Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate de Completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - în materie civilă - 2017

Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 24 aprilie 2017

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 24 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în cauză, a soluţionat trei sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţate următoarele soluţii:

Decizia nr.27  în dosarul nr.303/1/2017

Admite, în parte, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin încheierea din 15 decembrie 2016, în dosarul nr. 628/59/2014 şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3 lit. e) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 15 şi 44 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări este datorată independent de existenţa taxei anuale pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatarea resurselor minerale şi redevenţa minieră.

Respinge, în rest, sesizarea ca inadmisibilă.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 24 aprilie 2017.

 

Decizia nr.28  în dosarul nr.304/1/2016

Admite, în parte, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin încheierea din 3 noiembrie 2016, în Dosarul nr. 391/36/2014 şi, în consecinţă, stabileşte că:

Noţiunea de „autoritate publică”, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu este similară cu cea de „instituţie publică”, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Respinge, în rest, sesizarea ca inadmisibilă. 

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 24 aprilie 2017.

 

Decizia nr.29  în dosarul nr.438/1/2017

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 3 noiembrie 2016, în dosarul nr. 219/119/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„1) dacă dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi interpretate în sensul că din categoria persoanelor îndreptăţite a beneficia de facilităţile şi drepturile prevăzute de acest act normativ face parte şi cel care nu a avut voie să părăsească locuinţa decât cu acordul expres al organelor de stat şi doar în situaţii speciale, fiind nevoit să se prezinte la miliţie pentru a fi verificat în virtutea stabilirii statutului de chiabur ce i-a fost atribuit;

2) dacă dispoziţiile art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ pot fi interpretate în sensul că dovada calităţii de persoană care a avut stabilit domiciliu obligatoriu poate fi făcută exclusiv prin declaraţii de martori;

3) dacă dezlegarea dată problemei enunţate la punctul 2 este în sens afirmativ, care sunt condiţiile pentru ca dovada exclusiv prin declaraţii de martori să fie admisibilă ?”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 24 aprilie 2017.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, aceastea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu