Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Informații publice » Comunicate de presă » Comunicate de presă (2018) » Comunicat de presă referitor la dosare penale aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a informațiilor recente apărute în spațiul public

Comunicate de presă (2018)

Comunicat de presă referitor la dosare penale aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a informațiilor recente apărute în spațiul public

25.05.2018

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

COMUNICAT

 

Urmare informațiilor recente apărute în spațiul public, cu referire la dosare penale aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Biroul de Informare și Relații Publice, este abilitat să facă următoarele precizări:

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază necesar să reafirme importanța respectării independenței justiției, ca premisă a statului de drept și garanție fundamentală a procesului echitabil. Independența justiției nu este un privilegiu al judecătorului, ci responsabilitatea impusă acestuia care îi permite să soluționeze o cauză exclusiv în baza legii și a probelor, fără influențe externe de orice natură.

Pentru garantarea independenței justiției este esențială păstrarea încrederii populației în sistemul de justiție, iar prezervarea acestei încrederi reclamă ca nicio altă autoritate să nu dea impresia că deciziile judecătorești ar putea fi influențate în orice mod.

În considerarea acestui deziderat, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază importanța moderației în discursul public legat de chestiunile privind justiția și, cu atât mai mult, în cele privind dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de etapa procesuală.

 

 

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE