Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate de Completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - în materie civilă - 2019

Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 14 octombrie 2019

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 14 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat zece sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:

       

Decizia nr.40  în dosarul nr.128/1/2019

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 282/215/2016*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „interpretarea dispozițiilor art. 82 alin. (1) raportat la art. 84 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, în sensul de a indica dacă este posibilă acoperirea nulității absolute rezultând din redactarea cererii de chemare în judecată de o persoană juridică, în calitate de mandatar al altei persoane juridice”.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2019.

 

 

Decizia nr.41  în dosarul nr.1173/1/2019

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 794/87/2018, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 5 şi art. 12 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în calculul drepturilor salariale pentru plata cu ora nu se include şi gradaţia de merit.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2019.

 

Decizia nr.42  în dosarul nr1391/1/2019

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. 16.854/196/2013, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dispozițiile art. 491 alin. (1) și art. 472 alin. (1) din Codul de procedură civilă pot fi interpretate în sensul că obiectul recursului incident poate privi o parte din hotărârea instanței de apel care nu a fost atacată cu recurs principal?”.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2019.

 

Decizia nr.43  în dosarul nr.1419/1/2019

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 19522/3/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea art. 832 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004, dispoziția legală menţionată nu se aplică în cazul condamnărilor pentru infracțiuni săvârșite anterior intrării sale în vigoare.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2019.    

 

Decizia nr.44  în dosarul nr.1418/1/2019

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă în dosarul nr. 3837/332/2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 233/2018, stabileşte că:

Scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcţii vizează exclusiv lucrările realizate în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică în cadrul proiectelor cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2019.

 

Decizia nr.45  în dosarul nr.1000/1/2019

 

Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Secţia a IV-a civilă, în dosarele nr. 45709/3/2017 şi nr. 8316/3/2018, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

În interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, stabilește următoarele:

Termenul de 6 luni nu se aplică cererilor formulate împotriva refuzului entităţilor învestite de lege de soluţionare a notificării, altele decât cele prevăzute de art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Obligația entităţii învestite conform legii de soluţionare, pe cale administrativă, a notificărilor legal formulate, fie prin restituire în natură, fie prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, se menține chiar în condiţiile neexercitării procedurii judiciare prevăzute de art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2019.

 

Decizia nr.46  în dosarul nr.1008/1/2019

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia civilă, în dosarul nr. 15724/211/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

1. Dacă termenul de introducere a cererii de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate stabilit de art. 11 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabil şi Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, lege care nu stabileşte vreun termen legal.

2. În situaţia în care se apreciază că acest termen este aplicabil inclusiv Legii nr. 341/2004, să se statueze de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie data de la care trebuie introdusă cererea de constituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004.

3. În situaţia în care se apreciază că acest termen este aplicabil inclusiv Legii nr. 341/2004, să se statueze de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie data de la care trebuie introdusă cererea de constituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004, în special pentru persoanele care deţin certificat de erou martir preschimbat.  

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2019.

 

Decizia nr.47  în dosarul nr.1415/1/2019

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, în dosarul nr. 708/119/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

„Dacă un dosar de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor poate fi considerat dosar soluţionat în sensul Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare și dacă acestui dosar i se aplică termenul de 60 zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2019.

 

Decizia nr.48  în dosarul nr.1951/1/2019

 

Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Călăraşi – Secţia civilă, în dosarele nr. 2688/269/2016 şi nr. 2689/269/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Interpretarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare - forma în vigoare în anul 2008, prin raportare la art. 27 alin. (7) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, din perspectiva art. l din Protocolul nr. l adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a principiului securităţii raporturilor juridice şi a principiului bunei-credinţe, având în vedere trecerea a circa 8 ani de la emiterea hotărârilor comisei judeţene (urmate de emiterea de titluri de proprietate), până la formularea acţiunii în nulitatea absolută a acestora, în sensul că nulitatea absolută a hotărârilor comisiei judeţene emise fără parcurgerea procedurii de trecere a terenurilor din domeniul public în domeniul privat prin hotărâre a Guvernului emisă cu privire la terenurile delimitate în condiţiile art. 9 şi art. 12 din Legea nr. 1/2000 nu operează în situaţia în care au fost emise titluri de proprietate în procedura Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2019.

 

Decizia nr.49  în dosarul nr.1583/1/2019

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 41757/3/2018 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 840 din 2 octombrie 2018, cerinţa referitoare la cuantumul creanţelor bugetare mai mic de 50% din totalul declarat al creanţelor debitorului nu este aplicabilă pentru cererile de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2019.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice