R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢII UNITE

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii

 

 

Şedinţa de la 28 iunie 2021

 

 

Orele 9:00

 

         1. Dosar nr.800/1/2021 – Recurs în interesul legii

         Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.28 din Legea nr.50/1991, respectiv dacă în ipoteza în care partea nu a demarat sau nu a finalizat, în termenul acordat, procedura de intrare în legalitate, iar autoritatea nu a obţinut o hotărâre de demolare a construcţiei, prevederile art.28 alin.(1), (2) şi (3) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că termenul stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei este unul imperativ sau de recomandare?

 

Orele 9:45

 

         2. Dosar nr.1128/1/2021 – Recurs în interesul legii

         Dacă aplicarea art.37 din Codul penal poate fi dispusă de instanţa învestită cu judecarea altor acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni continuate pentru care anterior s-a pronunţat o condamnare definitivă ori doar instanţa de executare învestită în temeiul art.585 alin.l lit.d din Codul de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârilor de condamnare

 

Orele 10:30

 

         3. Dosar nr.1133/1/2021 – Recurs în interesul legii

         Hotărârea consiliului local de aprobare a unui plan urbanistic zonal reprezintă un act administrativ cu caracter individual sau cu caracter normativ?

 

Orele 11:15

 

         4. Dosar nr.1238/1/2021 – Recurs în interesul legii

         Interpretarea sintagmei alte acte normative din cuprinsul art.60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul, dacă aceasta are în vedere exclusiv dispoziţii cuprinse în acte normative distincte din Legea nr. 263/2010 sau poate fi vorba şi de un text de lege prin care se instituie o excepţie de la regula cu caracter general, chiar dacă textul de lege este inclus într-un act normativ ce constituie dreptul comun în materie.

 

Orele 12:00

 

         5.Dosar nr.1394/1/2021 – Recurs în interesul legii             

         În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 49 alin. (2) din Codul de procedură civilă, formularea unei cereri de recuzare împiedică efectuarea de acte de procedură în continuarea judecății?

 

 

Orele 12:45

 

         6. Dosar nr.1127/1/2021 – Recurs în interesul legii

         Unificarea practicii judiciare conturate în acţiunile prin care personalul auxiliar din cadrul instanţelor şi al parchetelor, căruia i s-au aplicat, începând cu data de 1.01.2018, dispoziţiile art.38 alin.(3) lit.a) coroborate cu ale alin.(6) din Legea nr.153/2017 şi i s-au stabilit sporuri în cuantum de 30%, a solicitat acordarea de sporuri în cuantum maxim, de 45%, prin raportare la personalul auxiliar din cadrul altor curţi de apel.