R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul competent să judece recursul în interesul legii

 

 

Şedinţa de la 18 septembrie 2017, orele 9.00

 

 

1. Dosar nr.1693/1/2017Recurs în interesul legii

Soluţionarea cererilor privind drepturile persoanelor condamnate atunci când acestea au fost transferate din penitenciarul respectiv înainte de pronunţarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate asupra cererii cu care a fost sesizat

 

Şedinţa de la 18 septembrie 2017, orele 10.00

 

1. Dosar nr.935/1/2017Recurs în interesul legii

Modul de interpretare a sintagmei "stabilirea caracterului nelegal al arestării preventive" din cuprinsul art.539 alin.2 CPP

2. Dosar nr.731/1/2017Recurs în interesul legii

Interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale privind competenţa materială de soluţionare a contestaţiilor în materia electorală

3. Dosar nr.733/1/2017Recurs în interesul legii

Interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale privind calea de atac a apelului în materia contenciosului administrativ