Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024

Comunicate privind deciziile pronunţate de Completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - în materie civilă - 2021

Comunicat privind decizia pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 10 mai 2021

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 10 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în cauză, a soluționat o sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțată următoarea soluție:

         

Decizia nr.28  în dosarul nr.373/1/2021

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a Civilă și, în consecință, stabilește că:

Ipotezele de excludere a asociatului prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se completează cu prevederile art. 1.928 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2021.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice