Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate de Completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - în materie civilă - 2017

Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 19 iunie 2017

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C O M U N I C A T

 

 

În şedinţa din 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat 3 sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţate următoarele soluţii:

 

 Decizia nr.46  în dosarul nr.382/1/2017

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă, în dosarul nr. 4804/285/2014, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se lămuri dacă neatașarea dovezii plății taxei judiciare de timbru la cererea de recurs atrage sancțiunea nulității recursului, sau lipsa dovezii achitării acesteia se poate complini ulterior depunerii cererii de recurs, urmând procedura prevăzută de art. 33 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2017.      

 

Decizia nr.47  în dosarul nr.461/1/2017

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 13699/3/2016, privind interpretarea dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j1), art. 2964 alin. (1) lit. k), art. 29615 lit. o) şi art. 29618 alin. (51) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă despăgubirile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, au regimul fiscal al drepturilor din salarii sau asimilate salariilor în vederea impunerii ori păstrează regimul tichetelor de masă neacordate în natură de angajator, în privinţa contribuţiilor sociale individuale obligatorii.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2017.

 

Decizia nr.48  în dosarul nr.390/1/2017

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 34946/3/2013, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) lit. a) şi art. 129 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, art. 98 alin. (1) lit. g1 şi art. 1065 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, colectarea de către organismul de gestiune colectivă a remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi şi executanţi pentru radiodifuzarea sau comunicarea publică a înregistrărilor sonore conţinând fixarea prestaţiilor artistice ale acestora nu reprezintă o operaţiune impozabilă din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2017.      

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu