R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul competent să judece recursul în interesul legii

 

Şedinţa de la 11 martie 2019

 

Materie penală

Orele 09.00

 

1. Dosar nr.190/1/2019 – Recurs în interesul legii

Competenţa soluţionării cererii prin care persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza Legii nr.169/2017 privind restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi cumulat cu pedeapsa în a cărei executare se află

 

2. Dosar nr.191/1/2019  – Recurs în interesul legii

Soluţionarea propunerii de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale în cazul în care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, prevăzută de art.342 alin.(6) Cp

 

 

Materii civile

Orele 10.00

 

1. Dosar nr.3162/1/2018 – Recurs în interesul legii

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.3 lit.a), b), e) şi f) şi art.8 din O.G. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, republicată, raportat la art.120 din O.U.G. nr.99/2006  privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului sau, după caz, art.52 alin.(1) din Legea nr.93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, art.632 alin.(2) şi art.272 C. proc. Civ. ori, după caz, art.5 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, contractul privind serviciile financiare încheiat la distanţă ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului poate constitui titlu executoriu?

 

2. Dosar nr.3000/1/2018 – Recurs în interesul legii

Interpretarea şi aplicarea neunitară a dispoziţiilor art.30 alin.(1) lit. a) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi art.3 pct.1 din Legea nr.85/2003 a minelor, în sensul de a stabili dacă activitatea desfăşurată în cadrul unităţilor de prospecţiuni geologice sau de exploatări în subteran este considerată activitate desfăşurată în „unitate minieră” şi poate fi încadrată în condiţii speciale de muncă