R O M Â N I A

ÎNALTA  CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Completul competent să judece recursul în interesul legii

 

Ședința de la 24 octombrie 2016, ora 9.00

 

 

 

 

1.      Dosar nr. 18/2016 – Recurs în interesul legii

 

            Interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 457 din Codul de procedură civil㠖 soluția instanței de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greșită, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate.

 

 

 

2.      Dosar nr. 19/2016– Recurs în interesul legii

 

Înțelesul noțiunii de "acord” al părților, din cuprinsul tezei a II-a a alin. (2) al art. 915 din Codul de procedură civilă, respectiv condițiile de formă pe care ar trebui să le îndeplinească convenția părților cu privire la alegerea unei anumite instanțe, care ar urma să soluționeze acțiunea de divorț, în situația în care nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința pe teritoriul României.