Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate de Completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - în materie civilă - 2018

Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă din 19 februarie 2018

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

C O M U N I C A T

În şedinţa din 19 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat trei sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţate următoarele soluţii:

Decizia nr.8  în dosarul nr. 2614/1/2017

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 47842/3/2015**, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010, coroborate cu art. 7 din Legea nr. 329/2009 şi poziţia 5 din anexa nr. 1 la aceeaşi lege, precum şi cu prevederile art. 21 şi art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de plată a sumei echivalente cu cota de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 10/1995 şi pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire, este o obligaţie fiscală.

În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010, coroborate cu prevederile art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia fiscală de plată a cotei prevăzute de art. 40 din Legea nr. 10/1995 se supune termenului de prescripţie de 5 ani, specific raporturilor juridice fiscale.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2018.

 

Decizia nr.9  în dosarul nr.2632/1/2017

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 3406/104/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din Anexa VII din Legea nr. 284/2010 cu privire la faptul dacă, la încetarea raporturilor de serviciu/trecerea în rezervă/retragere, poliţiştii/militarii beneficiază de ajutoarele prevăzute de aceste prevederi în situaţia în care legiuitorul, prin acte normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, a stipulat că aceste prevederi nu se aplică, respectiv aceste ajutoare nu se acordă.”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2018.  

 

Decizia nr.10  în dosarul nr. 2657/1/2017

Admite sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, în dosarul nr. 984/109/2016* şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, republicată, se interpretează în sensul că în categoria pensionarilor sistemului public de pensii (în accepțiunea acestei prevederi legale) nu intră și pensionarii sistemului pensiilor militare de stat (Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare).

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie 2018.  

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu