Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate de Completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - în materie civilă - 2021

Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 8 februarie 2021

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 8 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat patru sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:

 

Decizia nr.5  în dosarul nr.2970/1/2020

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău -Secţia I civilă, în dosarul nr. 2317/110/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretat şi aplicat în sensul că sintagma „pensia netă” din cuprinsul acestuia se referă la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat exclusiv din aplicarea art. 28, art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), art. 30 şi art. 108 din aceeaşi lege sau la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat atât din aplicarea dispoziţiilor mai sus-menţionate, cât şi din aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare?

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2021.

 

Decizia nr.6  în dosarul nr.2984/1/2020

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. 1605/233/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept: în interpretarea dispoziţiilor art. 460 din Codul de procedură civilă, care este calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia în cazul în care, prin aceeaşi hotărâre, se soluţionează mai multe cereri principale, dintre care unele sunt supuse numai apelului, iar altele atât apelului, cât şi recursului?

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2021.

 

Decizia nr.7  în dosarul nr.3061/1/2020

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 175/89/2020, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (41) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile salariale reglementate de art. 5, respectiv de art. 8 din anexa nr. I - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017, intră sub incidenţa prevederilor art. 38 alin. (41) din această lege.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2021.

 

Decizia nr.8  în dosarul nr.3118/1/2020

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 2424/89/2018*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în categoria „personalului numit/încadrat”, la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus şi personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2021.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice