Ședințe de judecată: Martie | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate de Completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - în materie civilă - 2017

Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 13 martie 2017

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 13 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în cauză, a soluţionat o sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţată următoarea soluţie:

 

Decizia nr.17  în dosarul nr.3774/1/2016

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 4190/109/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. II alin. (4) din Legea nr. 124/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, situaţiei în care agentul economic a achitat taxa de autorizare înainte de termenele prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (2) lit. b), pct. (v) B din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 şi a Legii nr. 124/2015”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2017.

           

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu