Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate de Completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - în materie civilă - 2017

Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 10 aprilie 2017

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 10 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat două sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţate următoarele soluţii:

 

Decizia nr.25  în dosarul nr.3970/1/2016

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 38.427/3/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Cum se interpretează dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte sfera cheltuielilor finanţate pentru învăţământul special şi special integrat, respectiv posibilitatea de decontare a acestora între autorităţile administraţiei publice locale ?”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2017.

 

Decizia nr.26  în dosarul nr.125/1/2017

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 4.536/62/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„- natura juridică a creanţei constând în compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- interpretarea dispoziţiilor art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond, cu modificările ulterioare – respectiv dacă această normă instituie sau nu o condiţie suspensivă pentru acordarea compensaţiilor;

- stabilirea criteriilor pentru determinarea actului normativ aplicabil cererilor de acordare a compensaţiilor (actul normativ în vigoare în perioada pentru care sunt solicitate compensaţiile sau actul normativ în vigoare la data cererii de acordare a compensaţiilor, adresată autorităţii publice).”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2017.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu