Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate de Completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - în materie civilă - 2017

Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 4 decembrie 2017

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 4 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat sesizările în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţate următoarele soluţii:

 

Decizia nr.88  în dosarul nr.2001/1/2017

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bihor - Secţia I civilă, în dosarul 18353/271/2015, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: „Procedura de executare prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, este o procedură de executare silită? În cadrul procedurii de executare prevăzute de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 se poate formula contestaţie la executare propriu-zisă, prevăzută de art. 712 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte cuantumul sumei ce se execută, coroborat cu art. 628 alin. (2) — (5) din Codul de procedură civilă?"

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2017.          

 

 

Decizia nr.89  în dosarul nr.2004/1/2017

 

Respinge ca inadmisibile sesizările conexe formulate de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I Civilă, în dosarele nr. 2920/109/2015, nr. 1256/90/2015** şi nr. 1243/90/2015**, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2017.          

 

 

Decizia nr.90  în dosarul nr.2069/1/2017

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă, în dosarul nr. 10549/63/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2017.          

 

 

Decizia nr.91  în dosarul nr.2091/1/2017

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vrancea - Secţia I civilă, în dosarul nr. 5198/231/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la:

1)       interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1743 alin. (1) teza a doua din Codul civil, în sensul dacă reducerea corespunzătoare a preţului la care se referă dispoziţiile legale: poate fi cerută şi obţinută de cumpărător în situaţia în care preţul convenit priveşte două imobile distincte, două suprafeţe de teren de categorii diferite, fără o indicare a preţului pe unitate de măsură; poate fi cerută şi obţinută, în situaţia bunurilor imobile determinate, în care preţul este unul global pentru două imobile  distincte, iar vânzarea se referă la unul dintre acestea (cererea de perfectare);

2)      interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1658 alin. (3) din Codul civil, în sensul dacă aceste dispoziţii sunt incidente şi în situaţia bunurilor imobile determinate.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2017.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu