Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate de Completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - în materie civilă - 2019

Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 23 septembrie 2019

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 23 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat două sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:

         

Decizia nr.38  în dosarul nr.1794/1/2019

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 331/33/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

<<Care este interpretarea care trebuie să se dea noțiunilor de „valoare estimată a contractului”, respectiv „valoare stabilită a contractului”, în sensul dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Naţional de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările şi completările ulterioare ?>>

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2019.

 

 

Decizia nr.39  în dosarul nr.1812/1/2019

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secția a II-a civilă – contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 33478/245/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

,,Dacă, raportat la art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, compania aeriană are sau nu obligația de a efectua controlul pașapoartelor și al celorlalte documente sau vize, sau sancțiunea prevăzută de dispoziţia legală intervine numai în situația în care îmbarcă pasagerii care nu sunt în posesia documentelor de călătorie necesare pentru intrarea pe teritoriile părților contractante după ce autoritățile de la frontieră au constatat lipsa documentelor de trecere a frontierei sau falsul/falsificarea acestora;

Dacă, prin raportare la dispoziţiile Convenției de aplicare a Acordului de la Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea graduală a controalelor la frontierele comune, din 19 iunie 1990, şi la dispozițiile art. 18 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, controlul pașapoartelor și al celorlalte documente pentru trecerea frontierei de stat române, eliberate de autoritățile române, precum și al celor eliberate de autoritățile străine, recunoscute sau acceptate de statul român, potrivit legii, se face numai de către polițistul de frontieră sau şi de către companiile de transport aeriene”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2019.

 

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice