că, instanțele, din al doilea ciclu
procesual, au încălcat dispozițiile deciziei de casare, prevederile art. 37-40 din Legea nr. 10/2001
și normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.10/2001 prin aceea
că nu conțin o dispoziție de plată și nici cuantumul
despăgubirilor, având astfel „doar o calitate decorativă”.
Reclamantul a solicitat instanței de recurs să oblige pe pârâtă
să evalueze locuința și anexele gospodărești, bunurile
aflate în casă la momentul preluării de către stat și
distruse odată cu locuința, daunele cauzate prin lipsirea sa de
folosința bunurilor preluate abuziv, precum și cuantumul daunelor
materiale și morale.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 24 alin.1 Cod procedură
civilă, judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o
pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în caz de rejudecare după casare.
Cazul de incompatibilitate arătat este de strictă interpretare, neputând fi extins prin analogie.
Este caz de incompatibilitate, în ipoteza examinată, numai dacă
judecătorul a pronunțat o hotărâre prin care se dezleagă o
problemă litigioasă, de natură să dezinvestească
instanța, adică numai dacă s-a pronunțat asupra fondului
ori a rezolvat situații juridice, iar consecință a casării,
instanța de trimitere are de dezbătut din nou fie fondul, fie
aceleași situații juridice.
Nu este însă caz de incompatibilitate când judecătorul a
soluționat cauza pe temeiul unei excepții procesuale, iar prin
casarea cu trimitere s-a dispus judecarea fondului pricinii.
În concret, unul din judecătorii Curții de Apel Galați a
participat la darea hotărârii ulterior casate, hotărâre prin care s-a
statuat că acțiunea reclamantului este prematură, deci
inadmisibilă, după care a luat parte la pronunțarea deciziei
atacate prin prezentul recurs, decizie care a rezolvat fondul cauzei.
Așadar, același judecător a participat o singură dată
la rezolvarea fondului pricinii cu prilejul rejudecării
după casare, prin anterioara hotărâre (cea casată)
dezbătându-se numai excepția prematurității
acțiunii obiect al cauzei.
Ca urmare, nu există incompatibilitate în înțelesul art. 24 alin.1 Cod procedură civilă și nici
încălcarea legii invocată ca motiv de recurs.
Nici prevederile Legii nr.10/2001 nu au fost încălcate de către
instanța de apel.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (2) și
art. 40 din Legea nr.
10/2001, aplicabile în situația reclamantului, în cazul în care prefectura
este sesizată prin notificare de către persoana
îndreptățită a primi despăgubiri bănești,
evaluarea despăgubirilor se face de o comisie interministerială, iar
pe baza acesteia, prin lege specială se vor reglementa
modalitățile, cuantumul și procedurile de acordare a
despăgubirilor bănești, care pot fi plafonate.
Numai în cazul în care prefectura este sesizată de persoana juridică
deținătoare a imobilului notificată sau, după caz, de
primăria notificată, care nu au aprobat sau au constatat că nu
este posibilă restituirea în natură solicitată prin notificare,
există obligația notificatului de a menționa valoarea
stabilită prin expertiză sau estimativă a imobilului în decizia
sau dispoziția transmisă prefecturii (art.36 alin.3-4 din lege).
Așadar, prefectura nu are ca obligații nici stabilirea cuantumului
despăgubirilor bănești și nici plata acestora.
În lipsa unor asemenea obligații legale în sarcina prefecturii, nici instanțele
de judecată nu le pot institui.
Pentru toate cele arătate, recursul a fost respins ca nefondat.